sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (III) Carnea tocată



Vă plac mititeii? Ei bine, pănă și aceștia vă pot face oricând viața un iad!... Nu vă lăsați încântați de gama largă de produse din carne tocată pe care o oferă supermaketurile! Raioanele de profil vin cu amestecuri din cele mai diverse, de la carne de porc, vită și oaie, până la pui și curcan. Însă puțini știu că procesul de degradare a cărnii tocate începe chiar din momentul în care aceasta a trecut prin mașina de tocat. Temperatura scăzută din frigiderele supermarketului nu poate niciodată asigura conservarea perfectă a acestor preparate. Nu vă lăsați amăgiți de eticheta care spune că produsul respectiv este valabil timp de 48-72 de ore, la o temperatură de 3-4 grade. Degradarea se produce oricum... Cu cât mai târziu, cu atât mai sigur, cu atât mai evident...


Nici dacă cereți vânzătorului să toace bucata de carne chiar sub ochii voștri, la raion, n-ați făcut mare lucru. Cine are timp să curețe și să dezinfecteze mașina electrică de tocat carne după fiecare client? Imaginați-vă ce e în mașina aceea dacă ajungeți să vă faceți cumpărăturile la ora 17, când ieșiți de la serviciu, imaginați-vă prin ce mizerie trece bucata aceea frumoasă și apetisantă de carne pe care tocmai ați ales-o... Ce faceți cu această carne tocată, o spălați la robinet când ajungeți acasă? O dezinfectați cu spirt?

Despre raioanele în care se vând aperitive și mici semipreparate, ce să mai spunem?... Pe lângă faptul că nu ai cum să vezi modul de preparare a chifteluțelor, șnițelelor și fripturicilor, nu vei ști niciodată nici cum arăta carnea înainte de a fi prăjită și nici dacă mai era în termen... Poate or fi fost niscaiva cărnuri expirate?... Stați liniștiți, uleiul încins înlătură aproape orice miros și culoare, oricât ar fi ele de  anormale...


Un control recent al inspectorilor alimentari din Statele Unite (îi pomenesc iar pe americani, pentru că la noi nu se publică astfel de rapoarte, din 1000 de motive, lesne de înțeles...) a luat la bani mărunți loturi de carne tocată provenind de la peste 500 de producători... 53% din loturi prezentau Clostridium perfringens, 30% Staphylococcus și 12% Listeria monocytogenes. Nu mai scriu ce fac aceste creaturi. Mă lungesc deja prea mult. Dacă vreți cu orice chip să vă îngroziți, dați copy-paste pe numele lor și căutați oriunde pe internet (Google, Wikipedia). Veți vedea poze frumoase, dar și povești horror.

Bun! Ce facem acum, ne lăsăm și de carne tocată sau există soluții?... Da, există.

Mai întâi la supermarket. Căutați pachetele pe care să fie menționată sterilizarea cu ultraviolete. Nu vă faceți griji. Nivelul de iradiere al cărnii tocate respective nu este mai mare decât nivelul natural de iradiere al alimentelor.

Acasă mai puteți face ceva... Folosiți oregano proaspăt. Cercetătorii de la Kansas State University au testat efectele antibacteriene ale mai multor condimente și ierburi aromate. Dintre toate, oregano s-a dovedit cel mai eficient în acest sens. Folosiți o lingură de oregano proaspăt tocat la jumătate de kilogram de carne tocată. Și încă ceva... Turtiți chifteluțele. Dacă le faceți prea bombate, rămân crude la mijloc. Clostridium, Staphylococcus, Listeria și Escherichia Coli se vor bucura să vă salute când veți deschide gura... 



Un comentariu:

Alexandra spunea...

Puterea de penetrare a radiatiilor UV pe medii solide e nula patrund cam 1-2 mm in lichide. Distrug doar formele vegetative ale bacteriilor si virusurile au o rezistenta ridicata fata de UV.