Apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva!

De numele mari și cu adevărat importante ale istoriei și culturii noastre ne aducem aminte doar la aniversări cu cifre rotunde, 50, 100, 200, etc. Și asta, de obicei, în tot felul de manifestări anoste și plicticoase la care nu participă decât șoareci de bibliotecă. Și aceia mai mult pentru a bifa o sarcină de serviciu de pe agendă... În rest, cui îi pasă de Români (da, e scris corect!) care chiar ne-au marcat destinul? Așa că, n-am nicio îndoială, împlinirea, astăzi, a 159 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale va însemna, cel mult, o știre la coada unui jurnal, la care nu se va uita nimeni...

Însă există „locuri” unde acești Români își primesc cu adevărat cinstirea pe care o merită. Și de la românii care îi merită. Spre exemplu, Redacția „Teatru și emisiuni scenarizate” a postului public de radio oferă, astăzi și mâine, pe site-ul www.eteatru.ro, un adevărat regal iubitorilor teatrului radiofonic și mai ales ai genialului Ion Luca Caragiale. 48 de ore de înregistrări audio de o valoare inestimabilă (cuvintele nu sunt deloc „umflate”!). Actori uriași precum Radu Beligan, Birlic, Alexandru Giugaru, Silvia Dumitrescu – Timică, Toma Caragiu, Cella Dima, dar și nume ceva mai „tinere”, precum Rebengiuc, Albulescu, Ogășanu, Mălăele și mulți alți „mari”, încarnează cu vocea personaje atât de minunate și de neuitat precum Cațavencu, Trahanache, Zița, Mița, Didina, catindatul, Rică, Leonida ori multe alte chipuri și caractere.

Caragiale le-a dat viață cu geniu și le-a făcut nemuritoare. Cuvintele lor ne-au intrat în vocabularul de zi cu zi și râdem de ele, ca și cum nu am râde, de fapt, de noi... Nenea Iancu ne-a pus oglinda dinainte, ca să ne vedem, despuiați de toate măștile, așa cum suntem, că să ne amuzăm și ca să ne îngrozim în același timp de toate năravurile și apucăturile noastre, neschimbate și nevindecate de mai bine de 100 de ani... Și parcă îl văd cum ne mustră cu privirea și cu degetul, de undeva, de departe, apoi își dă „giubenul” mai pe ceafă și își răsucește, zâmbind, mustața... Apăi cum le știi dumneata toate, nene Iancule, mai rar cineva!

Lac să fie, că broaște e destule!

Mulțumesc, Mădălina, de leapșă și de botez... Venite de la tine, mă onorează și mă obligă...

“Pe cine ar alege nenea Iancu – sosit azi cumva de la Berlin – pentru a-l portretiza cu prioritate în comediile sale? Ce politician, analist, politruc, divă ș.a. ar merita un rol principal?”

Offff... Dacă, printr-un miracol, nenea Iancu ar învia și s-ar întoarce în țară de la Berlin (chiar! ce-ar fi un asemenea miracol? au nu-l pomenim noi pe nenea de 10 ori pe zi?), și-ar lua cel puțin câteva luni de răgaz. Să-și tragă sufletul de mirare, mai întâi... 100 de ani de schimbări nu-s de colo... Să-i treacă de supărare, apoi... Dacă nici un secol nu le-a fost de ajuns românilor să scape de metehne, apăi când să se mai vindece?

Poate că ar umbla din nou prin cârciumile și cafenelele Bucureștilor (ce-ar mai găsi pe placul lui, ca la mall mă îndoiesc că s-ar duce...), să stea iar să-i privească și să-i asculte pe mușterii, pentru ca apoi să-i învie în vreo nouă scriere... Sau ar petrece zile și nopți în fața televizorului, ca să-și facă "documentarea"?... "Lac să fie, că broaște e destule!" Cațavencu? Tipătescu? Trahanache? Rică? Titircă? Mița? Zița? Veta? Chiriac? Mici copii! Nea' Caragiale și-ar freca mâinile de bucurie văzând atâtea "personagii" suculente... De la dom' prezident și Nuțica lui, trecând pe la Gigi, Vadim ori Vanghelie Care Este, până la Nichita, Zăvoranca și la toate pițipoancele de Dorobanți, făcute vedete de tembeliziuni…

Ori poate că și-ar pune mâinile în cap și-ar face cale-ntoarsă la Berlin, zicând cu resemnare: „Curat murdar!”