Frații Karamazov

Nu mi-au plăcut niciodată cărțile foarte groase, voluminoase. Mă descurajează, pentru că, mă știu!, îmi pierd răbdarea și nu le pot duce până la capăt. Până la urmă ajung să mă lipsesc. Ăsta și este motivul pentru care nu am citit până acum „Frații Karamazov”. Nu mă voi lansa aici în comentarii critice legate de carte, nu e cazul, nu mă interesează asta și nici nu mă pricep. Sunt alții care știu să facă așa ceva infinit mai bine decât aș putea eu vreodată. Însă cartea asta am citit-o cu o pasiune cum rar mi s-a întâmplat, uneori până la lacrimi...

Ca un consumator fanatic de teatru radiofonic ce mă aflu, am fost mirat și dezamăgit să nu găsesc pe internet nicio dramatizare a „Fraților Karamazov”! Mare păcat! Știu că o adaptare radiofonică a unui astfel de roman ar fi fost o muncă enormă. Dar maeștrii de la Radio România au făcut „Numele trandafirului”, „Istoria ieroglifică”, „Sfârșit de veac în București”, „Golem”, „Don Quijote”, o mulțime de seriale, toate capodopere radiofonice! Ce bine era dacă exista și o înregistrare cu „Frații Karamazov”! Vă puteți închipui cum ar fi sunat personajele lui Dostoievski cu vocile unor mari actori români?

În căutările mele am dat peste câteva transpuneri cinematografice. Germania 1931, Italia 1969, o versiune americană veche, cu Yul Brinner... Toate palide, aproape jenante în comparație cu ce au făcut rușii, în 2009. Un serial pentru televiziune în 12 episoade, câte unul pentru fiecare din „cărțile” romanului. Un serial făcut cu tot dichisul, foarte fidel, costume de epocă, decoruri realizate cu grijă pentru detalii... uneori se aud lumânările cum sfârâie în sfeșnice!... muzică superbă, scrisă special pentru acest film și interpretată de Orchestra simfonică de stat „Noua Rusie”... Dar actorii, actorii!!! Minunat aleși și cu interpretări excepționale! Cei 5 (până la urmă) „Karamazovi” sunt cum nu se poate mai bine găsiți. Numai niște ruși ar fi putut să-i încarneze atât de bine... „Katia” și „Grușenka”, la fel! Peste toți, Serghei Gorobcenko, „Dmitri Karamazov”, este absolut incredibil! N-am mai văzut până acum un actor să-și joace pasiunile, patimile și disperările așa cum o face el!

Orice vorbe sunt inutile. Uitați-vă la acest serial! Oricum, știu că într-o zi am să recitesc cartea asta...

Frații Karamazov – episodul 1

Frații Karamazov – episodul 2

Frații Karamazov – episodul 3

Frații Karamazov – episodul 4

Frații Karamazov – episodul 5

Frații Karamazov – episodul 6

Frații Karamazov – episodul 7

Frații Karamazov – episodul 8

Frații Karamazov – episodul 9

Frații Karamazov – episodul 10

Frații Karamazov – episodul 11

Frații Karamazov – episodul 12

Apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva!

De numele mari și cu adevărat importante ale istoriei și culturii noastre ne aducem aminte doar la aniversări cu cifre rotunde, 50, 100, 200, etc. Și asta, de obicei, în tot felul de manifestări anoste și plicticoase la care nu participă decât șoareci de bibliotecă. Și aceia mai mult pentru a bifa o sarcină de serviciu de pe agendă... În rest, cui îi pasă de Români (da, e scris corect!) care chiar ne-au marcat destinul? Așa că, n-am nicio îndoială, împlinirea, astăzi, a 159 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale va însemna, cel mult, o știre la coada unui jurnal, la care nu se va uita nimeni...

Însă există „locuri” unde acești Români își primesc cu adevărat cinstirea pe care o merită. Și de la românii care îi merită. Spre exemplu, Redacția „Teatru și emisiuni scenarizate” a postului public de radio oferă, astăzi și mâine, pe site-ul www.eteatru.ro, un adevărat regal iubitorilor teatrului radiofonic și mai ales ai genialului Ion Luca Caragiale. 48 de ore de înregistrări audio de o valoare inestimabilă (cuvintele nu sunt deloc „umflate”!). Actori uriași precum Radu Beligan, Birlic, Alexandru Giugaru, Silvia Dumitrescu – Timică, Toma Caragiu, Cella Dima, dar și nume ceva mai „tinere”, precum Rebengiuc, Albulescu, Ogășanu, Mălăele și mulți alți „mari”, încarnează cu vocea personaje atât de minunate și de neuitat precum Cațavencu, Trahanache, Zița, Mița, Didina, catindatul, Rică, Leonida ori multe alte chipuri și caractere.

Caragiale le-a dat viață cu geniu și le-a făcut nemuritoare. Cuvintele lor ne-au intrat în vocabularul de zi cu zi și râdem de ele, ca și cum nu am râde, de fapt, de noi... Nenea Iancu ne-a pus oglinda dinainte, ca să ne vedem, despuiați de toate măștile, așa cum suntem, că să ne amuzăm și ca să ne îngrozim în același timp de toate năravurile și apucăturile noastre, neschimbate și nevindecate de mai bine de 100 de ani... Și parcă îl văd cum ne mustră cu privirea și cu degetul, de undeva, de departe, apoi își dă „giubenul” mai pe ceafă și își răsucește, zâmbind, mustața... Apăi cum le știi dumneata toate, nene Iancule, mai rar cineva!

Vitoria Lipan Vicoveanca

Cu de-a sila nu mi-a plăcut niciodată să fac nimic. De aceea, școlar fiind, pentru mine era mereu un calvar să citesc cărțile din bibliografia obligatorie recomandată de "tovarășa". Nici "Baltagul" lui Mihail Sadoveanu nu se număra pe atunci printre cărțile mele preferate. Lucrurile s-au schimbat mai târziu, din fericire. Probabil că la asta a contribuit mult și dramatizarea radiofonică din 1974 în care excepționala artistă Irina Răchițeanu - Șirianu joacă rolul principal.


Mihail Sadoveanu - Baltagul (1974)
 


O interpretare atât de firească, de inspirată și de potrivită în fiecare nuanță a vocii, în fiecare respirație, încât geniala artistă aproape că mai avea nevoie de ceilalți colegi de microfon... Una din înregistrările pe care le iubesc cel mai mult...

Irina Răchiţeanu - Şirianu


Cu câteva zile în urmă un prieten mi-a oferit o altă înregistrare radiofonică a "Baltagului", și mai veche, din 1963.


Mihail Sadoveanu - Baltagul (1963)
 


Dezamăgitoare prestația actriței principale... Atât de anostă și de artificială, încât aproape că nici măcar cele câteva replici interpretate din când în când de actori geniali precum Giugaru, Colea Răutu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Calboreanu ori Silvia Dumitrescu-Timică nu reușesc să ridice nivelul interpretării primadonei... Am fost extrem de uimit la finalul înregistrării, când crainica anunță distribuția, să aflu că rolul principal a fost interpretat de Lica Gheorghiu, nimeni alta decât fiica secretarului general al Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Lica Gheorghiu n-a vrut niciodată să-și termine studiile de economie la Moscova, acolo unde a trimis-o tatăl ei, ea și-a dorit să fie actriță. Și-a dorit să fie vedetă, aidoma celor de la Hollywood. Actriță nu prea a fost. Vedetă, da. La vremea aceea, în anii '50-'60, a speriat Bucureștiul cu luxul și cu extravaganțele ei. Datorită slăbiciunii teribile pe care Dej o avea pentru fiica sa, Lica, au fost construite studiourile de la Buftea. Măcar atâta lucru bun... Interesant e și  faptul că mari actori ai vremii s-au zbătut să intre în grațiile Licăi Gheorghiu și să-i fie parteneri în film ori la radio... De altfel, lucrurile nu s-au oprit numai la atât. Aparatul de stat și-a făcut și el datoria. Lica Gheorghiu a primit premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul Filmului Românesc de la... Mamaia, în 1964, la egalitate cu... minunata Irina Petrescu!... Ce alăturare, ce comparație!... După instalarea lui Ceaușescu, în 1965, filmele Licăi Gheorghiu au fost toate retrase din circuit...

Lica Gheorghiu

Reascultând aceste două înregistrări mi-am amintit de un interviu pe care Sofia Vicoveanca l-a acordat unei publicații în urmă cu aproape 20 de ani. Acolo am citit că Sofia Vicoveanca a jucat rolul Vitoriei Lipan pe scena unui teatru din nordul țării. Apoi am aflat că l-a jucat și în film în anii 70. Nu l-am văzut. Se spune că nu există româncă mai potrivită decât ea să joace acest rol... Mă întreb cum ar suna Baltagul la radio cu Sofia Vicoveanca în rolul principal și cu doinele ei drept ilustrație muzicală...

Sofia Vicoveanca

Sofia Vicoveanca  -  Singurica, singurea
 

SOFIA VICOVEANCA - Doinele din ce-s facute (doina)

 

Sofia Vicoveanca - Batranetea cand te bate
 

Cultura lui Mother Fucker

Sunt fericit! De ceva vreme ascult cu încântare teatru radiofonic pe www.eteatru.ro. Crearea acestui portal a fost o idee absolut senzațională! Să ai acces cu atâta ușurință la o parte din comorile inestimabile pe care le deține Radio România nu e puțin lucru. Să poți să asculți tot timpul voci precum Beligan, Caragiu, Vraca, Birlic, Dina Cocea, Adrian Pintea, Gina Patrichi și alți nenumărați actori uriași ai noștri, mi se pare un privilegiu enorm.

E frumoasă și ideea de a ilustra pauzele dintre piesele de teatru cu una, două înregistrări muzicale. Așa că am ascultat de fiecare dată cu mare plăcere mici bijuterii de muzică clasică, dar și melodii interpretate de Louis Armstrong ori Judy Garland. De aceea, am fost astăzi absolut șocat și revoltat să aud, între "Diana și Tuda" de Luigi Pirandello și "Profesorul de franceză" de Tudor Mușatescu, o "partitură" așa-zis "modernă", în care un negrotei din Bronx, probabil, n-a făcut altceva decât să răcnească "mother fucker!". Nu fac deloc parte din categoria celor care strâmbă din nas la auzul unor astfel de prestații. Însă 4 minute de "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", asortate cu bubuieli și scârțâieli, pe un canal audio care își propune să bucure sufletul cu teatru radiofonic, au fost mult prea greu de suportat...

Mă întreb dacă bucățile "muzicale" de acest gen, care mai scapă în fluxul radio de pe www.eteatru.ro, fac parte dintr-un playlist generat automat (atunci rușine celui/celor care a/au făcut selecția muzicală!!) sau nu e vorba decât despre "opera" vreunui puștan cu hârtiuță de colaborator de weekend, care n-a auzit în viața lui de Edith Piaf, Barbra Streisand, Doina Badea sau Antonio Vivaldi... Dar ce vină am eu pentru asta???