luni, 31 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (VIII) Salata



Nu vă uitați acum, când mușcați din hambugerul pe care tocmai îl mâncați la fast-food, dar trebuie să știți că salata poate să vă facă mai mult rău decât carnea respectivă. Escherichia Coli a pus la pămât 29 de oameni care au mâncat la un fast-food din Washington în iulie 2002 și a îmbolnăvit alte 36 de persoane în septembrie 2003 la San Diego. În ambele cazuri de vină a fost salata preambalată. Potrivit specialiștilor, aceasta provoacă anual aproape 30% din intoxicațiile alimentare.


Numai pentru că salata sau orice alte verdețuri de la supermarket sunt ambalate în celofan nu înseamnă că este sterilă, nici măcar curată. Spălați frunzele de salată cel puțin o dată sub jet de apă. Aveți grijă și la contaminarea încrucișată, de la alte alimente murdare. Chiuveta dumneavoastră nu este niciodată îndeajuns de sigură.

duminică, 30 ianuarie 2011

Apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva!



De numele mari și cu adevărat importante ale istoriei și culturii noastre ne aducem aminte doar la aniversări cu cifre rotunde, 50, 100, 200, etc. Și asta, de obicei, în tot felul de manifestări anoste și plicticoase la care nu participă decât șoareci de bibliotecă. Și aceia mai mult pentru a bifa o sarcină de serviciu de pe agendă... În rest, cui îi pasă de Români (da, e scris corect!) care chiar ne-au marcat destinul? Așa că, n-am nicio îndoială, împlinirea, astăzi, a 159 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale va însemna, cel mult, o știre la coada unui jurnal, la care nu se va uita nimeni...

Însă există „locuri” unde acești Români își primesc cu adevărat cinstirea pe care o merită. Și de la românii care îi merită. Spre exemplu, Redacția „Teatru și emisiuni scenarizate” a postului public de radio oferă, astăzi și mâine, pe site-ul www.eteatru.ro, un adevărat regal iubitorilor teatrului radiofonic și mai ales ai genialului Ion Luca Caragiale. 48 de ore de înregistrări audio de o valoare inestimabilă (cuvintele nu sunt deloc „umflate”!). Actori uriași precum Radu Beligan, Birlic, Alexandru Giugaru, Silvia Dumitrescu – Timică, Toma Caragiu, Cella Dima, dar și nume ceva mai „tinere”, precum Rebengiuc, Albulescu, Ogășanu, Mălăele și mulți alți „mari”, încarnează cu vocea personaje atât de minunate și de neuitat precum Cațavencu, Trahanache, Zița, Mița, Didina, catindatul, Rică, Leonida ori multe alte chipuri și caractere.

Caragiale le-a dat viață cu geniu și le-a făcut nemuritoare. Cuvintele lor ne-au intrat în vocabularul de zi cu zi și râdem de ele, ca și cum nu am râde, de fapt, de noi... Nenea Iancu ne-a pus oglinda dinainte, ca să ne vedem, despuiați de toate măștile, așa cum suntem, că să ne amuzăm și ca să ne îngrozim în același timp de toate năravurile și apucăturile noastre, neschimbate și nevindecate de mai bine de 100 de ani... Și parcă îl văd cum ne mustră cu privirea și cu degetul, de undeva, de departe, apoi își dă „giubenul” mai pe ceafă și își răsucește, zâmbind, mustața... Apăi cum le știi dumneata toate, nene Iancule, mai rar cineva!

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

Rose, „Blestemul mamei mele”


Sunt încântat să aflu că iubirea vieții mele, Barbra Streisand, va fi din nou cap de afiș pe marele ecran. Și nu într-un singur rol principal, ci în două!



Mai întâi în „Gypsy”, o transpunere pe peliculă a unui musical celebru pe Broadway în 1962, unde va juca și va cânta în rolul „Mama Rose”, iar partener îi va fi, din câte se știe până acum, multi-oscarizatul Tom Hanks! Ce pereche!!

 

Barbra n-a mai făcut un musical de la „Yentl” (1983), filmul despre care s-a spus că merita aproape toate Oscarurile din acel an.




Pe de altă parte, Barbra va începe curând filmările la comedia „My Mother's Curse” regizată de Anne Fletcher (The Proposal), iar partener îi va fi Seth Rogen. Comedia vorbește despre un inventator care încearcă să-și vândă ultima „creație”, tocmai în momentul în care își aduce mama din partea cealaltă a Americii pentru a-i face „lipeala” cu un fost iubit...

vineri, 28 ianuarie 2011

Despre Loredana (Groza), cu mânie



Mi-a sărit muștarul, azi, citind pe site-ul unei librării online o cronică a ultimului album al Loredanei (Groza). Citez integral:

„Loredana a fost considerata, inca de la inceputurile ei, un cameleon putandu-se mula usor pe orice gen muzical pe care dorea sa il abordeze. "Iubiland" nu face decat sa intareasca aceasta idee si ne-o prezinta pe interpreta intr-o forma de zile mari. Abordarea ei jucausa si lejera a genului folcloric ii da dreptul de a fii numita o artista completa
Continutul intregului album Iubiland este bazat pe mostre de folclor adevarat, de muzica transmisa oral, slefuita si imbogatita continuu.
Tarafurile, fanfara si grupul de muzicieni cu instrumente electronice alaturi de psalti interpreteaza repertorii si sonoritati diverse - jocuri, doine, balade, cantece de dragoste si de mahala.
Loredana interpreteaza pe albumul Iubiland piese folclorice provenite din Muntenia, Oltenia, Banat, Moldova, Transilvania, cantate cu instrumente traditionale taranesti - tilinca, fluier, caval, ocarina, cimpoi, lautaresti - vioara, cobza/chitara, contrabas, toba sau alamuri.”

Nu știu cine a scris o astfel de cronică și cât de mult se pricepe la muzică, însă nu e decât o nouă și de nepermis aiureală care circulă online, aidoma "muzicii" pe care o face de prea mulți ani încoace Loredana (Groza).

După despărțirea de genialul compozitor Adrian Enescu, autorul a două discuri ce dețin și astăzi recorduri în istoria muzicii pop din România, și după câteva sporadice colaborări cu compozitori care chiar știu ce-i aia muzică (Marius Țeicu, Cornel Fugaru și George Natsis), Loredana și „cariera” ei muzicală s-au pierdut într-o interminabilă cautare de stil și de personalitate. Albume, înregistrări și spectacole mult prea crețe și colorate, precum fusta de țigancă pe care o îmbracă uneori în clipuri și spectacole, simbolul perfect pentru ce a ajuns Loredana. O multiplă personalitate care nu denotă decât... lipsa unei personalități artistice autentice.

Este inutil să îți pierzi timpul să o pui pe Loredana sub o etichetă. Poate singura potrivită să fie aceea de "varză tocată"... Aș fi ignorat, cu siguranță, derapajele sonore și vizuale cu care și-a ținut în viață „statuia” pe soclu în ultimii 20 de ani. Ce nu îmi place nu mă interesează și ignor, pur și simplu. Însă a săvârși cu atâta nesimțire blasfemia de a se atinge de cântecele Mariei Tanase și a le cânta cu taraf de maneliști, mi se pare mult peste putința de a suporta a omului de bun simț care își înclină fruntea la auzul vocii Mariei Tănase.

Loredana a scos înainte de Revoluție două albume care mi-au încântat și tulburat la modul frumos adolescența. De atunci, pentru mine, Loredana nu mai e decât o mașină de făcut bani care speculează prostul gust, grosolănia și incultura multora dintre români...

joi, 27 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (VII) Fructele și legumele


Obrazul subțire cu cheltuială se ține. E valabil și pentru... fructe și legume. „Pielea” întinsă și frumoasă a celor pe care le luați de la supermarket este rezultatul unor tratamente intensive de „întinerire” și „înfrumusețare”. Niciodată sănătoase. Pentru ca fructele și legumele să arate netede, lucioase și fără pete, ele sunt pur și simplu înecate în pesticide, în săptămânile dinaintea recoltării. De la locul de unde vor fi culese și până în momentul în care le cumpărați, aceste produse pot beneficia de nu mai puțin de 9-10 tratamente cu pesticide. Dacă sunt aduse de peste mări și țări, cu vaporul, ele sunt mai întâi iradiate și apoi ținute în atmosferă lispită de oxigen, suprasaturată cu azot, pentru a nu putea „respira”, oxida, „îmbătrâni” și degrada. Un exemplu tipic îl reprezintă bananele. Le vedeți când le aduc la raft lucrătorii din supermarket. Sunt verzi și crude. Le luați acasă. A doua zi sunt „coapte”. „Coapte” și nu coapte. Mai exact, se oxidează accelerat, în atmosfera normală, cu oxigen. Și mai exact, se degradează. Printre cele mai toxice fructe și legume „proaspete” sunt piersicile, merele, strugurii, perele și fasolea verde.


Ei, bine, da! Dacă nici fructe și legume nu mai putem mânca, apăi ce să mai mâncăm? Putem face ceva în sensul ăsta? Da, putem. Căutați fructele și legumele „organice”, cele cultivate fără pesticide, în soluri curate. Există așa ceva? Da, există, însă sunt mai scumpe. Mult mai scumpe. Dacă le luați de la supermarket. Le mai puteți găsi, mult mai convenabil, la producătorii autohtoni, la unii dintre ei. Aceia care muncesc până îi ia naiba în soare și în ploaie și pe care statul român nu-i ajută niciodată cu nimic. Încă un pont. Căutați fructele și legumele care nu arată frumos. Să aibă o pată, o bubă, ceva, pe undeva. Poate avea și un viermișor. Nu-i bai. Se curăță, se spală. Este dovada sigură că acolo nu au ajuns pesticidele. Lor nu le rezistă nicio formă de viață.




Specialiștii în igienă alimentară spun că multe dintre aceste vegetale au un strat natural de ceară. Din păcate, acesta reține pesticidele. Ni se recomandă să spălăm fructele și legumele cu buretele și cu un detergent ușor, foarte diluat, pentru că odată cu această ceară se va duce și o mare parte din pesticidele înmagazinate în coajă... Ei recomandă. Însă nu știu câți oameni vor să facă asta...

miercuri, 26 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (VI) Pepenii




Mmmm... Ce poate fi mai binevenit în miez de ianuarie decât o felie de pepene roșu dulce ca mierea, din care să mușc cu poftă și să nu-mi pese că-mi curg zemurile pe la colțurile gurii?... :)))


Aproape 4% din pepenii cultivați în România sunt infectați cu Salmonella și Shigella. Dintre cei importați, 7% sunt pozitivi la testele pentru ambele bacterii. Așadar vă puteți delecta din plin cu o porție zdravănă din aceste bacterii ori de câte ori aruncați pe gât o bucată de pepene roșu sau galben. Cei care se îmbolnăvesc în acest fel sunt mai numeroși chiar decât cei care consumă carne insuficient preparată termic.




Juliturile și zgârieturile pepenilor sunt o ușă deschisă pentru bacterii. E drept, la supermarket se mai găsesc din când în când felii ambalate de pepene. Uneori și tăvițe cu bucăți. Nu vă faceți iluzii că sunt mai sigure. Personalul care le pregătește nu se spală pe mâini de câte ori ar trebui. Uneori nu se spală pe mâini nici după ce umblă cu ouă sau carne infectată.


Desigur, după ce aceste bacterii au pătruns dincolo de coaja pepenelui, e o muncă în zadar să încerci să îl mai cureți acasă. Însă cei intacți sunt ok atâta vreme cât înainte de a-i tăia îi spălați cu un detergent ușor. A, încă ceva... Obiceiul cu "dopul" în pepene pe care îl face comersantul... Nu-l mai lăsați să vă strice pepenele...

marți, 25 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (V) Ouăle


Parafrazând o veche și celebră dilemă: Ce este mai murdar, oul sau găina? Veți fi tentați să credeți că găina, mai ales dacă ați citit zilele trecute ce am scris despre carnea de pui... Însă lucrurile nu stau așa.

Cu toate că pasteurizarea, acolo unde se face, a redus rata contaminării ouălor cu Salmonella la numai 1:20.000, în fiecare an tot mai ajung pe piață vreo două milioane de ouă infectate. Din cauza acestora, aproape jumătate de milion de oameni fac toxiinfecții alimentare, iar 300 dintre ei mor.


Despre ouăle sparte sau crăpate nu e mare lucru de spus. Sunt o sursă sigură de infectare. Însă nici cele cu coaja intactă nu mai sunt întotdeauna sigure. Cercetătorii din industria alimentară sunt de părere că Salmonella pătrunde în fiecare al 10.000-lea ou încă înainte ca acesta să-și formeze coaja. Așa că orice ou prăjit sau fiert moale reprezintă o potențială sursă de îmbolnăvire.

Ce ne facem și de data asta?























Mai întâi la supermarket... Verificați cartonul de ouă. Căutați cuvântul "pasteurizat" sau ceva sinonim. Apoi data de expirare. În cele din urmă aveți grijă să îndepărtați toate ouăle crăpate. Nu aveți cum să le mai recuperați nici dacă le spălați.

Iar acasă nu mai puneți ouăle în suportul dedicat de pe ușa frigiderului, ci păstrați-le în cofrag, în cel mai rece loc din frigider, pe raftul cel mai de jos, în spate. Înainte de a le folosi, spălați-le bine, dacă se poate cu detergent. După ce spargeți ouăle, spălați-vă pe mâini. În fine, preparați ouăle la o temperatură suficient de înaltă ca să fiți siguri că nu păpați o omletă garnisită cu Salmonella.

Bine, bine, dar cum facem cu maioneza??...

luni, 24 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (IV) Curcanul



E la modă să mănânci carne de curcan. Cică e mai curat și mai sănătos, are mai puțin colesterol... Și e ceva mai scump.

















Mai mult de un sfert din curcanii pe care îi cumpărăm de la supermarket au Listeria, Campylobacter și Clostridium (am mai vorbit despre aceste bacterii), dacă nu toate la un loc... Alt sfert dintre curcani ies pozitiv la testele pentru Salmonella. Unele forme de Salmonella sunt rezistente la antibiotice. Ce ne facem și cu ăștia?


Ei bine, și de această dată există soluții. Căutați în supermarket curcanii ecologici. Cei mai mulți din curcanii disponibili în raioanele de carne sunt îmbuibați de producători cu antibiotice, ceea ce a dus deja la dezvoltarea unor forme de bacterii rezistente. În curcanii crescuți ca la mamaia la țară nu veți găsi antibiotice. Încă ceva, cumpărați doar curcan ambalat în folie de plastic la producător. Dacă nu găsiți, nu îi puneți în sacoșă peste alte alimente, ca să nu le contaminați și pe ele.

Ar trebui să schimbați și acasă ceva. Felul în care pregătiți și manipulați carnea. Tratați-o ca și cum ar fi contaminată. Atenție la chiuvetă și la vasele care vin în contact cu carnea. Preparați-o la o temperatură suficient de înaltă ca să fiți siguri că a fost sterilizată de orice fel de bacterie.
 


Când curățați vasele, tacâmurile și resturile, schimbați des buretele. Nici nu vă imaginați ce se ascunde în acel banal burețel de spălat vasele...

duminică, 23 ianuarie 2011

Vitoria Lipan Vicoveanca


Cu de-a sila nu mi-a plăcut niciodată să fac nimic. De aceea, școlar fiind, pentru mine era mereu un calvar să citesc cărțile din bibliografia obligatorie recomandată de "tovarășa". Nici "Baltagul" lui Mihail Sadoveanu nu se număra pe atunci printre cărțile mele preferate. Lucrurile s-au schimbat mai târziu, din fericire. Probabil că la asta a contribuit mult și dramatizarea radiofonică din 1974 în care excepționala artistă Irina Răchițeanu - Șirianu joacă rolul principal.


Mihail Sadoveanu - Baltagul (1974)
 


O interpretare atât de firească, de inspirată și de potrivită în fiecare nuanță a vocii, în fiecare respirație, încât geniala artistă aproape că mai avea nevoie de ceilalți colegi de microfon... Una din înregistrările pe care le iubesc cel mai mult...


















Irina Răchiţeanu - Şirianu


Cu câteva zile în urmă un prieten mi-a oferit o altă înregistrare radiofonică a "Baltagului", și mai veche, din 1963.


Mihail Sadoveanu - Baltagul (1963)
 


Dezamăgitoare prestația actriței principale... Atât de anostă și de artificială, încât aproape că nici măcar cele câteva replici interpretate din când în când de actori geniali precum Giugaru, Colea Răutu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Calboreanu ori Silvia Dumitrescu-Timică nu reușesc să ridice nivelul interpretării primadonei... Am fost extrem de uimit la finalul înregistrării, când crainica anunță distribuția, să aflu că rolul principal a fost interpretat de Lica Gheorghiu, nimeni alta decât fiica secretarului general al Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Lica Gheorghiu n-a vrut niciodată să-și termine studiile de economie la Moscova, acolo unde a trimis-o tatăl ei, ea și-a dorit să fie actriță. Și-a dorit să fie vedetă, aidoma celor de la Hollywood. Actriță nu prea a fost. Vedetă, da. La vremea aceea, în anii '50-'60, a speriat Bucureștiul cu luxul și cu extravaganțele ei. Datorită slăbiciunii teribile pe care Dej o avea pentru fiica sa, Lica, au fost construite studiourile de la Buftea. Măcar atâta lucru bun... Interesant e și  faptul că mari actori ai vremii s-au zbătut să intre în grațiile Licăi Gheorghiu și să-i fie parteneri în film ori la radio... De altfel, lucrurile nu s-au oprit numai la atât. Aparatul de stat și-a făcut și el datoria. Lica Gheorghiu a primit premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul Filmului Românesc de la... Mamaia, în 1964, la egalitate cu... minunata Irina Petrescu!... Ce alăturare, ce comparație!... După instalarea lui Ceaușescu, în 1965, filmele Licăi Gheorghiu au fost toate retrase din circuit...















Lica Gheorghiu

Reascultând aceste două înregistrări mi-am amintit de un interviu pe care Sofia Vicoveanca l-a acordat unei publicații în urmă cu aproape 20 de ani. Acolo am citit că Sofia Vicoveanca a jucat rolul Vitoriei Lipan pe scena unui teatru din nordul țării. Apoi am aflat că l-a jucat și în film în anii 70. Nu l-am văzut. Se spune că nu există româncă mai potrivită decât ea să joace acest rol... Mă întreb cum ar suna Baltagul la radio cu Sofia Vicoveanca în rolul principal și cu doinele ei drept ilustrație muzicală...

Sofia Vicoveanca

Sofia Vicoveanca  -  Singurica, singurea
 

SOFIA VICOVEANCA - Doinele din ce-s facute (doina)
 

Sofia Vicoveanca - Batranetea cand te bate
 

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (III) Carnea tocată



Vă plac mititeii? Ei bine, pănă și aceștia vă pot face oricând viața un iad!... Nu vă lăsați încântați de gama largă de produse din carne tocată pe care o oferă supermaketurile! Raioanele de profil vin cu amestecuri din cele mai diverse, de la carne de porc, vită și oaie, până la pui și curcan. Însă puțini știu că procesul de degradare a cărnii tocate începe chiar din momentul în care aceasta a trecut prin mașina de tocat. Temperatura scăzută din frigiderele supermarketului nu poate niciodată asigura conservarea perfectă a acestor preparate. Nu vă lăsați amăgiți de eticheta care spune că produsul respectiv este valabil timp de 48-72 de ore, la o temperatură de 3-4 grade. Degradarea se produce oricum... Cu cât mai târziu, cu atât mai sigur, cu atât mai evident...


Nici dacă cereți vânzătorului să toace bucata de carne chiar sub ochii voștri, la raion, n-ați făcut mare lucru. Cine are timp să curețe și să dezinfecteze mașina electrică de tocat carne după fiecare client? Imaginați-vă ce e în mașina aceea dacă ajungeți să vă faceți cumpărăturile la ora 17, când ieșiți de la serviciu, imaginați-vă prin ce mizerie trece bucata aceea frumoasă și apetisantă de carne pe care tocmai ați ales-o... Ce faceți cu această carne tocată, o spălați la robinet când ajungeți acasă? O dezinfectați cu spirt?

Despre raioanele în care se vând aperitive și mici semipreparate, ce să mai spunem?... Pe lângă faptul că nu ai cum să vezi modul de preparare a chifteluțelor, șnițelelor și fripturicilor, nu vei ști niciodată nici cum arăta carnea înainte de a fi prăjită și nici dacă mai era în termen... Poate or fi fost niscaiva cărnuri expirate?... Stați liniștiți, uleiul încins înlătură aproape orice miros și culoare, oricât ar fi ele de  anormale...


Un control recent al inspectorilor alimentari din Statele Unite (îi pomenesc iar pe americani, pentru că la noi nu se publică astfel de rapoarte, din 1000 de motive, lesne de înțeles...) a luat la bani mărunți loturi de carne tocată provenind de la peste 500 de producători... 53% din loturi prezentau Clostridium perfringens, 30% Staphylococcus și 12% Listeria monocytogenes. Nu mai scriu ce fac aceste creaturi. Mă lungesc deja prea mult. Dacă vreți cu orice chip să vă îngroziți, dați copy-paste pe numele lor și căutați oriunde pe internet (Google, Wikipedia). Veți vedea poze frumoase, dar și povești horror.

Bun! Ce facem acum, ne lăsăm și de carne tocată sau există soluții?... Da, există.

Mai întâi la supermarket. Căutați pachetele pe care să fie menționată sterilizarea cu ultraviolete. Nu vă faceți griji. Nivelul de iradiere al cărnii tocate respective nu este mai mare decât nivelul natural de iradiere al alimentelor.

Acasă mai puteți face ceva... Folosiți oregano proaspăt. Cercetătorii de la Kansas State University au testat efectele antibacteriene ale mai multor condimente și ierburi aromate. Dintre toate, oregano s-a dovedit cel mai eficient în acest sens. Folosiți o lingură de oregano proaspăt tocat la jumătate de kilogram de carne tocată. Și încă ceva... Turtiți chifteluțele. Dacă le faceți prea bombate, rămân crude la mijloc. Clostridium, Staphylococcus, Listeria și Escherichia Coli se vor bucura să vă salute când veți deschide gura... 



vineri, 21 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (II) Puii





Cunoașteți foarte bine etichetele și desenele de avertizare de pe pachetele de țigări. Uitați acum de ele! Autoritățile sanitar-veterinare ar trebui să pună astfel de etichete pe... pui. Da, ați citit bine. Pe puii pe care îi cumpărăm de la supermarket. Congelați sau proaspeți. Un test recent, care a luat la întâmplare numai vreo 500 de pui controlați în magazine, a găsit Campylobacter jejuni pe 42% din ei și Salmonela enteridis pe 12%. Cu ce se ocupă aceste două minuscule "făpturi"? Să le luăm pe rând...






Campylobacter jejuni

Existenta bacteriei a fost luată în serios abia prin anii ’70. Un mister legate de Campylobacter este modul în care poate să trăiască în aparatul digestiv al păsărilor fără să provoace vreo maladie și, în același timp, să fie un organism patogen atât de invaziv pentru oameni.

Infecția cu Campylobacter provoacă, în general, diaree inflamatorie, uneori cu sânge, crampe, febră și dureri. Cea mai frecventă cauză alimentară este carnea de pasăre. În Statele Unite sunt înregistrate în fiecare an peste 2 milioane de cazuri de infecție cu Campylobacter, iar bacteria a devenit cauza principală a gastroenteritei bacteriene. Infecțiile cu Campylobacter sunt contagioase, mai ales la membrii aceleiași familii și la copiii din creșe și gradinițe.

Infecția cu Campylobacter rămâne cea mai frecventă boală infecțioasă care se transmite de la animale la om, arată un raport realizat în 2008 de către Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. Din câte cunosc eu, nu există în România un raport public similar. Secret. Sau neglijență.

Rezistența Campylobacter la cel mai folosit antibiotic, ciprofloxacin, este în creștere, ajungând, în 2006, la 45%, ducând la probleme serioase în tratarea bolii. Peste 175.000 de europeni au suferit din cauza acestei infecții în 2006.

Salmonella enteridis


În fiecare an, aproximativ 40.000 de cazuri de salmoneloză sunt raportate în SUA. Deoarece cazurile ușoare nu sunt diagnosticate sau raportate, numărul real al infecțiilor poate fi de 30 de ori mai mare. Salmonelozele sunt mai frecvente vara decât iarna. Copiii sunt cei mai susceptibili să facă salmoneloză; copiii mici, vârstnicii și persoanele cu deficiențe ale sistemului imun fac formele cele mai grave ale infecției.

Salmonella se poate contacta când alimentul este contaminat în timpul procesului de pregătire a mâncării, prin manipularea lui cu mâini nespălate sau infectate. Mâncarea infestată arată și miroase normal de obicei.

Simptomele salmonelozelor sunt diareea, febra și crampele abdominale, apar la 12-72 ore după infecție, iar boala persistă în mod normal timp de 4-7 zile.




















Ok, acestea sunt "făpturile". Cum ne luptăm cu ele? Ce putem face?

Mai întâi, în supermarket, priviți etichetele. Puii crescuți în fermele ecologice, unde au loc să umble în voie, au șanse foarte mici de a-și transmite unul celuilalt bacteriile mai sus menționate. Din păcate sunt mult mai puțini și mai rar sacrificați. Cu totul altfel stau lucrurile cu păsările crescute în cuști. Acestea sunt crescute în număr foarte mare în spații infime unde își transmit unul altuia... tot ce își pot transmite...

Atunci, acasă se poate face ceva? Da. Mai întâi evitați să spălați carnea crudă în chiuvetă. Evitați astfel contaminarea altor alimente care vor ajunge acolo ulterior. Oricât ar părea de ciudat, unii specialiști recomandă chiar așezarea cărnii de pui direct în vasul în care va fi gătită! Tocătorul pe care este tranșată carnea, precum și cuțitul, ar trebui dezinfectate cu apă oxigenată. În ce privește temperatura de preparare, o altă metodă de "sterilizare" a cărnii infectate, ar trebui să fie de cel puțin 100 de grade Celsius. Controlul cu furculița al stadiului preparării sau aprecierea după culoare a cărnii și a zemurilor pe care le lasă sunt metode riscante.

Dar carnea de pui nu e singura care ar putea provoca probleme serioase...

joi, 20 ianuarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (I)


Pe 6 octombrie 2003, Jeff Cook și-a scos familia la o cină în oraș, la restaurantul Chi-Chi din Beaver Valley Mall, la nord de Pittsburgh. Odată cu fripturile comandate, chelnerul le-a adus și salata de ceapă verde cu multe condimente, dar și - fără să știe - o porție bună de hepatită A. Cook, în vârstă de 38 de ani, sănătos și în plină putere în acea toamnă, a murit o lună mai târziu din cauza unei afecțiuni hepatice fulminante.


Hepatita A ar putea să fi fost boala care i-a pus la pământ pe cei 575 de oameni care lucrau atunci la restaurantul Chi-Chi, patroni, administratori ori simpli angajați. Pe trei dintre ei i-a și omorât. Asasinul nu era altul decât un lot de ceapă verde achiziționat în acea perioadă. Mâncare murdară, așadar... Centrul American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor estimează că în fiecare zi peste 200.000 de americani se îmbolnăvesc din cauza mâncării. Însă unii microbiologi sunt de părere că numărul americanilor care ajung să plângă după ce mănâncă depășește 800.000 pe zi. Dumnezeu știe ce-o mai fi și la noi...


Specialiștii spun că de-a lungul fiecărui an fiecare dintre noi se îmbolnăvește măcar o dată din pricina unor viruși, bacterii sau toxine care își găsesc loc pe mâncarea noastră. Cei mai mulți dintre noi nu vor avea habar ce i-a lovit, însă se vor confrunta cu acele simptome atât de binecunoscute, dar atât de neplăcute, precum greața, diareea, crampele și starea de rău generalizată.


Singura metodă 100% sigură  pe care oamenii de știință o pot recomanda în momentul de față pentru prevenirea îmbolnăvirilor pe cale digestivă este "Nu mai mâncați!" Sau, pe cât posibil, să avem grijă de fiecare dumicat pe care îl ducem la gură. Dar presupunând că nu alege nimeni să moară prin înfometare, există, slavă Domnului, o a treia cale, mult mai echilibrată.


Aflați care sunt cele mai murdare 10 alimente și igienizați-le înainte de a le băga în gură. Să vedem care sunt microbii pe care îi ducem cu furculița la gură, o listă cu alimentele care ne pot face viața un iad, căi simple de decontaminare a alimentelor murdare, pe drumul lor de la supermarket la masa din bucătărie. Dar ce ne facem dacă gătește altcineva? O să vedem și cum "mirosim" un restaurant murdar. Una peste alta, o să scriem împreună o rețetă pentru o mâncare curată.



miercuri, 19 ianuarie 2011

Mi-a scris Nicoleta Luciu!


Mi-a scris Nicoleta Luciu! Chiar așa, ACEA Nicoleta Luciu! Habar nu am de unde are ea adresa mea, dar chestia în sine e un eveniment, nu? Cel puțin așa am crezut în prima secundă... Însă când m-am uitat la destinatar, să văd dacă nu cumva e vreo greșeală, am remarcat că nu eram singurul trecut acolo, ci am găsit chiar o listă întreagă... :( Să-i număr... Aaa, sunt 55 de destinatari!

Ce-mi scrie distinsa posesoare a celebrelor balcoane? "Felicitari! Ai castigat dreptul la un email lunar cu o super-oferta! Stai tunat!" Tunat unde? Tunat la ce?

Ciudat!... Mă uit în subsolul mailului... Nicio mențiune despre spam. Nimic despre vreun site pe care aș fi trecut la un moment dat... Nici nu ar avea de unde să mă agațe pe mine Nicoleta Luciu... Silicoane nu mi-am pus și nici nu intenționez... Batoane de slăbit nu mănânc, că nu am nevoie... La sală nu merg, că nu am timp... Iar în vreo telenovelă nu cred că vrea să mă invite, oricât de talentat mă știu că sunt... Oricum, tot pe pile e și talentul în țara asta... Iar eu n-am. Pile.
Hm... Ciudat... Vă țin la curent.

P. S. Poza de mai sus nu o am de la Nicoleta Luciu. Am luat-o de pe Google Imagini. Și se numește "Nicoleta Luciu Sex".

marți, 18 ianuarie 2011

Prietenul după ADN se cunoaște



Dacă v-ați întrebat vreodată de ce suntem prieteni cu anumiți oameni și nu cu alții sau de ce avem pasiuni în comun cu alți indivizi, acum avem și un răspuns.




Membrii grupurilor de prieteni au unele gene foarte asemănătoare, potrivit unui studiu publicat astăzi de National Academy of Sciences în revista Nature. Fără a intra foarte adânc în detalii familiare mai degrabă geneticienilor, să spunem doar că oameni de știință de la mai multe universități au studiat anumite 6 gene din probe biologice de la aproape 5000 de indivizi care au luat parte la studiu. Cercetătorii s-au concentrat asupra asemănărilor și deosebirilor din aceste gene la prieteni și la ne-prieteni, după ce au eliminat în prealabil asemănările genetice legate de sex, vârstă, rasă sau strămoși comuni.

Nu este pentru prima dată când oamenii de știință asociază unele gene cu trăsături care influențează comportamentul social. O mulțime de studii au încercat să facă legături între ADN și alcoolism, violență, sinceritate și multe altele.

Când oamenii își aleg prieteni cu genotipuri similare, sănătatea unui individ nu influențează doar propriile lor gene, ci și genele prietenilor lor. Cu alte cuvinte, a avea prieteni cu gene compatibile ar putea fi un beneficiu al evoluției, chiar dacă nu avem niciun urmaș cu aceștia. De exemplu, dacă oamenii mai puțin sensibili la infecția cu o anumită bacterie sunt prieteni, sănătatea întregului grup crește, pentru că bacteria respectivă nu găsește gazde vulnerabile.




Însă rezultatul studiului este greu acceptat de alți geneticieni, care spun că cercetătorii respectivi nu au analizat suficiente gene pentru a putea exclude explicații alternative. Deoarece majoritatea genelor au efecte modeste asupra comportamentului sau sănătății, mulți oameni de știință consideră că mai degrabă alte mii de gene - și nu doar cele șase menționate în acest studiu - trebuie analizate înaintea unei corelații cu orice trăsătură. De cele mai multe ori, geneticienii sunt supuși presiunii de face corelații între gene și boli. E ca și cum echipa a cumpărat șase bilete de loterie și a câștigat de două ori marele premiul. Lucrurile nu așa funcționează, este de părere unul dintre contestatarii studiului.

În concluzie, dacă rezultatele studiului sunt corecte, nu vă împotriviți genelor, lăsați-le pe ele să vă aleagă prietenii. Altfel, riscați să vă enervați ori să vă îmbolnăviți...