Mălina cântă mai departe

Totul a început cu ceva vreme în urmă, când Mălina a înregistrat, doar cu vocea, aproape 50 de cântece de toate genurile, pe care trupa lui Călin Geambașu să poată lucra la repetiții. Acesta le-a descoperit cu vreo trei luni în urmă, într-un folder de computer. Așa s-a născut ideea de a face un spectacol dedicat Mălinei, chiar de ziua ei, 29 ianuarie.

Oamenii s-au apucat să scrie partiturile, să repete, din 2 ianuarie... 4 săptămâni. Până în ultimul moment s-au temut că nu o să iasă așa cum și-ar dori...

Scena de la Teatrul Constantin Tănase. Pe fundal, opt instrumentiști, trei fete în backing vocals. Totul pe bune, live. În mijlocul scenei, într-un oval de lumină, microfonul la care Mălina a înregistrat cele 50 de cântece. Cablul microfonului, adunat jos. Capătul lui, rămas acolo, neconectat. De stativul microfonului, prins un trandafir roșu, floarea ei preferată.

Sala e plină. Lume bună. Personalități din lumea spectacolului românesc. Colegii Mălinei de la Școala Vedetelor. Titus Munteanu. Adrian Romcescu. Cornel Constantiniu. Doina Spătaru, desigur.

Octavian Ursulescu iese jos, între scenă și primul rând de fotolii. Spune câteva cuvinte. Punctează momentele importante din cariera Mălinei. Nu îmi dau seama dacă vocea lui e îmbătrânită sau e tulburată de emoție.

Trupa începe. Își zâmbesc, schimbă priviri... Ca și cum așteaptă să intre pe scenă cea căreia îi este dedicat spectacolul. Se aude vocea Mălinei. „I Have A Dream”. Mă trec fiori. Toată sala înlemnește. E ca și cum Mălina ar fi pe scenă, în fața microfonului. Atâta doar că nu se vede... Închid ochii și, dintr-odată, e... acolo! Îi văd ochii, zâmbetul, îi văd gesturile, o văd cum își ține în sus bărbia, ca întotdeauna, ca un copil curat care se avântă... Vocea îi e ca o lumină, așa cum a fost mereu, neatinsă... Îmi dau lacrimile...

Rând pe rând, cântă „I Don't Wanna Lose You”, „I Will Survive”, „Let's Twist Again”, „I Wanna Be Loved By You”, „Material Girl”, „Crazy”, „La Isla Bonita”, „Girls Just Wanna Have Fun”, „Like A Prayer”... În total vreo 25 de cântece. Ropote de aplauze după fiecare. O văd cum se înclină de fiecare dată sfioasă și delicată, o văd cum râde.

Din când în când, Octavian Ursulescu mai spune câteva cuvinte. Apoi Titus Munteanu, Andrei Nourescu, Adrian Romcescu. Toți vorbesc din fața primului rând. Niciunul nu urcă. Probabil, ca să nu calce pe aripile îngerului de pe scenă...

Pe video wall-ul din fundal sunt proiectate tot timpul fotografii cu Mălina, pe care nu le-am mai văzut niciodată. Apoi, un montaj cu aparițiile de la Școala vedetelor... Mamaia... Cerbul de aur...

Doina Spătaru urcă pe scenă pentru câteva cuvinte și pentru a cânta melodia preferată a Mălinei. Abia își stăpânește emoția. Simți cum se rupe ceva în ea...

În fine, Călin Geambașu cântă „Eu cred”, împreună cu una dintre cele trei fete. Este evident ca emoția îl copleșește.

La final, câteva clipuri din spectacolele Mălinei împreună cu trupa. Apoi, din nou, „Mi-e dor de tine”, cu o colecție de fotografii, o istorie a vieții ei... bebeluș, desene de copil dedicate mamei, Școala vedetelor, la mare, poze cu sora, cu mama, cu prietenii... momente... până la 37 de ani. Și atât. Apoi scena rămâne goală, luminile se sting... Microfonul cu firul adunat jos, trandafirul, reflectorul care proiectează ovalul de lumină... Liniște.