Mălina cântă mai departe

Totul a început cu ceva vreme în urmă, când Mălina a înregistrat, doar cu vocea, aproape 50 de cântece de toate genurile, pe care trupa lui Călin Geambașu să poată lucra la repetiții. Acesta le-a descoperit cu vreo trei luni în urmă, într-un folder de computer. Așa s-a născut ideea de a face un spectacol dedicat Mălinei, chiar de ziua ei, 29 ianuarie.

Oamenii s-au apucat să scrie partiturile, să repete, din 2 ianuarie... 4 săptămâni. Până în ultimul moment s-au temut că nu o să iasă așa cum și-ar dori...

Scena de la Teatrul Constantin Tănase. Pe fundal, opt instrumentiști, trei fete în backing vocals. Totul pe bune, live. În mijlocul scenei, într-un oval de lumină, microfonul la care Mălina a înregistrat cele 50 de cântece. Cablul microfonului, adunat jos. Capătul lui, rămas acolo, neconectat. De stativul microfonului, prins un trandafir roșu, floarea ei preferată.

Sala e plină. Lume bună. Personalități din lumea spectacolului românesc. Colegii Mălinei de la Școala Vedetelor. Titus Munteanu. Adrian Romcescu. Cornel Constantiniu. Doina Spătaru, desigur.

Octavian Ursulescu iese jos, între scenă și primul rând de fotolii. Spune câteva cuvinte. Punctează momentele importante din cariera Mălinei. Nu îmi dau seama dacă vocea lui e îmbătrânită sau e tulburată de emoție.

Trupa începe. Își zâmbesc, schimbă priviri... Ca și cum așteaptă să intre pe scenă cea căreia îi este dedicat spectacolul. Se aude vocea Mălinei. „I Have A Dream”. Mă trec fiori. Toată sala înlemnește. E ca și cum Mălina ar fi pe scenă, în fața microfonului. Atâta doar că nu se vede... Închid ochii și, dintr-odată, e... acolo! Îi văd ochii, zâmbetul, îi văd gesturile, o văd cum își ține în sus bărbia, ca întotdeauna, ca un copil curat care se avântă... Vocea îi e ca o lumină, așa cum a fost mereu, neatinsă... Îmi dau lacrimile...

Rând pe rând, cântă „I Don't Wanna Lose You”, „I Will Survive”, „Let's Twist Again”, „I Wanna Be Loved By You”, „Material Girl”, „Crazy”, „La Isla Bonita”, „Girls Just Wanna Have Fun”, „Like A Prayer”... În total vreo 25 de cântece. Ropote de aplauze după fiecare. O văd cum se înclină de fiecare dată sfioasă și delicată, o văd cum râde.

Din când în când, Octavian Ursulescu mai spune câteva cuvinte. Apoi Titus Munteanu, Andrei Nourescu, Adrian Romcescu. Toți vorbesc din fața primului rând. Niciunul nu urcă. Probabil, ca să nu calce pe aripile îngerului de pe scenă...

Pe video wall-ul din fundal sunt proiectate tot timpul fotografii cu Mălina, pe care nu le-am mai văzut niciodată. Apoi, un montaj cu aparițiile de la Școala vedetelor... Mamaia... Cerbul de aur...

Doina Spătaru urcă pe scenă pentru câteva cuvinte și pentru a cânta melodia preferată a Mălinei. Abia își stăpânește emoția. Simți cum se rupe ceva în ea...

În fine, Călin Geambașu cântă „Eu cred”, împreună cu una dintre cele trei fete. Este evident ca emoția îl copleșește.

La final, câteva clipuri din spectacolele Mălinei împreună cu trupa. Apoi, din nou, „Mi-e dor de tine”, cu o colecție de fotografii, o istorie a vieții ei... bebeluș, desene de copil dedicate mamei, Școala vedetelor, la mare, poze cu sora, cu mama, cu prietenii... momente... până la 37 de ani. Și atât. Apoi scena rămâne goală, luminile se sting... Microfonul cu firul adunat jos, trandafirul, reflectorul care proiectează ovalul de lumină... Liniște. 

Nu te-am uitat

Malina Olinescu & Calin Goia - Nu te-am uitat (1998)
 

Mălina mea

Nu știu să scriu despre asta... „Mălina Olinescu a murit.” A fost primul lucru pe care l-am aflat astăzi, pe toate canalele noastre de știri, pe toate paginile online ale ziarelor, pe Facebook... Din toate părțile. Tocmai ea. Mălina mea.

De când o știu, de când am văzut-o prima dată, la „Școala vedetelor”, am vrut să-i scriu... să-i spun... să-i povestesc... N-am găsit niciodată nicio cale... Am visat-o... Abia cu câteva săptămâni în urmă, un coleg de-al meu a făcut rost pentru mine de adresa ei de mail. Am fost fericit. Mi-am spus că o să-i scriu, ea o să fie încântată de tot ce va citi și îmi va răspunde. Însă n-am găsit niciodată cele mai frumoase cuvinte, cele mai potrivite... Și nu i-am trimis niciodată acel mail... Am și acum în geantă adresa ei pe o bucată de hârtie, o țin la mine tot timpul...

Numai Dumnezeu știe cât am răscolit internetul, ani în șir, căutând un loc în care să scriu ceva, astfel încât ea să poată vedea. Abia azi, citind ziarele online, am dat peste un fel de pagină personală a ei, unde mai publica uneori câte un gând... De ce nu am găsit-o până acum???

O voce minunată... O femeie frumoasă... Un om nefericit... Atâta risipă a celor din jur, cărora nu le-a păsat de nimic din toate astea...

Mi-e dor de tine...

E 5:12 dimineața. Mai e până sună ceasul... Dacă nu scriu acum ce am visat, mai târziu o să se risipească amănuntele...

De Mălina Olinescu m-am îndrăgostit la prima vedere, încă de când am văzut-o la "Școala Vedetelor", prin 1995, cred, cu "Unde ești, noapte albastră?". M-a fermecat nu doar cu vocea ei, ci și cu drăgălășenia, cu zâmbetul, cu ochii...

M-am bucurat când a început să câștige premii la Mamaia. Nu erau suficiente premii pentru ea...

La "Cerbul de Aur" a fost magnifică. Îmi amintesc că a cântat "Mi-e dor de tine" și "Ready For You".


Malina Olinescu - Ready for you
 
 


(aproape nimeni nu știe că ea a avut un excelent album de debut, înregistrat integral în limba engleză...). Nu i-au dat decât locul I. Merita trofeul.

Am urmărit-o cu inima în gât cântând "Eu cred" la Eurovision. România venea și atunci tot din ghetoul Europei și asta era tot ce conta pentru telespectatorul european.

După aceea a venit cel de-al doilea album. Am uzat caseta aia amărâtă...

Apoi, din ce în ce mai puțin... Câte o apariție pe ici, pe colo, la câte un post de televiziune, din ce în ce mai rar, doar din când în când un interviu sau o mică știre în vreun ziar... S-a căsătorit... Am suferit... A divorțat... M-am bucurat... Ce mizerabil și egoist sunt...

De curând am văzut-o la "Happy Hour" și la "Dansez pentru tine", în trupa de acompaniament a lui Călin Geambașu. Mălina - în trupa de acompaniament a altcuiva... Atât de puțin...

În visul meu de adineauri sunt undeva, într-un club... Se înregistrează o emisiune de televiziune. Elena Cârstea răspunde la niște întrebări, apoi Cotabiță... Fasoane, aere, talente... Îmi plac amândoi foarte mult, dar de ce trebuie să fie atât de nesuferiți uneori? Apoi mă mut la o masă... Aglomerație, agitație, fete... Mirela Zeța, simplă, nemachiată, frumoasă, tăcută, retrasă... Andreea Grămoșteanu, mai tăcută și mai calmă decât la "Occhio Show"... Și deodată întorc capul și o văd pe ea... MĂLINA OLINESCU... Încerc să îi spun ceva inteligent, interesant, dar sfârșesc prin a mă bâlbâi... Îi spun că am tot căutat-o, că am urmărit-o, că îmi place, că este extraordinară, că aș vrea măcar o adresă de mail... Mi-o spune, dar o uit în clipa imediat următoare... Când o rog să repete, renunță... O fi crezut că sunt vreun obsedat sexual și că nu mai scapă de mine...

E 5:40. Între timp a sunat și ceasul... Se luminează. Zarea e roșie... Mi-e dor de tine...