Scriam, azi dimineață, pe Facebook, cu entuziasm, cum am văzut Bucegii chiar din balconul meu, de la etajul 7. Aerul era atât de limpede, încât chiar se vedea zăpada de pe creste! Mai citisem cândva un articol care vorbea exact despre același lucru și era acolo și o poză spectaculoasă de-a dreptul. Din păcate, nu am avut la îndemână o cameră cu teleobiectiv, ca să fac o fotografie drept dovadă. Așa că am căutat pe internet o fotografie destul de asemănătoare cu ce am văzut eu.
Curios
să aflu cum a fost posibil, l-am întrebat chiar în direct, la
jurnal, pe colegul meu, meteorologul Mihai Huștiu. Care a binevoit
să-mi spulbere iluziile. Mi-a explicat că nu a fost altceva decât
o Fata Morgana. Curbura Pământului și distanța mare dintre
București și Bucegi fac imposibilă o astfel de priveliște. Dar,
cu o masă de aer rece la nivelul solului și cu una mai caldă
deasupra, precum și cu ajutorul razelor de lumină care vin de la
Soare într-un anumit unghi, la o anumită oră, se produce o
reflexie a imaginii munților, care răspunde într-un punct precum
cel în care mă aflam eu. Așa că n-a fost decât o iluzie
optică...Chiar trebuie să fie totul o iluzie?...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu