duminică, 20 octombrie 2013

Trei focuri arde pe lume

De Maria Tănase m-am îndrăgostit din prima clipă, copil fiind, când am ascultat-o pe discurile de vinil scoase de Electrecord. Nu voi folosi epitete alese și vorbe mari pentru a descrie ce înseamnă Ea pentru mine. N-are nevoie. Atât spun, în folclorul românesc, există Maria Tănase și restul. De aceea, încercările altor interpreți de a-i cânta cântecele mi s-au părut întotdeauna, în cel mai bun caz, dovezi de mare curaj, dacă nu de inconștiență. Ori nesimțire. Ori blasfemie. Exemple nefericite, supărătoare, scandaloase chiar, sunt mult prea multe. Și îmi aduc aminte imediat de doamna aceea a cărei singură „calitate” este că are părul foarte lung și care falsează îngrozitor. Ori de alte doamne, care au manelizat cântecele Mariei Tănase... Nici măcar nu vreau să le pomenesc numele, nu merită. Le-aș spune doar atât: atâta vreme cât nu ești în stare să interpretezi cântecele Ei cel puțin la fel de bine, ceea ce mi se pare imposibil, măcar fă-o într-un fel în care să le îmbogățești cu rafinament, să le „îmbraci” cu ceva nou, dar la fel de strălucitor. Nu-ți bate joc!


Despre Alexandra Ungureanu știam că are o voce minunată și îi cunoșteam frumusețea și delicatețea interpretărilor, tocmai de aceea am fost foarte curios să o ascult, la „O dată-n viață”, cântând „Trei focuri arde pe lume”. Iar surpriza și încântarea mea au fost maxime! Rar mi se mai întâmplă să mă mai treacă fiori ascultând muzică, rar mi se mai întâmplă să mă tulbure într-atât de frumos un artist! Alexandra Ungureanu este excepțională prin felul în care cântă aici!


Sper că Alexandra nu va lăsa să se piardă un astfel de moment, măcar așa, pentru propriul palmares, de dragul celor care mai cumpără cd-urile artiștilor pe care îi iubesc sau pentru cei care mai ascultă radioul.

Pentru că se poate și altfel, pentru că sună bine, încă una! Pentru bis.


Îți mulțumesc, Alexandra Ungureanu!