Întrebări fără răspuns... Deocamdată.

Câte țepe le mai trebuie acestor nemernici, ca să priceapă în cele din urmă că oamenii s-au săturat de nemerniciile lor?

Câte strigăte de disperare mai vor acești netrebnici, ca să înțeleagă că oamenii au ajuns la limita ultimă a suportabilității?

Câte huiduieli mai trebuie să audă acești criminali ca să li se facă - în sfârșit! - rușine și să se ducă în fundul pământului?

Câtă nesimțire și nepăsare ne vor mai arăta Băsescu, Boc, Udrea, Berceanu și Videanu, înainte să li se arate că nu sunt nemuritori în scaunele pe care le ocupă?

Cât mai vor și mai pot românii să înghită, înainte să se trezească?

Un șut în cur...

Dacă imaginile cu pensionarii protestând la poarta lui Băsescu v-au dus chiar și numai pentru o clipă cu gândul la Revoluția din decembrie 1989 (sau ce-o fi fost ea...), cu siguranță v-ați înșelat. Libertatea era atunci țelul comun, ceea ce a făcut ca până la urmă cei aflați de o parte și de cealaltă a baricadei să privească în aceeași direcție... Acum, însă, foamea - motivul protestelor de azi - se simte diferit... Deși bugetari și unii și alții, pensionarii și jandarmii privesc "tăierile" lui Băsescu în feluri diferite. Unii luptă pentru decența ultimelor zile de viață și sunt dispuși să-și riște sănătatea, integritatea fizică, pentru a ajunge la cel care, cred ei, le-ar putea rezolva problemele. Ceilalți, deși știu că bătrânii au dreptate, sunt conștienți că e mai cuminte să stea în banca lor și să nu-și riște locul de muncă, fie el și cu 25% mai prost plătit decât până acum... Așa că, jos, pe caldarâm cu pensionarii, tătuca Băse trebuie apărat! Trebuie apărat chiar de cei care l-au votat în număr mare... Dezamăgirea este enormă tocmai pentru amărâții aștia pentru care președintele nu a găsit timp să-i mângâie, ținând închisă poarta Cotrocenilor, sub pretextul că agenda îi este prea încărcată. Un șut în cur este singura ofertă disponibilă pentru moment...

Gâtul

Apăi dacă mai avea cineva vreo îndoială legată de catastrofa realegerii lui Băsescu şi a clicii lui, acuma s-a risipit pe de-a-ntregul. Şi ce folos? Nesimţirea şi cinismul lor au ajuns la cote inimaginabile şi inacceptabile... Să tai 25% din salariile şi aşa mici, 15% din amărâtele de pensii şi 15% din bietul ajutor de şomaj, doar ca să le rămână lor neatinse burțile și cefele de grași care ne călăresc pe noi toți... Ce ne mai rămâne de tăiat? O mână? Un picior? Gâtul! Mă tem că Grecia e mult mai aproape de noi decât se vede pe hartă...

Colega mea, Mădălina, îmi aminteşte că azi se împlinesc 3 ani de când s-a dus Octavian Paler... Deja. Îmi amintesc de „tunetul” vocii lui şi de tăişul cuvintelor sale, miercurea, la „Sinteza zilei”... Şi îmi amintesc şi de dialogul următor:

Octavian Paler: Mărturisesc că am o părere execrabilă despre toată clasa politică.

Ion Cristoiu: Da’ Boc e bun de prim-ministru. Din umbră.

Octavian Paler: Boc e bun de papagal. Eu cred că nu greşesc cei care zic că va fi schimbat Boc. Şi argumentul meu este următorul: Boc a reuşit să facă atât de ridicolă obedienţa, încât a devenit stânjenitor. Vedeți, el a devenit un simbol. Boc nu mai este un nume propriu astăzi. Boc este „bocul”, este tipul de supra-valet.

Ion Cristoiu: Maestre, cum ar arăta un guvern real cu Boc premier şi cu Băsescu la preşedinţie? Vă imaginaţi?

Octavian Paler: Eu nu ştiu dacă am să mai fac umbră pământului mult pe lumea asta. Sper să nu apuc să văd o asemenea comedie chiar grotescă.