Povești despre o legendă - Barbra Streisand, așa cum e (I)

Ceremoniile Grammy de acum câteva zile au prilejuit un moment aparte: decernarea premiului „Personalitatea muzicală a anului”, acordat pentru contribuții excepționale în artă și acțiuni umanitare. Premiul a fost acordat anul acesta celebrei Barbra Streisand. Iată o scurtă trecere în revistă a premierelor și recordurilor de care Barbra și-a legat numele.

A primit un premiu Tony, echivalentul Oscarului pentru producții pe Broadway, pentru primul spectacol în care a jucat, „I Can't Get It For You Wholesale”.

 

A câștigat două premii Grammy, inclusiv la categoria „Albumul anului”, pentru primul său disc, „The Barbra Streisand Album”.

A obținut un premiu Emmy, echivalentul Oscarului pentru programe de televiziune, pentru primul său show tv, „My Name Is Barbra”.

A câștigat un Oscar pentru primul său rol în film, în „Funny Girl”.

Și a obținut toate aceste premii înainte să împlinească 27 de ani!!!

Din fericire pentru noi toți, nu s-a culcat pe lauri. A câștigat un al doilea Oscar pentru primul cântec pe care l-a compus pentru un film, „Evergreen - The Love Theme” pentru „A Star Is Born”.

A câștigat două Globuri de aur pentru primul film pe care l-a regizat, „Yentl”.

Contribuția excepțională la istoria muzicii și a filmului i-a adus Barbrei Streisand „Premiul pentru întreaga carieră” din partea Institutului American de Film și un Grammy pentru întreaga carieră. Ea este unul din cei numai doi artiști care au atins o asemenea performanță ieșită din comun. Celălalt este Fred Astaire.

În ambele domenii, Barbra a dat dovadă de o versatilitate excepțională. A strălucit în musicaluri, comedii și în drame în egală măsură. În muzică a ajuns Number One cu cântece devenite „clasice” precum „People”

sau disco („The Main Event/Fight”).

A fost nominalizată la premiile Grammy la categorii precum „Pop”, „Traditional Pop” sau „Classical” (la noi nu știe aproape nimeni că Barbra Streisand a înregistrat în 1976 un album cu lieduri semnate de Händel, Orff, Schumann sau Debussy!).

Premierele semnate de Barbra Streisand par să nu se oprească niciodată. Cu „Evergreen”, ea a devenit prima femeie-compozitor care a câștigat un Oscar la categoria „Cel mai bun cântec original pentru un film”.

Cu „Yentl”, a devenit prima femeie care a semnat o producție cinematografică majoră în calitate de producător, regizor, scenarist, actor în rol principal și interpret al coloanei sonore!!!

Avea numai 22 de ani când a câștigat Grammy la categoria „Albumul anului” cu „The Barbra Streisand Album”, fiind cel mai tânăr câștigător la această categorie timp de mai bine de 30 de ani. În plus, a adunat 5 nominalizări la categoria „Albumul anului” și 6 la „Cântecul anului”, mai multe decât orice altă femeie în istoria muzicii.

Să mai spunem că Barbra Streisand este singurul artist din istorie care a câștigat toate premiile majore în industria americană muzicală și de film: Oscar, Golden Globe, Grammy, Emmy și Tony. În plus, este singurul artist din istorie care a câștigat Oscarul și ca actor și în calitate de compozitor!!!

Acțiunile filantropice ale Barbrei Streisand sunt absolut impresionante. În 1986 a creat The Streisand Foundation, unde a donat până acum peste 25 milioane de dolari. Fundația ei a făcut peste 1000 de donații câtre organizații non-profit implicate în activități legate de protejarea mediului, lupta pentru drepturile civile, promovarea valorilor democrației, acțiuni pacifiste în întreaga lume, educarea copiilor, precum și cercetări pentru sănătatea femeilor. Cu puțin timp în urmă, Barbra Streisand a donat 5 milioane de dolari Spitalului Cedars Sinai pentru programul de cercetare și educare privind bolile cardio-vasculare ale femeilor, dar și 1 milion de dolari Inițiativei de protejare a mediului a lui Bill Clinton.

Deși va împlini 69 de ani anul acesta, Barbra nu pare să dorească să încetinească motoarele. Cartea ei, „My Passion For Design”, recent apărută, combină cugetările ei despre viață cu pasiunea pentru design și arhitectură.

Filmul „Litlle Fockers”, în care joacă, a avut premiera la sfârșitul anului trecut. Iar pentru 2011 mai are deja două filme pe agendă. În fine, recentul său album, „Love Is The Answer”, i-a adus cea de-a 8 nominalizare la categoria „Cel mai bun album pop tradițional” și cea de-a 41-a nominalizare din întreaga carieră.

Organizatorii Galei Grammy i-au smuls un interviu foarte interesant pe care vi-l ofer în zilele următoare.

Irak - Pandora 6-3

Am aşteptat anul acesta Oscarurile cu mai multă nerăbdare şi curiozitate decât oricând. Nu doar pentru a vedea cum vor fi cântărite prestaţii actoriceşti precum cea a perfectei Meryl Streep ori a debutantei de culoare din „Precious”, cât mai ales pentru a vedea cum se va termina, până la urmă, meciul dintre „Avatar” şi „The Hurt Locker”.

Recunosc, am văzut „Avatar” de trei ori. Prima dată, din curiozitate. Reclama e sufletul comerţului, nu? A doua oară, pentru a revedea anumite detalii şi pentru muzica superbă. A treia oară pentru a savura pe de-a-ntregul povestea: albastrul acela superb, salturile aproape imponderabile de pe ramurile arborelui-casă, zborul călare pe dragoni, contactul, fie el şi numai vizual, cu Eiwa, sub toate formele ei, povestea înfrângerii celui puternic de către cel slab. M-am bucurat de BASM. Copilul din mine s-a lăsat dus de poveste şi pierdut în ea. Adultul din mine a fugit, timp de aproape 3 ore, de realitatea mizerabilă şi de constrângerile unei lumi de care nu avem unde ne ascunde...

Dar n-am vrut să văd Oscarurile în necunoştinţă de cauză, fără să ştiu de ce şi Bigellow contează atât de mult în lupta pentru statuete. N-am fost niciodată un fan al filmelor despre război. N-am pretenţia că mă pricep să judec producţii cinematografice. Pot, însă, să o spun din punctul de vedere al cinefilului amator :) : „The Hurt Locker” m-a făcut să simt arşiţa din Irak şi mirosul de praf de puşcă; m-a făcut să mă întreb cum ar fi dacă din senin ar apărea un glonţ rătăcit şi mi-ar strica ziua; am simţit tensiunea şi teama pe care le înfruntă soldatul de război; am auzit zumzăitul bombei care ar putea exploda în clipa imediat următoare; m-am întrebat de ce e dispus pirotehnistul ăla să se transforme în piure de 10 ori pe zi pentru nişte oameni care îl urăsc pe el şi pe restul yankeilor; m-am bucurat că Irakul e suficient de departe de noi. Încă.

Ok, a fost, poate, „politically correct” să ia crema un film despre americanii care mor în războaiele din Asia. Sau să strălucească, în sfârşit, o femeie-regizor. Nu a fost prima care a încercat să spargă barierele sexiste de la Hollywood. Se spune că Globurile de aur anunţă câştigătorii de la Oscar. Nu şi pentru cele mai importante premii ale Academiei Americane de Film, nu şi când a fost vorba despre o femeie. În 1984, Barbra Streisand a luat Globul de aur cu „Yentl”, pentru cel mai bun film şi pentru cea mai bună regie. Oscarul i-a fost refuzat, s-a spus, doar pentru că e femeie. Istoria s-a repetat în 1992 pentru „The Prince of Tides”. Refuz să cred că a fost întâmplătoare alegerea Academiei, ca, anul acesta, tocmai Barbra Streisand să prezinte premiul pentru cel mai bun regizor. „The time has come!”, a spus ea în clipa când a anunţat numele lui Kathryn Bigellow. Frumos...

„The Hurt Locker” şi-a meritat toate premiile. La fel şi „Avatar”. Poate pentru acesta din urmă ar fi trebuit inventată o nouă categorie, „premiul pentru revoluţie tehnologică în cinematografie” sau ceva de genul ăsta... Dacă dăm la o parte efectele speciale, imaginile generate pe computer, muzica superbă (apropos, merita un Oscar, după părerea mea...), ce altceva mai rămâne din „Avatar” decât o poveste subţire, tipic americană, despre înfrângerea celui puternic, superior tehnologic, în războiul dus împotriva celui slab (sună cunoscut? Irak? Afganistan?). Sigur, tentă eco, întoarcerea la spiritualitate, de acord... Însă un război similar e pretextul şi în „The Hurt Locker”. Diferenţa e că acela e posibil oriunde în lumea noastră şi asta se simte foarte intens în filmul semnat de Kathryn Bigellow, în timp ce lumea din „Avatar” rămâne doar un vis... Irak – Pandora 6-3. Corect.