Se afișează postările cu eticheta Berceanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Berceanu. Afișați toate postările

miercuri, 16 iunie 2010

Întrebări fără răspuns... Deocamdată.



Câte țepe le mai trebuie acestor nemernici, ca să priceapă în cele din urmă că oamenii s-au săturat de nemerniciile lor?
Câte strigăte de disperare mai vor acești netrebnici, ca să înțeleagă că oamenii au ajuns la limita ultimă a suportabilității?
Câte huiduieli mai trebuie să audă acești criminali ca să li se facă - în sfârșit! - rușine și să se ducă în fundul pământului?
Câtă nesimțire și nepăsare ne vor mai arăta Băsescu, Boc, Udrea, Berceanu și Videanu, înainte să li se arate că nu sunt nemuritori în scaunele pe care le ocupă?
Cât mai vor și mai pot românii să înghită, înainte să se trezească?

luni, 10 mai 2010

Ultimul tren


După ce au început construcţia unei linii de cale ferată de mare viteză care să lege Beijingul de câteva mari capitale europene, acum chinezii vor să construiască un tren de mare viteză care să nu oprească în staţii şi în care pasagerii să urce şi să coboare din mers. Nebunie, utopie sau inepţie – nu mai contează. Inginerii respectivi dau ca exemplu linia Beijing şi Guangzhou, cu 30 de staţii şi lungă de nu mai puţin de 2.475 de kilometri. În situaţia în care pentru fiecare oprire sunt necesare câte 5 minute, durata călătoriei Beijing-Guangzhou se majorează cu două ore şi jumătate.

Ideea este una simplă, spun ei: în gări, pasagerii vor aştepta trenul pe o platformă specială care se va mişca în paralel cu traseul principal şi se va “agăţa” de garnitura în mers. Astfel, în raport cu platforma trenul va părea că stă pe loc, dar în raport cu pământul - se va mişca. Pasagerii vor intra şi vor ieşi din tren, după care platforma se va “desprinde” de garnitură, trenul va pleca mai departe, iar “peronul” va reveni în gară.

Ei… Numai când mă gândesc la câţi draci te apucă dacă faci greşeala să iei trenul de la Bucureşti la Constanţa… De ce naiba nu or fi lucrurile atât de simple şi pentru Berceanu??

Da’ cred că ne-ar trebui şi nouă un astfel de tren de mare viteză… Să-i urce cineva pe toţi ăştia care au prăduit ţara, să le încuie uşile şi să-i trimită în prăpastia pe care ne-au pregătit-o nouă...