Vărul meu, Ahmadinejad...

Aflu cu stupoare dintr-o elegantă revistă românească de istorie - „Istorie și civilizație” - despre existența unei teorii potrivit căreia, strămoșii noștri geto-dacii se trag din neamul iranienilor!

Poporul antic al germanicilor a apărut în Europa în urma unor evenimente succesive, care au început cu suprapunerea culturii kurganelor pe cultura Dniepr-Donețk, urmată de deplasarea acestei populații în zona Poloniei și expansiunea spre Nordul Europei, inclusiv în Peninsula Scandinavă, unde au rămas izolați ca urmare a pătrunderii în Centrul și Vestul Europei a altui val de populație, în principal celtică. Ca aspect fizic, diferitele triburi numite germanice prezentau aceleași trăsături: înalți, blonzi, cu părul lung, robuști, iar în ce privește ansamblul obiceiurilor de viață și deces erau la fel cu celții. Istoricul Hadrian Daicoviciu remarca faptul că „mărturiile literare antice îi aseamănă pe geto-daci, ba chiar și pe traci, cu popoarele locuind în ținuturile de miazănoapte ale Europei: sciți, celți, germani; înalți și robuști, bărbații daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaștri și părul blond-roșcat”. Din punct de vedere genetic și istoric, geto-dacii cu care au venit romanii în contact erau „germanici”, în sensul originii lor indo-europene, al stabilizării și influenței celtice pe teritoriul vechi al Daciei, inclusiv ca aspect fizic și al obiceiurilor. Toți autorii antici îi prezintă pe geto-daci ca fiind înalți, blonzi, cu ochi albaștri, cu pielea „albă și curată”, adică fără păr pe față și membre.

Deși istoriografia română modernă a evitat să admită existența unei puternice sinteze traco-celtice, care în Dacia s-a numit geto-dacă, iar istoriografia recentă a devenit mai prudentă decât în trecut, realitatea arată că poporul geto-dac s-a constituit dintr-o multitudine de triburi indo-europene înrudite prin limbă și obiceiuri. Din cauza exceselor rasiale și a crimelor regimului nazist, timp de multe decenii istoricii au evitat să folosească vocabule precum „arieni” sau „rasă”.

Geto-dacii erau de origine ariană (iraniană). O explicație destul de simplă arată că denumirea geto-dacilor înstăriți - tarabostes - venea de la cuvântul persan „tara”, care desemna o bonetă sau o căciulă iraniană, „tiara” în forma preluată de greci, de la care vine cuvântul latin și apoi românesc „tiară”. Tarabostes însemna, pur și simplu „nobilul purtător de tiară”. Originea iraniană a acesteia – sau mezică, așa cum i se spune mai des, de la mezi, popor din Iranul sfârșitului de epocă a bronzului – este vizibilă în arta decorativă elină, un exemplu de mare circulație fiind vasele cu tema „Tărâmul lui Hades”, din care cel aflat la Muzeul din Karlsruhe îl înfățișează pe tracul Orfeu cântând în Infern îmbrăcat într-un costum total medic-iranian și purtând pe cap „tara/tiara” cu moțul ușor aplecat înainte. Datele confirmă afirmația lui Mircea Eliade potrivit căreia geto-dacii proveneau dintr-o formațiune de triburi ariene constituite într-o confrerie războinică emigrată sau alungată din zona... Iranului...