Castrați și nu prea

Uimit fiind săptămâna trecută de vocea copilului contratenor de la „Românii au talent”, am căutat pe internet alți artiști cu performanțe vocale similare. Așa am dat peste site-ul unui artist de care nu mai auzisem, pe nume Lawrence Zazzo (http://www.lawrencezazzo.com/), socotit – scrie acolo – drept cel mai mare contratenor în activitate. Nu știu dacă este așa, dar asta nu este foarte important pentru mine. Nici să ascult o astfel de voce nu este o noutate pentru mine. Despre astfel de capacități am mai citit, am mai auzit... Nu este vorba despre acele voci care în Evul Mediu erau cultivate în primul rând prin castrarea băieților care cântau în biserică, castrare – între noi fie vorba, o chestiune absolut barbară și hidoasă – care se făcea tocmai pentru a păstra și la maturitate o voce ieșită din comun dincolo de modificările hormonale normale, modificări care aduc la bărbați, odată cu intrarea în maturitate, o voce mai aproape de ceea ce pare normal pentru un ascultător de muzică necultivat... Numele cântărețului castrat Farinelli este mai mult decât cunoscut, el a rămas în istoria muzicii drept cea mai frumoasă voce. Am văzut un film absolut impresionant despre viața lui cu câțiva ani în urmă, un film care se numără printre acele câteva pe care le-aș revedea oricând fără să mă plictisesc... O muzică pur și simplu divină!

Revenind la Lawrence Zazzo, am căutat pe YouTube înregistrări cu el, să-i aud vocea. Am dat peste o arie dintr-o lucrare scrisă de Georg Friedrich Händel pe când avea numai 24 de ani, o operă intitulată Agrippina, din care cineva a postat aria „Coronato il crin d'alloro”. Un spectacol pus în scenă la Paris, în 2004. Probabil că nu prea am fost la operă, cel puțin nu suficient de recent... Ori n-am avut șansa să văd montări moderne... Am fost uimit să văd un fragment de Händel pe o scenă minimalistă, cu costume fără nicio legătură cu volanele, perucile și evantaiele de acum 300 de ani, cu coregrafie!!!

Vocea lui Lawrence Zazzo este umitoare, într-adevăr. Însă controlul vocal necesar unei asemenea dantele precum muzica lui Händel parcă nu este chiar 100% pus la punct. Și îmi plac mai mult părțile instrumentale ale acestei înregistrări. Orchestra sună absolut minunat! De fapt, îmi place atât de mult cum sună, încât am editat înregistrarea și mi-am făcut-o sonerie pentru telefon!!!

Am căutat și alte versiuni ale acestei arii, însă soliștii peste care am dat sună aproape jalnic. Cu excepția unuia singur, Michael Chance. Care cântă PERFECT! Controlează partitura cu o ușurință absolut uimitoare!! Cel puțin așa pare!... :) O versiune pe care, de asemenea, am păstrat-o în colecția mea, care crește, crește, crește...