123

Iau astăzi autobuzul 123 pentru câteva stații. Găsesc imediat un loc lângă ușă și mă așez. Nici nu apuc să-mi scot cartea să citesc, că am și ajuns la următoarea stație. Un puhoi de lume se urcă în autobuz. Lângă mine ajunge o doamnă în vârstă. Mă ridic și îi ofer locul. Îmi mulțumește. O privesc discret, în timp ce se uită pe geam. Probabil peste 70 de ani... Aranjată, dar nu extravagant. N-are nimic din acele femei care nu își acceptă vârsta și vor să atragă atenția cu orice preț. Le știți, ruj strident de te ustură retina, sprâncenele desenate cu creion dermatograf, haine mult prea colorate, parfum puternic și așa mai departe... Nu. Aceasta e ceea ce se cheamă „doamnă născută, nu făcută”.

După numai două stații se ridică. Mă privește.

„Mulțumesc pentru loc. Nu era nevoie să vă ridicați. M-am așezat de dragul dumneavoastră. De mult n-am mai văzut un bărbat așa bine. Îmi amintiți de soțul meu.”

Sunt surprins și nu știu ce să-i răspund. Până coboară, abia apuc să-i spun „Sărut mâna!” Autobuzul pleacă mai departe.

Poate doar vă era dor de soțul dumneavoastră, doamnă...