Fata din Turda

E-adevărat, rețelele de socializare au multe neajunsuri și pot ascunde multe lucruri urâte. Sunt de acord cu asta. Însă lucrurile nu stau întotdeauna așa. Să mă explic...

Mi-a plăcut întodeauna să-mi fac prieteni. Pe vremea când eram în clasa a IV-a, dacă îmi amintesc bine, citeam revistele „Cutezătorii” și „Luminița”. Unii veți zâmbi acum ironic, alții nostalgic... Erau singurele publicații pentru copiii de școală primară... Undeva, în ultimele pagini ale revistei „Luminița” exista o rubricuță de câteva rânduri unde se publicau adresele elevilor care doreau să corespondeze cu copii din toată țara. Mi se părea ceva atât de misterios și de ieșit din comun!... Nu mai știu dacă eu am fost cel căruia i s-a publicat adresa sau doar am ales una de acolo. Cert este că așa am început o frumoasă prietenie cu o fată din Turda. Ne-am scris timp de aproape 10 ani, fără să fi avut vreodată ocazia să ne vedem... Apoi, încet-încet, scrisorile au devenit din ce în ce mai rare, până s-au oprit de tot... Undeva am păstrat un plic cu adresa ei, gândindu-mă mereu că într-o zi îi voi scrie din nou la vechea adresă. Din motivele care ne tulbură în fiecare zi viața de vreo 20 de ani încoace, am amânat de fiecare dată să scriu, dar m-am gândit mereu la acest prieten necunoscut. Întotdeauna am avut confirmarea faptului că gândurile se materializează în cele din urmă, că dacă îți dorești ceva cu adevărat, dorința ți se îndeplinește. Astăzi, Cristina din Turda mi-a scris pe Facebook...

Sper ca într-o zi să aflu ceva și despre Antal din Ploiești, despre Inna din Arhanghelsk, despre Sandra din Dortmund și despre Steve din Glasgow...

* Am căutat o fotografie cu revista „Luminița”. Google Images s-a dovedit neputincios de data asta...