joi, 3 februarie 2011

Mizeriile pe care le mâncăm (X) Cafeaua


 În fine, după toate aceste mâncăruri minunate, e timpul și pentru o cafea!... Despre beneficiile cafelei asupra organismului s-a scris enorm. Nu o să reiau subiectul. Nu e locul lui aici. Și, oricum, sunt un băutor convins de cafea. Am ritualul meu când vine vorba de cafea. Poate o să vi-l dezvălui. Altă dată.



Beau suficient de multă cafea încât să îmi doresc mai mult de una pe zi. Și aceea mare și tare. Însă mai după-amiază, chiar mai spre seară, se întâmplă să mai vreau una. Dar pentru că „ceasurile sunt înaintate, onorabile!”, mă lipsesc. De cafea decofeinizată nici nu se pune problema. Ar fi ca și cum mi-aș turna singur pe gât o ceașcă de otravă. Să vă spun de ce.

În primul rând, cafeaua „decofeinizată”... nu este complet decofeinizată, ci conține doar o cantitate mai mică de cofeină. Dacă beți mai multe cești de cafea „decofeinizată” pe zi, în total va fi ca și cum ați băut o ceașcă de cafea obișnuită. Dar nu asta este problema principală, ci procesul industrial prin care se extrage cofeina. Boabele sunt mai întâi înmuiate în apă și apoi sunt spălate în... clorură de metilen! Mmmm, yammy! Această minunată clorură de metilen scoate cofeina, mă rog, o parte din ea, din bobul de cafea. Boabele sunt apoi clătite de chimicale, uscate complet și trimise la prăjit și măcinat. În mod normal, solventul organic ar trebui să se regăsească în totalitate în afara boabelor de cafea la sfârșitul procesului industrial. Dar cum niciun procedeu chimic industrial nu are un randament de 100%, boabele de cafea decofeinizată vor păstra o cantitate apreciabilă de solvenți, pe care îi veți savura odată cu băutura pe care o iubiți atât de mult. Ce provoacă acești solvenți? Cancer.

Oricum, boabele folosite pentru cafeaua decofeinizată sunt de calitate inferioară și conțin o cantitate mai mare de grăsimi decât alte soiuri. Cofeina găsită în mod natural în cafea este de aproximativ 1% pentru soiul Arabica și 2% pentru soiul Robusta. Așa că atunci când pe un pachet de cafea veți citi că este 97% decofeinizată, aceasta înseamnă de fapt că 97% din 1% sau 2% din cofeina a fost îndepărtată.

Nici asta nu este singura problemă. Consumatorii de cafea decofeinizată prezintă un nivel crescut al acizilor grași, materia primă pentru producerea de colesterol rău, care se depune pe artere. Urmează ateroscleroză, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, infarct miocardic, accident vascular cerebral.


2 comentarii:

Anonim spunea...

excellant article as always amedeo!well written and well researched x karyn

Amedeo Ene spunea...

Thank you, Karyn, you're very kind.:)
xxx