Frații Karamazov

Nu mi-au plăcut niciodată cărțile foarte groase, voluminoase. Mă descurajează, pentru că, mă știu!, îmi pierd răbdarea și nu le pot duce până la capăt. Până la urmă ajung să mă lipsesc. Ăsta și este motivul pentru care nu am citit până acum „Frații Karamazov”. Nu mă voi lansa aici în comentarii critice legate de carte, nu e cazul, nu mă interesează asta și nici nu mă pricep. Sunt alții care știu să facă așa ceva infinit mai bine decât aș putea eu vreodată. Însă cartea asta am citit-o cu o pasiune cum rar mi s-a întâmplat, uneori până la lacrimi...

Ca un consumator fanatic de teatru radiofonic ce mă aflu, am fost mirat și dezamăgit să nu găsesc pe internet nicio dramatizare a „Fraților Karamazov”! Mare păcat! Știu că o adaptare radiofonică a unui astfel de roman ar fi fost o muncă enormă. Dar maeștrii de la Radio România au făcut „Numele trandafirului”, „Istoria ieroglifică”, „Sfârșit de veac în București”, „Golem”, „Don Quijote”, o mulțime de seriale, toate capodopere radiofonice! Ce bine era dacă exista și o înregistrare cu „Frații Karamazov”! Vă puteți închipui cum ar fi sunat personajele lui Dostoievski cu vocile unor mari actori români?

În căutările mele am dat peste câteva transpuneri cinematografice. Germania 1931, Italia 1969, o versiune americană veche, cu Yul Brinner... Toate palide, aproape jenante în comparație cu ce au făcut rușii, în 2009. Un serial pentru televiziune în 12 episoade, câte unul pentru fiecare din „cărțile” romanului. Un serial făcut cu tot dichisul, foarte fidel, costume de epocă, decoruri realizate cu grijă pentru detalii... uneori se aud lumânările cum sfârâie în sfeșnice!... muzică superbă, scrisă special pentru acest film și interpretată de Orchestra simfonică de stat „Noua Rusie”... Dar actorii, actorii!!! Minunat aleși și cu interpretări excepționale! Cei 5 (până la urmă) „Karamazovi” sunt cum nu se poate mai bine găsiți. Numai niște ruși ar fi putut să-i încarneze atât de bine... „Katia” și „Grușenka”, la fel! Peste toți, Serghei Gorobcenko, „Dmitri Karamazov”, este absolut incredibil! N-am mai văzut până acum un actor să-și joace pasiunile, patimile și disperările așa cum o face el!

Orice vorbe sunt inutile. Uitați-vă la acest serial! Oricum, știu că într-o zi am să recitesc cartea asta...

Frații Karamazov – episodul 1

Frații Karamazov – episodul 2

Frații Karamazov – episodul 3

Frații Karamazov – episodul 4

Frații Karamazov – episodul 5

Frații Karamazov – episodul 6

Frații Karamazov – episodul 7

Frații Karamazov – episodul 8

Frații Karamazov – episodul 9

Frații Karamazov – episodul 10

Frații Karamazov – episodul 11

Frații Karamazov – episodul 12

Trei focuri arde pe lume

De Maria Tănase m-am îndrăgostit din prima clipă, copil fiind, când am ascultat-o pe discurile de vinil scoase de Electrecord. Nu voi folosi epitete alese și vorbe mari pentru a descrie ce înseamnă Ea pentru mine. N-are nevoie. Atât spun, în folclorul românesc, există Maria Tănase și restul. De aceea, încercările altor interpreți de a-i cânta cântecele mi s-au părut întotdeauna, în cel mai bun caz, dovezi de mare curaj, dacă nu de inconștiență. Ori nesimțire. Ori blasfemie. Exemple nefericite, supărătoare, scandaloase chiar, sunt mult prea multe. Și îmi aduc aminte imediat de doamna aceea a cărei singură „calitate” este că are părul foarte lung și care falsează îngrozitor. Ori de alte doamne, care au manelizat cântecele Mariei Tănase... Nici măcar nu vreau să le pomenesc numele, nu merită. Le-aș spune doar atât: atâta vreme cât nu ești în stare să interpretezi cântecele Ei cel puțin la fel de bine, ceea ce mi se pare imposibil, măcar fă-o într-un fel în care să le îmbogățești cu rafinament, să le „îmbraci” cu ceva nou, dar la fel de strălucitor. Nu-ți bate joc!

Despre Alexandra Ungureanu știam că are o voce minunată și îi cunoșteam frumusețea și delicatețea interpretărilor, tocmai de aceea am fost foarte curios să o ascult, la „O dată-n viață”, cântând „Trei focuri arde pe lume”. Iar surpriza și încântarea mea au fost maxime! Rar mi se mai întâmplă să mă mai treacă fiori ascultând muzică, rar mi se mai întâmplă să mă tulbure într-atât de frumos un artist! Alexandra Ungureanu este excepțională prin felul în care cântă aici!

Sper că Alexandra nu va lăsa să se piardă un astfel de moment, măcar așa, pentru propriul palmares, de dragul celor care mai cumpără cd-urile artiștilor pe care îi iubesc sau pentru cei care mai ascultă radioul.

Pentru că se poate și altfel, pentru că sună bine, încă una! Pentru bis.

Îți mulțumesc, Alexandra Ungureanu!

 

„Puzzle”. Și despre coincidențe, decizii și pasiune.

Am fost să văd „Puzzle”. Un film despre pași pe care îi facem sau nu în viață. Despre coincidențe care îți hotărăsc destinul, în bine sau în rău. Despre decizii care ne schimbă viața într-o secundă sau în 20 de ani. Despre ce înseamnă să fii într-un anumit loc, la un moment anume, nici mai devreme, nici mai târziu, nici măcar cu 5 secunde. Despre așteptare. Despre minciună și adevăr. Despre iubire, dar și despre a folosi și a fi folosit. Despre cuvinte pe care le spunem și gesturi pe care le facem, la timp sau prea târziu. Ori deloc. Despre greșeli, despre fapte bune și prietenie. Despre riscuri pe care ți le asumi sau nu. Despre o întreagă soartă pe care ne-o țesem singuri (sau nu) din hotărârile pe care le luăm în fiecare clipă.

Există o scenă în „Puzzle”... un bilet scris de mână, lăsat rezemat de o cană de apă. Citez cu aproximație: „Prea mulți oameni vorbesc adesea despre pasiune, fără să o fi trăit vreodată.” Indiferent de alegere, de pas, de cuvânt, de gest, fă-le, spune-le, trăiește-le cu toată inima și cu toată pasiunea, fără regrete! Între un fluture care zboară spre lumină și o molie care-și petrece toată viața într-o bucată de pâslă, mai bine fluturele! Nu contează dacă îți arzi aripile sau nu. Importantă e flacăra.

P. S. Mergeți să vedeți filmul, o să vă placă. Dan Nuțu revine pe ecran după 30 de ani. Și e tot cu Ioana Pavelescu (în suflet), ca în „Rătăcire”, de unde sunt luate imaginile cu ei tineri. Adrian Titieni e convingător și mi-a plăcut pentru prima dată. Cătălina Mustață e o cățea nesuferită și frustrată, așa cum îi cere personajul. Bonus, Șerban Ionescu, ultimul lui rol.

P. S. 2 Eu am văzut „Puzzle” la Cinema Studio. Doar eu și încă vreo 20 de oameni. Liniște. Oameni educați, eleganți. Departe de mall, de zgomot, de cocalari, de pițipoance, de pungi foșnite când se stinge lumina și de sorbituri de Coca Cola. Vă recomand.

Eurovision 2013. Cezar și femeia de sub haină

Ei, iată și a doua semifinală! O seară care începe cu tema muzicală a European Broadcasting Union și a concursului Eurovision cântată la diverse instrumente șii în cele mai diferite stiluri, de la hip-hop la flamenco. Marc Antoine Charpentiere, compozitorul acestei celebre bucăți muzicale, n-ar mai înțelege nimic din ce a scris în urmă cu mai bine de 300 de ani.

O pantă pentru bicicliști și rolleri, o instalație de lumini și proiectoare, o mână de dansatori-acrobați... Numai niște minți odihnite ca ale suedezilor puteau să scornească ceva atât de simplu, dar de mare efect...

Prezentatoarea Petra Mede e la locui ei, la fel de fermecătoare. Fluturașii, cu aripile în culorile tuturor țărilor prezente la ediția din acest an, invadează ecranul...

Liana a învățat să spună Malmö!!! Era și timpul!... Încă înaintea primei melodii, aflăm că reprezentantul nostru va intra „imediat” în concurs, deși va cânta ultimul! Și tot așa ne spune Liana aproape după fiecare cântec... Probabil de teamă să nu ne piardă de telespectatori... Dacă mai spunea și „exclusiv”, ceea ce era cazul, totuși, suna exact ca la Romania TV: „Imediat, exclusiv!”...

Hai să vedem ce fac cei din seara asta...

Letonia – Sclipici, paiete și doi indivizi care țopăie. A, ba nu, mai sunt vreo doi! Și mult zgomot pentru nimic! Entuziasmul lor inexplicabil nu răzbate până la mine, nici măcar în momentul în care solistul se aruncă, pe spate, peste public...

San Marino – Frumoasă „poveste”... Trupurile oglindite în scenă. Ce cântec frumos și ce voce bună! Cum de nu mi-a atras atenția până acum? Excelent!

Macedonia – Ce bine cântă acest băiat! Iar această doamnă de 70 de ani este uimitoare! Și ce combinație! Jos pălăria!

Azerbaijan – Ce idee excelentă, această cușcă transparentă și jocul celor două personaje! Și cât de inteligent sunt sincronizate gesturile, cuvintele cântecului, personajele! Sper că nu a fost prea rafinat pentru turmele de bizoni...

Finlanda – Încă o pițipoancă blondă care se milogește s-o ia cineva de nevastă. M-am plictisit încă înainte de primul refren. Aproape că adormisem, când, la final, aproape mi-a căzut mandibula: na, că până la urmă a ales tot o femeie! Și iacă și primul sărut lesbian de la Eurovision!

Malta – Doctorul ăsta zâmbește atât de larg, încât abia i se mai văd ochii! :) Un cântecel lejer, vesel, dar nu mai mult.

Bulgaria – Cântecul ăsta îmi aduce aminte de acele celebre coruri populare de femei din folclorul bulgar. Nu știu cât va prinde la Eurovision...

Islanda – Un viking cu plete, îmbrăcat la costum, cu multe inele pe degete și cu ceas la vestă. Un păr lung și blond, parcă ar fi o reclamă la șampon... Trebuie să fie important ce spune el acolo, păcat că nu înțelegm. Oricum, important e că îl ține vocea. Merită reținut.

Grecia – „Alcoolul e moca”, niște greci cu ceva care aduce aminte de fustanelele scoțienilor și... cam atât am reținut. Restul, fără importanță.

Israel – Unul din cântecele mele preferate. Greu de cântat, dar mi-a plăcut de prima dată. Tinerei evreice nu i-a ieșit foarte bine de fiecare dată la repetiții. Însă în seara asta a fost impecabilă!

Armenia – Nimic de semnalat, nimic de reținut. Sala rămâne aproape nemișcată.

Ungaria – Căciulă, ochelari cât aproape juma' de față, o gecuță care îți inspiră milă și niște izmene negre cu turul lăsat... Cum să te prezinți așa în fața unei femei și să-i mai spui și „draga mea”?

Norvegia – Este atât de agresivă sonor această... „melodie”, încât abia reușesc să o ascult până la capăt. Nici gratis nu aș descărca o asemenea înregistrare!

Albania – Un fel de Ruslana + Lordi + Bon Jovi. Bleah!

Georgia – Frumoasă baladă! Și ce voci! Bravo! De reținut și de reascultat!

Elveția – Dacă ăștia au vrut cu orice preț să bată recordul de vârstă a băbuțelor rusoaice de anul trecut, au reușit. Le dă și mâna, la ce viață tihnită au în Elveția, sunt, de fapt, mai tineri și mai sănătoși cu 20 de ani! Totuși, tătăițul nu prea ține ritmul... Bine că poate să țină contrabasul, măcar pentru impresia artistică...

România – A venit, în sfârșit, „imediat”, și rândul nostru. Cezar e crispat, se vede. E atât de încordat încât îi sare casca din urechea dreaptă. Și parcă e un pic în urma ritmului? În fine, n-am avut niciun fel de emoție privindu-l, așa cum mi se întâmplă, de obicei, când cântă ai noștri la Eurovision... „Orice bărbat ascunde o femeie sub haină”, zice prezentatoarea Petra Mede după evoluția lui Cezar. Hm!...

Acum, că au cântat toți, eu aș alege pentru finală San Marino, Macedonia, Azerbaijan, Bulgaria, Islanda, Israel, Georgia. Pentru România oricum nu aș putea vota. O să fie greu pentru Cezar, au fost multe cântece bune în semifinala asta...

Se anunță cele 10 calificate: Ungaria (!!!), Azerbaijan, Georgia, România, Norvegia (incredibil!), Islanda, Armenia, Finlanda, Malta (ca să vezi!) și Grecia (Dumnezeule!). Cezar al nostru are fața aceea de fericire-suferință-chin-fericire, pe care i-am văzut-o și la București, după ce a câștigat selecția națională. Știe el ce știe... Dacă nu se califica, îl mâncau, îl rupeau în țară, după tot scandalul cu rochia neagră și pieptul gol!...

Nu pot să cred că Israelul nu s-a calificat!!!

In finală am să țin cu Suedia.

Eurovision 2013. Înapoi în Suedia

În sfârșit! Am fost foarte curios cum vor începe suedezii show-ul! Impresionant! „Euphoria” cu copii de toate culorile, că doar Suedia se mândrește cu politica sa prietenoasă cu refugiații din toată lumea. Prezentatoarea mă uimește cu accentul ei căutat britanic și cu rochia argintie de sirenă. Sonorizare absolut incredibilă!!! 11.000 de spectatori. Plănuiam să fiu și eu acolo, anul acesta...

Hai să vedem.

Austria – Foarte frumoasă, voce foarte bună, dar nu mi-a lăsat amintiri.

Estonia – În afară de filmarea în alb-negru, la început, mai nimic. Se vede în public un steag românesc.

Slovenia – Americanca are câteva rateuri vocale.

Croația – Printre cântecele mele preferate, anul acesta. Cald, frumos, șase voci bărbătești minunat îmbinate. Broderiile aurii de pe piept și de pe picioare sunt superbe! Nu au nevoie să țopăie, e de ajuns să cânte! Și se aude atât de frumos...

Danemarca – Urale! Nu înțeleg de ce! E un cântec banal, precum multe altele. Atâta doar, fata asta de 20 de ani arată ca o zână desculță, însă nu suntem la concursul Miss Candoare.

Rusia – În afară de „veiozele” de pe scenă, nu am remarcat mare lucru. Să vezi iar vot politic în fosta URSS!...

Ucraina – Uriașul o depune pe solistă pe pietroi, apoi apare ceața la picioarele ei. Voce foarte bună, cântec slab.

Olanda – Absolutely boring, sorry... Liana Stanciu nu înțelege ce caută această solistă „celebră„ la Eurovision, ca și cum ar fi sub demintatea cuiva să cânte la acest concurs...

Muntenegru – Iaca și cosmonauții! Așa ceva n-a mai fost până acum la Eurovision. Păcat de atâta muncă la costume...

Lituania – Solistului i-a luat mai mult să-și facă freza, decât să se îmbrace și să scrie cântecul...

Belarus – O, ce frumusețe de fată! Păcat ca a venit cu o manea...

Moldova – Iată că se cântă românește la Malmö! Moldovenilor nu le-a fost rușine cu limba lor. Nouă, da! Bun cântec! Voce excelentă! După Croația, la Moldova este a doua oară când dau televizorul mai tare! Ciudat... Au aceeași scenografie, cu soclul care o ridică pe cântăreață și cu poalele rochiei care cad până jos, exact ca în cazul lui Cezar. Gândim la fel sau ne furăm ideile? Cine de la cine s-a inspirat? Oricum, bravo, Moldova! Urale in sală!!!

Să-i spună cineva Lianei Stanciu, dacă nu a aflat încă, orașul în care are loc concursul se numește Malmö, nu Malmo!

Irlanda – Fără emoția cu care ne-a obișnuit aproape în fiecare an... Banal.

Liana, intermezzo-ul cu Australia nu este o glumă, așa cum crezi tu! Eurovision-ul este extrem de popular în Australia și este urmărit în fiecare an în direct, cu audiențe foarte mari!

Cipru – O, ce rochie superbă! Dantelă neagră! Bun cântec! E unul din cele care mi-au plăcut de la prima audiție. Însă solista nu a fost în cea mai bună zi a ei...

Belgia – Mai nimic. „Love kills.” Doar dacă te sinucizi din dragoste...

De ce, Liana, să votăm cu Moldova? Parcă ne plângeam în fiecare an de vot politic!...

Serbia – Fetele astea sunt îmbrăcate ca niște... fete-n casă. Voci bune, cântec așa și așa...

Mi-a plăcut fluturașul, martor tăcut în fiecare prezentare, cu aripioarele colorate în drapelul țării care urmează să intre în concurs.

Felicitări postului public de televiziune din Suedia pentru un show perfect!

Ei, iată și momentul când aflăm cine se califică în finală! Moldova, Lituania, Irlanda, Estonia, Belarus, Danemarca, Rusia, Belgia, Ucraina și Olanda. Sunt revoltat pentru necalificarea Croației!!! Ce fel simt europenii ăștia???

Să vedem, joi, ce-o mai fi și cu Cezar al nostru...

Care Cehov sunt eu?

Am postat, ieri, pe Facebook, un montaj foto dedicat lui Anton Pavlovici Cehov, unul din scriitorii mei preferați, la împlinirea a 153 de ani de la naștere. La scurt timp după aceea, buna mea prietenă A. m-a întrebat dacă am observat că semăn cu Cehov din unele din acele fotografii. Bineînțeles că abia atunci m-am uitat cu atenție și mi-am dat seama, pentru prima dată, că un make up artist, fără prea mare efort, ar putea să scoată din mine un „Cehov”. Desigur, doar o joacă în fața lentilei unei camere foto sau video. (Poate citește cineva de la Hollywood rândurile astea... ☺)

Dincolo de o astfel de joacă, dacă ne-ar sta în putere să ne alegem destinul, nu cred că mi-ar fi plăcut să fi fost Cehov... A muncit de copil, după ce tatăl său și-a părăsit familia. La 34 de ani s-a îmbolnăvit, la 37 a făcut tuberculoză. La 41 de ani s-a însurat cu iubirea lui de-o viață, actrița Olga Knipper, de care, de fapt, n-a avut parte cu adevărat niciodată. El a stat, bolnav fiind, prin stațiuni și sanatorii, la tratament, departe de ea, actriță importantă a vremii, ocupată mai tot timpul să-i joace piesele, în teatre din Moscova și Sankt Petersburg. O viață chinuită, o iubire risipită, neîmplinită de interminabilele scrisori de dragoste dintre Anton și Olga și de cele câteva zile pe an, petrecute împreună... Mă îndoiesc că lui Cehov i-a păsat dacă va fi sau nu faimos peste 153 de ani...

* Iată povestea iubirii lor, interpretată de Valeria Seciu și Florin Zamfirescu

Anne Habeck Adameck - O clipa a fost al meu regia Valentin Antohi

Asculta mai multe audio diverse  

           

Mălina cântă mai departe

Totul a început cu ceva vreme în urmă, când Mălina a înregistrat, doar cu vocea, aproape 50 de cântece de toate genurile, pe care trupa lui Călin Geambașu să poată lucra la repetiții. Acesta le-a descoperit cu vreo trei luni în urmă, într-un folder de computer. Așa s-a născut ideea de a face un spectacol dedicat Mălinei, chiar de ziua ei, 29 ianuarie.

Oamenii s-au apucat să scrie partiturile, să repete, din 2 ianuarie... 4 săptămâni. Până în ultimul moment s-au temut că nu o să iasă așa cum și-ar dori...

Scena de la Teatrul Constantin Tănase. Pe fundal, opt instrumentiști, trei fete în backing vocals. Totul pe bune, live. În mijlocul scenei, într-un oval de lumină, microfonul la care Mălina a înregistrat cele 50 de cântece. Cablul microfonului, adunat jos. Capătul lui, rămas acolo, neconectat. De stativul microfonului, prins un trandafir roșu, floarea ei preferată.

Sala e plină. Lume bună. Personalități din lumea spectacolului românesc. Colegii Mălinei de la Școala Vedetelor. Titus Munteanu. Adrian Romcescu. Cornel Constantiniu. Doina Spătaru, desigur.

Octavian Ursulescu iese jos, între scenă și primul rând de fotolii. Spune câteva cuvinte. Punctează momentele importante din cariera Mălinei. Nu îmi dau seama dacă vocea lui e îmbătrânită sau e tulburată de emoție.

Trupa începe. Își zâmbesc, schimbă priviri... Ca și cum așteaptă să intre pe scenă cea căreia îi este dedicat spectacolul. Se aude vocea Mălinei. „I Have A Dream”. Mă trec fiori. Toată sala înlemnește. E ca și cum Mălina ar fi pe scenă, în fața microfonului. Atâta doar că nu se vede... Închid ochii și, dintr-odată, e... acolo! Îi văd ochii, zâmbetul, îi văd gesturile, o văd cum își ține în sus bărbia, ca întotdeauna, ca un copil curat care se avântă... Vocea îi e ca o lumină, așa cum a fost mereu, neatinsă... Îmi dau lacrimile...

Rând pe rând, cântă „I Don't Wanna Lose You”, „I Will Survive”, „Let's Twist Again”, „I Wanna Be Loved By You”, „Material Girl”, „Crazy”, „La Isla Bonita”, „Girls Just Wanna Have Fun”, „Like A Prayer”... În total vreo 25 de cântece. Ropote de aplauze după fiecare. O văd cum se înclină de fiecare dată sfioasă și delicată, o văd cum râde.

Din când în când, Octavian Ursulescu mai spune câteva cuvinte. Apoi Titus Munteanu, Andrei Nourescu, Adrian Romcescu. Toți vorbesc din fața primului rând. Niciunul nu urcă. Probabil, ca să nu calce pe aripile îngerului de pe scenă...

Pe video wall-ul din fundal sunt proiectate tot timpul fotografii cu Mălina, pe care nu le-am mai văzut niciodată. Apoi, un montaj cu aparițiile de la Școala vedetelor... Mamaia... Cerbul de aur...

Doina Spătaru urcă pe scenă pentru câteva cuvinte și pentru a cânta melodia preferată a Mălinei. Abia își stăpânește emoția. Simți cum se rupe ceva în ea...

În fine, Călin Geambașu cântă „Eu cred”, împreună cu una dintre cele trei fete. Este evident ca emoția îl copleșește.

La final, câteva clipuri din spectacolele Mălinei împreună cu trupa. Apoi, din nou, „Mi-e dor de tine”, cu o colecție de fotografii, o istorie a vieții ei... bebeluș, desene de copil dedicate mamei, Școala vedetelor, la mare, poze cu sora, cu mama, cu prietenii... momente... până la 37 de ani. Și atât. Apoi scena rămâne goală, luminile se sting... Microfonul cu firul adunat jos, trandafirul, reflectorul care proiectează ovalul de lumină... Liniște. 

Să pierzi iubirea...

Şi-acuma pleacă!

Vreau să fiu singur

Cu tristeţea

Ce zboară pe cerul ei însingurat...

Niciodată nu te-am întrebat cine erai,

De ce m-ai ales pe mine,

Pe mine, care, până ieri,

Credeam că sunt un rege...

Să pierzi iubirea...

Când se face noapte...

Când părul

Se-nvăluie cu-o umbră de argint...

Poţi să-ţi pierzi minţile...

Inima ţi se poate frânge...

Să pierzi o femeie

Şi să vrei să mori...

Lăsați-mă să urlu,

Cerul să-l reneg,

Să arunc cu pietre

În toate visurile mele care încă mai zboară!...

Am să le dobor, unul câte unul,

Am să rup aripile destinului

Şi-am să te am aproape!

Oricum, te înţeleg

Şi recunosc că am greşit...

Am ales în locul tău.

Cine ştie ce pretindeam...

Şi-acum, ce-a mai rămas

Dint tot ce-am petrecut împreună?

Un bărbat foarte singur

Care încă te mai iubeşte...

Să pierzi iubirea...

Când se face noapte...

Când pe faţă-ţi descoperi

Un rid care înainte nu era acolo...

Încerci să găseşti o explicaţie,

Să te prefaci indiferent,

Până când îţi dai seama

Că n-are niciun rost...

Şi ai vrea să urli,

Să înăbuşi cerul,

Să te dai cu capul de pereţi

De o mie de ori!

Am să îi dobor, unul câte unul,

Am să rup aripile destinului

Şi-am să te am aproape!

Să pierzi iubirea...

Blestemată noapte!

Şi aduni cioburile

Unei vieţi imaginare...

Şi te gândeşti că mâine

E o nouă zi...

Dar îţi tot repeţi: „Nu asta era ce aşteptam!”

„Nu asta era ce aşteptam!”...

Am să arunc cu pietre

În toate visurile mele care încă mai zboară...

Am să le dobor, unul câte unul,

Am să rup aripile destinului

Şi-am să te am aproape!

Să pierzi iubirea...

Pentru o noapte de iarnă ori pentru sfârșitul lumii

M-am contrazis, într-o seară, cu prietenii mei, până la aproape a ne certa din cauza a ceea ce noi numim cele mai frumoase concerte din muzica clasică. Nu o să descriu aici cu ce argumente și-a susținut fiecare părerea, n-aș mai termina până mâine întreaga poveste și nici nu ar avea rost. Însă mi-ar plăcea să știu dacă mai e cineva care ar face aceleași alegeri ca mine, oricare ar fi motivele.

Într-o ordine absolut întâmplătoare, pentru că mi-e mult prea greu să fac un clasament, iată care cred eu că sunt cele mai frumoase 7 concerte.

„Imperialul” lui Beethoven. L-am descoperit imediat după Revoluție, pe un disc Electrecord, scos din depozitele unui magazin, împreună cu alte mii de discuri care ori urmau să fie vândute pe sub mână, ori ar fi luat calea exportului. Un disc înregistrat în concert, cu Arturo Benedetti Michelangeli și cu... Sergiu Celibidache! N-am găsit nicăieri, pe YouTube, acea înregistrare, dar cred că o să vă placă și versiunea din 1967, cu același Michelangeli la pian, acompaniat de Orchestra Simfonică Națională din Danemarca.

„Anotimpurile” lui Vivaldi le-am ascultat în zeci de versiuni, de sute, poate mii de ori. Am o slăbiciune teribilă pentru „Iarna”, deși iarna nu e deloc anotimpul meu preferat... Dintre toate interpretările cu „Anotimpurile” lui Vivaldi, la suflet mi-a rămas... ei, bine, da! înregistrarea făcută de Electrecord, cu aproape 40 de ani în urmă, cu celebrul nostru violonist Ștefan Ruha, acompaniat de Orchestra de cameră a Filarmonicii din Cluj-Napoca, dirijată de Mircea Cristescu. Iar pe YouTube am găsit și un clip făcut de... cineva. Absolut minunat!

Apoi este „Concertul pentru pian și orchestră” de Edvard Grieg. Iată aici o minunată versiune înregistrată de pianistul nostru, Radu Lupu, împreună cu Orchestra Simfonică din Londra.

Căutând „Concertul pentru vioară și orchestră op. 64” de Felix Mendelssohn Bartholdy, am dat peste o înregistrare absolut senzațională, copleșitoare până la lacrimi. Ce este și mai frumos la această înregistrare e faptul că BBC s-a gândit să și „povestească” ce se „întâmplă” în acest concert. Dacă veți urmări clipul, veți înțelege despre ce este vorba... O idee mai mult decât binevenită pentru tineretul de azi, care strâmbă din nas când vine vorba de clasici...

Ei, și am ajuns și la concertul pe care l-am ascultat pe primul meu disc cu muzică clasică. Mi l-am cumpărat la începutul clasei a IX-a, cu banii de buzunar pe care îi primeam de acasă. „Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră” de Ceaikovski. Acum, am găsit o înregistrare magnifică din 1988, cu Evgheni Kissin la pian și cu Orchestra Filarmonică din Berlin, dirijată de Herbert von Karajan!

În fine, nu putea să lipsească de aici nici Rahmaninov, „Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră”. YouTube-ul este incredibil câteodată: am găsit o înregistrare din 1929 în care Serghei Rahmaninov este propriul interpret al acestui concert, alături de Orchestra simfonică din Philadelphia!

Ultimul, dar nu cel din urmă, „Concierto de Aranjuez” de Hoaquin Rodrigo, cu Paco de Lucia solist. Magnific!

Aud cum vuiește vântul pe la ferestre... Sunt 6 grade la ora asta, în București. E trecut de ora 10 noaptea. O să mai ascult o dată unul dintre aceste concerte... Tabloul perfect pentru o noapte de iarnă. Ori pentru sfârșitul lumii sau cum s-o chema 21 decembrie...

Un român la Basel (2)

Basel, 20 octombrie. Ziua a doua. Dimineața devreme. Ard de nerăbdare să colind orașul. Înainte de toate, însă, micul dejun. Mâncare la discreție, multe feluri de pâine, de brânzeturi, gemuri, unt, mezeluri și fructe. Arată atât de bine, încât îmi vine să le încerc pe toate. Sala de mese e intimă, e cald, plăcut. Cafeaua și muzica de la postul local de radio îmi fac deja ziua frumoasă. „Sei la più bella del mondo”.

Raf - Sei La Più Bella Del Mondo de Raf-Official

Azi nu mai plouă. O iau din nou la întâmplare, de data asta în altă direcție. Biserica Elisabeth, veche de mai mult de 150 de ani. Vitraliile au și ele peste 100 de ani. Iar dantela în piatră este uimitoare. Aș fi vrut să intru, s-o văd și pe dinăuntru, însă cine să deschidă, la 9 dimineața, o biserică reformată?

 Străduțele înguste mă îmbie încă o dată să le descopăr. E liniște. Nu e aproape nimeni. Nici prăvăliile nu s-au deschis.

Încă o biserică reformată. Muncitorii repară ceva la fațadă. Pe un zid lateral descopăr un ceas solar. Ciudat, îi lipsește ora 4...

Alte străduțe, alte ciudățenii. Descopăr un anticariat. În vitrine, cărți vechi de peste 500 de ani, tablouri, toate cu certificate de autenticitate. Mă întreb cât naiba or costa toate astea...

Muzeul de istorie e o fostă biserică, încă una din cele cu care se mândrește orașul Basel, construită pe la 1231. În piața din fața muzeului, o adunătură de rațe și porci de lemn așteaptă ca localnicii să le ia acasă.

Trec pe lângă poștă, spre centrul orașului. O echipă de polițiști îi legitimează pe trei indivizi. Îl aud pe unul dintre ei cum le spune celorlalți: „Bă, mai bine hai să le arătăm buletinele, că nu au ce să ne facă.” Cum naiba ați ajuns, frate, și pe aici??? Nici nu îmi imaginez cât de repede o să-i revăd pe cei trei... Din păcate. Plec repede de acolo, ca să nu mă enervez. Ajung în piața primăriei. Tarabe cu legume, fructe și flori. Bătrânele își fac cumpărăturile.

Trec Rinul în partea cealaltă a orașului. Pe pod, sunt uimit să descopăr un tânăr care cântă la harpă! N-am văzut în viața mea așa ceva pe stradă! Cântă atât de frumos, încât nu vreau să mai pierd timpul să-l înregistrez, mă mulțumesc cu o fotografie.

De partea cealaltă a Rinului, o mulțime de magazine și restaurante. Surprizele continuă. La colțul unui restaurant descopăr o bucățică dintr-un drapel românesc! „Clara Stube. Pub Romania” Meniul este afișat afară. Câteva feluri de mâncare românească, în rest, cele cunoscute în toate celelalte restaurante din oraș. Șocul abia acum vine! Un mic afiș anunță „Seară românească, în fiecare joi, vineri, sâmbătă și duminică – Prințul manelelor”!!! Nu pot să cred!!! Asta-i seară românească??? Mă lipsesc de orice altă escapadă în partea asta a orașului și mă întorc. Categoric, nu vreau să mă enervez! Nu mi-am imaginat că dau peste manele până și la Basel!!!

 

Intru în prima prăvălie care îmi iese în cale... Abia după asta realizez... în ce m-am băgat... Un magazin cu prezervative!!! De absolut toate felurile, culorile și mărimile. Transparente, fosforescente, negre (spooky!), cu pufuleț roz, cu șnurulețe, cu ochișori, cu urechiușe, cu o chestie care vorbește porcos, mici, foarte mici, mari, revoltător de mari!... și în câte alte feluri care nici măcar nu-ți trec prin cap. O doamnă pe la 40 de ani, bine sulemenită și tunată mă întreabă în treacăt cu ce să mă ajute. Cu ce să mă ajuți, tanti, că am nevoie de instruire mai întâi, ca să știu ce să-ți cer! Ies și abia acum observ firma galbenă de la intrare: „Condomeria”! Parcă-i bombonerie sau ce?!

Restul, nici n-a mai contat. Toate bune și frumoase, până la piața muzeului de istorie. În stația de tramvai, cei trei de mai devreme sunt în plin moment „artistic”. Localnicii trec jenați pe lângă ei. Tabloul îl recunosc din țară: tenul „bronzat”, „muzica” agasantă și teșchereaua la picioarele lor. Singura diferență: aici e pe franci elvețieni. Sper ca, până mâine, să îi adune, totuși, polițiștii și să-i trimită înapoi în țară!