Un român la Basel (2)

Basel, 20 octombrie. Ziua a doua. Dimineața devreme. Ard de nerăbdare să colind orașul. Înainte de toate, însă, micul dejun. Mâncare la discreție, multe feluri de pâine, de brânzeturi, gemuri, unt, mezeluri și fructe. Arată atât de bine, încât îmi vine să le încerc pe toate. Sala de mese e intimă, e cald, plăcut. Cafeaua și muzica de la postul local de radio îmi fac deja ziua frumoasă. „Sei la più bella del mondo”.

Raf - Sei La Più Bella Del Mondo de Raf-Official

Azi nu mai plouă. O iau din nou la întâmplare, de data asta în altă direcție. Biserica Elisabeth, veche de mai mult de 150 de ani. Vitraliile au și ele peste 100 de ani. Iar dantela în piatră este uimitoare. Aș fi vrut să intru, s-o văd și pe dinăuntru, însă cine să deschidă, la 9 dimineața, o biserică reformată?

 Străduțele înguste mă îmbie încă o dată să le descopăr. E liniște. Nu e aproape nimeni. Nici prăvăliile nu s-au deschis.

Încă o biserică reformată. Muncitorii repară ceva la fațadă. Pe un zid lateral descopăr un ceas solar. Ciudat, îi lipsește ora 4...

Alte străduțe, alte ciudățenii. Descopăr un anticariat. În vitrine, cărți vechi de peste 500 de ani, tablouri, toate cu certificate de autenticitate. Mă întreb cât naiba or costa toate astea...

Muzeul de istorie e o fostă biserică, încă una din cele cu care se mândrește orașul Basel, construită pe la 1231. În piața din fața muzeului, o adunătură de rațe și porci de lemn așteaptă ca localnicii să le ia acasă.

Trec pe lângă poștă, spre centrul orașului. O echipă de polițiști îi legitimează pe trei indivizi. Îl aud pe unul dintre ei cum le spune celorlalți: „Bă, mai bine hai să le arătăm buletinele, că nu au ce să ne facă.” Cum naiba ați ajuns, frate, și pe aici??? Nici nu îmi imaginez cât de repede o să-i revăd pe cei trei... Din păcate. Plec repede de acolo, ca să nu mă enervez. Ajung în piața primăriei. Tarabe cu legume, fructe și flori. Bătrânele își fac cumpărăturile.

Trec Rinul în partea cealaltă a orașului. Pe pod, sunt uimit să descopăr un tânăr care cântă la harpă! N-am văzut în viața mea așa ceva pe stradă! Cântă atât de frumos, încât nu vreau să mai pierd timpul să-l înregistrez, mă mulțumesc cu o fotografie.

De partea cealaltă a Rinului, o mulțime de magazine și restaurante. Surprizele continuă. La colțul unui restaurant descopăr o bucățică dintr-un drapel românesc! „Clara Stube. Pub Romania” Meniul este afișat afară. Câteva feluri de mâncare românească, în rest, cele cunoscute în toate celelalte restaurante din oraș. Șocul abia acum vine! Un mic afiș anunță „Seară românească, în fiecare joi, vineri, sâmbătă și duminică – Prințul manelelor”!!! Nu pot să cred!!! Asta-i seară românească??? Mă lipsesc de orice altă escapadă în partea asta a orașului și mă întorc. Categoric, nu vreau să mă enervez! Nu mi-am imaginat că dau peste manele până și la Basel!!!

 

Intru în prima prăvălie care îmi iese în cale... Abia după asta realizez... în ce m-am băgat... Un magazin cu prezervative!!! De absolut toate felurile, culorile și mărimile. Transparente, fosforescente, negre (spooky!), cu pufuleț roz, cu șnurulețe, cu ochișori, cu urechiușe, cu o chestie care vorbește porcos, mici, foarte mici, mari, revoltător de mari!... și în câte alte feluri care nici măcar nu-ți trec prin cap. O doamnă pe la 40 de ani, bine sulemenită și tunată mă întreabă în treacăt cu ce să mă ajute. Cu ce să mă ajuți, tanti, că am nevoie de instruire mai întâi, ca să știu ce să-ți cer! Ies și abia acum observ firma galbenă de la intrare: „Condomeria”! Parcă-i bombonerie sau ce?!

Restul, nici n-a mai contat. Toate bune și frumoase, până la piața muzeului de istorie. În stația de tramvai, cei trei de mai devreme sunt în plin moment „artistic”. Localnicii trec jenați pe lângă ei. Tabloul îl recunosc din țară: tenul „bronzat”, „muzica” agasantă și teșchereaua la picioarele lor. Singura diferență: aici e pe franci elvețieni. Sper ca, până mâine, să îi adune, totuși, polițiștii și să-i trimită înapoi în țară!