Am
mers, astăzi, să văd expoziția de gravuri inspirată de antichitate de la Muzeul Național de Artă al României. E de multă
vreme deschisă și mă temeam că o pierd. Minunată!
După
gravuri, am vizitat alte câteva săli cu exponate permanente. Numai
în sala maeștrilor italieni am petrecut aproape o oră. Chiar când
aproape să trec la altă sală, trei cupluri pe la vreo 40 de ani au
dat năvală. Italieni, după vorbă. Hm... Ce să caute ei în „țara
țiganilor, a hoților, violatorilor și criminalilor Europei”? Să
fie niscaiva fețe luminate, avide de cultură? După port, nu prea
par, îmi zic... Geci de piele, adidași, poșete cât sacoșa de
piață, parfum turnat pe ei cu pumnul... Îi văd cum se apropie de
plăcuțe și citesc cu glas tare numele artiștilor, să audă toată
lumea din jur. Se vede pe fețele lor că în viața lor n-au auzit
de pictorii ăștia. 5 secunde le sunt de ajuns pentru fiecare
tablou, pe care îl privesc de aproape, în trecere. Își târăsc
picioarele, tropăie, comentează. Unul din ei își umflă plictisit
bârdihanul prin pulovăr. O pierdere de timp, mare brânză
tablourile astea!... Câteva minute și, gata, le-au văzut pe toate!
Orăcăiala lor e amplificată de sală. Mă uit la ei lung... Mă
uit la muzeografa care stă într-un colț al sălii. Își pleacă
stânjenită capul... Italienii își continuă nestingheriți turul,
în căutarea a ceva mai spectaculos.
Mergeți
să vedeți expoziția de gravuri, o să vă încânte!
Florin
Bogardo - Tablouri
3 comentarii:
these treasures are to be enjoyed..not to be rushed.. K x
Acuma ăi fi știind și dumneata că nu există păduri fără de uscături:)
@ Monica - Știiiiiu, dar prea mi-a venit apa la moară... :)
Trimiteți un comentariu