Maeștrii italieni și macaronarii

Am mers, astăzi, să văd expoziția de gravuri inspirată de antichitate de la Muzeul Național de Artă al României. E de multă vreme deschisă și mă temeam că o pierd. Minunată!

După gravuri, am vizitat alte câteva săli cu exponate permanente. Numai în sala maeștrilor italieni am petrecut aproape o oră. Chiar când aproape să trec la altă sală, trei cupluri pe la vreo 40 de ani au dat năvală. Italieni, după vorbă. Hm... Ce să caute ei în „țara țiganilor, a hoților, violatorilor și criminalilor Europei”? Să fie niscaiva fețe luminate, avide de cultură? După port, nu prea par, îmi zic... Geci de piele, adidași, poșete cât sacoșa de piață, parfum turnat pe ei cu pumnul... Îi văd cum se apropie de plăcuțe și citesc cu glas tare numele artiștilor, să audă toată lumea din jur. Se vede pe fețele lor că în viața lor n-au auzit de pictorii ăștia. 5 secunde le sunt de ajuns pentru fiecare tablou, pe care îl privesc de aproape, în trecere. Își târăsc picioarele, tropăie, comentează. Unul din ei își umflă plictisit bârdihanul prin pulovăr. O pierdere de timp, mare brânză tablourile astea!... Câteva minute și, gata, le-au văzut pe toate! Orăcăiala lor e amplificată de sală. Mă uit la ei lung... Mă uit la muzeografa care stă într-un colț al sălii. Își pleacă stânjenită capul... Italienii își continuă nestingheriți turul, în căutarea a ceva mai spectaculos.

Mergeți să vedeți expoziția de gravuri, o să vă încânte!

Florin Bogardo - Tablouri