Câte ferestre, atâtea povești

Îmi plac străzile retrase, cu case, departe de bulevard, de aglomerație... Străzile pustii, aproape neluminate, noaptea, târziu, când nu mai e nimeni prin jur... Îmi place liniștea lor... Mă tulbură singurătatea lor... Îmi place să-mi aud pașii pe trotuar... „Citesc” zidurile caselor, le miros...

Trec pe lângă ferestre... Unele sunt luminate. În trecere pe lângă ele, în acel scurt moment, arunc o privire înăuntru. „Fotografiez” cu ochii scena de dincolo de geam. Uneori, un televizor aruncă umbre pe pereții încăperii... Alteori, o discuție... Dincolo, un copil care nu vrea să meargă la culcare... Mai încolo, o bătrână... Mai rar, undeva, un ceas de tihnă, cineva citește...

Nu e nimic pervers în acea scurtă privire pe care o arunc pe fereastră, în ritmul pașilor. Nu e niciun fel de voyeurism. E doar fascinația de a descoperi, într-o clipă, o imagine în jurul căreia construiesc o întreagă poveste. Iar ferestrele, noaptea, sunt pline de povești...

Luminita Anghel - Ferestre