Directul, mama lui!!!

Egiptul continuă să îngălbenească ecranele televiziunilor de știri din toată lumea. Însă ca întotdeauna, graba strică treaba și neverificarea informației la trei surse duce la gafe impardonabile, precum cea a televiziunii Al-Arabyia, care a anunțat ca sigură demisia lui Mubarak încă înainte ca ultimul faraon să-și țină speech-ul.

Dar sunt și cazuri în care gafele nu pot fi scuzate nici măcar de viteză și de dorința de a da primul o știre. Iată dovada, surprinsă la Realitatea TV cu numai câteva minute în urmă. Imagini în direct de la Cairo, cu menținea „Cairo, Egipt - Sute de mii de persoane protestează în continuare pe străzile orașului”, în timp ce în partea de sus a ecranului suntem informați că „La Cairo, (numai) zeci de mii de oameni protestează”... Nehotărârea asta a ținut vreo câteva zeci de minute. Acum văd că, în sfârșit!, s-au prins și ei cum devine chestia...

Vărul meu, Ahmadinejad...

Aflu cu stupoare dintr-o elegantă revistă românească de istorie - „Istorie și civilizație” - despre existența unei teorii potrivit căreia, strămoșii noștri geto-dacii se trag din neamul iranienilor!

Poporul antic al germanicilor a apărut în Europa în urma unor evenimente succesive, care au început cu suprapunerea culturii kurganelor pe cultura Dniepr-Donețk, urmată de deplasarea acestei populații în zona Poloniei și expansiunea spre Nordul Europei, inclusiv în Peninsula Scandinavă, unde au rămas izolați ca urmare a pătrunderii în Centrul și Vestul Europei a altui val de populație, în principal celtică. Ca aspect fizic, diferitele triburi numite germanice prezentau aceleași trăsături: înalți, blonzi, cu părul lung, robuști, iar în ce privește ansamblul obiceiurilor de viață și deces erau la fel cu celții. Istoricul Hadrian Daicoviciu remarca faptul că „mărturiile literare antice îi aseamănă pe geto-daci, ba chiar și pe traci, cu popoarele locuind în ținuturile de miazănoapte ale Europei: sciți, celți, germani; înalți și robuști, bărbații daci aveau, în general, pielea de culoare deschisă, ochii albaștri și părul blond-roșcat”. Din punct de vedere genetic și istoric, geto-dacii cu care au venit romanii în contact erau „germanici”, în sensul originii lor indo-europene, al stabilizării și influenței celtice pe teritoriul vechi al Daciei, inclusiv ca aspect fizic și al obiceiurilor. Toți autorii antici îi prezintă pe geto-daci ca fiind înalți, blonzi, cu ochi albaștri, cu pielea „albă și curată”, adică fără păr pe față și membre.

Deși istoriografia română modernă a evitat să admită existența unei puternice sinteze traco-celtice, care în Dacia s-a numit geto-dacă, iar istoriografia recentă a devenit mai prudentă decât în trecut, realitatea arată că poporul geto-dac s-a constituit dintr-o multitudine de triburi indo-europene înrudite prin limbă și obiceiuri. Din cauza exceselor rasiale și a crimelor regimului nazist, timp de multe decenii istoricii au evitat să folosească vocabule precum „arieni” sau „rasă”.

Geto-dacii erau de origine ariană (iraniană). O explicație destul de simplă arată că denumirea geto-dacilor înstăriți - tarabostes - venea de la cuvântul persan „tara”, care desemna o bonetă sau o căciulă iraniană, „tiara” în forma preluată de greci, de la care vine cuvântul latin și apoi românesc „tiară”. Tarabostes însemna, pur și simplu „nobilul purtător de tiară”. Originea iraniană a acesteia – sau mezică, așa cum i se spune mai des, de la mezi, popor din Iranul sfârșitului de epocă a bronzului – este vizibilă în arta decorativă elină, un exemplu de mare circulație fiind vasele cu tema „Tărâmul lui Hades”, din care cel aflat la Muzeul din Karlsruhe îl înfățișează pe tracul Orfeu cântând în Infern îmbrăcat într-un costum total medic-iranian și purtând pe cap „tara/tiara” cu moțul ușor aplecat înainte. Datele confirmă afirmația lui Mircea Eliade potrivit căreia geto-dacii proveneau dintr-o formațiune de triburi ariene constituite într-o confrerie războinică emigrată sau alungată din zona... Iranului...

Odă prietenului meu

Mi-e destul de greu să vorbesc despre asta... Nu pentru că este vorba despre ceva destul de personal, cât mai ales pentru că mi-e greu să găsesc cuvinte potrivite pentru a vorbi despre un om pe care îl admir, cu care mi-aș dori să semăn, ori de la care îmi doresc să învăț cât mai mult. Pe scurt, un model pentru mine...

Mă simt binecuvântat și norocos pentru prietenia pe care mi-o dăruiește în fiecare zi. Chiar dacă trăiește atât de departe, încât, după ani de zile, încă nu ne-am văzut niciodată, mi-e aproape în fiecare zi. E-adevărat, astăzi, comunicarea nu mai e o problemă. Mailul, sms-ul, telefonul, încă și scrisoarea uneori, aduc mereu gândul, cuvântul. E drept, nimic din toate astea nu țin locul unei îmbrățișări sau unui zâmbet atunci când ai mai multă nevoie de ele decât oricând. Însă certitudinea unei vorbe bune, siguranța prezenței sale „acolo”, pentru mine, în orice moment, dar mai ales garanția unui sfat sincer, uneori tăios și crud, dar întotdeauna doritor de mai bine pentru mine, sunt comori pe care nu le poți înlocui cu nimic.

Prieten drag, ÎȚI MULȚUMESC!

Barbra Streisand - Stranger in a strange land

Asculta mai multe audio pop

Egiptul, jungla și rechinul

Până nu demult, Egiptul arăta ca o țară stabilă, regimul autoritar al lui Hosni Mubarak părea etern, perspectivele unei schimbări practic inexistente, iar analiștii de poltică externă putea să pună pariu pe liniștea din zonă. Astăzi, Egiptul este un ținut al haosului. Regimul de la Cairo și-a jucat toate cărțile și nu mai poate controla nimic, iar lumea așteaptă în fața televizoarelor să vadă cum se va termina toată povestea. Egiptenii poate că nu înțeleg foarte exact conceptul de democrație, însă asta nu face mai puțin dezirabilă nevoia de democrație a acelor oameni. Și atunci, „ce-i mâna pe ei în luptă?”

Înainte de 25 ianuarie, spațiul virtual a fost plin de chemări la luptă. Rețelele de socializare au propagat continuu chemări la demonstrație, însă observatorii scenei politice egiptene au crezut că nu sunt decât mesaje care nu vor duce nicăieri. Încercări mai fuseseră și nu s-au concretizat decât în mici adunări organizate de câteva fețe publice care vorbeau în fața a câteva sute de simpatizanți. Păreau doar niște schelălăieli de chiwawa pe lângă un Saint Bernard. De aceea au și fost tolerate și ignorate. Dădeau bine, părea că democrația își făcea treaba. Nici măcar o demonstrație cu 15.000 de participanți nu a speriat regimul. Era departe de demonstrația impresionantă organizată la Cairo în 2003 împotriva războiului din Irak.

De data asta însă lucrurile au stat altfel. Pentru prima dată, egiptenii aveau mijloace independente de comunicare și de propagandă. Dintr-odată, sute de mii de egipteni au putut vedea imediat manifestațiile în înregistrări video postate pe internet. Pentru o întreagă generație care nu dăduse doi bani pe astfel de evenimente, era vorba despre ceva complet nou. Zvonurile și exagerările au dat evenimentului o amploare nemiîntâlnită. La momentul în care manifestau numai 500 de aiuriți, un lider al opoziției a postat pe internet că se adunaseră 100.000 de manifestanți. Și a prins!

N-ar trebui să surpindă pe nimeni că după aproape 60 de ani de propagandă de stat nimeni nu mai credea nicio vorbuliță spusă de mașinăria guvernului. De ce au ales egiptenii să creadă mai degrabă o propagandă alternativă, e o întreagă poveste. Oamenii au dat crezare mesajelor de pe Twitter și postărilor de pe Facebook, pentru că pur și simplu au vrut să creadă în ele. Tunisia spărsese deja niște bariere. Nu conta că datele problemei erau complet diferite față de Egipt. „Dacă Tunisia a putut, noi de ce nu am putea?” În timpul primei demonstrații fuga fiului lui Mubarak era o certitudine pentru ei, singura întrebare era unde o să fugă Mubarak, la Londra sau în Arabia Saudită?

Apoi, în palatul lui Mubarak s-a instaurat panica. Pur și simplu nu înțelegea ce se întâmpla. Imaginați-vă o mână de consilieri încercând să explice unui dictator de 83 de ani ce-i aia Twitter. Au turnat gaz pe foc și cei din Frăția Musulmană, care și-au anunțat intenția de a se alătura demonstranților. Dintr-odată, regimul se confrunta cu perspectiva unor manifestații cu sute de mii de oameni. Și a acționat așa cum acționează orice regim totalitar copleșit de panică. Prostește. Au tăiat internetul. Au tăiat telefoanele mobile. I-au arestat pe liderii Frăției Musulmane. Au sperat că vor recăpăta controlul asupra situației. Oamenii au văzut un regim îngrozit de internet și au înțeles că acela era momentul lor.

Este imposbil de spus cu exactitate care a fost numărul demonstranților, însă toate datele arată că au fost peste un milion. Fiecare moschee a devenit o platformă de lansare a demonstranților. Islamiștii erau pe val. Protestatarii au venit în număr din ce în ce mai mare spre centrul capitalei din toate direcțiile. În numai 4 ore forțele de securitate au fost copleșite.

Dacă Mubarak conștientizase dinainte cât de mult se deteriorase situația sau a realizat de-abia în acel moment cum stăteau lucrurile, nu se știe. Un singur lucru era cert: regimul de la Cairo nu era pregătit. Imediat au apărut pe străzi unități din garda prezidențială. Armata a stat sau a fost ținută deoparte. Nimeni nu a crezut că situația se va înrăutăți atât de mult încât să fie nevoie de ridicarea gradului de alertă. Ofițerii nu au fost chemați din vacanță, iar comandanții au fost lăsați să mai stea la Washington pentru discuții la Pentagon. Și, în plus, planurile de desfășurare a armatei egiptene nu prevăzuseră situația în care ar fi trebuit să-și înfrunte propriul popor. Și-au imaginat că simplul anunț de chemare a armatei și câteva tancuri scoase pe stradă vor liniști apele. N-a fost așa.

Armata egipteană se bucură de mare popularitate în rândul populației. Armata este practic una cu puterea, însă egiptenii o văd ca pe o entitate separată. Este privită ca o instituție „curată”, neatinsă de corupție (spre deosebire de guvern), ca o instituție eficientă (construiește rapid poduri) și, mai presus ca orice, a învins Israelul în 1973 (cu asta toți egiptenii sunt de acord). Cu trupe și cu tancuri scoase în stradă, toți egiptenii au fost convinși că armata e de partea lor, necondiționat. În lipsa oricărui semnal din partea lui Mubarak, toți egiptenii se așteptau la o apropiată demisie a acestuia.

Mubarak era în încurcătură. Armata nu putea să tragă în populație. Nu doar că armata și-ar fi distrus reputația, dar nici nu ar fi acceptat s-o facă. Nu fuseseră antrenați pentru asta, nu aveau gloanțe de cauciuc, nu aveau gaze lacrimogene. Nu aveau decât muniție de război și tancuri, iar folosirea lor nu a fost niciodată luată în considerare. Un vid s-a creat dintr-odată. Gărzile președintelui au fost retrase de pe străzi, când armata nu fusese scoasă încă din cazărmi. Furia populară a găsit drum liber către distrugerea simbolurilor puterii. Un sediu al partidului de guvernământ a fost distrus. Poliția a fost atacată, au fost furate și incendiate arme. Apoi au început jafurile. Nu a fost scutit nici Muzeul Național Egiptean, care adăpostește mari comori ale istoriei universale. Închisorile au fost și ele atacate de grupuri organizate cu buldozere și cu arme furate de la poliție, în încercarea de a-i elibera pe deținuți. Aproape toate închisorile au fost devastate, au scăpat de la teroriști implicați în distrugerea bisericii din Alexandria în urmă cu o lună și până la cei implicați în asasinarea lui Anwar El Sadat!

Străzile din Cairo au devenit o junglă. Case și așa sărăcăcioase bântuite de hoți. Magazine devastate. Oameni jefuiți ziua în amiaza mare. Fiecare a apucat ce i-a picat în mână ca să-și apere casa. În fața fiecărei clădiri s-a postat un om cu o armă, un cuțit sau o bâtă. Femeile au început să pregătească sticle incendiare. La fiecare colț de stradă, grupuri de oameni au oprit mașinile ca să le verifice. Unii s-au postat pe acoperișuri pentru mai bună vizibilitate.

Trupele au început să vină în număr tot mai mare în Cairo. Mubarak a numit o nouă conducere, militarizată, a guvernului. Armata oricum controlează aproape totul încă din 1952. Ofițerii care se pensionează sunt numiți la conducerea întreprinderilor de stat sau în poziții administrative înalte. Mai mult, armata are o puternică „aripă” care derulează afaceri importante, de la construcții și până la lanțuri de restaurante.

Nu mai era niciun secret pentru nimeni că Gamal, fiul cel mare al lui Mubarak, fusese desemnat drept succesor la conducerea Egiptului. Cu toate acestea, nu Mubarak era cel aflat în spatele acestui scenariu, ci soția lui. Gamal Mubarak era susținut de grupuri tehnocrate și de afaceri instruite la școlile americane. Însă armata nu l-a iubit niciodată pe Gamal. Mai întâi pentru că nu și-a satisfăcut serviciul militar. Apoi pentru că grupurile care îl sprijineau amenințau fățiș interesele economice ale militarilor. Dintr-odată, ușile către putere puteau fi deschise nu atât printr-o carieră militară, cât mai ales cu un card bancar cu greutate. Câtă vreme Mubarak s-a aflat la putere, armata a tăcut. Armata îi este credincioasă președintelui. Este un erou al războiului împotriva Egiptului și a Comandantul Suprem care a condus bine armata.

Astăzi egiptenii sunt speriați. Au deschis pentru o clipă poarta către iad și nu le-a plăcut ce-au văzut. Unii sunt de părere că Al Jazeera minte, că egiptenilor nu le mai pasă atât de Mubarak și de soarta lui, cât mai ales luptă pentru familiile și casele lor. Probabil că adevărul este pe undeva, pe la mijloc. Două tabere de egipteni se luptă acum în Piața Tahrir cu pietre și cu bâte, așteptând să se întâmple ceva. Mubarak încă nu a demisionat, El Baradei nu mai spune nimic, armata încearcă să preia controlul. O tranziție pașnică spre democrație în Egipt pare improbabilă. Un popor care este convins că rechinul mâncător de oameni pe malul Mării Roșii acum două luni era adus acolo de serviciile secrete israeliene nu pare pregătit pentru trecerea la democrație...

Mizeriile pe care le mâncăm (X) Cafeaua

 În fine, după toate aceste mâncăruri minunate, e timpul și pentru o cafea!... Despre beneficiile cafelei asupra organismului s-a scris enorm. Nu o să reiau subiectul. Nu e locul lui aici. Și, oricum, sunt un băutor convins de cafea. Am ritualul meu când vine vorba de cafea. Poate o să vi-l dezvălui. Altă dată.

Beau suficient de multă cafea încât să îmi doresc mai mult de una pe zi. Și aceea mare și tare. Însă mai după-amiază, chiar mai spre seară, se întâmplă să mai vreau una. Dar pentru că „ceasurile sunt înaintate, onorabile!”, mă lipsesc. De cafea decofeinizată nici nu se pune problema. Ar fi ca și cum mi-aș turna singur pe gât o ceașcă de otravă. Să vă spun de ce.

În primul rând, cafeaua „decofeinizată”... nu este complet decofeinizată, ci conține doar o cantitate mai mică de cofeină. Dacă beți mai multe cești de cafea „decofeinizată” pe zi, în total va fi ca și cum ați băut o ceașcă de cafea obișnuită. Dar nu asta este problema principală, ci procesul industrial prin care se extrage cofeina. Boabele sunt mai întâi înmuiate în apă și apoi sunt spălate în... clorură de metilen! Mmmm, yammy! Această minunată clorură de metilen scoate cofeina, mă rog, o parte din ea, din bobul de cafea. Boabele sunt apoi clătite de chimicale, uscate complet și trimise la prăjit și măcinat. În mod normal, solventul organic ar trebui să se regăsească în totalitate în afara boabelor de cafea la sfârșitul procesului industrial. Dar cum niciun procedeu chimic industrial nu are un randament de 100%, boabele de cafea decofeinizată vor păstra o cantitate apreciabilă de solvenți, pe care îi veți savura odată cu băutura pe care o iubiți atât de mult. Ce provoacă acești solvenți? Cancer.

Oricum, boabele folosite pentru cafeaua decofeinizată sunt de calitate inferioară și conțin o cantitate mai mare de grăsimi decât alte soiuri. Cofeina găsită în mod natural în cafea este de aproximativ 1% pentru soiul Arabica și 2% pentru soiul Robusta. Așa că atunci când pe un pachet de cafea veți citi că este 97% decofeinizată, aceasta înseamnă de fapt că 97% din 1% sau 2% din cofeina a fost îndepărtată.

Nici asta nu este singura problemă. Consumatorii de cafea decofeinizată prezintă un nivel crescut al acizilor grași, materia primă pentru producerea de colesterol rău, care se depune pe artere. Urmează ateroscleroză, hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, infarct miocardic, accident vascular cerebral.

După 60 de ani

Nu dau prea mulți bani pe horoscop și astrologie. Pentru mine, Neti este singura astroloagă care o mai nimerește. Nu-i fac reclamă, pentru că nu o nimerește nici măcar ea atât de des încât să iau de bun tot ce spune.

Acum toată lumea vorbește despre horoscopul chinezesc și despre Anul Iepurelui, care începe mâine. Mă interesează mai puțin că se vorbește despre noi amenințări teroriste, fluctuații bursiere, conflicte și catastrofe planetare (au fost și vor mai fi, indiferent de zodiac și de zodii). Ce mai predicții! Toate-s vechi și nouă toate, nu?... Nu mă interesează nici de Angelina Jolie și de Brad Pitt, doi Iepuri, care cică se vor despărți. Mi se rupe. Oricum nu i-am putut suferi niciodată și mi se par niște actori mediocri spre slabi.

Singurul lucru interesant în tot ce delirează astrologii cu ochii oblici este faptul că, din moment ce calendarul lor are cicluri de 60 de ani, anul acesta ar putea avea loc evenimente similare celor petrecute cu 60 de ani în urmă. Haideți să ne uităm la istoria lui 1951 și la cele mai importante evenimente ale acelui an.

1 ianuarie - Atac masiv al Chinei și Coreei de Nord asupra liniilor ONU

4 ianuarie - China cucerește Seulul

10 ianuarie - Sediul Națiunilor Unite este inaugurat în Manhattan, New York

16 ianuarie - Este dată în folosință cea mai mare conductă de gaz din lume (Brownsville, Texas - New York)

18 ianuarie - Prima utilizare a detectorului de minciuni în Olanda

25 ianuarie - Forțele ONU încep controfensiva în Coreea

27 ianuarie - Statele Unite demarează o serie de 126 de teste nucleare în poligonul din Nevada

29 ianuarie - Elizabeth Taylor divorțează pentru prima dată

30 ianuarie - Belgia interzice discursurile comuniștilor la radio

1 februarie - Prima transmisiune televizată a unei explozii atomice

26 februarie - Pâinea este raționalizată în Cehoslovacia

12 martie - Trupele comuniste sunt izgonite din Seul

13 martie - Israelul cere Germaniei 6,3 miliarde de mărci drept despăgubiri de război

15 martie - Persia naționalizează compania petrolieră anglo-iraniană

21 martie - Aproape 3 milioane de soldați americani sosesc în Coreea de Sud

31 martie - Tancurile americane trec de paralela coreeană de 38 de grade

7 aprilie - Statele Unite efectuează un test nuclear atmosferic

18 aprilie - Franța, RFG și Benelux creează Comunitatea Europeană a Oțelului și Cărbunelui

1 mai - 600.000 de oameni demonstrează în RFG pentru pace și libertate

24 mai - Discriminarea rasială în restaurantele din capitala americană este declarată ilegală

27 mai - Comunștii chinezi îl forțează pe Dalai Lama să-și treacă armata sub comanda Beijingului

11 iunie - Mozambicul devine provincie peste mări a Portugaliei

13 iunie - Forțele armate ale ONU ajung la Phenian

14 iunie - Primul computer comercial, UNIVAC 1, este pus în funcțiune

18 iunie - De Gaulle câștigă alegerile în Franța

24 iunie - Armata persană preia controlul asupra instalațiilor petroliere naționalizate

25 iunie - CBS transmite primul program color în New York și alte 4 orașe

2 iulie - Astronomii recepționează unde radio din afara Căii Lactee

9 iulie - Președintele Harry Truman cere Congresului american să pună formal capăt stării de război cu Germania

14 iulie - CBS efectueză prima transmisiune color a unui eveniment sportiv, o cursă de cai

14 iulie - Citation devine primul cal care câștigă un milion de dolari din curse

16 iulie - Regele Leopold III al Belgiei abdică

21 iulie - Dalai Lama se întoarce în Tibet

6 august - 4800 de oameni mor în urma trecerii unui taifum în Manciuria

31 august - Primul disc de vinil 33 1/3 apare la Düsseldorf

1 septembrie - Primul ministru israelian Ben-Gurion înființează serviciul secret Mossad

4 septembrie - Prima transmisiune tv intercontinentală

20 septembrie - Primul zbor cu avionul peste Polul Nord

20 septembrie - Bărbații votează în Elveția împotriva drepturilor electorale ale femeilor

24 septembrie - URSS efectuează un test nuclear

29 septembrie - Emil Zatopek doboară recordul mondial la 20 km fond și 10 mile

29 septembrie - S. B. Nicholson descoperă cel de-al 13-lea satelit al lui Jupiter

2 octombrie - Prima transmisiune TV în Olanda

6 octombrie - Stalin anunță că URSS deține bomba atomică

26 octombrie - Emil Zatopek doboară recordurile mondiale la 30 km fond, 25 km și 15 mile

26 octombrie - Winston Churchill este reales prim-ministru al Marii Britanii

10 noiembrie - Primul apel telefonic interurban fără centralistă

27 noiembrie - Un acord de încetare a focului și de trasare a graniței coreene este semnat la Panmunjon

Aceeași lume frământată, bântuită de războaie, sărăcie și discriminare. Astăzi diferă doar „ambalajul”. Totuși, prefer să trăiesc în 2011. Nu concep viața fără mail, Google, Facebook, computer, telefon, sateliți spațiali, informație instantanee din orice colț al planetei. Imaginați-vă cum o să fie peste încă 60 de ani!...

Mizeriile pe care le mâncăm (IX) Sandvișurile

 

Dacă după tot ce ați citit până acum v-ați întrebat ce mai e sigur și curat la supermarket, poate v-ați spus că niște sandvișuri făcute cu mânuța dumneavoastră acasă ar putea să salveze uneori situația. Ei bine, n-ați nimerit-o nici de data asta! Iată de ce.

Mezelurile, brânzeturile și alte specialități care vă încântă de obicei au fost etichetate cu risc înalt de contaminare cu bacterii înalt patogene, dintre care Listeria face ravagii. Rata ei de multiplicare la raionul unde se feliază aceste produse crește rapid, chiar în condiții de păstrare igienice. Dacă adăugăm la asta faptul că produsele respective sunt consumate reci, fără a fi supuse unui tratament termic, veți înțelege îngrijorarea specialiștilor în igienă alimentară. Listeria se simte confortabil chiar în frigidere, acolo unde celelalte bacterii dârdâie...

De unde această contaminare cu Listeria? Nu doar din frigiderele supermarketurilor, ci mai ales de la... mașina de feliat! Fără o curățare frecventă a acestei mașini (ceea ce eu nu am văzut absolut niciodată să se facă în astfel de magazine!), lama de feliat este instrumentul perfect de transmitere a Listeriei de la salam la pastramă, la șuncă, la mușchi și la toate celelalte care se feliază acolo... Sigur, ideal ar fi să cereți vânzătarei să curețe mașina înainte să vă servească. Și mai sigur, nimeni nu o să facă asta la cererea niciunui cumpărător. Plus că vă veți alege și cu niște priviri furioase de la cei care așteaptă în spate, la rând...

Dacă tot cumpărați astfel de produse, măcar cumpărați o bucată întreagă, netăiată, pe cât posibil... Dacă ați cumpărat ceva feliat la supermarket, aruncați la gunoi tot ce nu ați mâncat în decurs de o săptămână. În plus, când vă pregătiți un sandviș, puneți și muștar. Cercetătorii de la Universitatea de stat din Washington au descoperit că 90% dintre bacteriile cele mai patogene, Listeria, Escherichia Coli și Salmonella, mor după două ore de expunere la... muștar!

Mizeriile pe care le mâncăm (VIII) Salata

Nu vă uitați acum, când mușcați din hambugerul pe care tocmai îl mâncați la fast-food, dar trebuie să știți că salata poate să vă facă mai mult rău decât carnea respectivă. Escherichia Coli a pus la pămât 29 de oameni care au mâncat la un fast-food din Washington în iulie 2002 și a îmbolnăvit alte 36 de persoane în septembrie 2003 la San Diego. În ambele cazuri de vină a fost salata preambalată. Potrivit specialiștilor, aceasta provoacă anual aproape 30% din intoxicațiile alimentare.

Numai pentru că salata sau orice alte verdețuri de la supermarket sunt ambalate în celofan nu înseamnă că este sterilă, nici măcar curată. Spălați frunzele de salată cel puțin o dată sub jet de apă. Aveți grijă și la contaminarea încrucișată, de la alte alimente murdare. Chiuveta dumneavoastră nu este niciodată îndeajuns de sigură.

Apăi cum le știi dumneata toate, mai rar cineva!

De numele mari și cu adevărat importante ale istoriei și culturii noastre ne aducem aminte doar la aniversări cu cifre rotunde, 50, 100, 200, etc. Și asta, de obicei, în tot felul de manifestări anoste și plicticoase la care nu participă decât șoareci de bibliotecă. Și aceia mai mult pentru a bifa o sarcină de serviciu de pe agendă... În rest, cui îi pasă de Români (da, e scris corect!) care chiar ne-au marcat destinul? Așa că, n-am nicio îndoială, împlinirea, astăzi, a 159 de ani de la nașterea lui Ion Luca Caragiale va însemna, cel mult, o știre la coada unui jurnal, la care nu se va uita nimeni...

Însă există „locuri” unde acești Români își primesc cu adevărat cinstirea pe care o merită. Și de la românii care îi merită. Spre exemplu, Redacția „Teatru și emisiuni scenarizate” a postului public de radio oferă, astăzi și mâine, pe site-ul www.eteatru.ro, un adevărat regal iubitorilor teatrului radiofonic și mai ales ai genialului Ion Luca Caragiale. 48 de ore de înregistrări audio de o valoare inestimabilă (cuvintele nu sunt deloc „umflate”!). Actori uriași precum Radu Beligan, Birlic, Alexandru Giugaru, Silvia Dumitrescu – Timică, Toma Caragiu, Cella Dima, dar și nume ceva mai „tinere”, precum Rebengiuc, Albulescu, Ogășanu, Mălăele și mulți alți „mari”, încarnează cu vocea personaje atât de minunate și de neuitat precum Cațavencu, Trahanache, Zița, Mița, Didina, catindatul, Rică, Leonida ori multe alte chipuri și caractere.

Caragiale le-a dat viață cu geniu și le-a făcut nemuritoare. Cuvintele lor ne-au intrat în vocabularul de zi cu zi și râdem de ele, ca și cum nu am râde, de fapt, de noi... Nenea Iancu ne-a pus oglinda dinainte, ca să ne vedem, despuiați de toate măștile, așa cum suntem, că să ne amuzăm și ca să ne îngrozim în același timp de toate năravurile și apucăturile noastre, neschimbate și nevindecate de mai bine de 100 de ani... Și parcă îl văd cum ne mustră cu privirea și cu degetul, de undeva, de departe, apoi își dă „giubenul” mai pe ceafă și își răsucește, zâmbind, mustața... Apăi cum le știi dumneata toate, nene Iancule, mai rar cineva!

Rose, „Blestemul mamei mele”

Sunt încântat să aflu că iubirea vieții mele, Barbra Streisand, va fi din nou cap de afiș pe marele ecran. Și nu într-un singur rol principal, ci în două!

Mai întâi în „Gypsy”, o transpunere pe peliculă a unui musical celebru pe Broadway în 1962, unde va juca și va cânta în rolul „Mama Rose”, iar partener îi va fi, din câte se știe până acum, multi-oscarizatul Tom Hanks! Ce pereche!!

 

Barbra n-a mai făcut un musical de la „Yentl” (1983), filmul despre care s-a spus că merita aproape toate Oscarurile din acel an.

Pe de altă parte, Barbra va începe curând filmările la comedia „My Mother's Curse” regizată de Anne Fletcher (The Proposal), iar partener îi va fi Seth Rogen. Comedia vorbește despre un inventator care încearcă să-și vândă ultima „creație”, tocmai în momentul în care își aduce mama din partea cealaltă a Americii pentru a-i face „lipeala” cu un fost iubit...