Plecăciune, Majestate!...

M-am codit săptămâni la rând să scriu despre lansarea acestui disc, pentru că mă simt prea mic și prea prost în comparație cu acest Om, ca să îmi pot permite să emit aprecieri sau observații. Însă nu mi-a dat pace prea-plinul sufletului, bucurat de frumusețea și bogăția spirituală a albumului "Miscellanea". Și-atunci am dorit să împart în felul ăsta câte ceva cu cei care vor dori...

Despre Radu Beligan nu mai știu când am auzit prima dată. E "acolo" de când mă știu, de când îmi place teatrul... Mama mi-a cumpărat "plăci cu povești", așa că am ascultat teatru radiofonic încă înainte să merg la școală. Sunt un fan fanatic al genului. Dintre sutele de înregistrări pe care le am, pe toate tipurile de suport, cele mai multe sunt cu Radu Beligan. Pe unele le știu pe dinafară. Am avut privilegiul să îl văd și jucând pe scenă, am avut și fericirea să îi stau dinainte, când l-am rugat să-mi acorde un autograf. De fapt, au fost mai multe autografe... Mi-aduc aminte că, la Constanța, când a venit cu una din piesele în care juca, m-am dus la cabină, după spectacol, cu un buchet de trandafiri, dar și cu cărțile sale și cu toate cd-urile cu piesele de teatru radiofonic pe care le aveam și în care juca. Eram atât de tulburat și de emoționat că puteam să-i stau în preajmă, încât n-am mai avut puterea să-i spun că nu vroiam decât să-i arăt astfel cât de important este pentru mine. Așa că, desigur, în absența unor minime lămuriri de bun simț, o fi crezut că sunt vreun vânător de autografe disperat. Și, cu incredibilă răbdare, mi-a dat câte unul pe fiecare disc, carte și program!!... Vă mulțumesc, Majestate!

Când l-am rugat să-mi acorde privilegiul de a mă include pe lista sa de prieteni pe Facebook, eram aproape convins că pagina respectivă era întreținută de un administrator, chiar dacă știam că Maestrul e un fan al Internetului. Ceva mai târziu, când mi-a trimis un scurt mesaj, m-am lămurit că lucrurile nu stăteau deloc așa cum am crezut inițial și câteva zile bune nu am mai vorbit prietenilor decât despre asta...

Lansarea audiobook-ului "Miscellanea" a fost una din puținele sărbători care mi-au luminat zilele de când mă aflu în București. Mi-am desfăcut cd-ul încă înainte să înceapă lansarea discului și conferința de presă și m-am bucurat de el ca de un sfânt odor... Mica sală de la Teatrul Național unde a avut loc lansarea s-a umplut de lumină odată cu intrarea Maestrului. I-am sorbit fiecare cuvânt. M-am bucurat. Mi-am umplut inima și sufletul. M-am întristat când l-am auzit că a obosit să mai joace la radio, în piesele de teatru radiofonic... M-am înfuriat când l-am auzit pe Radu Beligan spunând că abia târziu a putut înregistra la Humanitas audiobook-ul "Contrabasul" de Patrick Süskind, doar pentru că un anume director, "liiceanu" (ei, da, așa am vrut să scriu, cu literă mică!), nu îl înghite pe cetățeanul Beligan...

Nu m-aș încumeta să vă recomand o înregistrare sau alta de pe acest disc. Mi-aș rupe de la suflet și, oricum, ar fi prea mare blasfemia. Mai bine cumpărați-l. Oricum, chiar plătind oricât, veți socoti că e gratis, pe lângă ce primiți în schimbul banilor... Însă aș vrea să știți că m-a tulburat enorm să ascult poezia pe care Radu Beligan a recitat-o la admiterea la Teatru, în fața Luciei Sturdza Bulandra.

Dar ar trebui să ascultați și "Sonetul 66" al lui Shakespeare. Și scrisorile lui Creangă către Eminescu. Și "Sara pe deal". Și Topârceanu. Și Bacovia. Și "Notele de insomniac".

Nu-i acest disc un audiobook de ascultat în gipan, pe drumul până la mall, ci o licoare neprețuită de degustat picătură cu picătură în ceas tihnit de seară, în singurătate sau lângă oameni aleși ori dragi inimii... Puțin din caseta cu comori neprețuite ale sufletului...

Plecăciune, Majestate!... Și mulțumiri.

Întrebări fără răspuns... Deocamdată.

Câte țepe le mai trebuie acestor nemernici, ca să priceapă în cele din urmă că oamenii s-au săturat de nemerniciile lor?

Câte strigăte de disperare mai vor acești netrebnici, ca să înțeleagă că oamenii au ajuns la limita ultimă a suportabilității?

Câte huiduieli mai trebuie să audă acești criminali ca să li se facă - în sfârșit! - rușine și să se ducă în fundul pământului?

Câtă nesimțire și nepăsare ne vor mai arăta Băsescu, Boc, Udrea, Berceanu și Videanu, înainte să li se arate că nu sunt nemuritori în scaunele pe care le ocupă?

Cât mai vor și mai pot românii să înghită, înainte să se trezească?

Iubind în taină...

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi…

(Mihai Eminescu)

HD

Tot visând degeaba în fiecare noapte că o să ajungă președinte - director general la TVR, doamna Raluca Turcan și-a cam pierdut răbdarea să mai aștepte. Mai nou, se ridică în picioare și bate cu pălmuța în masă la Comisia de Cultură a Senatului cum că "de unde își permite, dom'le, Televiziunea Română să deschidă încă o stație locală, la Hunedoara, TVR HD?" inpolitics.ro, care citează incidentul cu pricina petrecut ieri, mai spune că abia într-un târziu membrii comisiei i-au explicat reformatoarei că HD înseamnă "high definition", adică televiziune cu o calitate superioară a sunetului și imaginii și nu Hunedoara.

Astăzi, doamna Turcan a anunțat că dă în judecată inpolitics.ro pentru insultă, pentru că a creat și difuzat știri false despre activitatea ei. Normal. ;)

Post

S-a dus şi Eurovisionul ăsta... Dar, deşi au trecut deja câteva zile şi lucrurile s-au mai calmat un pic, încă „frige” destul de tare tot ce s-a întâmplat la Oslo. Şi, aşa cum spuneam, o să avem multe de povestit şi de întors pe toate părţile şi concursul de anul ăsta...

Am să iau lucrurile pe rând, aşa cum arată clasamentul, de jos în sus...

25. Marea Britanie – Ah, ce satisfacţie teribilă am, când îmi amintesc cum ne desfiinţau nişte ziare englezeşti înainte de concurs, spunând că România, alături de Finlanda şi de Rusia, ar trebui să-şi frângă mâinile de ruşine pentru piesele slabe pe care le prezintă anul acesta la Eurovision. Acum, uitaţi-vă cu câtă mândrie îşi „poartă” Marea Britanie ultimul loc din clasament! Când o fi fost scris cântecul lor, la începutul anilor 80?

24. Belarusul şi cu fluturii lui – Penibil...

23. Irlanda – Ascultând încă o dată piesa lor, mi-am dat seama şi mai bine cât de banală e şi ce voce mediocră au trimis... Unde sunteţi voi, Johnny Logan şi Linda Martin?

22. Moldova – Nu mi-au spus nimic nici de data asta. Aşa că nu le-am dat 1,19 euro cu TVA inclus. Nu au meritat.

21. Cipru – Cântec cu adolescenţi în jurul focului de tabără. Staţi bine pe locul ăsta.

20. Norvegia –Ţara organizatoare a trimis anul ăsta la concurs un top model care a încercat să cânte, însă fără prea mare succes. S-a văzut şi în rezultatul final. Pe merit.

19. Islanda – Unul din cele câteva cântece de care m-am îndrăgostit „la prima auzire” la ediţia asta! Absolut fantastică melodie, cu un sound irezistibil, o declaraţie de dragoste plină de sinceritate şi de optimism, pe o voce excelentă! Europenii au fost fraieri şi de data asta! Pierderea lor.

18. Portugalia – Şi ea tot la locul potrivit. O „cântăcioasă” care a luat cu prea mare dificultate notele joase, iar pe cele de sus le-a cântat doar în falset, dacă nu le-a falsat de-a dreptul.

17. Bosnia-Herţegovina – Şi de data asta, prea zgomotoasă pentru mine.

16. Albania – Excelentă din toate punctele de vedere! Merita să fie în Top 5...

15. Spania – Cântec interesant, depănând o poveste, voce foarte bună, punere în scenă frumoasă. Partea cu „invazia” scenei nu făcea parte din scenariu. Noroc că cetăţeanul catalan nu a pus şi o bombă pe scenă, ca să fie protestul secesionist complet. Un mare minus pentru partea de securitate a organizatorilor, care au fost luaţi absolut pe sus de incident. La cât sunt de paşnici, de naivi şi de inocenţi scandinavii, nici nu mă miră... La cum le mănâncă imigranţii arabi şi asiatici alocaţiile şi ajutoarele sociale...

14. Israel – Încă o dată, o baladă frumoasă urlată şi răcnită pe arătură. Oribil. Au primit mai mult decât au meritat.

13. Serbia - Un Tokio Hotel transgender hidos, sărind şi sughiţând pe scenă. Plus Bregoviciul pe care îl urăsc, de când l-am auzit cât folclor românesc a furat. Marş acasă!

12. Franţa - Stupid. Melodie de plajă.

11. Rusia – Sărman şi patetic. Boooo!!!

10. Ucraina – Cântec minunat, dificil de cântat live. Cântăreaţă foarte bună. Şi frumoasă. Merita un loc mai bun, după părerea mea.

9. Georgia – O interpretare excelentă, un cântec foarte bun, o frumoasă foc!

8. Grecia – O, nuu!! Eurovision-ul e un concurs de cântece, nu de împrăştiat hormoni de gorilă pe scenă! Categoric, nu!

7. Armenia – Bună, dar nu foarte bună. Locul 7 a fost suficient.

6. Belgia – Too soft, too lazy... Almost boring.

5. Azerbaijan – Cântecul rămâne unul rafinat, superb, după părerea mea, dar Safura nu a fost în cea mai bună zi a ei. Am crezut multă vreme că „Drip Drop” o să câştige, dar, sâmbătă seara, locul 5 mi s-a părut corect.

4. Danemarca – Prea comercială şi prea prăfuită, sună ca Baccara ori ca BZN. Şi mai e şi cântată fals... Incredibil că a primit atâtea puncte!...

3. România – Ai noştri au fost excelenţi şi de această dată, chiar dacă uşor crispaţi... Oricum, a fost absolut fantastic faptul că am primit puncte, şi încă multe, de la ţări de la care, de obicei, nu primeam niciodată nimic, Suedia, Norvegia sau Marea Britanie, care ne făcuse praf în presă cu doar câteva zile înainte. „Playing With Fire” merita chiar locul 2. E bine şi aşa, oricum. Foarte bine! Felicitări!

2. Turcia – Din nou, NU! Mult prea sus.

1. Germania – Ei, daaaa! Un cântec fresh, sincer, simplu şi irezistibil. Iar dulceaţa asta de fată m-a cucerit definitiv cu look-ul ei! Rochie simplă, neagră, nimic pe fundal, doar ea şi sinceritatea declaraţiei sale de dragoste. Cui nu i s-a întâmplat să se învârtă ca un satelit în jurul altcuiva, pierdut iremediabil în aburii iubirii? Da, nemţoaico, ţi-ai meritat întreaga grămada de puncte adunată din toată Europa. Restul bârfelor şi comentariilor răutăcioase nu fac nici cât o ceapă degerată. La anul mergem la Berlin! Yupiiiii!!!...

O notă mare pentru NRK, televiziunea organizatoare. Un exemplu de profesionalism desăvârşit, eleganţă în simplitate, un show de televiziune sobru, dar plin de culoare şi de lumini senzaţionale, un sunet pe scenă ca pe cd, intermezzo-uri video înregistrate - absolut senzaţionale. Până şi fontul informaţiilor afişate pe micul ecran era impregnat de bunul gust tipic scandinavilor. Mulţumim, Norvegia!

Eurovision 2010, cu bune şi cu rele

N-am mai scris în ultima vreme aici, prea scârbit de atâtea mizerii cu care ne copleşesc Băseştii, Bocii, Elenele, Videnii şi Bercenii, prea întristat de suferinţa bătrânilor şi a celor ce se zbat cinstit pentru fiecare dumicat de pâine... Mi-am lăsat la o parte cele dragi sufletului meu, ca să zac în faţa televizorului şi să văd până unde merge nesimţirea acestor personaje şi cât or să mai aştepte românii până să îndrăznească să facă, în cele din urmă, ceva...

Nici despre discul cu poezii pe care l-a lansat săptămâna trecută Radu Beligan nu am scris, deşi a fost unul din rarele momente care mi-au primenit sufletul în ultima vreme. Promit să îmi adun gândurile şi să scriu foarte curând. Sunt lucruri importante de spus şi trebuie spuse, chiar şi cu o oarecare întârziere... Dar pentru că „arde” acum Eurovisionul, o să mă refer astăzi la el.

La Eurovision mă uit încă de pe vremea lui Ceauşescu. E drept, atunci nu puteam vedea decât melodia câştigătoare, dacă era „cuminţică” sau mai ales dacă era „de pace”, cu mesaj... După 1989 n-am mai scăpat nicio ediţie transmisă integral şi în direct la TVR. Şi chiar dacă aproape în fiecare an am fost dezamăgit de sila şi de sictirul cu care ne tratau europenii la momentul votului, am continuat să rămân fidel concursului şi să-l urmăresc cu pasiune, inclusiv selecţia naţională. Mi-am spus mereu că important era să participăm, să fim acolo. Dar după locul modest obţinut de „Pe o margine de lume” cu Nico şi Vlad Miriţă, în care am crezut orbeşte – ei au fost absolut senzaţionali -, am fost atât de dezgustat de felul în care i-au tratat telespectatorii din ţările participante, încât mi-am promis că nu o să mă mai uit niciodată la Eurovision, aşa că anul următor nici n-am mai urmărit selecţia naţională. Dar nu m-am putut abţine şi tot am tras cu ochiul la concursul „mare”... În fine... Acum sunt iarăşi fan devotat al ESC...

Multe de spus şi despre ediţia din acest an... Primele lucruri care îmi vin în minte... Imaginea, luminile, sunetul sunt absolut senzaţionale, aproape incredibile pentru un show tv transmis în direct. Norvegienii nu se dezmint... O mulţime de cântece bune... Surprinzător de multe balade... Multe voci bune... Multe voci proaste... Am să le iau pe toate pe rând, începând cu prima semifinală, aşa cum le-am perceput în direct. La prima impresie.

Semifinala I

Moldova – Nu s-a remarcat prin mare lucru. Nu mi-a atras atenţia decât saxofonistul care ţinea cu orice preţ să-şi mişte cât mai vizibil şoldurile. Nu meritau să se califice. Sorry, fraţilor...
Rusia – Patetic şi demn de milă băiatul ăla „pierdut şi uitat” în zăpada moscovită improvizată pe scenă. Voce slabă. Alţii care s-au calificat fără să merite...
Estonia – Jenibili
Slovacia – Voce slabă, până la final şi-a pierdut şi suflul. Prea mult verde, cu orice preţ să-mi bage „ecologismul” lor în ochi. În afară de ritmul interesant, mai nimic.
Finlanda – Dumnezeule, ce blonde sunt astea!!! Şi nici măcar nu sunt frumoase. Limba îngrozitoare şi ritmul ungro-finic mi-au tăiat cheful de Finlanda. Oricum nu s-a întâmplat mare lucru pe scenă...
Letonia – Un cântec bun, până la urmă aproape stricat de tracul solistei, care de altfel avea voce bună, însă emoţiile au dat-o gata.
Serbia – Prea „Bregovici” (nu-l mai pot înghiţi după cât a furat din folclorul românesc!), prea manelistic. Iar sexualitatea absolut incertă, de cârtiţă blondă, proaspăt ieşită la lumină din muşuroi, a solistului (cică!), mi-a dat o stare de iritare suplimentară. Şi totuşi au reuşit să se califice!!
Bosnia-Herţegovina – Voce foarte bună, dar cântecul prea zgomotos pentru gustul meu, prea „rock”... Nu de ajuns, după părerea mea, suficient după telespectatorii concursului. S-a calificat.
Polonia – Mi-a plăcut povestea cu prinţi şi prinţese, mi-au plăcut costumele. Tenorul – voce excelentă, ea - un pic cam leşinată şi puţin „pe lângă” la final... Meritau, totuşi, să meargă în finală...
Belgia – Un om şi-o chitară. Atât. Parcă puţin cam puţin... Parcă a lipsit ceva... Dar merge şi el mai departe..
Malta – Fata cu aer de Liza Minnelli. Cântec foarte bun, voce la fel. Uşor de fredonat şi de lălăit, greu de cântat. Dar fata s-a achitat cu brio de sarcina ei. Merita din plin să se califice. Eliminarea mi s-a părut o nedreptate.
Albania – Voce excelentă. Pasajul de mijloc la vioară mi-a plăcut mult. Interesante şi vocile din spate. Ritm. Energie. Cântec bun. Îşi merită locul din finală.
Grecia – O, nuuu!! Aceleaşi tipare greceşti uzate + o mulţime de interjecţii „gorilistice”. Probabil că asta i-a convins pe europeni, de au calificat-o...
Portugalia – Cântec interesant, interpretat corect, dar fără vlagă. Cam leşinată fata pe notele înalte... Se pare că nu a contat. Şi asta s-a calificat...
Macedonia – Voce excelentă, cântec bun. Mai puţin potrivit pentru scena asta „echipamentul” dansatoarelor, aducea a bordel...
Belarus – Mai nimic de spus. Şi asta nu e deloc de bine. Aripioarele de fluturaşi se potriveau mai degrabă la emisiunea pentru copii de duminică dimineaţa. Or fi votat-o copchiii?? Că altfel nu pricep cum a intrat în primele 10!
Islanda – O, daaaaa!!! Cântec superb, îl ţin minte de la prima audiţie, voce splendidă. Energie în clocot. Grăsana se mişca mai mult pe loc, să nu crape scena de plexiglas sub ea. E în Top 5 în finală, după părerea mea... Fantastică încheiere a primei semifinale!

Semifinala II

Lituania – 5 găligani care se jucau cu instrumente muzicale colorate, de plastic, cred. N-am reţinut ce cântau... Ireproductibil... Ăştia erau cei cu chiloţii cu paiete? Acasă cu ei!
Armenia – Super-sexoasă. Vocea nu la fel de grozavă. Nu m-am prins ce era cu vaza aia... sau urna... funerară... sau ce-o fi fost... iar la chestia cu sâmburele de caisă, cred... prea profund pentru mine, la Eurovision... Da’ merg şi ei mai departe.
Israel – O baladă frumoasă stricată de un individ care n-a făcut decât să răcnească şi să o ia pe arătură de la jumătate încolo. Absolut deranjant! Comunitatea evreiească din Europa şi-a făcut datoria şi l-au calificat. Nu merita.
Danemarca – Foarte comercială. Prea comercială. Plus că suna ca Baccara sau BZN. Eu am spus nu. Votanţii au spus da. Păcat.
Elveţia – Plată. Ta-ra-ram, ta-ra-ram... Plus salturile solistului, de fluturaş... Neaaaa...
Suedia – Cântec bun. Chitara a dispărut... nu ştiu unde. Plete blonde. Voce tremurată. Nu s-a calificat. Surpriză în Scandinavia!
Azerbaidjan – De departe, cu 10 clase peste toate celelalte! Un cântec atât de rafinat, cum n-am mai ascultat de multă vreme la Eurovision! Vocea excelentă. „Ambalajul” – mmmmm... Trăznet!!! Chiar dacă nu va câştiga concursul, cum nici nu m-ar mira, la gusturile fără gust ale europenilor, am câştigat un cântec pe care o să-l includ tot timpul în playlistul meu. Safura, eşti fantastică! 13 points!
Ucraina – La început m-a surprins gluga de sado-maso, deşi ştiam refrenul apocaliptic: „Mesajul este foarte clar, sfârşitul este foarte aproape.” Însă m-au impresionat şi vocea, şi frumuseţea solistei. Şi până la urmă a sunat bine şi cântecul. Şi-a meritat locul câştigat în finală.
Olanda – O, nuuu!!! Păpuşile mecanice, căsuţa „de turtă dulce”. Sha-la-lie, sha-la-la. O glumă. Proastă. Ce selecţie naţională or fi avut ăştia??
România – Offf... Cât oi avea pulsul? Nici nu cred că pot să mă concentrez, să ascult cu atenţie vocile, să urmăresc toate detaliile. Văd, fugar, mici amănunte... Au ochii măriţi de trac. Ovi are o venă umflată pe tâmpla dreaptă. Vine blestemata aia de notă înaltă pe care Paula nu reuşeşte niciodată s-o cânte pe cât de sus îi cere partitura... A cântat-o corect!!! Slavă Domnului! Hai, să se termine, mai repede!... Au cântat perfect!!! Frica i-a stimulat şi au dat tot ce au putut! Sala are o reacţie ok. Ufff!!!
Slovenia – Ce mai contează acum? Oricum, nu e mare lucru de capul lor!
Irlanda – Nu se dezmint. Din nou o baladă. Destul de cantabilă. Genul lor, stilul lor. Tipic irlandez. Destul de bine cântată, mai puţin finalul, unde solista pur şi simplu nu a putut sa ia ultima notă şi s-a auzit doar backing-ul. Însă a mascat foarte bine. Dovadă că s-au calificat. Nu prea era cazul...
Bulgaria – Un cîntec care mi-a plăcut de când l-am auzit prima dată, acum câteva săptămâni. Excelent. Uşor de fredonat. Nu e asta cheia succesului la Eurovision? O voce foarte frumoasă şi puternică. Look de golan, prinde la dame. A fost singurul artist la Eurovisionul ăsta care a şi dansat în timp ce cânta. După părerea mea, era de Top 3 chiar şi în finală. Dar pe mine nu m-au întrebat nimic cei de la Eurovision. Păcat. Merita finala.
Cipru – Generaţia teenagers importată din Anglia. N-a sunat rău, dar nu merita să se califice...
Croaţia – Ooo, ce frumuseţe, pe toate planurile!!! Rar mi-a fost dat să văd o trupă de fete care să arate superb, să cânte foarte bine şi să aibă şi cântec pe măsură. Printre preferatele mele! Trei zâne! Păcat că nu s-au calificat. Nu înţeleg ce vrea europeanul, de fapt!!!
Georgia – Încă o frumuseţe din Est. Voce vizibil exersată în music-hall-uri. Foarte bună! Amuzant baletul cu cei doi bărbaţi care au târât-o pe toată scena. Mă tot întrebam ce s-ar fi întâmplat dacă o scăpa vreunul pe jos... J Oricum, şi-au meritat biletul câştigător.
Turcia – Acorduri şi ritmuri de la Bosfor cu sonorităţi rock. Nu prea diger cu plăcere. Parcă nu prea se pupă. N-am înţeles de ce se tot chinuia „roboata” să-şi secţioneze braţul cu polizorul... Unora le-a plăcut, aşa că osmanlâii s-au calificat.

Avem deja ce comenta un an de zile de-acum înainte. Şi nici nu a fost finala! Cel mai important e că ne-am calificat şi fără ajutorul Spaniei şi al Moldovei. Bună ideea cu votarea doar în finala la care luăm parte. Aşa nu s-au mai calificat toate statele ex-sovietice, toate statele ex-iugoslave şi toate statele nordice, care se votau toate între ele!

Încă ceva. Despre cele calificate automat în finală.

Spania – Foarte dramatică. Voce bună. De reţinut.
Norvegia – Baladă uşor siropoasă. Bună, dar nu de câştigat.
Franţa – NUUUU!!!
Marea Britanie – Şlăgăroasă, dar pentru adolescenţi
Germania – Da! Printre preferatele mele. Fătuca aia e chiar dulce, iar cântecul pur şi simplu te „ia”!!

Top 5 în opinia mea:
1. Azerbaidjan
2. Islanda
3. România
4. Germania
5. Albania

Un ziar englez, parcă, spunea că Eurovisionul a ajuns un coşmar logistic şi o gaură fără fund pentru banii ţării care organizează concursul. Da, şi? Pentru mine, ca telespectator, e din ce în ce mai bine. Show-urile sunt absolut superbe. Faptul că, de la an la an, fiecare ţară încearcă să organizeze ceva şi mai tare decât concursul precedent, nu face decât să-mi ofere un spectacol tv din ce în ce mai bun. Să ne ferească Dumnezeu să câştige România, spunea cu puţin timp în urmă Marina Almăşan! Pe norvegieni concursul de anul ăsta i-a costat fix 25 de milioane de euro. Noi de unde să-i scoatem, când ăştia mai au puţin şi ne taie şi gâtul... Om vedea ce-o mai fi în finală... Baftă, Paula şi Ovi!

Un șut în cur...

Dacă imaginile cu pensionarii protestând la poarta lui Băsescu v-au dus chiar și numai pentru o clipă cu gândul la Revoluția din decembrie 1989 (sau ce-o fi fost ea...), cu siguranță v-ați înșelat. Libertatea era atunci țelul comun, ceea ce a făcut ca până la urmă cei aflați de o parte și de cealaltă a baricadei să privească în aceeași direcție... Acum, însă, foamea - motivul protestelor de azi - se simte diferit... Deși bugetari și unii și alții, pensionarii și jandarmii privesc "tăierile" lui Băsescu în feluri diferite. Unii luptă pentru decența ultimelor zile de viață și sunt dispuși să-și riște sănătatea, integritatea fizică, pentru a ajunge la cel care, cred ei, le-ar putea rezolva problemele. Ceilalți, deși știu că bătrânii au dreptate, sunt conștienți că e mai cuminte să stea în banca lor și să nu-și riște locul de muncă, fie el și cu 25% mai prost plătit decât până acum... Așa că, jos, pe caldarâm cu pensionarii, tătuca Băse trebuie apărat! Trebuie apărat chiar de cei care l-au votat în număr mare... Dezamăgirea este enormă tocmai pentru amărâții aștia pentru care președintele nu a găsit timp să-i mângâie, ținând închisă poarta Cotrocenilor, sub pretextul că agenda îi este prea încărcată. Un șut în cur este singura ofertă disponibilă pentru moment...

Ultimul tren

După ce au început construcţia unei linii de cale ferată de mare viteză care să lege Beijingul de câteva mari capitale europene, acum chinezii vor să construiască un tren de mare viteză care să nu oprească în staţii şi în care pasagerii să urce şi să coboare din mers. Nebunie, utopie sau inepţie – nu mai contează. Inginerii respectivi dau ca exemplu linia Beijing şi Guangzhou, cu 30 de staţii şi lungă de nu mai puţin de 2.475 de kilometri. În situaţia în care pentru fiecare oprire sunt necesare câte 5 minute, durata călătoriei Beijing-Guangzhou se majorează cu două ore şi jumătate.

Ideea este una simplă, spun ei: în gări, pasagerii vor aştepta trenul pe o platformă specială care se va mişca în paralel cu traseul principal şi se va “agăţa” de garnitura în mers. Astfel, în raport cu platforma trenul va părea că stă pe loc, dar în raport cu pământul - se va mişca. Pasagerii vor intra şi vor ieşi din tren, după care platforma se va “desprinde” de garnitură, trenul va pleca mai departe, iar “peronul” va reveni în gară.

Ei… Numai când mă gândesc la câţi draci te apucă dacă faci greşeala să iei trenul de la Bucureşti la Constanţa… De ce naiba nu or fi lucrurile atât de simple şi pentru Berceanu??

Da’ cred că ne-ar trebui şi nouă un astfel de tren de mare viteză… Să-i urce cineva pe toţi ăştia care au prăduit ţara, să le încuie uşile şi să-i trimită în prăpastia pe care ne-au pregătit-o nouă...

Gâtul

Apăi dacă mai avea cineva vreo îndoială legată de catastrofa realegerii lui Băsescu şi a clicii lui, acuma s-a risipit pe de-a-ntregul. Şi ce folos? Nesimţirea şi cinismul lor au ajuns la cote inimaginabile şi inacceptabile... Să tai 25% din salariile şi aşa mici, 15% din amărâtele de pensii şi 15% din bietul ajutor de şomaj, doar ca să le rămână lor neatinse burțile și cefele de grași care ne călăresc pe noi toți... Ce ne mai rămâne de tăiat? O mână? Un picior? Gâtul! Mă tem că Grecia e mult mai aproape de noi decât se vede pe hartă...

Colega mea, Mădălina, îmi aminteşte că azi se împlinesc 3 ani de când s-a dus Octavian Paler... Deja. Îmi amintesc de „tunetul” vocii lui şi de tăişul cuvintelor sale, miercurea, la „Sinteza zilei”... Şi îmi amintesc şi de dialogul următor:

Octavian Paler: Mărturisesc că am o părere execrabilă despre toată clasa politică.

Ion Cristoiu: Da’ Boc e bun de prim-ministru. Din umbră.

Octavian Paler: Boc e bun de papagal. Eu cred că nu greşesc cei care zic că va fi schimbat Boc. Şi argumentul meu este următorul: Boc a reuşit să facă atât de ridicolă obedienţa, încât a devenit stânjenitor. Vedeți, el a devenit un simbol. Boc nu mai este un nume propriu astăzi. Boc este „bocul”, este tipul de supra-valet.

Ion Cristoiu: Maestre, cum ar arăta un guvern real cu Boc premier şi cu Băsescu la preşedinţie? Vă imaginaţi?

Octavian Paler: Eu nu ştiu dacă am să mai fac umbră pământului mult pe lumea asta. Sper să nu apuc să văd o asemenea comedie chiar grotescă.

Mi-e dor de tine...

E 5:12 dimineața. Mai e până sună ceasul... Dacă nu scriu acum ce am visat, mai târziu o să se risipească amănuntele...

De Mălina Olinescu m-am îndrăgostit la prima vedere, încă de când am văzut-o la "Școala Vedetelor", prin 1995, cred, cu "Unde ești, noapte albastră?". M-a fermecat nu doar cu vocea ei, ci și cu drăgălășenia, cu zâmbetul, cu ochii...

M-am bucurat când a început să câștige premii la Mamaia. Nu erau suficiente premii pentru ea...

La "Cerbul de Aur" a fost magnifică. Îmi amintesc că a cântat "Mi-e dor de tine" și "Ready For You".


Malina Olinescu - Ready for you
 
 


(aproape nimeni nu știe că ea a avut un excelent album de debut, înregistrat integral în limba engleză...). Nu i-au dat decât locul I. Merita trofeul.

Am urmărit-o cu inima în gât cântând "Eu cred" la Eurovision. România venea și atunci tot din ghetoul Europei și asta era tot ce conta pentru telespectatorul european.

După aceea a venit cel de-al doilea album. Am uzat caseta aia amărâtă...

Apoi, din ce în ce mai puțin... Câte o apariție pe ici, pe colo, la câte un post de televiziune, din ce în ce mai rar, doar din când în când un interviu sau o mică știre în vreun ziar... S-a căsătorit... Am suferit... A divorțat... M-am bucurat... Ce mizerabil și egoist sunt...

De curând am văzut-o la "Happy Hour" și la "Dansez pentru tine", în trupa de acompaniament a lui Călin Geambașu. Mălina - în trupa de acompaniament a altcuiva... Atât de puțin...

În visul meu de adineauri sunt undeva, într-un club... Se înregistrează o emisiune de televiziune. Elena Cârstea răspunde la niște întrebări, apoi Cotabiță... Fasoane, aere, talente... Îmi plac amândoi foarte mult, dar de ce trebuie să fie atât de nesuferiți uneori? Apoi mă mut la o masă... Aglomerație, agitație, fete... Mirela Zeța, simplă, nemachiată, frumoasă, tăcută, retrasă... Andreea Grămoșteanu, mai tăcută și mai calmă decât la "Occhio Show"... Și deodată întorc capul și o văd pe ea... MĂLINA OLINESCU... Încerc să îi spun ceva inteligent, interesant, dar sfârșesc prin a mă bâlbâi... Îi spun că am tot căutat-o, că am urmărit-o, că îmi place, că este extraordinară, că aș vrea măcar o adresă de mail... Mi-o spune, dar o uit în clipa imediat următoare... Când o rog să repete, renunță... O fi crezut că sunt vreun obsedat sexual și că nu mai scapă de mine...

E 5:40. Între timp a sunat și ceasul... Se luminează. Zarea e roșie... Mi-e dor de tine...