Teroarea din țara dimineților liniștite

Am fost întotdeauna fascinat de țările „închise” precum Coreea de Nord și Iran. Dacă la Teheran,  oricât ar putea părea de surprinzător,  viața oamenilor obișnuiți se desfășoară în termeni absolut obișnuiți, nu același lucru se poate spune despre Coreea de Nord. Normalitatea, așa cum o vedem noi, reprezintă o lume de pe altă planetă. Puținele informații și imagini care reușesc să scape peste granițele republicii populare democrate (sic!!!) sunt extrem de valoroase tocmai pentru că sunt foarte rare și sunt șocante prin duritatea lor. Ele sunt aduse de foarte puținii turiști occidentali care se duc acolo doar dintr-o curiozitate aproape patologică, dornici de aventuri ieșite din comun, de organizațiile umanitare sau de nord-coreenii cărora disperarea le dă curajul nebun de a înfrunta puștile grănicerilor în goana peste graniță, spre Coreea de Sud.

Puținii turiști occidentali care se aventurează în Coreea de Nord sunt conduși să viziteze numai anumite zone din Phenian. Despre excursii în zonele rurale ale țării nici nu poate fi vorba. Chiar și așa, vizitele la diverse obiective din capitală sunt foarte strict dirijate și supravegheate, pentru ca străinii să nu poată vedea ceva ce nu ar trebui să vadă....

Internetul și telefonul mobil sunt lucruri la care cea mai mare parte din nord-coreeni nici măcar nu visează, pentru că nici măcar nu își imaginează cum arată. Cel mai „dezvoltat” oraș din Coreea de Nord, Phenianul, șochează cu bulevardele imense, dar practic pustii, pentru că pe ele nu circulă aproape nicio mașină, ceea ce le dă un aspect sinistru, de oraș părăsit. Blocurile enorme de pe străzile principale sunt aproape goale. La parter, un portar are sarcina ca în fiecare seară să aprindă luminile în jumătate din apartamente, pentru ca străinii aflați în oraș să aibă impresia că sunt locuite și că viața se desfășoară normal în interior. O clădire enormă cu 105 etaje zgârie cerul chiar în centrul orașului. Construcția ei a început în 1987 și trebuia să fie un hotel, dar nu a mai fost niciodată terminată. Magazinele alimentare sunt aproape goale. În afară de mărunţişuri inutile, nici măcar pește oceanic nu se găsește în ele, așa cum se întâmpla în România acum 20 de ani... Televiziunea transmite numai câteva ore de program, pentru preaslăvirea conducătorului mult iubit... Copiii din Phenian repetă, indiferent de vreme, 6 ore pe zi, în piața centrală, diverse mișcări și cântece patriotice pentru spectacole omagiale care vor avea loc... într-o zi... Câteva femei îmbrăcate în agenți de circulație stau în mijlocul intersecțiilor și dirijează o circulație practic inexistentă. Coreenii merg în tăcere pe stradă și evită discuțiile cu străinii. Orice mișcare suspectă îi poate arunca în închisoare pe viață pe ei, pe întreaga lor familie și pe prietenii lor.

Aproximativ 200.000 de oameni zac în închisorile comuniste din Coreea de Nord în condiții demne de cele mai demente filme de groază. Lagărele produc de la pastă de soia şi dulciuri, la cărbune şi ciment. Toţi deţinuţii sunt obligaţi să muncească. Munca deţinuţilor începe la 4 dimineaţa şi se încheie la 8 seara, după care urmează două ore de reeducare ideologică. În camere de 50 de metri pătraţi sunt închişi până la 40 de deţinuţi, care dorm pe nişte scânduri din lemn. Tura de dimineaţă începe la 4 şi se termină la 7. La micul dejun, deținuții primesc 200 de grame de terci de porumb. Tura a doua este de la 8 la 12, iar la prânz se primeşte acelaşi meniu ca la masa de dimineaţă. Schimbul de seară este de la 1 la 8, după care urmează cursurile de educaţie ideologică. Dacă nu memorezi zece principii de etică, nu ai voie să dormi.

Unii deținuți, mai iuți de mână și, fără îndoială, mai tari de înger, mănâncă şobolani sau grăunţe găsite în excrementele animalelor pentru a supravieţui. Se poate spune că „accesul” la un asemenea meniu reprezintă un mare noroc, în comparație cu "celulele de tortură", niște camere minuscule în care deţinutul nu poate nici să se întindă, nici să stea în picioare, unde sunt închiși cel puţin o săptămână. Amnesty International semnalează într-un raport cazul unui copil care a stat acolo opt luni!!! Dacă reeducarea nu dă roade sau unii deținuți încearcă să evadeze, ei sunt executați în fața celorlalți.

Nu pot să nu mă întreb... Cât de departe de un asemnea film horror am fi fost dacă „Epoca lumină” ar fi continuat și astăzi?

http://vienna-pyongyang.blogspot.com/