Și noi putem fi minunați

Colind necunoscut

În urmă cu câteva zile, într-o dimineață, mă aflam pe peron, la metrou, în drum spre serviciu, când am auzit un colind. Frumos, cum nu mai auzisem de multă vreme. De altfel, trebuie să recunosc că nu m-am dat niciodată în vânt după colinde, poate și din cauză că prea multe voci înregistrează astfel de albume, deși ele se „ocupă” de cu totul alte genuri muzicale. Ei bine, de data asta, a fost altceva... Colindul venea de undeva, de sus, de la capătul scărilor. M-am gândit că era vreo gașcă de studenți, pentru că se auzeau mai multe instrumente și o voce. Am dat să urc scările și să văd cine cântă. Mă gândeam chiar să întreb cum se chema colindul. Însă metroul venea, eu mă grăbeam și am renunțat. Mi-am zis că o să mai dau eu de tinerii cu pricina. Ori nu, și asta e. Apoi mi-a părut rău că nu m-am întors din drum. Ziua întreagă mi-a fost imposibil să-mi scot din minte colindul cu pricina. M-a obsedat!

A doua zi, îl aud din nou. Tot la metrou. Măi să fie! Mă uit în jur... Nu cântă nimeni pe peron. Ridic privirea și îmi dau seama că muzica vine de la difuzoarele din stația de metrou! Ce disc or pune ăștia? Chiar nu recunosc vocea! Și-mi place colindul ăsta! Pe cine să întreb? Lumea din jur nu pare să audă nimic! Sunt eu nebun? Numai mie-mi place? În fine, plec resemnat...

În seara următoare, îl aud din nou! Nu mai rabd și mă duc la cel care vinde cartele de metrou. Chiar cu riscul de a părea ciudat, îl întreb cine îmi poate spune ceva despre colind. Domnul îmi arată un număr de telefon afișat pe geam, unde se pot face reclamații și îmi spune să sun acolo, poate aflu ceva. Sun. Cel de la dispecerat îmi spune că nu știe nimic și că habar nu are cum să mă ajute, pentru că nu are nicio legătură cu cei care pun muzica de la metrou. Singurul lucru pe care îl știe este că sunt niște colinde cumpărate de Metrorex. Ce înseamnă „cumpărate”, nu-mi dau seama, dar mă las păgubaș și de data asta...

În după amiaza asta, în drum spre casă, aud din nou colindul, o bucățică din el, în timp ce metroul oprește într-o stație. Până să mă dau jos din metrou, se termină. Mă așez înciudat pe o bancă și aștept. Îmi spun că am să stau aici până or să-l pună din nou, chiar de-ar fi să-mi petrec seara de Ajun într-o stație oarecare de metrou!!! După aproape o oră de liniște, slavă Domnului!, îl aud din nou!!! Îl recunosc de la primele acorduri! Scot repede telefonul și încep să-l înregistrez. Mă uit spre tabela care arată câte minute mai sunt până vine următorul metrou, nu vreau să vină și să-mi asurzească telefonul tocmai acum! 2 minute... Bine-ar fi să întârzie... Da' de unde... Exact când ai nevoie să-ți întârzie metroul, taman atunci sunt punctuali! Apuc să înregistrez colindul aproape integral! :) Îl am și îl ascult încontinuu până acasă... Din când în când îmi surprind un zâmbet pe față, dar nu dau doi bani pe cei doi din fața mea care se uită la mine și, din când în când, își spun ceva la ureche... Colindul nu se aude grozav, dar mă mulțumesc și cu atât. Sunt fericit!...

- Colind necunoscut
   

Vă urez un Crăciun fericit, cu sănătate, cu pace în suflet și cu bucurie!
La mulți ani!

Și noi ne-am plecatu,

Și noi ne-am plecatu,

Voi ziori de ziuă,

În sat la colindat,

În sat la colindat.

Tăt din casă-n casă,

Tăt din casă-n casă,

Voi ziori de ziuă,

Nimeni nu ne lasă

Făr' jupânu gazdă.

În casă ne-o lăsatu,

În casă ne-o lăsatu,

Voi ziori de ziuă,

De cină ne-o datu

Și vin de gustatu.

Cină cu lumină,

Cină cu lumină,

Voi ziori de ziuă,

Și pat de hodină,

Şi pat de hodină.

Afar' am ieșitu,

Afar' am ieșitu,

Voi ziori de ziuă,

Și-n jur am privitu

Și noi am văzutu.

Doi vulturi se batu,

Doi vulturi se batu,

Voi ziori de ziuă,

Și i-am întrebatu,

Că di ce se batu?

Și ei au răspunsu,

Și ei au răspunsu,

Voi ziori de ziuă,

"Păntr-un glob de aur,

Păntr-un glob de aur".

Noi li l-am luatu,

Noi li l-am luatu,

Voi ziori de ziuă,

Și gazdii l-am datu,

Și gazdii l-am datu.

Ea l-o pus pă masă,

Ea l-o pus pă masă,

Voi ziori de ziuă,

Și-o sclipit în casă,

Şi-o sclipit în casă.

Și l-o pus în tindă,

Și l-o pus în tindă,

Voi ziori de ziuă,

Și-o sclipit în grindă,

Și-o sclipit în grindă.

Așa am răsplătitu,

Așa am răsplătitu,

Voi ziori de ziuă,

Păntru găzduitu,

Păntru găzduitu.

Și la despărțire,

Și la despărțire,

Voi ziori de ziuă,

Dorim fericire,

Dorim fericire.

București, Coreea de Nord

Am sentimentul că prezentarea cu lacrimi și suspine a anunțului morții liderului preaiubit la televiziunea centrală (și unică) a Republicii Populare Democrate Coreene face parte din fișa postului colegei mele de la Phenian. Nu-mi explic altfel o asemenea „punere în scenă” a devotamentului dus până la patologic al doamnei... N-am nicio îndoială că, măcar citind telegramele agențiilor internaționale de presă (pe telex, pe cartoane perforate, pe ce or avea ei acolo...) și privind la imaginile preluate prin satelit, doamna prezentatoare de știri Hau Miau Babalau a aflat cu multă vreme în urmă că țara ei nu e Raiul pe Pământ, iar „liderul” nu e cel mai deștept și nepătat conducător de pe lumea asta... Probabil că securiștii din jurul ei ar fi interpretat drept bucurie personală o lectură sobră, dar decentă a comunicatului privind dispariția lui Kim Jong Il... Așa că, „mai bine să-l plâng eu pe lider, decât să mă plângă copiii mei pe mine”, nu?...

Și-atunci de ce să ne mai mirăm atâta de toată isteria națională care a copleșit Coreea de Nord? Oamenii aceia care plâng pe stradă, își smulg părul din cap și se tăvălesc pe caldarâm chiar nu știu ce se întâmplă dincolo de graniță. Ei chiar sunt convinși că liderul lor îi apără de invazia Occidentului depravat care vrea să le fure țara. Cine să le spună că liderul lor nu a murit de epuizare fizică și psihică, muncind spre propășirea țării, ci din cauza îmbuibării cu mâncare fină, trabucuri și coniac? Cine să le spună că ei trăiesc încă în anii 50-60 în timp ce lumea se dezvoltă cu o viteză din ce în ce mai mare?

Ceaușescu ar fi fost fericit în Ceruri (sau unde o fi ajuns el), dacă ar fi avut un sfârșit similar și ar fi văzut „de sus” un popor la fel de spălat pe creier... Bine că n-a mai apucat! Mult nu mai era să ne fi transformat în Coreea de Nord a Europei!

2011 a fost un an bun pentru dictatori și demenți (dacă simțiți nevoia, folosiți ghilimele). Osama bin Laden, Gaddafi, Mladici, Kim Jong Il... Ceva trebuie să se întâmple și în Coreea de Nord. Teroarea și nebunia de acolo nu mai pot dura la nesfârșit... Nici măcar China și Rusia nu cred că mai au chef de toate astea... Așteptăm vești bune și din Siria și Iran... Doamne-ajută!

P.S. Ambasada Republicii Democrate Coreene la București a anunțat că va deschide o carte de condoleanțe la sediul său... Nu știu de ce mă încearcă un sentiment de milă...

Mălina mea

Nu știu să scriu despre asta... „Mălina Olinescu a murit.” A fost primul lucru pe care l-am aflat astăzi, pe toate canalele noastre de știri, pe toate paginile online ale ziarelor, pe Facebook... Din toate părțile. Tocmai ea. Mălina mea.

De când o știu, de când am văzut-o prima dată, la „Școala vedetelor”, am vrut să-i scriu... să-i spun... să-i povestesc... N-am găsit niciodată nicio cale... Am visat-o... Abia cu câteva săptămâni în urmă, un coleg de-al meu a făcut rost pentru mine de adresa ei de mail. Am fost fericit. Mi-am spus că o să-i scriu, ea o să fie încântată de tot ce va citi și îmi va răspunde. Însă n-am găsit niciodată cele mai frumoase cuvinte, cele mai potrivite... Și nu i-am trimis niciodată acel mail... Am și acum în geantă adresa ei pe o bucată de hârtie, o țin la mine tot timpul...

Numai Dumnezeu știe cât am răscolit internetul, ani în șir, căutând un loc în care să scriu ceva, astfel încât ea să poată vedea. Abia azi, citind ziarele online, am dat peste un fel de pagină personală a ei, unde mai publica uneori câte un gând... De ce nu am găsit-o până acum???

O voce minunată... O femeie frumoasă... Un om nefericit... Atâta risipă a celor din jur, cărora nu le-a păsat de nimic din toate astea...

Jan Werner - R.I.P. 29.09.2006

Execrabil. Agresiv. Necioplit.

O spun din capul locului, întotdeauna am privit cu admirație la felul în care americanii au știut să facă spectacol din cele mai mărunte și plictisitoare momente publice. Bunăoară, s-o asculți pe Whitney Houston cântând imnul american, nici nu mai contează la ce eveniment, este un moment pe care ți-l poți aminti o viață întreagă. „La Marseillaise” cântată de Mireille Mathieu îți dă oricând fiori de emoție. Și așa mai departe... Mereu am spus că și artiștii noștri ar trebui să fie invitați să cânte imnul național la evenimente importante... „Deșteaptă-te, române!” cântat de Andra la meciul lui Bute a fost un moment cu adevărat emoţionant. Alegerea lui Marcel Pavel să facă acelaşi lucru la România-Franța mi se pare la fel de bună. Ce se întâmplă acum, după momentul imnului, de aseară, este cu totul altceva...

Să recunoaștem! Evenimentul de aseară nu era un concert al corului Madrigal, unde toată lumea stă smirnă şi ascultă, cu ochii dați peste cap de extaz, armonii muzicale, voci angelice şi vorbe cu simţire... 55.000 de masculi, încinşi bine de bere înainte de meci şi turbaţi că nu au voie să fumeze pe stadion, abia aşteptau să se termine chestia cu imnu' şi să-nceapă meciu', să-și poată da drumu'... Mai aveau ei răbdare să cânte Pavel strofele 1, 2, 4 și 11 din imn, potrivit legii? S-avem pardon. Este chiar atât de grav că a luat solistul două versuri dintr-o parte și le-a pus în altă parte? A ciobit el în acest fel mândria de a fi român și demnitatea cu care trebuie tratate însemnele de stat? Nu cred. Se întâmplă asta mult mai mult, mult mai des și mult mai grav în alte părți și nu dă nimeni doi bani... Chiar a fost o tragedie faptul că solistul a cântat altfel două note? Deloc. Artiștii sunt oricum obișnuiți să facă „floricele” și „danteluțe” în toate cântecele. A fost ok și de data asta, a sunat foarte bine. Nu era necesar să fie scorțos și bătut în cuie, nu cânta imnul la o vizită de stat și nici nu înregistra pentru eternitate versiunea oficială a imnului României. De aceea mi se pare aproape penibil să amendezi Federația Română de Fotbal și pe cântăreț pentru toate astea. Hai să fim mai catolici decât papa! Prefectul Capitalei „pica” un pic mai bine pe „subiect” dacă nu ieșea în public pentru a anunța o amendă și dădea un simplu comunicat în care să-și exprime nemulțumirea (și atât!) și să ceară ca, pe viitor, să se facă altfel... Puțin cam prea „scrofulos la datorie”...

Pentru mine ar fi rămas toate niște lucruri minore (și așa și sunt), dacă nu l-aș fi auzit astăzi pe Marcel Pavel aruncând venin și lături asupra unei prezentatoare de la Realitatea TV. L-am ascultat siderat și dezgustat pe Marcel Pavel folosind un limbaj execrabil, vorbind pe un ton agresiv, necioplit, fără să mai asculte întrebările moderatoarei, dar plângându-se tot timpul că este întrerupt, aceleași cuvinte și răspunsuri repetate la nesfârșit, indiferent de întrebare, formula „Înțelegeți?” de mult prea multe ori - o dovadă de mare impolitețe, ca și cum prezentatoarea era oligofrenă cu acte în regulă și incapabilă să priceapă ce spunea el... Mi-a fost foarte, foarte greu să găsesc suficientă răbdare pentru a asculta până la capăt această avalanșă de etichete jignitoare cu care nu ai dreptul niciodată să te afișezi în public. Nici ca om de rând, nici ca vedetă ce pretinzi că ești... și cu atât mai puțin în dialogul cu o femeie... Nu mi-am imaginat nicio secundă că o voce atât de mare poate să aibă un caracter... de acest gen...

Vă meritați soarta!

Aud că liderii PDL Constanţa strâng semnături pentru declanşarea unui referendum ca să-l azvârle pe Mazăre din scaunul de primar. Gigi Chiru, liderul PDL-iştilor constănţeni, este nemulţumit că primarul-dansator nu face nimic pentru mai binele constănţenilor. Chiru îi dăduse lui Mazăre, luna trecută, termen până la 1 septembrie să-și depună demisia de onoare, pentru că nu a fost în stare să rezolve problemele Constanței. Şi-atunci s-a gândit că dacă deschide el lista, constănţenii vor da năvală să-i urmeze exemplul, dornici să găsească un cetăţean căruia să-i pese de prăpădita de Constanţa... Pentru o clipă am tresărit, sperând că locuitorii de la mare se vor trezi, în sfârşit! Până la declanşarea acestei campanii, niciun gest de felul ăsta nu s-a mai întâmplat la Constanţa de la deschiderea deja defunctului post local de știri cu finanțare liberală, CTV.

"Primarul Mazăre nu este în primărie, este obişnuit să chiulească, sunt sigur că este la plajă, se dă cu zmeul. Ne-am obişnuit cu felul în care înţelege să fie prezent la locul de muncă domnul primar, vara este pe plaja din Mamaia, iar iarna pe plaja din Brazilia. Aşa cum am promis, am aşteptat cele trei săptămâni, timp în care am constatat că primarul îmbătat de putere nu a reuşit să revină la realitate şi să reuşească să-şi depună demisia de onoare în semn de respect faţă de constănţeni şi faţă de oraş. Este uşor de constatat că domnul primar se comportă total nepotrivit cu funcţia pe care o are, permiţându-şi să transforme oraşul în propria moşie, iar bugetul local, în propria vacă de muls.", zicea domnul Chiru pe 1 septembrie, când a declanşat lăudabila, dar inutila campanie...

„Noutăţile” astea nu mai sunt de multă vreme nişte noutăţi pentru nimeni... Dacă aţi vizitat Constanţa în ultimii ani, sunt convins că aţi observat starea jalnică a oraşului. Cazinoul mai are puţin şi pică, noroc că l-a luat Udrea în grija ministerului ei (chiar cred că ceva bun se va întâmpla în acest sens!). Primăria lui Mazăre n-a fost în stare atâţia ani să scrie un amărât de proiect, să ia nişte fonduri europene ca să-l repare. N-a fost în stare sau nu i-a păsat. Poluarea sufocă oraşul, după ce primarul a scos tramvaiele şi troleibuzele şi le-a înlocuit cu autobuze pe motorină. Zona Peninsulară a ajuns să arate ca Valea Plângerii. Curând se-alege praful de ea şi aşa, chiar dacă nu o să trântească Mazăre beton şi mall-uri peste statuia lui Ovidiu şi peste toate ruinele antice din jur... Parcurile s-au împuţinat, iar cele care au rămas sunt scobite de excavatoare. Singurele lucruri frumos lustruite în parcurile constănțene sunt panourile pe care Mazăre scrie că nu este el de vină. Strada Traian se va prăbuşi curând peste valea portului şi va trage după ea toate blocurile de pe margine... Teatrul, Filarmonica, Fantasio, s-au dus toate... Constănțeni, ce vă doare cel mai tare dintre toate prăpăstiile astea?...

Constanţa a încremenit la imaginea pe care o avea la începutul anilor ‘90. Un oraş incapabil să se modernizeze elegant, astfel încât să facă din comorile pe care le are, atracții pentru turiști și motive de mândrie pentru localnici. Constanța nu mai este decât un orășel de provincie, cenuşiu, paralizat, prăfuit, uitat de Dumnezeu și ignorat de primar.

Mi-ar plăcea să cred că această „chemare la luptă” a lui Chiru va fi mai mult decât o biată știre într-un colț uitat de site al unei agenții de presă și mai mult decât o simplă acțiune cu iz de propagandă de partid. Mă-ndoiesc. Constănţenilor le este foarte bine aşa cum sunt acum. De prea mulți ani, 80% dintre ei preferă să-şi petreacă duminica alegerilor făcând orice altceva decât să meargă la vot. Ceilalți 20% mănâncă de la primar, o dată pe lună, un pui, un kil de zahăr, unul de ulei și unul de orez, iar pentru asta plătesc cu votul. Ieftin vot... Vă meritați soarta! Și dacă nu v-aș iubi atât de mult, nu v-aș urî atât de tare!

Şi-nc-o dată, mai, băieţi!

Dacă au crezut sau au sperat vreo secundă picaţii de la bac-ul din vară că totul va fi mult mai uşor în toamnă, iacătă, s-au înşelat amarnic, fir-ar ei să fie de dor şi de Nichita!

La naiba, camerele de supraveghere au rămas neclintite, ba mai mult, în Harghita şi Covasna, unde la prima sesiune, bac-ul fără camere fusese un mare succes, de data asta a fost prăpăd şi ungurii s-au cam făcut de „szar”. Constănţenii au fost în sesiunea de toamnă coada-cozii, că doar, de!, e mai bine să călăreşti Litoralul toată vara, în loc să stai cu burta pe română şi mate... Promovabilitate 10 şi un pic la sută... Trebuie să te străduieşti din greu să ajungi într-atât de jos... Dar lasă, că nici bucureştenii nu-s mai de Doamne-ajută... Numai 18% promovabilitate... ‘Geaba vă umflaţi voi în pene că sunteţi „capitalişti”, că tot de la coadă sunteţi şi voi... Uite, luaţi exemplu de la mehedinţeni, cu 53%. Ei, da, s-au învăţat minte şi au tras tare toată vara. Cel puţin aşa pare... Nu ştiu cu camerele de supraveghere cum au stat lucrurile pe-acolo...

E ciudat ce s-a întâmplat la Arad... Două licee au avut promovabilitate 0, iar unul 100%. Hm... Ceva e putred la Arad... Ca şi în restul ţării, de fapt... Dar, lasă, mai aveţi o şansă şi la anul... Însă prea multe griji oricum nu trebuie să vă faceţi. Pe Facebook nu aveţi nevoie de diplomă de bacalaureat, iar la mall tot ce vă trebuie este un amant „dotat” financiar...

The Summer Knows

"...One last caress...
It's time to dress
for Fall..."

10

35 DE ANI DE CÂND NADIA COMĂNECI A OBŢINUT PRIMA NOTĂ DE 10 DIN ISTORIA JOCURILOR OLIMPICE!!!

Furtună în București, 2011.07.17

Fugar(u) prin lumea muzicii

 

Felicitări, Funeriu!

N-am crezut vreodată că voi ajunge să spun ceva de bine despre actuala guvernare. N-am avut motive. Dimpotrivă. Însă nu pot să nu aplaud ce s-a întâmplat la examenul de bacalaureat de anul acesta. Da, satârul ăsta trebuia să cadă cu multă vreme în urmă... Pe vremea lui Marga, pe vremea lu' tanti Andronescu și așa mai departe... Poate acum aveam alți parlamentari și miniștri...

:) Parcă văd foiala din bănci... Parcă-i văd pe elevii care îi supravegheau pe profesori (da, am scris corect!), doar-doar s-or uita puțin pe geam ori s-or duce până la baie, „să vadă și ochiu' nostru o fițuică, ceva”... Mi s-a părut incredibilă domnișorica apărută pe toate canalele de televiziune, cum plângea ea cu lacrimi cât pumnu' că „atâția copii de 9 și de 10 au picat!”... Nu zic nu... Or fi cărțile multe și groase și pline de balast... O fi curricula proastă. Pe vremea mea lucrurile stăteau și mai și. Dar când școala îți face pregătire suplimentară moca sâmbăta, iar tu nici măcar nu-ți miști curu' până acolo, cum să iei bacu'? Și de ce să-l iei??? Când părinții bagă în tine meditații de 80 de milioane, iar tu iei 3,90, ori nu te duce capul și atunci nu meriți să treci, ori nu îți stă mintea la învățat și iar nu meriți să treci! Oricum, degeaba te lamentezi că îți mai trebuia un punct până la 5. Dacă nu pierdeai zile și nopți pe Facebook, în cluburi și la mall, cu siguranță că găseai punctul ăla nenorocit prin manuale...

Și încă ceva... Jos pălăria, domnule ministru, pentru citirea numelor celor 65 de copii care au luat media 10 la bac. Pentru ei, toată cinstea!

Sunt clipe... / There are moments... / Είναι στιγμές...

Banii tăi, în Afganistan!

Când la noi se închid școli, pentru „eficientizarea sistemului”, iar profesorii sunt obligați să rabde de foame, ca parte a strategiei românești de strângere a curelei până la gât, Guvernul României bagă aproape 1.000.000 de lei în construirea unei școli în Afganistan. Cabinetul Boc va suplimenta bugetul Ministerul Apărării Naționale pe 2011 cu suma necesară construirii, în provincia Zabul, a unei şcoli pentru 80-100 de elevi. Proiectul legislativ, postat pe site-ul MapN, prevede suplimentarea bugetului pe anul 2011 al ministerului din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului.

Nu cred că este foarte important ce reprezintă acest milion. Totuși, pentru curioși...

* Construcţia şcolii din construcţii uşoare modulate = 241.900 de lei
* Construcţia unui rezervor de apă din beton = 400.000 de lei
* O pompă submersibilă de puţ, două pompe pentru consum menajer, o pompă de incendiu, un recipient hidrofor, o platformă betonată, un grup electrogen, un bazin vidanjabil şi şase schimbătoare de căldură cu inverter = diferența până la un total de 929.095 de lei
* Separat, 96 de bănci cu scaune individuale, patru table şcolare magnetice şi cinci table şcolare pentru scriere cu creta; patru catedre şi 12 scaune pentru profesori, două dulapuri şi o masă pentru cancelarie; un birou şi un scaun pentru director, un pat pentru consultaţii, o masă şi un dulap instrumentar şi o masă pentru cabinetul medical = 51.165 de lei

Cheltuielile de realizare a obiectivului ocazionate de montajul, dotările funcţionale, utilităţile, transportul pe teritoriul Afganistanului, precum şi alte cheltuieli, se suportă de către Ministerul Apărării Naţionale, din bugetul propriu, în limita sumei de 980.260 lei.

Spuneam că nu mi se pare important ce reprezintă acest milion, ci de unde vin, de fapt, acești bani... Buzunarul nostru știe mai bine răspunsul... Tocmai de aceea, mă gândesc că poate aveți niște opinii, sugestii și propuneri în legătură cu acest proiect, publicat pe http://dlaj.mapn.ro/. Taman bine, că exact asta „așteaptă” și ei... „Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ pot fi transmise pe adresa de e-mail dlaj@mapn.ro”. Mă întreb ce vor scrie profesorii noștri care plătesc taxe și impozite statului român...

Dans pe propriul mormânt

Mă uit amuțit la televizor, la imaginile transmise în direct din Atena, unde anarhiștii au ieșit pe străzi pentru a se lupta cu polițiștii... Văd o adunătură de haldăi care își demonstrează masculinitatea aruncănd bucăți smulse din caldarâm, coctailuri Molotov, adună în mijlocul străzii ghivecele de pe trotuare, mesele și umbrelele de la cafenele și cam orice altceva le pică în mână... Este evident cât de mândri se simt făcând asta... Văd un idiot care aruncă o mână de bolovani către scutieri, apoi schițează niște pași de dans tradițional și un „Fuck you!” cu tot corpul...

Ce nu înțeleg eu la oamenii ăștia este de ce nu se apucă de treabă, de ce nu se duc la muncă, de ce o țin tot într-o grevă generală... Export n-au avut aproape niciodată, turismul se duce dracului... Cine să se mai ducă într-o țară care își sapă cu mâna ei mormântul? Au luat deja 110 miliarde de la alții, le mai trebuie 100 de miliarde... Gaura neagră a Europei e pe cale să tragă după sine pe toți cei care stau pe margine și se gândesc să întindă o mână de ajutor... Comuniștii de la Atena au scris pe Acropole „Poporul nu capitulează!”... E cinic ce-am să spun... Ducă-se în fundul gropii! Pietrele puse una peste alta de grecii antici oricum rămân la locul lor. Grecii de azi nu sunt în stare decât de pietrele pe care le aruncă în polițiști...

http://cnn.com/video/?/video/business/2011/06/28/pkg.greece.economy.itn

http://www.bbc.co.uk/news/world-europe-13935400

În căutare de casă nouă

Ușa redacției este deschisă. Deodată, un zumzet ciudat, aproape înfricoșător, se aude de afară. Mă întorc și văd cum cerul începe să se înnegrească. Un roi enorm de albine bântuie năuc în fața ușii, în căutarea unui loc în care să se așeze. Cred că sunt câteva mii... Câteva au ajuns deja înăuntru. Fetele din redacție se panichează. Nu știu ce să fac mai întâi, să închid ușa sau să iau telefonul, să pot filma poporul înaripat... Sunt tentat să ies pe terasă, în mijlocul lor, ca să le pot vedea mai bine... În secunda imediat următoare îmi dau seama că nu ar fi o idee strălucită... Încerc să le filmez dinăuntru, prin sticlă, atât cât reușesc... Din când în când, câteva albine se ciocnesc de ușa închisă. Senzația nu e foarte plăcută, chiar știindu-mă la adăpost...

Îmi dau seama că nu știu nimic despre roirea albinelor... Caut câteva informații pe internet...

Uneori, matca, o parte din albine și trântori părăsesc stupul, în mai-iunie, în zilele călduroase și cu timp frumos, în jurul prânzului. După ce matca iese din stup însoțită de albine, roiul se învârtește în apropierea stupinei și caută un loc potrivit de care să se prindă. Roiul nu se îndepărtează prea mult de stupină și, după ce se așează pe crengile unor copaci, rămane liniștit timp de câteva ore. Mai departe, depinde de apicultor și de priceperea lui să le prindă și să le ducă într-un stup nou...

Albinele s-au liniștit. Le văd cum stau câte 3-4 pe fiecare frunză a cireșului în care s-au așezat... Cred că vara asta nu mai mâncăm cireșe la serviciu... Hai, roiu'!!!

Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii... (Sau cum să faci bani pe spinarea proștilor)

Mi s-a părut incredibil că americanii au înghițit din nou gălușca sfârșitului lumii! De parcă nu mai luaseră țeapă și de la alți fanatici religioși și tulburați mintali... Cu toate acestea, acum nu vorbim despre un boșorog senil, așa cum cred unii, ci de un moș foarte abil... Sub pretextul că banii (donați de credincioșii dornici de iertare a păcatelor) se duc toți în afișe, pliante, cărți și panouri, care invită la pocăință în așteptarea celei de-a doua veniri a lui Isus pe pământ, se ascunde o afacere de peste 70 de milioane de dolari. Trecând peste faptul că „onorabilul” domn Harold Camping nu explică niciodată și nicăieri la ce-i mai trebuie atâția bani, dacă tot vine sfârșitul lumii, trebuie spus că firma pe care o conduce, „Family Radio”, afișează fonduri de numai 1,5 milioane de dolari... Restul, la blat, desigur, pentru uz personal, să nu-l prindă pe boșorog sfârșitul lumii nepregătit...

Ce mi se pare foarte interesant este că panourile cu „Judgment Day on May 21^st”, care au apărut și în România, menționează într-un colț și site-ul postului de radio prin intermediul căruia acest Camping își face mendrele de mare predicator și prezicător... Dacă arunci o privire și pe site-ul respectiv, înțelegi rapid că proprietarul dorește să intre foarte curând și pe piața media din România... La o privire mai atentă pe site, poți să afli și de ce urma să vină sfârșitul lumii azi-noapte: Mândria homosexuală!!! Orice alte comentarii mi se par inutile...

Mi s-au părut foarte interesante alte câteva amănunte... Printre toate elucubrațiile debitate de acest pensionar, precum și de adepții lui, se spune că acest nou sfârșit al lumii urma să se producă în noaptea care a trecut, când un număr restrâns de credincioși vor fi fost ridicați la cer, restul, nenorociții de păcătoși, vor fi lăsați aici să se chinuie până pe 21 octombrie... Una la mână: nicio agenție de știri, niciun ziar și niciun post de televiziune nu au raportat până acum niciun fel de răpire sau ridicare la cer... Doi: 21 octombrie nu-mi pare decât o încercare penibilă de a mai trage de timp, în așteptarea unui nou cutremur major petrecut pe undeva, pe glob, a unui uragan sau a mai știu eu ce altceva, de care adepții lui Camping să se agațe ca de o dovadă că au avut dreptate... Trei: Acest Harold Camping nu a fost astăzi de găsit. Să credem că a fost ridicat la cer ori că s-a ascuns în vreo insulă paradisiacă, aici, pe Pământ și nu în Rai, unde se desfată cu fecioare și cu de-ale burții, pe banii proștilor?...

P.S. M-am uitat pe fereastră, dimineață, când m-am trezit... Nici picior de sfârșitul lumii... Era un soare minunat de duminică, așa cum nu am mai văzut de multă vreme...

Cutremur de 8,4 (Scafandrierii)

Îmi trece pe la urechi: “Cutremur de 8 în Libia!!!” Îmi rămâne în gât ştrudelul cu dovleac. Deşi stau cu ochii în toate zările, pe site-uri care monitorizează cutremurele din toată lumea, am alerte pe mail, mă uit pe agenţii de ştiri, ziare şi posturi tv, nu văd, fratele meu, nimic, nicăieri!!! Site-ul american nu suflă o vorbă, cel german, nicio vorbă, cel care monitorizează spaţiul mediteranean tace mâlc! Întreb: „Da’ de unde aţi aflat de cutremurul ăsta?” „De pe Realitatea.” Mă duc pe site-ul lor. E cu galben: „Cutremur în Libia cu magnitudinea în jur de 5”. În jur??? Cât profesionalism!!! Care or fi cele trei surse la care au verificat informaţia? Este citat numai site-ul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului de la Bucureşti. Mă duc pe el... „Cutremur de 8.4 grade in NEAR COAST OF LIBYA la 19.05.2011, 14:49:02 (UTC)”!!! Mă uit la el o dată... Mă mai uit o dată... Mă mai uit o dată... Dumnezeule! De ce ştiu numai ăştia?? Poate au vrut să scrie 4,8 şi au greşit, le-o fi scăpat 8,4... Ce mare lucru?... Mă uit iar pe celelalte site-uri şi agenţii... Nimeni nu zice nimic... Mă întorc pe pagina Realităţii... Opaaa... Galbenul s-a făcut gri!!! Cică institutul lui Mărmureanu a anunţat din greşeală 8,4, că, de fapt, ar fi fost numai 5,2, că aşa au transmis aparatele de la Strasbourg, care s-ar fi defectat, bla, bla, bla... Răsuflu uşurat... Dacă trebuia să ne pregătim de alertă de tsunami? Dacă se revărsa Mediterana peste noi? Dacă muream înecaţi acilea, în ditamai Bucureştiu’?... Vă daţi seama, ne făceam scafandrieri!!!

P.S. Cutremurul a avut loc la ora 17:49. De-atunci tot dau “refresh” la pagina Institutului Naţional pentru Fizica Pământului. Tot 8.4 arată…

Eurovision 2011 – Change!

A venit vremea!!! 25 de cântece se vor întrece în această seară la Eurovision Song Contest pentru titlul de cel mai bun cântec european al momentului. Un spectacol uriaș urmărit de peste 38.000 de spectatori în Düsseldorf Arena și de alte peste 120 de milioane de oameni din 45 de țări de acasă, din fața televizoarelor...

01. Finlanda - Paradise Oskar - Da Da Dam

02. Bosnia-Herțegovina - Dino Merlin - Love In Rewind

03. Danemarca - A Friend In London - New Tomorrow

04. Lituania - Evelina Sašenko - C'est Ma Vie

05. Ungaria - Kati Wolf - What About My Dreams?

06. Irlands – Jedward - Lipstick

07. Suedia - Eric Saade - Popular

08. Estonia - Getter Jaani - Rockefeller Street

09. Grecia - Loucas Yiorkas feat. Stereo Mike - Watch My Dance

10. Rusia - Alexej Vorobjov - Get You

11. Franța - Amaury Vassili - Sognu

12. Italia - Raphael Gualazzi - Madness Of Love

13. Elveția - Anna Rossinelli - In Love For A While

14. Marea Britanie – Blue - I Can

15. Moldova - Zdob și Zdub - So Lucky

16. Germania– Lena - Taken By A Stranger

17. România - Hotel FM - Change

18. Austria - Nadine Beiler - The Secret Is Love

19. Azerbaidjan – Ell/Nikki - Running Scared

20. Slovenia - Maja Keuc - No One

21. Islanda - Sjonni's Friends - Coming Home

22. Spania - Lucía Pérez - Que Me Quiten Lo Bailao

23. Ucraina - Mika Newton - Angel

24. Serbia – Nina - Čaroban

25. Georgia – Eldrine - One More Day

La cele 20 de cântece selecționate în urma semifinalelor, se adaugă cele ale țărilor care susțin financiar Eurovision.

Spania – un cântec vesel, colorat, optimist, care o să placă sigur! Cu toate astea, nu mi se pare demn de locul I...

Italia – Cântecul ăsta mi-a plăcut din clipa în care l-am auzit prima dată, în seara în care am urmărit finala Festivalului San Remo. Extrem de rafinat. Multă vreme am spus că ar merita să câștige și la Eurovision...

Franța – O, daaaa! Absolut maiestuoasă prezență!!! O voce senzațională care face din cântecul respectiv o bijuterie! Copleșitor! Sunt curios cum o vor aprecia turmele...

Germania – Sărăcuța de Lena... pare picată de pe altă planetă cu ciudățenia asta de cântec... O „halucinație” de cântec aproape vorbită, gemută... Ce să faci, fato, cu... chestia asta???

Marea Britanie – Blue... Foarte comerciali ca ambalaj, foarte comerciali ca melodie... Ca multe altele, de altfel, cu un pic de ceva în plus, dar nu mai mult de-atât. Au avut multă publicitate, sper că asta nu-i va face câștigători, pentru că nu merită.

Aștept cu nerăbdare să văd Lituania, Grecia, Franța, Italia și Austria. Poate printre acestea ar trebui căutat câștigătorul... De fapt, dacă mă gândesc mai bine, nu mai e nevoie de nicio căutare... Melodia câștigătoare era din start acolo...

Change – Hotel FM – România!!! :)

Eurovision 2011 – Emoţiile abia încep

Ei, a fost şi semifinala a doua... Pe care am aşteptat-o mai degrabă cu curiozitate decât cu emoţii... Eram resemnat, eram convins că politica şi imaginea României ne vor juca feste din nou... Slavă Domnului că nu a fost aşa!...

Prima remarcă este cea legată de prezentatorii Eurovisionului, care au arătat altfel aseară. Mai bine. Pe lângă ştirista blondă, care tot superbă era, grasul şi-a pus costum negru, cămaşă albă şi cravată, iar cea de-a treia prezentatoare a arătat, în sfârşit, că este o femeie frumoasă şi ea, că are şi rochii frumoase în garderobă...

Fără prea multă altă vorbărie acum, despre cântecele din cea de-a doua semifinală...

Bosnia – Herţegovina – Primul lucru pe care îl aflăm: solistul este decanul de vârstă al concursului de anul acesta. Este un lucru rău? Vor pierde bosniacii puncte pentru asta din start? Surpriza este una frumoasă. Un cântec delicat, rafinat, frumos. De ascultat. Bun! Foarte bun! Bravo vouă!

Austria – Un şoc! O divă! O baladă impresionantă, cum n-am mai auzit de multă vreme la Eurovision, unde o mulţime de paţachine vin doar să-şi arate pubisul şi să falseze grosolan. Austriaca a rupt cu vocea şi cu atitudinea de superstar pe o piesă care a ridicat părul pe mine! Senzaţională! Senzaţională! După părerea mea, cea mai bună prestaţie din această semifinală!!!

Olanda – Nu-i un cântec rău, dar solistul ori are vocea prea slabă, ori este copleşit de trac... Nu mi-a atras atenţia cu nimic...

Belgia – Doar voce şi beat-box. Interesant... Dar parcă ceva nu sună bine...

Slovacia – Gemenele arată foarte bine, nimic de zis. Ţoalele de pe ele, la fel. În rest, nu-i mare lucru de capul lor. Un amestec din părţile rele de la Spice Girls cu ceva de la Wilson Philips... Cam piţi, oricum. Mi-aduc aminte de blondele de la „Mondenii”... 

Ucraina – Minunată ideea cu desenele pe nisip! În plus, ucraineanca este frumoasă, are voce foarte bună, un cântec pe măsură, e îmbrăcată ca o zână... Ce să mai spunem... Plecăciune şi aplauze!

Moldova – Îmi pare rău, fraţilor. Mi-aţi plăcut întotdeauna, dar nu ştiu ce-aveţi, la Eurovision parcă nu sunteţi voi! Nici de data asta. În afară de căciulile de Oblio (or fi de oaie?) şi de domnişoara cu monociclul, pe care am văzut-o şi la „Românii au talent”, nu mi-a atras atenţia nimic la modul plăcut...

Suedia – Ca şi în cazul Norvegiei, şi suedezii au avut nevoie tot de azilanţi ca să scoată capul în lume. Însă nici aşa nu cred că au făcut cea mai bună alegere... „I will be popular! I will be popular! My body wants you, girls!” Ce treabă are sula cu prefectura? Penibil! Şi mi s-a părut numai mie că suna fals?

Cipru – În afară de orchestraţie... Doamne fereşte! Vocile sunau ca un cor bisericesc. Trucul cu corpurile înclinate la 45 e inspirat din „Smooth Criminal” al lui Michael...

Bulgaria – Fadă şi comună.

Macedonia – Mă rog, Fosta Republică Iugoslavă... Nu ştiu de ce m-a iritat melodia asta... Poate pentru ritmul rusesc prea căutat...

Israel – Dana International! Un succes al chirurgiei, care se crede divă, dar nu îi spune nimeni că are un cântec slab şi cântă prost... Incredibil cât de lat(ă) era în bazin! Şi cât de ieftină părea clama din păr!

Slovenia – O Xena cu cizme de SM dominantă! Dar frumoasă, voce foarte bună şi cântec de atmosferă. Merge.

România – În fine, ai noştri!!! Îi privesc cu calm, detaşat... Mă şi mir de mine... Nu ştiu de ce, dar am fost foarte sigur că vor face o treabă foarte bună. Şi aşa s-a şi întâmplat. Au fost foarte bine îmbrăcaţi, vestimentaţia – foarte potrivită cu ce au cântat... Mi-au plăcut mult pantalonii englezului. Au cântat curat, frumos, plini de energie, veseli, fără greşeală! Abia acum mi-am dat seama că avem un cântec excelent... Sala a reacţionat foarte bine la final... Doamne-ajută!

Estonia – Drăguţi, dar un pic ciudaţi în mişcări... Mi-a plăcut rochia solistei, ca de gărgăriţă... Cântec ok, dar nu de primele poziţii ale clasamentului...

Belarus – „I love Belarus!” După fluturii din spinare, de anul trecut, nu credeam că mai pot fi penibili şi anul ăsta... Cu diferenţa că, data asta, sunt ceva mai arătoşi... Dar, oricum... „I love Belarus!” - De Belarus s-aveţi parte! V-o fi pus Lukașenko să vă prezentați cu cântece patriotice!!!...

Letonia – Un cântec simpluţ, „ridicat” de vocalist şi „trântit” de rapper. Oricum, falsat pe acutele de la final.

Danemarca – Suntem avertizaţi că melodia lor a făcut obiectul unui scandal naţional pe motiv de plagiat. Să auzim, să vedem despre ce este vorba... Nu e important, oricum nu face mulţi bani. Nici măcar cât părul sculat din capul solistului.

Irlanda – Două obrăznicături cu păr mai mult decât precedentul. Şi mai ridicat în vârful capului. Doamne, ce-a ajuns Irlanda!... Unde eşti tu, Johnny Logan? Bine că a fost ultima, că nu mai suportam!!...

Hai să vedem acum... După părerea mea, merită să meargă mai departe România, desigur, Austria, care mi s-a părut de departe cea mai bună, Ucraina, Bosnia-Herţegovina şi Slovenia.

Europenii au vrut aşa: Estonia, România, Moldova, Irlanda, Bosnia-Herţegovina, Danemarca, Austria, Ucraina, Slovenia şi Suedia.

Acuma, încă ceva... Despre cântecele care sunt „de Eurovision” şi cele care nu sunt „de Eurovision”. Tot am controverse cu prieteni de-ai mei pe tema asta... Cică „de Eurovision” sunt cântecele foarte ritmate, vesele, comerciale, că aşa trebuie să fie la Eurovision... Să-mi fie iertat! Fiind vorba de un CONCURS MUZICAL, CONCURS DE CÂNTECE, mă aştept la cântece frumoase, memorabile (în toate sensurile), uşor de fredonat şi care vor trece testul timpului, astfel încât să le recunoşti şi să le iubeşti şi peste 5 ani, şi peste 10, şi peste mai mult de-atât. Nu dau exemple de nici de un fel, nici de celălalt, deşi aş avea cu duiumul... „de Eurovision” sunt şi vor fi întotdeauna melodiile care mă vor emoţiona, care îmi vor spune ceva şi în care mă voi putea regăsi pentru 3 minute. Restul, bubuieli obsesive în timpane, trei cuvinte repetate la infinit, interjecţii, onomatopee şi două linii muzicale... nu mă interesează, sunt tot timpul pe toate canalele radio şi tv „de specialitate”. Deşi parcă mai puţine decât anul trecut, sunt şi la Düsseldorf cântece frumoase. Sper să se claseze cât mai sus în finală. Şi dacă nu, atâta pierdere! Oricum, nu e nici pierderea lor, nici a mea, ci a europenilor care vor vota cine ştie ce prostioară, pe care o vor uita două săptămâni mai târziu...

Emoţiile abia încep... Greul vine abia de-acum încolo... Hai, România!