Ghetuțele mele

De ceva vreme am renunțat să îmi mai lustruiesc încălțările pe 5 decembrie seara. Moș Nicolae a hotărât să nu mai treacă pe la mine. Am crescut, n-oi fi cuminte, e prea ocupat cu atâția copii necăjiți în jurul nostru, nu știu... Oricum, nu cred că mai face față, azi nu se mai pune problema de acadele, portocale sau nuci. Nici măcar de nuia! Până și în privința lui Moș Nicolae lucrurile au evoluat incredibil!...

Cu toate acestea, cred că tot mi-a adus ceva... Să mă explic...

Cred că aveam numai vreo 10 ani când am văzut la televizor serialul american "Omul din Atlantis". Foarte pe scurt, o cercetătoare americană (frumoasă, desigur!), specialistă în biologie marină, găsește într-o noapte, pe o plajă, un bărbat aproape mort, aruncat de valuri. Îl duce la spital, dar își dă curând seama că salvarea lui este la doi metri de locul în care l-a găsit, adică în ocean! Individul este extraterestru, respiră sub apă și înoată mai repede decât un delfin. Cei doi fac o echipă teribilă și îndeplinesc misiuni secrete prin care salvează lumea de la catastrofă de mai mult ori. Omul-amfibie învață despre lumea în care a ajuns și se gândește cum să se întoarcă la ai lui, iar cercetătoarea are acces la cunoștințe pe care altfel nici nu le-ar fi visat...

Dincolo de o astfel de descriere scurtă, seacă, mai potrivită pentru o casetă dintr-un program tv, lucrurile au stat cu totul altfel pentru copilul de 10 ani, avid să învețe și gata oricând să se lase dus de visare... Nu mai știu ce l-a fascinat mai mult, mai întâi... Cercetătoarea frumoasă, deșteaptă... Omul-amfibie cu incredibile capacități senzoriale și fizice... Submarinul și aparatura de cercetare... "Lecțiile" de la sfârșitul fiecărui episod... "Omul din Atlantis" m-a făcut să îmi doresc să mă fac cercetător în biologie marină și să visez la lumi de pe alte planete...

E drept, după ce am mai crescut puțin, am aflat cu dezamăgire că la Constanța nu voi putea studia niciodată așa ceva la nivelul celor din serial. Cred că nici submarin de cercetare nu a avut vreodată România, cel puțin nu mai departe de o cușcă de lemn cu o fereastră de sticlă... Visul meu s-a destrămat repede. Slavă Domnului, cercetătorii mor de foame pe-aici... Dar eroul cu membrane între degete mi-a rămas în suflet așa cum pentru alții au rămas alte personaje care îi fascinează pe copii...

Indiferent cât am căutat să revăd serialul, n-am găsit nimic nicăieri. Producătorii lui nu au găsit de cuvință încă să-l scoată pe DVD. Însă, aseară, absolut din întâmplare, l-am regăsit pe "Omul din Atlantis" pe un canal românesc de televiziune!! Color!! Am zâmbit ca la revederea cuiva drag! Văd acum cu alți ochi un serial tv produs în 1977... Era simpluț, un pic naiv și idealist, tehnica era atât de departe de ce vedem azi... Dar am zâmbit și am stat în fotoliu să văd episodul până la capăt. Și am să urmăresc întreg serialul. S-ar putea să fie ultima dată când eroul copilăriei mele, Omul din Atlantis, se întoarce...