sâmbătă, 18 decembrie 2010

Eugenia Vodă, "antisemita"



De multe ori îmi spun că în România nu mai este loc de și mai rău, însă realitatea îmi dă în fiecare zi noi dovezi că mă înșel. Mizeria unora merge până dincolo de ultima limită a puterii de acceptare a omului de bun simț. Cel mai premiat talk-show din România și realizatoarea lui s-au pricopsit cu cele mai de jos flegme. Eugenia Vodă, în opinia mea, un nume sinonim cu profesionalismul desăvârșit și cu rafinamentul intelectual, este împroșcată cu noroi de CNA, la cererea unora dintre reprezentanții evreilor din România. Motivul este deja arhicunoscut: interviul recent cu Ion Cristoiu din cadrul emisiunii "Profesioniștii", unde acesta îl numește "erou romantic" pe legionarul Corneliu Zelea - Codreanu.


Lăsând la o parte isteria cu care "reprezentanți ai comunității evreiești" cer președintelui TVR "ca instituţia publică pe care o conduceţi să se delimiteze în mod ferm de afirmaţiile făcute în emisiunea amintită şi să sancţioneze pe cei care sunt răspunzători profesional pentru producerea şi difuzarea ei", este revoltătoare și graba cu care s-au dus "reprezentanții" să se plângă cu jalba-n proțap și cu căciula-n mână pe la Marile Porți. Protestul a fost înaintat și ambasadorilor Mark Gitenstein - Ambasada Statelor Unite, Martin Fergus Harris - Ambasada Marii Britanii, Henri Paul - Ambasada Franţei, Andreas von Mettenheim - Ambasada Germaniei, Dan Ben-Eliezer - Ambasada Israel. Cine sunt cei care se bagă în seamă singuri, semnatarii protestului? Dinu Adam, scriitor; Gheorghe Câmpeanu; Vera Câmpeanu; Alexandru Florian, sociolog; Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog; Radu Ioanid, istoric; Maximilian Mario Katz, economist; Marius Lazăr, sociolog; Liviu Rotman, istoric; Michael Shafir, politolog; Dorin Tudoran, scriitor. Dacă nu ne putem ridica la nivelul unuia mai bun ca noi, hai să aruncăm cu noroi! Jos cu Eugenia Vodă!!!

Ok, dacă Ion Cristoiu are dreptul la o opinie, oricare ar fi ea, iar realizatoarea de la "Profesioniștii" e dispusă să o găzduiască, ei, de ce să nu auzim și opinia intelectualilor de mai sus, că tot n-a auzit nimeni de ei? Bun așa, dar de la asta și până la o sancțiune venită de la CNA în privința asta era un drum care n-ar fi trebuit niciodată străbătut! Da' de unde?... Dimpotrivă, șapte membri ai CNA (Gelu Trandafir, Attila Szasz, Dan Grigore, Ioan Onisei, Christian Mititelu, Cristina Trepcea şi Constantin Duţu) votează pentru sancționarea emisiunii "Profesioniștii" cu somație publică, numai unul singur, Mihai Mălaimare, se opune, cinste lui!... Dar ce spun cei șapte?

“Decizia privind somarea SOCIETAŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE, Calea Dorobanţi nr. 191, sector 1, BUCUREŞTI pentru postul de televiziune TVR 1
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 9 decembrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia monitorizare, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA cu nr. 15530/29.11.2010 privind emisiunea „Profesioniştii”, difuzată în data de 13 noiembrie 2010, începând cu ora 22.45, de postul de televiziune TVR 1.
Postul TVR 1 aparţine SOCIETĂŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE (licenţa audiovizuală nr. TV 340/03.11.2005 şi Decizia de autorizare nr. 1268.0/15.03.2007).
În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrării emisiunii respective, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul SOCIETATEA ROMÂNĂ DE TELEVIZIUNE a încălcat dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor invocate:
“ART. 71
(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;” În fapt, postul public de televiziune TVR1 a difuzat în data de 13.11.2010, începând de la ora 22.45, emisiunea „Profesioniştii”, realizată şi prezentată de Eugenia Vodă. Invitat în emisiune a fost jurnalistul Ion Cristoiu, care a făcut o serie de afirmaţii la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu.
Redăm din raportul de monitorizare:

Ion Cristoiu: (…) Sunt proiecte. Am vrut să fac o carte despre Corneliu Zelea Codreanu. Am început-o, am muncit vreo doi ani, am lăsat-o pe la jumătate.
Eugenia Vodă: A, da? Să rămânem puţin aici, Corneliu Zelea Codreanu. Ai abandonat cartea, de ce?
Ion Cristoiu: Mi-am dat seama că nu voi termina niciodată documentarea pentru cartea asta. Corneliu Zelea Codreanu a fost condamnat pe baza Codului Penal al lui Carol al II-lea. Pentru asta, om serios ce eram, m-am dus să citesc Codul Penal al lui Carol al II-lea, de acolo m-am dus la Carol al II-lea, de la Carol al II-lea m-am dus la istoria României, de la istoria României la istoria universală, nu mai termin niciodată. Am această…
Eugenia Vodă: Păcat.
Ion Cristoiu: Mă documentez atât de serios, încât am de scris un articol.
Eugenia Vodă: Bun, dar după doi ani de lucrat cu această substanţă chimică, privită de multă lume ca o substanţă explozivă, Corneliu Zelea Codreanu, doi ani ai citit despre?
Ion Cristoiu: Da.
Eugenia Vodă: Îl vezi ca pe un personaj interesant, ca pe-un personaj pozitiv, mai mult negativ, malefic, benefic?
Ion Cristoiu: Eu îl văd ca pe-un personaj tragic şi cred că este o greşală. Toţi cei care-l judecă pe Corneliu Zelea Codreanu după formula: ce-ar fi fost dacă? Corneliu Zelea Codreanu nu a fost niciodată la putere.
Eugenia Vodă: Deci, după tine era un om de bună-credinţă?
Ion Cristoiu: Da.
Eugenia Vodă: Sau era un fanatic?
Ion Cristoiu: Nu, era un om de bună-credinţă. În dosarele de la Siguranţă, 24 le-am citit şi le-am şi tras la xerox, nu există nici o notă în legătură cu corupţia lui şi ăia căutau. Deci, nu există nimic, nimic, nimic din ceea ce ar putea să... să arate că a fost corupt sau că a fost tentat şi în al doilea rând a fost singurul politician român care n-a fost manevrat de Carol al II-lea, deoarece nu voia puterea. Carol al II-lea i-a manevrat pe toţi, inclusiv lideri ţărănişti, liberali.
Eugenia Vodă: Dar ce voia de fapt el?
Ion Cristoiu: Cred că se temea să ia puterea, ca să spun eu ca, adică îmi dau eu seama că, chiar şi atunci când în 37 putea s-o ia, n-a vrut. Cred că prefera puterea pe care i-o dădea făgăduiala că va face mare lucru, s-a temut. Probabil că avea intuiţia aceasta că ajungând la putere ar fi dezamăgit şi ar fi compromis tot ce afirma el.
……
Eugenia Vodă: Deci, citind despre Zelea Codreanu concluzia ta e că?
Ion Cristoiu: Că el a fost doar o necesitate într-o lume interbelică în care politicianismul ajunsese să dezguste pe tineri. Succesul lui uriaş la tineri.
Eugenia Vodă: Şi la tineri de calitate. Asta-i foarte uşor.
Ion Cristoiu: Au fost mari intelectuali. Păi da, de ce erau seduşi acei mari intelectuali? Pentru că venea un om într-o lume în care toţi liderii politici erau învârtiţi pe degete de Carol al II-lea, erau în stare de orice compromis pentru a ajunge la putere. Da? Şi a venit un om care a zis: mă interesează onoarea.

Analizând conţinutul emisiunii, în speţă, punctul de vedere şi caracterizarea făcută de domnul Ion Cristoiu lui Corneliu Zelea Codreanu, precum şi modul în care s-a desfăşurat discuţia dintre invitat şi realizatoare, membrii Consiliului au apreciat că ediţia din data de 13 noiembrie 2010 a emisiunii “Profesioniştii” a fost difuzată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind asigurarea echilibrului şi imparţialităţii informaţiilor şi favorizarea liberei formări a opiniilor.
Membrii Consiliului au apreciat că abordarea subiectului privitor la fostul lider al extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail (Mișcarea Legionară), personaj acuzat de implicarea în asasinate şi manifestări antisemite, impunea respectarea principiului echilibrului informaţiei prin prezentarea unei pluralităţi de opinii.
Astfel, având în vedere faptul că în emisiune a fost atins un subiect controversat („o substanţă explozivă”, după cum îl caracterizează realizatoarea), membrii Consiliului au considerat că, în cadrul acesteia era necesar ca, alături de opinia laudativă a invitatului despre Corneliu Zelea Codreanu, să fie prezentat şi un alt punct de vedere aflat în opoziţie, astfel încât publicul telespectator să-şi poată forma în mod liber o opinie, având la dispoziţie o pluralitate de opinii, pro şi contra.
Consiliul a mai apreciat că nici atitudinea realizatoarei nu a fost de natură să aducă echilibru şi imparţialitate informaţiei puse la dispoziţia publicului, situaţie în care, în faţa unei opinii singulare, monocolore, percepţia publicului cu privire la faptele prezentate a fost afectată, influenţată.
Redăm spre exemplificare din raportul de monitorizare:

Eugenia Vodă: Te-am întrebat: Zelea era un fanatic sau nu? Ai fi scris biografia unui fanatic, sau nu?
Ion Cristoiu: Dar, nu era un fanatic al ideilor legionare, iar o greşală. Era un fanatic al ideii de onoare, de demnitate, era un fanatic al altor idei. Cred că era un personaj mai aparte, poate mai romantic din acest punct de vedere.
Eugenia Vodă: Te-ai îndrăgostit de Zelea Codreanu, ţi-a căzut cu tronc citind?
Ion Cristoiu: Da, pentru că nu am găsit nimic din ce fac politicienii de-acum şi politicienii interbelici: n-a făcut compromisuri, n-a fost corupt. Una este faza Horia Sima, nici nu mă interesează, adică acolo chiar că au fost catastrofali, chiar au fost criminali. Deocamdată vorbim de un personaj care n-a ajuns la putere.

De asemenea, având în vedere faptul că invitatul l-a prezentat pe Corneliu Zelea Codreanu într-o lumină pozitivă, favorabilă, caracterizându-l ca pe un personaj romantic, ce nu a fost corupt, fanatic al ideii de onoare, de demnitate, Consiliul a apreciat că, la editarea emisiunii, radiodifuzorul trebuia să ţină cont şi de prevederile art. 47 din Codul audiovizualului, care interzic prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte.
În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (2), şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice SOCIETĂŢII ROMÂNE DE TELEVIZIUNE pentru postul de televiziune TVR 1 şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune TVR 1, cu somaţie publică, întrucât, în cadrul emisiunii „Profesioniştii”, din 13 noiembrie 2010, în care a fost abordat un subiect controversat, nu a fost asigurată pluralitatea ideilor şi a punctelor de vedere, fiind încălcate principiile echilibrului şi imparţialităţii informaţiilor şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prevăzute de legislaţia din domeniul audiovizualului”.

Cu siguranță, dacă cei șapte din CNA vorbesc despre asigurarea pluralității de opinii în cadrul interviului de la "Profesioniștii", atunci n-am nicio îndoială că n-au urmărit nicio ediție a emisiunii cu pricina, nici măcar pe cea incriminată, altfel ar fi remarcat de multă vreme, că formatul emisiunii este pur și simplu interviul clasic, intervievat - moderator. Nu tu telefoane în direct, nu tu comunicate trimise de terți, nimic. În plus, întrebările și comentariile Eugeniei Vodă au fost perfect echidistante și neutre, se aude și se vede clar și în înregistrarea emisiunii, și în transcript. Afirmațiile și etichetele lipite "eroului romantic" aparțin în exclusivitate lui Ion Cristoiu. Da, dar "Consiliul a apreciat că, la editarea emisiunii, radiodifuzorul trebuia să ţină cont şi de...", adică băgați din nou cenzura în funcțiune, tată, că doar de-aceea avem democrație, nu? Pluralitatea LOR de opinii nu e bună, nu ne trebuie, e corectă doar pluralitatea NOASTRĂ, nu?

Admirabilă reacția unor nume importante pentru cultura din România, care au sărit să-i ia apărarea Eugenie Vodă.

"Suntem cu toţii de acord că spaţiul public trebuie protejat de efectele oricărui discurs abuziv din punct de vedere moral, politic, ideologic. Extremismul, xenofobia, fundamentalismele de orice fel trebuie evacuate, iar când se manifestă, trebuie amendate prompt. Pe de altă parte, o asemenea precauţie nu este legitimă decât ca expresie a unui discernământ exercitat în deplină libertate. A contracara o ideologie pernicioasă în numele unei ideologii de sens contrar, izvorâtă din partizanat, calcul strategic sau înregimentare conformistă nu e de natură să rezolve lucrurile.
Spiritul conformist presupune să gândeşti potrivit unui canon, să spui nu ce crezi sau ce este adevărat, ci doar ceea ce se aşteaptă de la tine să spui; sau să te indignezi pentru că ţi se cere s-o faci, pentru că e la modă indignarea, pentru că "dă bine" să te manifeşti intransigent. Unul dintre numele spiritului conformist este, astăzi, "corectitudinea politică". E un tip de comportament adoptat de numeroşi gânditori oportunişti, dispuşi să afişeze, la tot pasul, o combativitate de circumstanţă şi să arunce anatema în toate direcţiile, montând perfide procese de intenţie.
Gândindu-ne la această formă, arbitrară, de corectitudine, atragem atenţia Consiliului Naţional al Audiovizualului că s-a grăbit să judece fără o argumentaţie solidă cazul Eugeniei Vodă, ca urmare a emisiunii "Profesioniştii“, difuzată pe 13 noiembrie a.c. la TVR 1.
1. S-a incitat astfel la un veritabil atac mediatic împotriva autoarei, motivat strict de ipocrizia spiritului conformist. Iar spiritul conformist este, înainte de orice, liberticid. Nu intră aici nici o clipă în discuţie partitura invitatului Ion Cristoiu, ale cărui opinii pot fi, pentru unii dintre noi, mai mult decât discutabile. Atâta doar că, pentru a fi discutate, ele trebuie mai întâi să fie cunoscute. Este o datorie a jurnalistului să aducă la cunoştinţa publicului o paletă cât mai largă de poziţii, păreri, tipuri de discurs. În cazul la care ne referim, jurnalistul, Eugenia Vodă, ascultă, îşi incită partenerul de discuţie şi lasă telespectatorilor libertatea de a judeca. Pentru ce este ea acuzată? Pentru că nu a manifestat acea pioasă indignare, atât de dragă spiritului conformist. Or, nu acesta este rolul ei în formatul emisiunii. Rolul jurnalistului în genere ei este "de a scoate la iveală“, iar nu de a practica cenzura "mironosiţei virtuoase", spunându-ne dinainte ceea ce se cuvine să spunem, luându-ne dreptul de a gândi şi de a vorbi cu mintea şi cu vocea noastră.
2. Sancţionând emisiunea Eugeniei Vodă, CNA se face vinovat şi de practica dublei măsuri. El invocă art. 47 din Codul Audiovizualului, potrivit căruia este interzisă "prezentarea apologetică a crimelor şi abuzurilor regimurilor totalitare, a autorilor unor astfel de fapte". Or, e greu să ne explicăm felul în care CNA se grăbeşte, în cazul Eugeniei Vodă, să invoce un articol de care a uitat cu desăvârşire când, pe numeroase alte posturi de televiziune, s-au tolerat, fără sancţiuni, emisiuni întregi încurajând, explicit, nostalgia faţă de regimul comunist. Un exemplu recent: acum câteva săptămâni, cu ocazia funeraliilor lui Adrian Păunescu, majoritatea posturilor TV din România au făcut zile în şir apologia unuia dintre actorii principali ai unui regim totalitar "vinovat de crime şi abuzuri".
Nu credem că asemenea măsuri sunt probe de vigilenţă adevărată şi că ele pot întreţine o atmosferă de libertate responsabilă. Şi nu credem că a te solidariza cu astfel de acţiuni cochet conformiste doar pentru a-ţi confecţiona un portret convenabil este un model de atitudine civică. Dimpotrivă."

Semnată de Marie-France Ionesco (Franţa), David Esrig (Germania), Gabriel Liiceanu, Cristian Mungiu, Toma Pavel (SUA), Lucian Pintilie, Andrei Pleşu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Silviu Purcărete.

Cu toate astea, și printre numele importante ale culturii din România se găsesc personalități (sau persoane?) care să ia de jos încă o mână de rahat și să arunce spre Eugenia Vodă... Nicolae Manolescu. Poate pentru că el nu a fost invitat la "Profesioniştii“? Poate. Iată ce scrie acesta în "Adevărul"...

"Două lucruri sunt de luat în considerare în povestea redescoperirii de către Ion Cristoiu a „legendei romantice“ a lui Zelea Codreanu.
Primul este chiar emisiunea de pe TVR 1 în cadrul căreia Ion Cristoiu a avut o revelaţie tipic codrenistă şi în mrejele căreia moderatoarea a căzut, cum altfel, decât cu graţie. N-aş lega neapărat emisiunea de un oarecare reviriment al imaginii Căpitanului şi al Mişcării funeste căreia acesta i-a fost naş de botez şi de cununie. Apariţia unor cărţi precum aceea a lui Liviu Bordaş despre Nae Ionescu (atenţie, la Humanitas!) mi se pare mai degrabă semnificativă pentru retrezirea interesului unora faţă de extrema dreaptă interbelică. Cristoiu este, el, un franctireur, un provocator conştient, mergând contra curentului. Un jurnalist a cărui singură „ideologie" este scandalul de presă. Să ne amintim de primul „Eveniment al zilei", de tipul de ziar pe care el l-a lansat pe piaţa românească imediat după Revoluţie. Publicistica lui (despre proză n-are rost să vorbim) constă exclusiv în provocări de felul celei din emisiunea Profesioniştii (sic!). Întemeiate pe dorinţa de a face valuri. Ceea ce i-a reuşit şi de data aceasta.
Nu înseamnă că TVR1 are vreo scuză în a o fi difuzat. Iată al doilea lucru de discutat. Cu atât mai mult cu cât, înregistrată fiind, emisiunea putea fi văzută înainte. Teama de a fi acuzaţi că fac cenzură i-a determinat pe redactorii răspunzători de sănătatea spirituală a programelor să bage capul sub nisip ca struţul. Dacă nu cumva ignoranţa lor în materie o egalează pe a moderatoarei şi, pur şi simplu, n-au fost conştienţi de încărcătura nocivă a emisiunii. Răspunsul mai marelui peste TVR e concludent în acest sens. Pasarea unei decizii către Comisia de Etică şi Arbitraj e un subterfugiu nedemn de Televiziunea Naţională. Faptul că emisiunea se dă pe post de un deceniu nu e în chestie, nici faptul că a primit numeroase distincţii: nu de vechime sau de tradiţie e vorba, ci de o anumită emisiune, aceea din 13 noiembrie 2010. În fine, a invoca alte emisiuni, cum să zic, corecte politic, precum cea cu Norman Manea, este de-a dreptul o perversitate. Are dreptate Manea să se simtă manipulat.
Rezultă din toate acestea o lipsă acută de conştiinţă a răspunderii, atât personale, cât, mai ales, instituţionale. Boală gravă a tranziţiei noastre nesfârşite. Personajul principal în urâta poveste difuzată la o oră de seară nu e Ion Cristoiu, nici chiar „romanticul" şi "incoruptibilul" Zelea Codreanu, ci TVR. Emisiunea nu trebuia difuzată."

Cât de odios trebuie să fie un om și cât de jos trebuie să coboare, ca să lipească de numele Eugeniei Vodă etichete precum "ignoranță"?

În fine... deja prea multe lături pe subiectul ăsta... Închei amintindu-mi de o discuție permanentă pe care o am cu unul dintre prietenii mei apropiați. El e fan Oprah Winfrey, eu sunt fan fanatic Eugenia Vodă! El îmi vorbește despre ce bani are negresa și ce succes mondial, eu îi spun că aia face doar niște mici bârfe la o cafea și le televizează. El îmi spune că americanca își răsfață fanii cu cadori scumpe și cu surprize, eu îi răspund că a noastră ne răsfață cu lecții de televiziune și de cultură pură. El îmi zice că la Oprah vin Lady GaGa și alte nume pe val, eu îi spun că la "Profesioniştii“ au venit Radu Beligan și Octavian Paler. Eu îi spun că Eugenia Vodă este un monument de cultură și că își face emisiunile singură, în timp ce lui Oprah Winfrey îi fac alții emisiunile, inclusiv întrebările pe care le pune, el îmi spune că Oprah e miliardară și om de afaceri de succes. Iar eu îi spun că dacă Eugenia Vodă făcea "Profesioniştii“ în America, o declarau ăia comoară națională. Știu ce o să-mi spună acum prietenul meu: "Ai văzut ce valoare au în România comorile naționale?" Și n-o să mai am nicio replică...

2 comentarii:

Dora spunea...

Ok, dar nu m-ai lamurit cu un lucru. E rau sa iei atitudine si sa-ti aperi "ginta"? Sau e rau, din punct de vedere al jurnalistului profesionist, sa fie neinformat sau ne "pe moment", ca sa faca apel la impartialitate?

Vorbeam deunazi despre cazul asta si, ma tem, ca unoeri, greseli aparent banale, duc la scindari de proportii.

Anonim spunea...

Dintre tot ce am citit pe site-uri despre acest subiect, ceea ce ai scris tu mi se pare mai complet. Desi, au existat mai multe atacuri contra emisiunii respective, de care nu ai mai pomenit. Recunosc ca imi place aceasta emisune si o urmaresc mai mult de pe site-ul Eugeniei Voda. Urmarind-o in "direct" pe TVR, nu mai imi da posibilitatea sa ma opresc emisiunea si sa mai reflectez la ce spune fiecare. Nu am vazut emisiunea cu Ion Cristoiu pentru ca acest personaj imi repugna in ultima vreme prin inconsistenta declaratiilor sale (daca sunt forma exterioara a ideilor lui nu imi pot da seama). Are un fel de a fi contra normalului, poate cu scopul starnirii unor socuri mediatice. Are o reteta care mie mi se pare de prost gust si pe care lumea o mai gusta inca si o mai baga in seama. A si gasit un subiect foarte fierbinte, cum este acela al antisemitismului, un subiect care mie mi se pare o capcana din care nu poti iesi nicicum. Asa ca orice emisiune ar exista in aceasta lume, mediata de oricine in aceasta lume, daca abordeaza acest subiect, va isca diverse reactii. Ce mi se pare comic este faptul ca, daca te uiti in dictionar semit se regera la un grup de popoare (arabi, evrei, sirieni), iar antisemitismul se refera numai la evrei.

Salom