Diferenţe... :))

Diferenţa dintre comunismul totalitar şi capitalismul feroce... Mă rog, una dintre diferenţe...

Adunarea Supremă a Poporului - Phenian, Coreea de Nord

Parlamentul - Seul, Coreea de Sud

Ghetuțele mele

De ceva vreme am renunțat să îmi mai lustruiesc încălțările pe 5 decembrie seara. Moș Nicolae a hotărât să nu mai treacă pe la mine. Am crescut, n-oi fi cuminte, e prea ocupat cu atâția copii necăjiți în jurul nostru, nu știu... Oricum, nu cred că mai face față, azi nu se mai pune problema de acadele, portocale sau nuci. Nici măcar de nuia! Până și în privința lui Moș Nicolae lucrurile au evoluat incredibil!...

Cu toate acestea, cred că tot mi-a adus ceva... Să mă explic...

Cred că aveam numai vreo 10 ani când am văzut la televizor serialul american "Omul din Atlantis". Foarte pe scurt, o cercetătoare americană (frumoasă, desigur!), specialistă în biologie marină, găsește într-o noapte, pe o plajă, un bărbat aproape mort, aruncat de valuri. Îl duce la spital, dar își dă curând seama că salvarea lui este la doi metri de locul în care l-a găsit, adică în ocean! Individul este extraterestru, respiră sub apă și înoată mai repede decât un delfin. Cei doi fac o echipă teribilă și îndeplinesc misiuni secrete prin care salvează lumea de la catastrofă de mai mult ori. Omul-amfibie învață despre lumea în care a ajuns și se gândește cum să se întoarcă la ai lui, iar cercetătoarea are acces la cunoștințe pe care altfel nici nu le-ar fi visat...

Dincolo de o astfel de descriere scurtă, seacă, mai potrivită pentru o casetă dintr-un program tv, lucrurile au stat cu totul altfel pentru copilul de 10 ani, avid să învețe și gata oricând să se lase dus de visare... Nu mai știu ce l-a fascinat mai mult, mai întâi... Cercetătoarea frumoasă, deșteaptă... Omul-amfibie cu incredibile capacități senzoriale și fizice... Submarinul și aparatura de cercetare... "Lecțiile" de la sfârșitul fiecărui episod... "Omul din Atlantis" m-a făcut să îmi doresc să mă fac cercetător în biologie marină și să visez la lumi de pe alte planete...

E drept, după ce am mai crescut puțin, am aflat cu dezamăgire că la Constanța nu voi putea studia niciodată așa ceva la nivelul celor din serial. Cred că nici submarin de cercetare nu a avut vreodată România, cel puțin nu mai departe de o cușcă de lemn cu o fereastră de sticlă... Visul meu s-a destrămat repede. Slavă Domnului, cercetătorii mor de foame pe-aici... Dar eroul cu membrane între degete mi-a rămas în suflet așa cum pentru alții au rămas alte personaje care îi fascinează pe copii...

Indiferent cât am căutat să revăd serialul, n-am găsit nimic nicăieri. Producătorii lui nu au găsit de cuvință încă să-l scoată pe DVD. Însă, aseară, absolut din întâmplare, l-am regăsit pe "Omul din Atlantis" pe un canal românesc de televiziune!! Color!! Am zâmbit ca la revederea cuiva drag! Văd acum cu alți ochi un serial tv produs în 1977... Era simpluț, un pic naiv și idealist, tehnica era atât de departe de ce vedem azi... Dar am zâmbit și am stat în fotoliu să văd episodul până la capăt. Și am să urmăresc întreg serialul. S-ar putea să fie ultima dată când eroul copilăriei mele, Omul din Atlantis, se întoarce...

Cu gândul la Maria Callas...

Cu gândul la MARIA CALLAS...

1923 - 2 DECEMBRIE - 2010

MARIA CALLAS

"Habanera" ("Carmen") - Covent Garden 1962

Freezing rain

Circulaţia rutieră a fost paralizată, iar avioanele au rămas ţintuite la sol din cauza unui fenomen meteorologic RAR!”, anunţa, ieri, Realitatea TV. Aoleu, Dumnezeule!! O veni gaura neagră peste noi, ne îngheaţă apele şi ne paralizează, iar eu habar n-aveam!! Normal că imediat am belit ochii mari şi mi-am făcut urechile pâlnie, să aflu cât mai repede şi mai clar ce era cu uimitorul fenomen meteo care a ocupat, ieri, jumătate din fiecare jurnal! „România se confruntă cu fenomenul de FREEZING RAIN!”... Da’ chemară specialişti să ne explice, să ne lumineze, să ne scoată din întunericul ignoranţei noastre, da’ dezbateri una după alta, c-o fi, c-o-mpărţi... Da’ de pe ce planetă o fi venit fenomenul ăsta atât de misterios? Da’ mă laşi???!!! Nu mai văzuse românul polei!! Probabil că Realitatea îşi ia informațiile de pe vreun site străin de prognoze meteo, doar așa îmi explic de ce nu mai auziseră ei de „freezing rain”... Ori sunt eu prea bătrân şi am fost la şcoală cu mult timp în urmă, ori nu au prea umblat ei prin clasele primare. Pe vremea mea se învăţa despre polei în clasa a doua, la „Cunoştinţe despre natură”... Nu ştiu ce e în realitate, la ei, ori prostie, ori snobism, ori lipsă de subiecte... Cert este că, aseară, doctoriţa în meteorologie Elena Corduneanu a aprins becul în beciul Realităţii şi le-a spus, pe limba lor, că era vorba doar de un banal polei, că să stea liniştiţi la locurile lor, că polei a mai fost şi o să mai fie... Aşa că, azi, la Realitatea TV, buletinele meteo n-au mai suflat nicio vorbă de freezing rain ăsta, al lor, chit că de polei încă n-am scăpat...

Ţigănie în mahalaua naţională

Premierul Emil Boc şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-au mahalagit şi de Ziua Naţională. Motivul? Cine să primească onorul la parada de 1 Decembrie în lipsa Preşedintelui. Geoană zice că, potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului este al doilea om în stat şi îi ţine locul în anumite situaţii. Boc zice că astăzi nu era vorba de o situaţie „din aia”. Oricum, exact grija asta le/ne lipsea, că în rest le aveam pe toate bune şi la locul lor, vezi îmbulzeala înfometaţilor la cazanul cu fasole. Dovadă „onorul” primit de Boc din partea românilor de rând prezenţi la paradă: o porţie consistentă de „Huo!”. Să fie primit!

A înviat Elena Roizen!!!

Nu mică mi-a fost mirarea să o văd astă-seară pe regretata Elena Roizen cântând ÎN DIRECT la Etno TV! Dacă ați scăpat evenimentul și nu credeți că el chiar a avut loc, iată dovada: priviți data și ora din partea dreaptă, de jos, a ecranului și sigla "direct" de sus...

Dincolo de copertă

Site-urile de traducere online au devenit deja nişte lucruri banale. Câteva click-uri sunt de ajuns pentru a putea traduce şi înţelege imediat, destul de bine, texte întregi, nu doar în limbi de circulaţie internaţională, ci şi în limbi de care mulţi nici măcar n-au auzit că există… Însă, până de curând, dicţionarele pe hârtie, tomuri de obicei foarte groase, erau singurele instrumente la îndemână pentru cei care vroiau să înveţe o limbă străină. Până acum nu m-am gândit niciodată la cum se alcătuieşte un dicţionar sau la cel/cei care semnează pe copertă. Am citit azi un material impresionant publicat de agenţia France Press şi preluat de Agerpres. Povestea unei vieţi consacrate dicţionarelor de limba franceză.

Elena Gorunescu nu a văzut niciodată Franţa, dar şi-a consacrat viaţa realizării unor dicţionare şi manuale de limba franceză care au însoţit generaţii de români în timpul studiului, într-o ţară în continuare foarte francofonă - aproape 90% dintre tinerii români învaţă franceza, începând cu primii ani de şcoală. Şi aceasta în pofida obstacolelor ce i-au fost puse în cale de regimul comunist.

“Ceea ce iubesc cel mai mult din lume este să lucrez în biroul meu, în faţa maşinii mele de scris”, a declarat surâzând doamna în vârstă de 82 de ani, care locuieşte înconjurată de cărţi într-un mic apartament din Bucureşti. “Dacă îmi spuneţi: 'dicţionarele dumneavoastră sunt foarte bune şi foarte utile', atunci am o zi reuşită. Simt că nu am muncit în van, că nu mi-am pierdut timpul”.

Născută la Brăila, dintr-o mamă grecoaică şi un tată român, care i-au insuflat dragostea pentru franceză, Elena Gorunescu a fost întotdeauna cea mai bună în şcolile pe care le-a frecventat. A intrat prima pe listă la facultate, în 1947, şi a terminat tot prima, ca şefă de promoţie. Însă originile sale burgheze, considerate drept suspecte de regimul comunist, vor reprezenta un obstacol important. Astfel, va avea nevoie de 16 ani, pe care îi va petrece pe post de interpret sau traducător, înainte de a putea, în cele din urmă, să predea la universitate, începând cu 1967.

În ciuda nedreptăţilor, ea nu se consideră persecutată de fostul regim. “Nu am fost în închisoare. Am fost tolerată, m-au lăsat să trăiesc.” Cu toate acestea, ea a avut de înfruntat cenzura, care i-a modificat cursul de teatru francez contemporan. A vorbi despre dramaturgul Eugene Ionesco, cunoscut pentru atitudinea sa antiautoritarism, deranja. Elena Gorunescu a şters modificările făcute de cenzură şi a trimis o copie a cursului, aşa cum l-a scris ea, la tipografie. Şi aşa a şi apărut. “Nu a fost vorba de un act de curaj, ci de un act de demnitate.” Nu la fel s-a întâmplat şi în cazul dicţionarului său de teatru, care a rămas şapte ani în aşteptare. A fost publicat numai după căderea lui Nicolae Ceauşescu.

Prima dată când a vrut să scrie un dicţionar francez-român i s-a răspuns că există deja unul. „Am insistat. Le-am spus: 'Dar francezii au Larousse, Robert, Littre, dicţionare Flammarion, Hachette, dicţionare foarte bune'. Mi s-a răspuns: 'Treaba lor. ' Acesta era comunismul: partid unic, dicţionar unic.”

Bilanţul Elenei Gorunescu este impresionant - treizeci de lucrări, dintre care o duzină de dicţionare reeditate şi folosite de generaţii de francofoni. Şi lista cărţilor nu se opreşte. Ea lucrează acum la un nou dicţionar…

O viaţă de om trăită cu discreţie, dar care a marcat drumul multor oameni. O necunoscută despre care nu se vorbeşte niciodată la emisiunile de televiziune sau în ziare, deşi ar trebui…

La coadă, la moaște

Sfinți, o mulțime în calendar... Oameni care au preferat să-și dea viața, decât să se dezică de propria credință... Oameni care, cei mai mulți dintre ei, au dus - de bună voie, de dragul credinței - o viață în privațiuni care azi ne par incredibile și imposibile. Cei de azi îi privesc ca pe niște modele, dar nu vor dori niciodată să le semene, nu vor accepta niciodată să le calce pe urme... Însă se vor duce de fiecare dată să stea la coadă, "la moaște", ca să le ajute sfântul... După o viață întreagă de îmbuibări și excese de toate felurile, transformate în boli nesuferite și eșecuri personale, mii de "credincioși" se bulucesc să pupe icoane și să șteargă racle cu cârpele personale, "ca să ne ajute", "pentru sănătate", "pentru pace în țară", "să ne recuperăm banii pierduți", "ca să îmi pot întemeia o familie", mai nou - "ca să ne mărească Băsescu salariile și pensiile"... În astfel de zile, televiziunile așează live-urile de la poarta bisericii printre primele știri ale jurnalelor... "Credincioșii" se înghesuie la microfon, să-și arate râvna, să spună de la ce oră s-au trezit ei sau cât de greu le-a fost și cu câtă tărie au rezistat până la moaște... De fiecare dată aștept să apară cineva să spună: "Nu vreau nimic, nu cer nimic. Am venit doar să mulțumesc."

Sf. Mina - 11 noiembrie

"Breaking News"

Sony Music anunţă lansarea unui nou album Michael Jackson, pe 14 decembrie, intitulat simplu, "Michael". Discul include cântece absolut necunoscute publicului.

Primul single, "Breaking News", poate fi deja ascultat pe http://breakingnews.michaeljackson.com/RO/

Este absolut tulburator să-l asculţi din nou pe Michael cu un cântec nou... Păcat că toate astea se întâmplă în lipsa lui...

Ptiu, ispită!!!

Dimineață. Foarte. Metrou... Aglomerație... Înghesuială...

Stau lângă o ușă la un capăt de vagon, rezemat de perete. Mă uit în jur... Cei mai mulți dintre călători încă nu s-au trezit complet, moțăie... Doar vecinii mei de "conservă" sunt ocupați...

În stânga mea, un tânăr. Vreo 20 de ani. Abia i-au dat tuleiele. Probabil student. Îmbrăcat simplu, aproape sărăcăcios... Șapcă în cap. Ține în mâini o cărticică de rugăciuni, întredeschisă. N-are nevoie s-o deschidă mai mult. Citește "din 2 în 2". Probabil că a citit-o de foarte multe ori. E soioasă. Ridică privirea și face mărunt din buze, cu ochii privind în gol peste umărul persoanei din fața lui. Știe pasaje întregi pe dinafară. Cred că o recită în gând.

Persoana din fața lui, în dreapta mea, e o doamnă scundă, cam pe la vreo 35 de ani. Ușor obeză. Blondă, păr lung, strâns în coadă de cal. Stă cu fața la ușa metroului. Răsfoiește un ziar de scandal. Ajunge la mijlocul ziarului, unde zace un articol despre fosta gimnastă Corina Ungureanu. Nu văd titlul. Văd o fotografie cu campioana, cu țâțele goale, lăfăindu-se pe hârtia de ziar... Probabil de pe vremea când a pozat în revistele pentru babalâcii băloși din Japonia...

Tânărul bisericos amuțește. Buzele nu i se mai mișcă. Gura îi rămâne ușor întredeschisă. Privirea i se blochează pe fotografia color cu ditamai sânii și cu chiloțeii coborâți până la limita smocului pubian. Timp de câteva secunde, tânărul n-are nicio reacție. Contemplează... Apoi, brusc, lasă capul în jos și își îndeasă șapca pe cap, trăgând de cozoroc aproape să-l smulgă, cât să nu mai vadă ispita din față. Își reia litania cu și mai mare râvnă.

Ptiu, ispită!!!