Basel,
20 octombrie. Ziua a doua. Dimineața devreme. Ard de nerăbdare să
colind orașul. Înainte de toate, însă, micul dejun. Mâncare la
discreție, multe feluri de pâine, de brânzeturi, gemuri, unt,
mezeluri și fructe. Arată atât de bine, încât îmi vine să le
încerc pe toate. Sala de mese e intimă, e cald, plăcut. Cafeaua și
muzica de la postul local de radio îmi fac deja ziua frumoasă. „Sei
la più bella del mondo”.
Azi
nu mai plouă. O iau din nou la întâmplare, de data asta în altă
direcție. Biserica Elisabeth, veche de mai mult de 150 de ani.
Vitraliile au și ele peste 100 de ani. Iar dantela în piatră este
uimitoare. Aș fi vrut să intru, s-o văd și pe dinăuntru, însă
cine să deschidă, la 9 dimineața, o biserică reformată?
Străduțele
înguste mă îmbie încă o dată să le descopăr. E liniște. Nu e
aproape nimeni. Nici prăvăliile nu s-au deschis.
Încă
o biserică reformată. Muncitorii repară ceva la fațadă. Pe un
zid lateral descopăr un ceas solar. Ciudat, îi lipsește ora 4...
Alte
străduțe, alte ciudățenii. Descopăr un anticariat. În vitrine,
cărți vechi de peste 500 de ani, tablouri, toate cu certificate de
autenticitate. Mă întreb cât naiba or costa toate astea...
Muzeul
de istorie e o fostă biserică, încă una din cele cu care se
mândrește orașul Basel, construită pe la 1231. În piața din
fața muzeului, o adunătură de rațe și porci de lemn așteaptă
ca localnicii să le ia acasă.
Trec
pe lângă poștă, spre centrul orașului. O echipă de polițiști
îi legitimează pe trei indivizi. Îl aud pe unul dintre ei cum le
spune celorlalți: „Bă, mai bine hai să le arătăm buletinele,
că nu au ce să ne facă.” Cum naiba ați ajuns, frate, și pe
aici??? Nici nu îmi imaginez cât de repede o să-i revăd pe cei
trei... Din păcate. Plec repede de acolo, ca să nu mă enervez.
Ajung în piața primăriei. Tarabe cu legume, fructe și flori.
Bătrânele își fac cumpărăturile.
Trec
Rinul în partea cealaltă a orașului. Pe pod, sunt uimit să
descopăr un tânăr care cântă la harpă! N-am văzut în viața
mea așa ceva pe stradă! Cântă atât de frumos, încât nu vreau
să mai pierd timpul să-l înregistrez, mă mulțumesc cu o
fotografie.
De
partea cealaltă a Rinului, o mulțime de magazine și restaurante.
Surprizele continuă. La colțul unui restaurant descopăr o bucățică
dintr-un drapel românesc! „Clara Stube. Pub Romania” Meniul este
afișat afară. Câteva feluri de mâncare românească, în rest,
cele cunoscute în toate celelalte restaurante din oraș. Șocul abia
acum vine! Un mic afiș anunță „Seară românească, în fiecare
joi, vineri, sâmbătă și duminică – Prințul manelelor”!!! Nu
pot să cred!!! Asta-i seară românească??? Mă lipsesc de orice
altă escapadă în partea asta a orașului și mă întorc.
Categoric, nu vreau să mă enervez! Nu mi-am imaginat că dau peste
manele până și la Basel!!!
Intru
în prima prăvălie care îmi iese în cale... Abia după asta
realizez... în ce m-am băgat... Un magazin cu prezervative!!! De
absolut toate felurile, culorile și mărimile. Transparente,
fosforescente, negre (spooky!), cu pufuleț roz, cu șnurulețe, cu
ochișori, cu urechiușe, cu o chestie care vorbește porcos, mici,
foarte mici, mari, revoltător de mari!... și în câte alte feluri
care nici măcar nu-ți trec prin cap. O doamnă pe la 40 de ani,
bine sulemenită și tunată mă întreabă în treacăt cu ce să mă
ajute. Cu ce să mă ajuți, tanti, că am nevoie de instruire mai
întâi, ca să știu ce să-ți cer! Ies și abia acum observ firma
galbenă de la intrare: „Condomeria”! Parcă-i bombonerie sau
ce?!
Restul,
nici n-a mai contat. Toate bune și frumoase, până la piața
muzeului de istorie. În stația de tramvai, cei trei de mai devreme
sunt în plin moment „artistic”. Localnicii trec jenați pe lângă
ei. Tabloul îl recunosc din țară: tenul „bronzat”, „muzica”
agasantă și teșchereaua la picioarele lor. Singura diferență:
aici e pe franci elvețieni. Sper ca, până mâine, să îi adune,
totuși, polițiștii și să-i trimită înapoi în țară!
