Eroism

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns să vedem în fiecare zi lacrimile vărsate de amărâții cu salarii și pensii ciopârțite ori de cei peste care au năvălit puhoaiele, televiziunile s-au repezit hulpave la încă o pradă suculentă, victimele accidentului aviatic de la Tuzla. Este musai să știm cum o duzină de militari au fost găsiți carbonizați într-un perimetru de numai 2 metri pătrați, printre eternele fiare contorsionate ale agregatului. Trebuie neapărat să vedem și să auzim, dacă se poate în direct, cum familiile victimelor își smulg părul din cap de durere. Cum la fel de obligatoriu este să savurăm cele mai căutate - dar nu întotdeauna cele mai fericite - metafore în legătură cu soarta crudă a celor 12 nefericiți... Mai mult, ca o găselniță menită să emoționeze până la nivelul 110%, se vorbește acum despre eroismul celor aflați la bordul avionului prăbușit. Iertate să-mi fie ceea ce unora ar putea să li se pară cinism și insensibilitate, însă nu mă duce capul să pricep de ce un accident de muncă (nu asta este la urma-urmei acest tragic eveniment?) cauzat de o eroare umană, ar trebui să fie numit eroism. Poate ar trebui să-l căutam în altă parte. Nefericita asta de țară dă în fiecare zi o mulțime de dovezi de eroism. Și nimeni nu mai dă de mult nici doi bani pe ele...