La adio

Prea multe lucruri s-au spus deja despre moartea îngrozitoare a Mădălinei Manole. Nu știu ce este cel mai terifiant din toate...

Să fie zbuciumul absolut copleșitor din sufletul artistei? Teama de trecerea timpului? De ce sunt tentat să fac comparația cu Dalida, care a ales, la fel, să-și încheie socotelile cu viața, înainte ca viața însăși să-i trântească pe masă nota de plată?

Teama că frumusețea i s-a dus deja de pe chip? Dar frica asta mi se pare cu atât mai oribilă, cu cât Mădălina era o femeie absolut superbă!

Teama de ratare? E foarte adevărat, "perioada Șerban Georgescu" a fost cu adevărat fabuloasă. De la despărțirea de el, Mădălina Manole nu a mai cântat nimic atât de memorabil (ușor de reținut și de neuitat), ca "Fată dragă", "Un om sentimental", "O floare pentru mai târziu" sau toate celelalte șlagăre scrise de primul ei soț. Orice ar fi încercat Mădălina pe cont propriu ulterior a fost, e-adevărat, frumos, delicat, dar prea rafinat pentru gustul simplu și simplist al publicului larg... Nu are cum să fie ușor de suportat un drum precum cel de la albumul "Fată dragă", vândut în peste două milioane de exemplare (enorm pentru o țară ca România, la începutul anilor '90), la ultimul album, tratat cu un dezinteres general, de la consumatorul obișnuit de muzică și până la posturile de radio și televiziune... Cum să poți accepta că trebuie să mergi la Dorohoi să-ți cânți piesele de pe ultimul album, când micul ecran geme de pizdulice și pițipoance siliconate și buzate, fără nicio treabă cu muzica?...

Să fie mai oribilă disperarea care te face să uiți de propriul copil și te împinge să te dai jos din pat, în puterea nopții, pentru a-ți turna pe gât cea mai mizerabilă și mai hidoasă dintre otrăvuri?

Poate că fiecare dintre acestea, toate la un loc și Dumnezeu mai știe ce alte lucruri neștiute, se-adună ca să schițeze un destin cu final îngrozitor, dincolo de orice imaginație a unui om cu mintea întreagă...

Dar cel mai îngrozitor lucru mi se pare reacția de respingere venită din partea Bisericii Ortodoxe Române... S-a vorbit mult și despre asta. Insuficient, după părerea mea... Ok, canoanele spun că sinucigașa trebuia dusă direct la groapă, fără slujbă de îngropăciune făcută la biserică. Nu e prima dată când spun că biserica ortodoxă face mult tocmai ca să-și îndepărteze credincioșii, că e mult prea aspră și prea dură, că prea mulți dintre slujitorii ei sunt acolo doar ca să facă bani și nu pentru că au har. Nu acum spun pentru prima dată că BOR a rămas la mentalitățile Evului Mediu și că este depășită de vremuri, riscând să rămână doar o biserică a propriilor dogme și nu a celor pe care își propune să-i păstorească... Ce fel de biserică ești dacă alegi să o ții pe nefericita asta la poarta bisericii și îi bagi înăuntru pe cei care au omorât sau au violat copii? E stupidă și deranjantă favoarea Patriarhiei de a aproba o slujbă specială, în curtea bisericii, "spre alinarea familiei Mădălinei", doar ca să arate cât e ea de verticală... Oare chiar s-ar fi supărat Dumnezeu dacă de data asta s-ar fi făcut o excepție?

E-adevărat, încă o dată, televiziunile, cel puțin unele dintre ele, și-au băgat picioarele până la brâu în lacrimile și suferința pe care nu toată lumea dorește să le vadă. Însă e la fel de adevărat că Mădălina Manole nu a fost un artist obișnuit ori un nume de-o vară care bântuie cluburile noaptea... Și lumea a vrut să înțeleagă drama care a zdruncinat un suflet atât de fragil...

P.S. Au apărut pe rafturi cd-uri cu Mădălina Manole. Multe. Lumea, așa cum e (nu-i mai pun etichete, că o cunoaștem foarte bine...), se va repezi să le cumpere. Cui îi mai folosește acum?...