Adio, mușețelule?

Se vorbește din ce în ce mai insistent în ultima vreme despre posibilitatea interzicerii în spațiul Uniunii Europene a plantelor medicinale și a suplimentelor alimentare. Cu alte cuvinte, foarte curând, mai exact din aprilie 2011, nu vom mai avea voie să luăm preparate cu multivitamine și multiminerale, nici ceaiurile medicinale nu vor mai putea fi comercializate.

În plus, zilele acestea se află în dezbatere în Congresul american o lege care ar interzice peste Ocean grădinăritul în propria curte. Senatul SUA va vota trecerea legii 510, bine cunoscutul deja “Act al Modernizării Siguranței Alimentelor” (S510). Dacă S510 va fi votată, controlul individual asupra grădinăritului personal va fi restricționat în mod sever, iar păstrarea semințelor va fi trecută în ilegalitate, urmată de pregătirea pentru un monopol complet al firmei Monsanto, implicată în activități de proliferare a OMG-urilor (Organismele Modificate Genetic). Pe scurt, legea va oferi guvernului Statelor Unite noi puteri asupra drepturilor populației de a cultiva, comercializa și transporta orice fel de alimente. Producția de alimente de orice fel va trece sub autoritatea Departamentului de Siguranță Națională și oricine va fi prins cultivând alimente fără permisiune, chiar și în gradina casei sale, va putea fi acuzat de activități ilegale.

Astfel, Statele Unite vor fi cu un pas mai aproape de situația din Uniunea Europeană, care a votat o directivă ce va intra în vigoare din aprilie 2011. Aceasta cere ca toate plantele medicinale și suplimentele minerale să fie scoase din uz, din producție și de la comercializare, toate practicile și metodele de vindecare ale medicinei alternative să fie interzise, iar școlile de homeopatie să fie desființate. De asemenea, va fi oprită vânzarea de cărți pe tema vindecării prin folosirea plantelor și a suplimentelor alimentare.

Așadar, ne apropiem de ziua în care vom cultiva pe ascuns, în casă, mușețel și izmă, așa cum fac acum unii cu cânepa?

Millenium - Terror in Stockholm (Sinuciderea unei națiuni)

Titlul de mai sus ar putea să fie foarte bine ales pentru o eventuală parte a patra a de-acum celebrei serii cinematografice suedeze semnată de scriitorul Stieg Larsson, "Millenium". Însă lucrurile sunt serioase și reale.

O dublă explozie a lovit, sâmbătă, un cartier aglomerat din centrul Stockholmului, omorând o persoană şi rănind alte două. Așa suna una din știrile externe pe care le-am văzut la televizor foarte devreme, în această dimineață. Explozia s-a produs pe una din arterele comerciale foarte aglomerate din centrul capitalei suedeze. „Acum copiii, fiicele şi surorile voastre vor muri la fel cum mor fraţii noştri, surorile noastre şi copiii noştri”, avertiza un mail primit de o agenție de presă cu câteva minute înainte de atentat. „Aceste acţiuni vor continua până când veţi pune capăt războiului împotriva islamului, veţi stopa denigrările la adresa profetului şi sprijinul vostru stupid pentru porcul Vilks” - referiri la prezenţa suedeză în Afganistan şi la caricaturistul suedez Lars Vilks, ameninţat în repetate rânduri cu moartea după ce l-a desenat pe profetul Mahomed în ipostaza de câine.

Asta este știrea. Însă, dincolo de ea, lucrurile sunt și mai grave, după părerea mea, și mai complicate...

Când am vizitat Suedia, în 2006, cu numai două luni înainte ca România să devină membră a Uniunii Europene, pe lângă sentimentul de admirație pentru sistemul social-economic suedez, ce pare a nu avea cusur, am încercat și un sentiment de frustrare, de ciudă... Din moment ce nu mă număram încă printre cetățenii UE, am avut nevoie de pașaport pentru a intra pe teritoriul Suediei, iar șederea trebuia să-mi fie limitată. Din cauza asta, despre căutarea și găsirea unui loc de muncă nici nu încăpea vorba... Am văzut în schimb numeroși străini care găsiseră acolo un loc unde să pună capul pe pernă și să mănânce un codru de pâine, albă, caldă și gustoasă. Vietnamezi, iranieni, chinezi, coreeni, africani și mulți arabi. Suedia se bate cu pumnul în piept că a făcut politică de stat din a deschide larg ușa pentru refugiați și prigoniți, pentru cei care, dintr-un motiv sau altul, trebuie să fugă din țara lor... Îi vedeam pe toți plecând dimineața la serviciu și îi mai vedeam când se întorceau, după-amiaza sau seara. Cu o singură excepție: arabii! Pe aceștia îi vedeam tot timpul, în număr mare, umplând cafenelele din centrul orașului cât era ziua de lungă, stând la palavre sau citind ziarele. Arabe, desigur, căci suedezul are grijă să le aducă până și ziare azilanților... Bun, bun, dar din ce trăiește arabul, ce mănâncă și cu ce își plătește cafeaua și țigările, dacă nu muncește? Foarte simplu! Din alocația copiilor, desigur! Suedezii nu prea vor să aibă copii. În general, dacă au unul, e de ajuns pentru ei. Mulți aleg să nu aibă deloc. Populația Suediei este redusă în comparație cu suprafața uriașă a țării. Media de vârstă crește de la an la an. Populația îmbătrânește. Statul încearcă să-i convingă să aibă copii, dacă se poate mai mulți de unul, oferindu-le alocații consistente. Cu toate astea, cei care se bucură din plin de aceste alocații sunt... arabii, care vin în Suedia cu 2, 3 sau 4 copii și mai toarnă acolo până la vreo 10. Așa că statul pompează bani grei în acești arabi, care nu văd de ce să nu se prăsească lejer, dacă le e bine așa... Minoritatea arabă din Suedia a devenit deja cea mai numeroasă, în timp ce, așa cum spuneam, suedezii se împuținează cu fiecare an. Specialiștii sunt de părere că dacă lucrurile vor continua să meargă în ritmul ăsta, în câteva decenii suedezii vor deveni minoritari în propria țară, iar arabii ar putea înfige flamura verde pe acoperișul Riksdag-ului! Iată cum se cucerește o țară!

Se zice "muști mâna care te-a hrănit". Exact așa se întâmplă acum, când buldogul arab mușcă mâna suedezului care i-a dat adăpost și mâncare... Suedezii încep să se teamă. Paradisul din țara lor începe să-și piardă nuanțele de roz și bleu în care a fost învăluit până acum. Sânge, moarte, distrugere. În numele islamului și al profetului care nu i-a învățat niciodată pe arabi să omoare oameni.

Nu mi-am ascuns niciodată fascinația, slăbiciunea și dragostea necondiționată pentru Suedia. Știți ce este cel mai enervant în toate astea? Declarația ministrului lor de externe, Carl Bildt: "Cele două explozii survenite sâmbătă după-amiază reprezintă o tentativă de atac terorist foarte îngrijorătoare." Really?? La ce folos toată eleganța asta în exprimare, când focul îți arde la cur, chiar nu înțeleg! "Foarte îngrijorătoare" se va schimba curând în "dramatică". Om trăi și-om vedea... Un lucru mi-e clar: suedezii își merită soarta. Păcat de tot ce-au realizat până acum...

Deadly food

Ceva ușor, de weekend...

În răstimpul în care veți urmări filmulețul de mai jos, 4 oameni vor muri numai în America din cauza mâncării. Spun "în America", pentru că acolo este înregistrat acest filmuleț. Câți vor fi în total, în țările unde "civilizația" a schimbat modul în care ne hrănim, Dumnezeu știe... Hrana procesată și superprocesată, precum cea pe care o cumpărăm în fiecare zi de la hypermarket, dar și cea gen McDonald's, KFC și nu numai, au făcut obezi din două treimi din americani. Celelalte țări "civilizate" vin repede din urmă. Printre ele și România... Lăsând la o parte zonele sărace, obezitatea ne duce spre o catastrofă de dimensiuni planetare. Lucruri uimitoare și îngrozitoare veți auzi și vedea în minutele următoare. Din păcate, adevărate. Și se întâmplă chiar în jurul nostru.

Iată, spre exemplu, cum se vede la RMN grăsimea corporală la o femeie de 114 kg, în comparație cu cea de la o femeie de 54 kg. Zonele galbene reprezintă grăsime: gât, umeri, brațe, torace, abdomen, picioare... Absolut îngrozitor!! - această grăsime se găsește din abundență și pe organele interne, începând cu inima (îngropată, literalmente, în untură!!!) și terminând cu toate celelalte...

N-am găsit o fotografie RMN și cu un corp de bărbat, dar lucurile stau exact la fel, nu vă amăgiți... Ce înseamnă toate astea, nu mai e nevoie s-o spun eu... E timpul pentru o schimbare în alimentația noastră...

(Subtitles available in 38 languages )

Strigăt de disperare

Despre starea jalnică a instituțiilor de cultură din Constanta, orașul meu natal, am vorbit și am scris de mai multe ori. Ca și cum nu era de ajuns măcelul care s-a abătut asupra teatrului și muzicii constănțene, sub atenta oblăduire a administrației locale conduse de Mazăre și Constantinescu, iată acum, administrația centrală își bagă piciorul în ce a mai rămas din cultura română... Un strigăt de disperare vine de la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" din Constanța, una dintre cele mai frumoase și mai valoroase biblioteci din România. Citiți și dați mai departe... Măcar atat...

Mulțumesc, Mădălina, pentru semnal...

AJUTAŢI-NE!

Apel pentru susţinerea publică a Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” Constanţa

În anul 2000, Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa primea din partea Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România premiul pentru cea mai bună bibliotecă publică din ţară. Astăzi, la doar un deceniu, este în pragul unei catastrofe. Iată câţiva dintre indicatorii dezastrului:

a.) În urma concedierilor din vara acestui an, instituţia, care avea 104 angajaţi, a rămas cu doar 50. Dintre aceştia numai 39 sunt bibliotecari, în condiţiile în care, conform legii, la o populaţie a judeţului Constanţa de 722.360 locuitori, grupul personalului de specialitate ar trebui să fie calibrat între 103 şi 144 de bibliotecari.

b.) Timp de o lună şi jumătate (15 iunie - 1 august 2010) biblioteca a fost închisă, colecţiile ei fiind complet inaccesibile publicului, iar alte trei luni (1 mai - 15 iunie şi 1 august - 15 septembrie) numai jumătate din serviciile pentru utilizatori au putut fi accesate. Cauza? Toţi angajaţii au fost, pe rând, în şomaj tehnic, timp de 90 de zile.

c.) Practic nu există achiziţii de carte în 2010. În luna iunie a fost facturat un singur stoc de carte, în valoare de 2.379 lei, care nu a fost însă achitat. Zero în dreptul bugetului pentru cheltuielile de capital.

d.) De la 15 septembrie a.c. programul cu publicul al bibliotecii s-a redus la doar 39 de ore pe săptămână.

e.) De la 1 octombrie a.c. personalul bibliotecii nu a mai fost plătit, deşi activitatea în bibliotecă s-a desfăşurat normal. Speranţe de plată? Nule. Bugetul alocat pentru salarii a fost cheltuit, iar alţi bani pentru salarii, conform şefilor Direcţiei de Cultură a Consiliului Judeţean, nu sunt de găsit.

În opinia specialiştilor din Ministerul Culturii, aceste fapte dovedesc “interesul scăzut al autorităţilor publice pentru susţinerea lecturii publice”. Noi, cei care respirăm zilnic aerul viciat de acest “interes scăzut”, avem un alt termen pentru a descrie situaţia: sentinţă de condamnare la subdezvoltare culturală şi alterare a civilităţii Constanţei, la disoluţie a spiritului bibliotecii publice, la sărăcire atroce şi nimicire a demnităţii bibliotecarilor.

Mâhnirea mea profundă şi acest apel deznădăjduit la sprijin adresat dumneavoastră vin din faptul că, în faţa brutalului act de forţă impus de Consiliul Judeţean, conducerea bibliotecii a ales smerenia. Situaţia noastră reală nu e cunoscută. Nici măcar la nivelul asociaţiilor de bibliotecari, nu mai vorbesc de corpul social. Pentru că teama de represalii a fost şi este imensă. Rugăminţile mele şi ale altor colegi adresate direcţiunii bibliotecii pentru diseminarea de informaţii oficiale în mass-media locală şi centrală, pentru solicitarea de susţinere Asociaţiei Naţionale a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România şi Asociaţiei Bibliotecarilor din România, pentru apelul la liderii de opinie din judeţ şi din ţară au fost respinse de o argumentare construită în jurul neîncrederii în capacităţile acestor instanţe de a ajuta. Conştientizată sau nu, adevărata motivaţie este însă alta: frica. Iar această frică a generat confuzie, amânări, suspiciune şi, ca într-un cerc vicios, mai multă frică.

Tuturor ne e teamă pentru posturile noastre, pentru relaţia cu profesiunea pe care o iubim şi în care am investit nu puţin, pentru stabilitatea familiilor noastre. Şi toţi ştim că ceea ce se aşteaptă de la noi este să cedăm spaimei.

Eu aleg însă să nu încuviinţez la propria frică. Aleg să rostesc franc adevărul: situaţia Bibliotecii Judeţene „Ioan N. Roman” Constanţa este critică, viitorul ei e în cumpănă, chiar desfiinţarea este o ipoteză plauzibilă, angajaţii ei sunt disperaţi, comunităţii locale i se îngrădeşte dreptul la informare.

Ajutaţi-ne! Comunitatea constănţeană are mare nevoie de o bibliotecă publică modernă, iar Biblioteca Judeţeană Constanţa a dovedit cu asupra de măsură că e dedicată publicului său. Cu ajutorul dumneavoastră de astăzi, într-o bună zi biblioteca noastră va oferi, sunt convins, motive solide pentru un nou premiu de excelenţă.

Vă mulţumesc! Ionel Alexe, bibliograf, Biblioteca Județeană ”Ioan N. Roman” Constanţa

E-mail: ionutalexe@yahoo.com

http://www.biblioteca.ct.ro/

În derivă

Despre HBO n-am avut niciodată o părere bună. În opinia mea, 90% din filmele difuzate acolo sunt mediocre. Singura lor calitate este că sunt destul de noi. Dacă vreau să văd un film bun, mă uit pe TVR Cultural. Așa că am așteptat cu mare curiozitate prima producție autohtonă HBO, "În derivă". Doar curiozitate. Fără alte pretenții.

Nici n-a apucat primul episod să se termine, că au și apărut criticile și strâmbăturile din nas. Că e copiat după un serial american (nici nu fusese ăsta un secret!), că titlul nu e foarte potrivit, că e prea luxoasă casa psihoterapeutului, că e amplasată într-un cartier liniștit, că terapeutul aleargă să aducă pacientei o pătură, să se învelească (parcă se spunea "client", nu "pacient"...), că îi aduce ceai, că nu își primește onorariul la sfârșitul ședinței, că o întreabă pe fată dacă vrea să-i cheme un taxi, CĂ ĂSTA NU ESTE PSIHOTERAPEUT DACĂ FACE TOATE ASTEA!!!, că serialul este plin de clișee care adâncesc neînțelegerea... Repet, imediat după primul episod!!

Am citit aceste comentarii pe blogul Editurii Trei, pentru care, altminteri, am tot respectul și toată aprecierea. Însă comentariul semnatarei primei postări mi se pare nedrept și nejustificat, prețios, malițios și ușor snob... Critică de dragul criticii... Și mă irită. Nu vreau să mă refer la prestația artistică excelentă (deloc surprinzătoare, nu?) a lui Marcel Iureș (care, fără prea multe cuvinte, doar prin mimică și gestică, își dovedește încă o dată harul de mare actor; mă și mir că nu s-au legat și de el!)... Mă gândesc numai la faptul că, în rândul celor mai mulți dintre români, există o mare confuzie între psiholog și psihiatru. Din nefericire, MULȚI români sunt convinși că este un lucru rușinos să mergi la psiholog sau la psihoterapeut, că dacă ai nevoie de psiholog, atunci ai mari probleme cu capul... Acest serial poate să ridice în bună măsură vălul de pe mintea celor care nu știu ce înseamnă și cu ce se ocupă un psiholog, cu ce poate ajuta acesta. Le arată necunoscătorilor că psihologul nu te mănâncă, nu te siluiește în niciun fel și nici nu te obligă să faci ori să spui lucruri împotriva voinței tale...

Nu cred că serialul "În derivă" și-a propus să se adreseze specialiștilor în psihologie și psihiatrie. Pentru aceștia există suficiente surse de informație și forumuri de dezbateri. Fără îndoială, nu e un serial fără cusur. Însă e o producție îndeajuns de bună, încât să mă bucur că am ocazia să văd, în sfârșit, ceva bun la televizor, făcut în România. Începusem să cred că aici e țara serialelor despre țigani. HBO a spus că dacă "În derivă" are succes, va continua și după primul sezon. Doamne-ajută! Ar fi păcat să se renunțe la un proiect bun. Sunt atât de puține în țara asta...

Diferenţe... :))

Diferenţa dintre comunismul totalitar şi capitalismul feroce... Mă rog, una dintre diferenţe...

Adunarea Supremă a Poporului - Phenian, Coreea de Nord

Parlamentul - Seul, Coreea de Sud

Ghetuțele mele

De ceva vreme am renunțat să îmi mai lustruiesc încălțările pe 5 decembrie seara. Moș Nicolae a hotărât să nu mai treacă pe la mine. Am crescut, n-oi fi cuminte, e prea ocupat cu atâția copii necăjiți în jurul nostru, nu știu... Oricum, nu cred că mai face față, azi nu se mai pune problema de acadele, portocale sau nuci. Nici măcar de nuia! Până și în privința lui Moș Nicolae lucrurile au evoluat incredibil!...

Cu toate acestea, cred că tot mi-a adus ceva... Să mă explic...

Cred că aveam numai vreo 10 ani când am văzut la televizor serialul american "Omul din Atlantis". Foarte pe scurt, o cercetătoare americană (frumoasă, desigur!), specialistă în biologie marină, găsește într-o noapte, pe o plajă, un bărbat aproape mort, aruncat de valuri. Îl duce la spital, dar își dă curând seama că salvarea lui este la doi metri de locul în care l-a găsit, adică în ocean! Individul este extraterestru, respiră sub apă și înoată mai repede decât un delfin. Cei doi fac o echipă teribilă și îndeplinesc misiuni secrete prin care salvează lumea de la catastrofă de mai mult ori. Omul-amfibie învață despre lumea în care a ajuns și se gândește cum să se întoarcă la ai lui, iar cercetătoarea are acces la cunoștințe pe care altfel nici nu le-ar fi visat...

Dincolo de o astfel de descriere scurtă, seacă, mai potrivită pentru o casetă dintr-un program tv, lucrurile au stat cu totul altfel pentru copilul de 10 ani, avid să învețe și gata oricând să se lase dus de visare... Nu mai știu ce l-a fascinat mai mult, mai întâi... Cercetătoarea frumoasă, deșteaptă... Omul-amfibie cu incredibile capacități senzoriale și fizice... Submarinul și aparatura de cercetare... "Lecțiile" de la sfârșitul fiecărui episod... "Omul din Atlantis" m-a făcut să îmi doresc să mă fac cercetător în biologie marină și să visez la lumi de pe alte planete...

E drept, după ce am mai crescut puțin, am aflat cu dezamăgire că la Constanța nu voi putea studia niciodată așa ceva la nivelul celor din serial. Cred că nici submarin de cercetare nu a avut vreodată România, cel puțin nu mai departe de o cușcă de lemn cu o fereastră de sticlă... Visul meu s-a destrămat repede. Slavă Domnului, cercetătorii mor de foame pe-aici... Dar eroul cu membrane între degete mi-a rămas în suflet așa cum pentru alții au rămas alte personaje care îi fascinează pe copii...

Indiferent cât am căutat să revăd serialul, n-am găsit nimic nicăieri. Producătorii lui nu au găsit de cuvință încă să-l scoată pe DVD. Însă, aseară, absolut din întâmplare, l-am regăsit pe "Omul din Atlantis" pe un canal românesc de televiziune!! Color!! Am zâmbit ca la revederea cuiva drag! Văd acum cu alți ochi un serial tv produs în 1977... Era simpluț, un pic naiv și idealist, tehnica era atât de departe de ce vedem azi... Dar am zâmbit și am stat în fotoliu să văd episodul până la capăt. Și am să urmăresc întreg serialul. S-ar putea să fie ultima dată când eroul copilăriei mele, Omul din Atlantis, se întoarce...

Cu gândul la Maria Callas...

Cu gândul la MARIA CALLAS...

1923 - 2 DECEMBRIE - 2010

MARIA CALLAS

"Habanera" ("Carmen") - Covent Garden 1962

Freezing rain

Circulaţia rutieră a fost paralizată, iar avioanele au rămas ţintuite la sol din cauza unui fenomen meteorologic RAR!”, anunţa, ieri, Realitatea TV. Aoleu, Dumnezeule!! O veni gaura neagră peste noi, ne îngheaţă apele şi ne paralizează, iar eu habar n-aveam!! Normal că imediat am belit ochii mari şi mi-am făcut urechile pâlnie, să aflu cât mai repede şi mai clar ce era cu uimitorul fenomen meteo care a ocupat, ieri, jumătate din fiecare jurnal! „România se confruntă cu fenomenul de FREEZING RAIN!”... Da’ chemară specialişti să ne explice, să ne lumineze, să ne scoată din întunericul ignoranţei noastre, da’ dezbateri una după alta, c-o fi, c-o-mpărţi... Da’ de pe ce planetă o fi venit fenomenul ăsta atât de misterios? Da’ mă laşi???!!! Nu mai văzuse românul polei!! Probabil că Realitatea îşi ia informațiile de pe vreun site străin de prognoze meteo, doar așa îmi explic de ce nu mai auziseră ei de „freezing rain”... Ori sunt eu prea bătrân şi am fost la şcoală cu mult timp în urmă, ori nu au prea umblat ei prin clasele primare. Pe vremea mea se învăţa despre polei în clasa a doua, la „Cunoştinţe despre natură”... Nu ştiu ce e în realitate, la ei, ori prostie, ori snobism, ori lipsă de subiecte... Cert este că, aseară, doctoriţa în meteorologie Elena Corduneanu a aprins becul în beciul Realităţii şi le-a spus, pe limba lor, că era vorba doar de un banal polei, că să stea liniştiţi la locurile lor, că polei a mai fost şi o să mai fie... Aşa că, azi, la Realitatea TV, buletinele meteo n-au mai suflat nicio vorbă de freezing rain ăsta, al lor, chit că de polei încă n-am scăpat...

Ţigănie în mahalaua naţională

Premierul Emil Boc şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, s-au mahalagit şi de Ziua Naţională. Motivul? Cine să primească onorul la parada de 1 Decembrie în lipsa Preşedintelui. Geoană zice că, potrivit Constituţiei, preşedintele Senatului este al doilea om în stat şi îi ţine locul în anumite situaţii. Boc zice că astăzi nu era vorba de o situaţie „din aia”. Oricum, exact grija asta le/ne lipsea, că în rest le aveam pe toate bune şi la locul lor, vezi îmbulzeala înfometaţilor la cazanul cu fasole. Dovadă „onorul” primit de Boc din partea românilor de rând prezenţi la paradă: o porţie consistentă de „Huo!”. Să fie primit!