Cum mi-a schimbat Michael Jackson viața

Înainte de 1992 știam destul de puține lucruri despre Michael Jackson. Cred că nici nu mă interesa foarte mult... Dacă ar fi să încerc să mă gândesc la primul moment în care am auzit depre el... Mda... Cred că era o seară de iarnă, la începutul lui 1983... Curentul electric era oprit, afară era zăpadă, noi stăteam în bucătărie la lumina lămpii și ascultam Programul 1 la un radio cu baterii. Era emisiunea "Orele serii" cu celebrul Viorel Popescu. Îmi amintesc și acum, au difuzat "Billie Jean" și la final au zis ceva de genul: " A fost Michael Jackson cu o melodie din clasamentele muzicale americane." Atât. Apoi, în liceu, prin '88 sau '89, colega mea de bancă mi-a împrumutat vinilul original "Thriller". Țin minte și acum că discul avea o husă interioară de hârtie cu textele cântecelor și cu desene făcute chiar de Michael. Nu mai văzusem ceva de o asemenea calitate... O vreme a mai scăpat câte un cântec pe la radio. Pe la televizor și mai rar, apoi deloc. Cel mai mult îmi plăcea de la Michael "Man In The Mirror".

Apoi, în vara lui 1992, bunul meu prieten, Dragoș, care s-a și prăpădit între timp, mi-a spus că Michael Jackson o să susțină un concert în România și că trebuie neapărat să mergem la București să îl vedem. Ca argument, multă vreme m-a chinuit cu două casete audio poloneze cu albumul "Dangerous". Aproape că nu puteam să le mai suport. Mi se păreau atât de zgomotoase și fără noimă... Eu eram îndrăgostit de Angela Similea... Mai mult de gura prietenului meu mi-am luat bilet la concert.

Până la urmă, la concert am ajuns singur. M-a uimit câtă lume se adunase pe stadion... Din aproape în aproape, după niște lupte și chinuri inimaginabile, până la începerea concertului, am ajuns chiar la bara de protecție din fața scenei. HABAR N-AVEAM CE O SĂ URMEZE...

ACEASTA A FOST CLIPA ÎN CARE TOTUL S-A SCHIMBAT PENTRU MINE. ȘOCUL A FOST ATÂT DE MARE ÎNCÂT ÎN ACEL MOMENT MI S-A ȘTERS DE PE CREIER ABSOLUT TOT CE ÎNSEMNASE PENTRU MINE MUZICĂ PÂNĂ ATUNCI! MOMENTUL A FOST ABSOLUT COLPEȘITOR! UNA DIN ACELE EXPERIENȚE PE CARE NU LE MAI UIȚI NICIODATĂ!... Chiar și acum, când revăd înregistrarea (uite-ma și pe mine, acolo, în fața scenei... sunt cu gura căscată!!), mi se ridică părul pe mine... Niciun cuvânt nu ar fi suficient de potrivit pentru a explica exact ce am simțit în timpul acelui concert. Și nici nu am să încerc să găsesc. Oricum, s-a scris mult prea mult pe tema asta. În plus, trebuie să fi trăit experiența asta, nu să o vezi la televizor sau să o auzi povestită de alții... Și aș vrea să mai spun ceva. Momentul "Will You Be There" a fost clipa în care nu am mai suportat frumosul și m-au podidit lacrimile...

Zâmbetul lui de la 1:50 mi se pare de pe altă lume... Ca și îngerul care coboară din cer ca să-l îmbrățișeze... "Will You Be There" mi s-a părut a fi cel mai frumos cântec din lume, până a apărut "Stranger In Moscow".

Am plecat alt om de la concert... Acasă au urmat, firesc, o mulțime de lucruri pe care nu le mai făcusem niciodată... Discul "Dangerous" ascultat mult peste limita de suportabilitate a celor din jurul meu. Posterele cu Michael mi-au umplut camera, spre disperarea mamei mele. Goana după toate albumele lui. Colecție cu toate articolele care apăreau în presă (habar nu aveam atunci că o mulțime dintre ele erau doar niște prostii). Orice fotografie apărută undeva, oricât de mică, era un bun prețios. Mi-am lăsat plete (ce scandal acasă, cu ai mei!!!). Am avut bunul simț să nu încerc să-i imit mișcările, sunt un anti-talent în materie de dans, dar i-am admirat pe cei care știau să danseze ca Michael...

Din prea-plinul care mă copleșea, am simțit nevoia de a împărți toate astea cu alți oameni... Așa am ajuns să îi cunosc pe cei care se întâlneau la Fan Clubul Michael Jackson din Constanța. Prin președintele clubului, Eugen, am ajuns la un post local de radio unde am început, în 3 aprilie 1994, să facem emisiunea săptămânală "Heal The World", dedicată lui Michael, cu muzica lui și cu informații despre viața sa. La început avea o jumătate de oră și o realizam cu cel care este cunoscut acum sub numele de DJ Vali Bărbulescu. Apoi am căpătat o oră de emisie pe săptămână. La fiecare aniversare a emisiunii am primit două ore. După știința mea, a fost singura emisiune radio săptămânală din Europa dedicată lui Michael. A durat 200 de ediții, timp de exact 4 ani. Am câștigat prieteni formidabili, pe unii dintre ei îi mai am și azi. Irina, Elena, Răzvan, Ionela, Anca, Luiza, Cătălina, Bogdan, Emi. Andreea, Cristina și Daniela m-au ajutat enorm cu înregistrări rare și cu informații corecte, reale, precise despre Michael. Cel mai probabil, fără ajutorul lor rămâneam un diletant... Au fost ani atât de frumoși...

Emisiunea "Heal The World" a însemnat doar începutul drumului meu în presă, în radio și în televiziune. De aceea, am s-o spun de câte ori voi avea ocazia: MICHAEL JACKSON MI-A SCHIMBAT VIAȚA. Dincolo de ceea ce fanul simte pentru acest artist fără egal, MI-A ADUS PRIETENI DE SUFLET ȘI MI-A DETERMINAT DRUMUL PROFESIONAL.

Nu vreau să mai spun nimic în plus. Nici ce a însemnat pentru muzică (this is not it yet!), nici ce cred despre Michael-omul (nu cred că suntem capabili să înțelegem un astfel de suflet), nici ce părere am despre viața lui intimă și despre excentricitățile lui. Vreau doar să spun că nu mă tem să cred că Michael a fost un geniu muzical. Și că îl consider pe Michael un Trimis.

Cultura lui Mother Fucker

Sunt fericit! De ceva vreme ascult cu încântare teatru radiofonic pe www.eteatru.ro. Crearea acestui portal a fost o idee absolut senzațională! Să ai acces cu atâta ușurință la o parte din comorile inestimabile pe care le deține Radio România nu e puțin lucru. Să poți să asculți tot timpul voci precum Beligan, Caragiu, Vraca, Birlic, Dina Cocea, Adrian Pintea, Gina Patrichi și alți nenumărați actori uriași ai noștri, mi se pare un privilegiu enorm.

E frumoasă și ideea de a ilustra pauzele dintre piesele de teatru cu una, două înregistrări muzicale. Așa că am ascultat de fiecare dată cu mare plăcere mici bijuterii de muzică clasică, dar și melodii interpretate de Louis Armstrong ori Judy Garland. De aceea, am fost astăzi absolut șocat și revoltat să aud, între "Diana și Tuda" de Luigi Pirandello și "Profesorul de franceză" de Tudor Mușatescu, o "partitură" așa-zis "modernă", în care un negrotei din Bronx, probabil, n-a făcut altceva decât să răcnească "mother fucker!". Nu fac deloc parte din categoria celor care strâmbă din nas la auzul unor astfel de prestații. Însă 4 minute de "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", "mother fucker!", asortate cu bubuieli și scârțâieli, pe un canal audio care își propune să bucure sufletul cu teatru radiofonic, au fost mult prea greu de suportat...

Mă întreb dacă bucățile "muzicale" de acest gen, care mai scapă în fluxul radio de pe www.eteatru.ro, fac parte dintr-un playlist generat automat (atunci rușine celui/celor care a/au făcut selecția muzicală!!) sau nu e vorba decât despre "opera" vreunui puștan cu hârtiuță de colaborator de weekend, care n-a auzit în viața lui de Edith Piaf, Barbra Streisand, Doina Badea sau Antonio Vivaldi... Dar ce vină am eu pentru asta???

Plecăciune, Majestate!...

M-am codit săptămâni la rând să scriu despre lansarea acestui disc, pentru că mă simt prea mic și prea prost în comparație cu acest Om, ca să îmi pot permite să emit aprecieri sau observații. Însă nu mi-a dat pace prea-plinul sufletului, bucurat de frumusețea și bogăția spirituală a albumului "Miscellanea". Și-atunci am dorit să împart în felul ăsta câte ceva cu cei care vor dori...

Despre Radu Beligan nu mai știu când am auzit prima dată. E "acolo" de când mă știu, de când îmi place teatrul... Mama mi-a cumpărat "plăci cu povești", așa că am ascultat teatru radiofonic încă înainte să merg la școală. Sunt un fan fanatic al genului. Dintre sutele de înregistrări pe care le am, pe toate tipurile de suport, cele mai multe sunt cu Radu Beligan. Pe unele le știu pe dinafară. Am avut privilegiul să îl văd și jucând pe scenă, am avut și fericirea să îi stau dinainte, când l-am rugat să-mi acorde un autograf. De fapt, au fost mai multe autografe... Mi-aduc aminte că, la Constanța, când a venit cu una din piesele în care juca, m-am dus la cabină, după spectacol, cu un buchet de trandafiri, dar și cu cărțile sale și cu toate cd-urile cu piesele de teatru radiofonic pe care le aveam și în care juca. Eram atât de tulburat și de emoționat că puteam să-i stau în preajmă, încât n-am mai avut puterea să-i spun că nu vroiam decât să-i arăt astfel cât de important este pentru mine. Așa că, desigur, în absența unor minime lămuriri de bun simț, o fi crezut că sunt vreun vânător de autografe disperat. Și, cu incredibilă răbdare, mi-a dat câte unul pe fiecare disc, carte și program!!... Vă mulțumesc, Majestate!

Când l-am rugat să-mi acorde privilegiul de a mă include pe lista sa de prieteni pe Facebook, eram aproape convins că pagina respectivă era întreținută de un administrator, chiar dacă știam că Maestrul e un fan al Internetului. Ceva mai târziu, când mi-a trimis un scurt mesaj, m-am lămurit că lucrurile nu stăteau deloc așa cum am crezut inițial și câteva zile bune nu am mai vorbit prietenilor decât despre asta...

Lansarea audiobook-ului "Miscellanea" a fost una din puținele sărbători care mi-au luminat zilele de când mă aflu în București. Mi-am desfăcut cd-ul încă înainte să înceapă lansarea discului și conferința de presă și m-am bucurat de el ca de un sfânt odor... Mica sală de la Teatrul Național unde a avut loc lansarea s-a umplut de lumină odată cu intrarea Maestrului. I-am sorbit fiecare cuvânt. M-am bucurat. Mi-am umplut inima și sufletul. M-am întristat când l-am auzit că a obosit să mai joace la radio, în piesele de teatru radiofonic... M-am înfuriat când l-am auzit pe Radu Beligan spunând că abia târziu a putut înregistra la Humanitas audiobook-ul "Contrabasul" de Patrick Süskind, doar pentru că un anume director, "liiceanu" (ei, da, așa am vrut să scriu, cu literă mică!), nu îl înghite pe cetățeanul Beligan...

Nu m-aș încumeta să vă recomand o înregistrare sau alta de pe acest disc. Mi-aș rupe de la suflet și, oricum, ar fi prea mare blasfemia. Mai bine cumpărați-l. Oricum, chiar plătind oricât, veți socoti că e gratis, pe lângă ce primiți în schimbul banilor... Însă aș vrea să știți că m-a tulburat enorm să ascult poezia pe care Radu Beligan a recitat-o la admiterea la Teatru, în fața Luciei Sturdza Bulandra.

Dar ar trebui să ascultați și "Sonetul 66" al lui Shakespeare. Și scrisorile lui Creangă către Eminescu. Și "Sara pe deal". Și Topârceanu. Și Bacovia. Și "Notele de insomniac".

Nu-i acest disc un audiobook de ascultat în gipan, pe drumul până la mall, ci o licoare neprețuită de degustat picătură cu picătură în ceas tihnit de seară, în singurătate sau lângă oameni aleși ori dragi inimii... Puțin din caseta cu comori neprețuite ale sufletului...

Plecăciune, Majestate!... Și mulțumiri.

Întrebări fără răspuns... Deocamdată.

Câte țepe le mai trebuie acestor nemernici, ca să priceapă în cele din urmă că oamenii s-au săturat de nemerniciile lor?

Câte strigăte de disperare mai vor acești netrebnici, ca să înțeleagă că oamenii au ajuns la limita ultimă a suportabilității?

Câte huiduieli mai trebuie să audă acești criminali ca să li se facă - în sfârșit! - rușine și să se ducă în fundul pământului?

Câtă nesimțire și nepăsare ne vor mai arăta Băsescu, Boc, Udrea, Berceanu și Videanu, înainte să li se arate că nu sunt nemuritori în scaunele pe care le ocupă?

Cât mai vor și mai pot românii să înghită, înainte să se trezească?

Iubind în taină...

Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.

Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.

Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi,
Copila mea cu lungi şi blonde plete?

Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii... vin' la sânu-mi…

(Mihai Eminescu)

HD

Tot visând degeaba în fiecare noapte că o să ajungă președinte - director general la TVR, doamna Raluca Turcan și-a cam pierdut răbdarea să mai aștepte. Mai nou, se ridică în picioare și bate cu pălmuța în masă la Comisia de Cultură a Senatului cum că "de unde își permite, dom'le, Televiziunea Română să deschidă încă o stație locală, la Hunedoara, TVR HD?" inpolitics.ro, care citează incidentul cu pricina petrecut ieri, mai spune că abia într-un târziu membrii comisiei i-au explicat reformatoarei că HD înseamnă "high definition", adică televiziune cu o calitate superioară a sunetului și imaginii și nu Hunedoara.

Astăzi, doamna Turcan a anunțat că dă în judecată inpolitics.ro pentru insultă, pentru că a creat și difuzat știri false despre activitatea ei. Normal. ;)

Post

S-a dus şi Eurovisionul ăsta... Dar, deşi au trecut deja câteva zile şi lucrurile s-au mai calmat un pic, încă „frige” destul de tare tot ce s-a întâmplat la Oslo. Şi, aşa cum spuneam, o să avem multe de povestit şi de întors pe toate părţile şi concursul de anul ăsta...

Am să iau lucrurile pe rând, aşa cum arată clasamentul, de jos în sus...

25. Marea Britanie – Ah, ce satisfacţie teribilă am, când îmi amintesc cum ne desfiinţau nişte ziare englezeşti înainte de concurs, spunând că România, alături de Finlanda şi de Rusia, ar trebui să-şi frângă mâinile de ruşine pentru piesele slabe pe care le prezintă anul acesta la Eurovision. Acum, uitaţi-vă cu câtă mândrie îşi „poartă” Marea Britanie ultimul loc din clasament! Când o fi fost scris cântecul lor, la începutul anilor 80?

24. Belarusul şi cu fluturii lui – Penibil...

23. Irlanda – Ascultând încă o dată piesa lor, mi-am dat seama şi mai bine cât de banală e şi ce voce mediocră au trimis... Unde sunteţi voi, Johnny Logan şi Linda Martin?

22. Moldova – Nu mi-au spus nimic nici de data asta. Aşa că nu le-am dat 1,19 euro cu TVA inclus. Nu au meritat.

21. Cipru – Cântec cu adolescenţi în jurul focului de tabără. Staţi bine pe locul ăsta.

20. Norvegia –Ţara organizatoare a trimis anul ăsta la concurs un top model care a încercat să cânte, însă fără prea mare succes. S-a văzut şi în rezultatul final. Pe merit.

19. Islanda – Unul din cele câteva cântece de care m-am îndrăgostit „la prima auzire” la ediţia asta! Absolut fantastică melodie, cu un sound irezistibil, o declaraţie de dragoste plină de sinceritate şi de optimism, pe o voce excelentă! Europenii au fost fraieri şi de data asta! Pierderea lor.

18. Portugalia – Şi ea tot la locul potrivit. O „cântăcioasă” care a luat cu prea mare dificultate notele joase, iar pe cele de sus le-a cântat doar în falset, dacă nu le-a falsat de-a dreptul.

17. Bosnia-Herţegovina – Şi de data asta, prea zgomotoasă pentru mine.

16. Albania – Excelentă din toate punctele de vedere! Merita să fie în Top 5...

15. Spania – Cântec interesant, depănând o poveste, voce foarte bună, punere în scenă frumoasă. Partea cu „invazia” scenei nu făcea parte din scenariu. Noroc că cetăţeanul catalan nu a pus şi o bombă pe scenă, ca să fie protestul secesionist complet. Un mare minus pentru partea de securitate a organizatorilor, care au fost luaţi absolut pe sus de incident. La cât sunt de paşnici, de naivi şi de inocenţi scandinavii, nici nu mă miră... La cum le mănâncă imigranţii arabi şi asiatici alocaţiile şi ajutoarele sociale...

14. Israel – Încă o dată, o baladă frumoasă urlată şi răcnită pe arătură. Oribil. Au primit mai mult decât au meritat.

13. Serbia - Un Tokio Hotel transgender hidos, sărind şi sughiţând pe scenă. Plus Bregoviciul pe care îl urăsc, de când l-am auzit cât folclor românesc a furat. Marş acasă!

12. Franţa - Stupid. Melodie de plajă.

11. Rusia – Sărman şi patetic. Boooo!!!

10. Ucraina – Cântec minunat, dificil de cântat live. Cântăreaţă foarte bună. Şi frumoasă. Merita un loc mai bun, după părerea mea.

9. Georgia – O interpretare excelentă, un cântec foarte bun, o frumoasă foc!

8. Grecia – O, nuu!! Eurovision-ul e un concurs de cântece, nu de împrăştiat hormoni de gorilă pe scenă! Categoric, nu!

7. Armenia – Bună, dar nu foarte bună. Locul 7 a fost suficient.

6. Belgia – Too soft, too lazy... Almost boring.

5. Azerbaijan – Cântecul rămâne unul rafinat, superb, după părerea mea, dar Safura nu a fost în cea mai bună zi a ei. Am crezut multă vreme că „Drip Drop” o să câştige, dar, sâmbătă seara, locul 5 mi s-a părut corect.

4. Danemarca – Prea comercială şi prea prăfuită, sună ca Baccara ori ca BZN. Şi mai e şi cântată fals... Incredibil că a primit atâtea puncte!...

3. România – Ai noştri au fost excelenţi şi de această dată, chiar dacă uşor crispaţi... Oricum, a fost absolut fantastic faptul că am primit puncte, şi încă multe, de la ţări de la care, de obicei, nu primeam niciodată nimic, Suedia, Norvegia sau Marea Britanie, care ne făcuse praf în presă cu doar câteva zile înainte. „Playing With Fire” merita chiar locul 2. E bine şi aşa, oricum. Foarte bine! Felicitări!

2. Turcia – Din nou, NU! Mult prea sus.

1. Germania – Ei, daaaa! Un cântec fresh, sincer, simplu şi irezistibil. Iar dulceaţa asta de fată m-a cucerit definitiv cu look-ul ei! Rochie simplă, neagră, nimic pe fundal, doar ea şi sinceritatea declaraţiei sale de dragoste. Cui nu i s-a întâmplat să se învârtă ca un satelit în jurul altcuiva, pierdut iremediabil în aburii iubirii? Da, nemţoaico, ţi-ai meritat întreaga grămada de puncte adunată din toată Europa. Restul bârfelor şi comentariilor răutăcioase nu fac nici cât o ceapă degerată. La anul mergem la Berlin! Yupiiiii!!!...

O notă mare pentru NRK, televiziunea organizatoare. Un exemplu de profesionalism desăvârşit, eleganţă în simplitate, un show de televiziune sobru, dar plin de culoare şi de lumini senzaţionale, un sunet pe scenă ca pe cd, intermezzo-uri video înregistrate - absolut senzaţionale. Până şi fontul informaţiilor afişate pe micul ecran era impregnat de bunul gust tipic scandinavilor. Mulţumim, Norvegia!