Ce-am ascultat în 2011

Întotdeauna am legat muzica pe care am ascultat-o de stările mele de moment. Și invers. Muzica îmi amintește mereu de întâmplări și evenimente din viața mea, de locuri, de oameni, de gesturi, de povești. Există înregistrări pe care le-am ascultat o singură dată și de care m-am îndrăgostit încă din prima clipă, ca să umblu apoi după ele chiar și 15 ani. Era vremea când download-ul de pe internet nu exista nici măcar în închipuire. La fel de bine, sunt bucăți pe care le știam și care nu mi-au spus nimic multă vreme, dar de care m-am îndrăgostit abia după ce s-au legat de un anumit moment din viața mea.

Ascult absolut orice gen de muzică. Mai puțin manele și genul acela urlat de rock, pe care nu îl înțeleg... Sunt absolut deschis la muzica din zone ale lumii care pe unii i-ar putea lăsa indiferenți. Există artiști excepționali de care lumea largă habar n-are. Pe vremea când lucram la radio eram la curent cu toate lansările de discuri, recenziile, criticile, clasamentele de difuzări și vânzări. Știam tot ce era important din punctul ăsta de vedere.

Muzica bună nu are nici vârstă și nici moarte. Din păcate, totul se îndreaptă, în ultimii ani, în direcții absolut stranii, ca să nu spun tembele. Acum, tot iureșul ăsta din clasamente mă năucește. Topurile sunt invadate de hoarde de „artiști” care scot un single, două, poate un album, apoi dispar și nu mai auzi nimic de ei. De cele mai multe ori e foarte bine că se întâmplă așa, pentru că oricum nu fac doi bani. Astăzi, „muzică” nu mai înseamnă voce, melodie, armonie. Înseamnă exhibiționism, șoc, vedenii. Acest buboi numit Lady Gaga crește și tot crește. Aștept cu nerăbdare momentul când se va sparge... Aștept ziua când Inna nu va mai câștiga 70.000 de euro pe noapte, iar lumea se va întoarce la Muzică.

Marile nume, marile voci reușesc cu greu să-și mai facă loc pe rafturile magazinelor cu discuri... Însă și în 2011 am descoperit, Slavă Domnului!, voci impresionante, artiști copleșitori, cântece superbe... Și, cum îmi plac clasamentele și statisticile, m-am folosit de o opțiune existentă în Winamp, care îți permite să vezi ce ai ascultat cel mai mult într-un anumit interval de timp. Privind înapoi la 2011, a ieșit ceva foarte interesant...

IANUARIE Hurts – Stay

Pe cei de la Hurts i-am descoperit absolut întâmplător, fără să am habar că ei fuseseră cu două luni înainte într-un club din București. Am început anul cu dreptul, când credeam că, după Gary Barlow, englezii uitaseră să mai facă muzică adevărată... În ianuarie, pe ei i-am ascultat cel mai mult.

FEBRUARIE Georg Friedrich Händel. Agrippina (1709) - Lawrence Zazzo. Coronato il crin d'alloro (live, 2004)

După ce l-am văzut pe Narcis Iustin Ianău la „Românii au talent”, am vrut să aflu cât de numeroși sunt contra-tenorii pe scenele lumii. Și așa am dat de acest Lawrence Zazzo, socotit ca fiind una dintre cele mai mari voci de acest gen. Am ascultat, în februarie, bucata asta atât de mult, încât am simțit nevoia s-o fac ringtone... :)

MARTIE Joni Mitchell - Both Sides Now (live, 2000)

Am auzit „Both Sides Now” pentru prima dată la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2010. Această versiune live, înregistrată în anul 2000, am ascultat-o de „Ora Pământului”. Acasă, pe întuneric, ca să mă alătur celor care au stins toate luminile, de dragul planetei noastre. :) În noaptea aceea a sunat într-un fel neobișnuit... Atât de neobișnuit, încât, timp de multe zile, n-am mai ascultat altceva...

APRILIE Iustin Narcis Ianau - Adagio in G Minor by Albinoni (live, Românii au talent)

Ei, da, acest copil m-a dat gata! N-am auzit niciodată o versiune atât de frumoasă a acestui „Adagio”! Am ascultat bucata asta până la disperarea vecinilor mei... Narcis ar trebui să cânte lucruri grele, serioase, pentru că poate. N-am nicio îndoială, cu multă muncă, va ajunge un mare artist.

MAI Loukas Giorkas feat. Stereo Mike (Greece) - Watch My Dance (live, Eurovision 2011 Düsseldorf, the final)

Daaa! Eurovisionul! N-a fost o ediție rea... În fiecare an descopăr câte ceva care îmi merge la suflet. De data asta am fost foarte impresionat nu doar de acest mix între muzica tradițională grecească și hip-hop-ul zilelor noastre, cât mai ales de pasiunea din vocea acestui tânăr cipriot adoptat de Elada. Contează atât de mult ce transmiți pe scenă!... Și chiar nu mai are importanță că nu a câștigat concursul. La gusturile muzicale ale Europei, nici nu mă mai mir...

IUNIE Loukas Giorkas - San Planodio Tsirko (live, X Factor)

Acest Loukas Giorkas era deja o vedetă în Grecia, așa cum am aflat după Eurovision. Câștigase, cu un an în urmă, prima ediție a show-ului X Factor de acolo. A cucerit prin felul nou și plin de pasiune în care a interpretat cântece tradiționale grecești foarte iubite. Am căutat versiunile lor originale sau cântate de alți mari artiști greci. Nu mă tem s-o spun, acest tânăr cântă mai bine decât mulți dintre ei! Un mare câștig pentru muzică!

IULIE Brenda Star/Donna Freeman/Mona Roșoga - I Still Love You (Live, Festivalul Cerbul de Aur, Brașov)

De dorul Monei Roșoga, despre care nu mai știe nimeni nimic, de dorul „Cerbului de Aur”, am dat peste această înregistrare. Unul dintre cele mai frumoase cântece românești într-o triplă interpretare. Minunat!

AUGUST Aneta Stan - Balada fetei dunărene

Folclorul dobrogean are ceva aparte. Nu spun asta pentru că sunt dobrogean, ci pentru că sună absolut special. Iar baladele populare mi-au mers întotdeauna la suflet. Aneta Stan este o mare voce. Iar „Balada fetei dunărene” s-a numărat printre cele mai frumoase 100 de cântece populare românești ale secolului XX. Este primul succes al Anetei Stan. E o înregistrare veche, dar ce-mi pasă? E superbă!

SEPTEMBRIE Loukas Giorkas - S'anazito sti Saloniki (live, X Factor)

Ei, da, Loukas Giorkas și-n septembrie! Acest tânăr știe să facă bijuterii chiar și din cântecele care ar putea părea banale ori plictisitoare, așa cum sunt unele atunci când sunt cântate de „bătrânii” muzicii grecești. De fapt, cam tot ce a cântat el la X Factor a fost mai bun decât originalul... Nu-s acestea semnele unei mari cariere muzicale?

OCTOMBRIE Ebi – Pelk

O, daaa!... Pe Ebi l-am ascultat prima dată acum vreo șapte ani. Cam tot ce cântă îți merge la suflet. Ebi a plecat de mulți ani din Iran, chiar înainte de Revoluția Islamică din 1979. În ciuda „zidului” ridicat de cenzura de la Teheran, Ebi este extrem de popular în Iran. Unul dintre cântecele sale a devenit imnul protestatarilor persani din timpul manifestațiilor din 2010. Ebi cântă de 40 de ani și este iubit nu doar de cei de seama lui, ci și de tineri.

NOIEMBRIE Ebi – Pelk

„Pelk” înseamnă „clipire”. Și l-am ascultat până la obsesie nu doar în octombrie, ci și în noiembrie și tot timpul de când l-am descoperit și până acum. O voce atât de pasională și un instrument tradițional care să sune așa cum se aude în acest cântec nu te pot lăsa indiferent. Ebi este o marcă garantată a artei muzicale. Aș cumpăra cu ochii închiși orice disc al acestui artist. Știu că n-aș risipi niciun bănuț. Și cred că acest cântec este cel pe care l-am ascultat cel mai mult în 2011...

DECEMBRIE Adele - Someone Like You (Live from Brit Awards 2011)

Da, la sfârșit cântă Primadona! Adele este cea mai mare revelație muzicală pe care am avut-o în ultimii ani! Ce vrei mai mult decât o voce de excepție, un pian, multă pasiune și tot sufletul pus în palma celui care ascultă. Adele a spulberat toate clasamentele și statisticile muzicale din Marea Britanie. Adele a devenit cel mai bine vândut artist din Regat în 2011 și în tot acest început de secol XXI. Cântă și spune numai ce simte și nu se teme să-și arate sentimentele. Nimic nu este prefabricat și artificial la ea. Sinceritate, adevăr, sentiment și pasiune. Nu trebuie să se dezbrace pe scenă, nu trebuie să-și desfacă picioarele ca Madonna, nu trebuie să se îmbrace în rochii de carne ca Lady Gaga și nici nu se atârnă de funii ca Pink sau Britney Spears... Adele este tot ce ar trebui să fie un cântăreț pe scenă. Nici mai mult, nici mai puțin...

Vă urez să ascultați Muzică și să vă bucurați sufletele!

„Se învârtește roata”

Acesta a fost primul cântec pe care l-am auzit pe anul acesta. Cum nu se poate mai bine, e cântecul meu preferat de la Zdob și Zdub! Nebunii de la Chișinău au făcut spectacol, lumea a jucat hora, a fost frumos. Am început anul cu zâmbetul pe buze. Așa să ne fie tot anul!

„Se învârtește roata...” Să fie pace, să fie pâine, să fie bine! Să avem un 2012 cu sănătate, zile cu soare, spor în casă și liniște în suflet!

La mulți ani!

Și noi putem fi minunați

Colind necunoscut

În urmă cu câteva zile, într-o dimineață, mă aflam pe peron, la metrou, în drum spre serviciu, când am auzit un colind. Frumos, cum nu mai auzisem de multă vreme. De altfel, trebuie să recunosc că nu m-am dat niciodată în vânt după colinde, poate și din cauză că prea multe voci înregistrează astfel de albume, deși ele se „ocupă” de cu totul alte genuri muzicale. Ei bine, de data asta, a fost altceva... Colindul venea de undeva, de sus, de la capătul scărilor. M-am gândit că era vreo gașcă de studenți, pentru că se auzeau mai multe instrumente și o voce. Am dat să urc scările și să văd cine cântă. Mă gândeam chiar să întreb cum se chema colindul. Însă metroul venea, eu mă grăbeam și am renunțat. Mi-am zis că o să mai dau eu de tinerii cu pricina. Ori nu, și asta e. Apoi mi-a părut rău că nu m-am întors din drum. Ziua întreagă mi-a fost imposibil să-mi scot din minte colindul cu pricina. M-a obsedat!

A doua zi, îl aud din nou. Tot la metrou. Măi să fie! Mă uit în jur... Nu cântă nimeni pe peron. Ridic privirea și îmi dau seama că muzica vine de la difuzoarele din stația de metrou! Ce disc or pune ăștia? Chiar nu recunosc vocea! Și-mi place colindul ăsta! Pe cine să întreb? Lumea din jur nu pare să audă nimic! Sunt eu nebun? Numai mie-mi place? În fine, plec resemnat...

În seara următoare, îl aud din nou! Nu mai rabd și mă duc la cel care vinde cartele de metrou. Chiar cu riscul de a părea ciudat, îl întreb cine îmi poate spune ceva despre colind. Domnul îmi arată un număr de telefon afișat pe geam, unde se pot face reclamații și îmi spune să sun acolo, poate aflu ceva. Sun. Cel de la dispecerat îmi spune că nu știe nimic și că habar nu are cum să mă ajute, pentru că nu are nicio legătură cu cei care pun muzica de la metrou. Singurul lucru pe care îl știe este că sunt niște colinde cumpărate de Metrorex. Ce înseamnă „cumpărate”, nu-mi dau seama, dar mă las păgubaș și de data asta...

În după amiaza asta, în drum spre casă, aud din nou colindul, o bucățică din el, în timp ce metroul oprește într-o stație. Până să mă dau jos din metrou, se termină. Mă așez înciudat pe o bancă și aștept. Îmi spun că am să stau aici până or să-l pună din nou, chiar de-ar fi să-mi petrec seara de Ajun într-o stație oarecare de metrou!!! După aproape o oră de liniște, slavă Domnului!, îl aud din nou!!! Îl recunosc de la primele acorduri! Scot repede telefonul și încep să-l înregistrez. Mă uit spre tabela care arată câte minute mai sunt până vine următorul metrou, nu vreau să vină și să-mi asurzească telefonul tocmai acum! 2 minute... Bine-ar fi să întârzie... Da' de unde... Exact când ai nevoie să-ți întârzie metroul, taman atunci sunt punctuali! Apuc să înregistrez colindul aproape integral! :) Îl am și îl ascult încontinuu până acasă... Din când în când îmi surprind un zâmbet pe față, dar nu dau doi bani pe cei doi din fața mea care se uită la mine și, din când în când, își spun ceva la ureche... Colindul nu se aude grozav, dar mă mulțumesc și cu atât. Sunt fericit!...

- Colind necunoscut
   

Vă urez un Crăciun fericit, cu sănătate, cu pace în suflet și cu bucurie!
La mulți ani!

Și noi ne-am plecatu,

Și noi ne-am plecatu,

Voi ziori de ziuă,

În sat la colindat,

În sat la colindat.

Tăt din casă-n casă,

Tăt din casă-n casă,

Voi ziori de ziuă,

Nimeni nu ne lasă

Făr' jupânu gazdă.

În casă ne-o lăsatu,

În casă ne-o lăsatu,

Voi ziori de ziuă,

De cină ne-o datu

Și vin de gustatu.

Cină cu lumină,

Cină cu lumină,

Voi ziori de ziuă,

Și pat de hodină,

Şi pat de hodină.

Afar' am ieșitu,

Afar' am ieșitu,

Voi ziori de ziuă,

Și-n jur am privitu

Și noi am văzutu.

Doi vulturi se batu,

Doi vulturi se batu,

Voi ziori de ziuă,

Și i-am întrebatu,

Că di ce se batu?

Și ei au răspunsu,

Și ei au răspunsu,

Voi ziori de ziuă,

"Păntr-un glob de aur,

Păntr-un glob de aur".

Noi li l-am luatu,

Noi li l-am luatu,

Voi ziori de ziuă,

Și gazdii l-am datu,

Și gazdii l-am datu.

Ea l-o pus pă masă,

Ea l-o pus pă masă,

Voi ziori de ziuă,

Și-o sclipit în casă,

Şi-o sclipit în casă.

Și l-o pus în tindă,

Și l-o pus în tindă,

Voi ziori de ziuă,

Și-o sclipit în grindă,

Și-o sclipit în grindă.

Așa am răsplătitu,

Așa am răsplătitu,

Voi ziori de ziuă,

Păntru găzduitu,

Păntru găzduitu.

Și la despărțire,

Și la despărțire,

Voi ziori de ziuă,

Dorim fericire,

Dorim fericire.

București, Coreea de Nord

Am sentimentul că prezentarea cu lacrimi și suspine a anunțului morții liderului preaiubit la televiziunea centrală (și unică) a Republicii Populare Democrate Coreene face parte din fișa postului colegei mele de la Phenian. Nu-mi explic altfel o asemenea „punere în scenă” a devotamentului dus până la patologic al doamnei... N-am nicio îndoială că, măcar citind telegramele agențiilor internaționale de presă (pe telex, pe cartoane perforate, pe ce or avea ei acolo...) și privind la imaginile preluate prin satelit, doamna prezentatoare de știri Hau Miau Babalau a aflat cu multă vreme în urmă că țara ei nu e Raiul pe Pământ, iar „liderul” nu e cel mai deștept și nepătat conducător de pe lumea asta... Probabil că securiștii din jurul ei ar fi interpretat drept bucurie personală o lectură sobră, dar decentă a comunicatului privind dispariția lui Kim Jong Il... Așa că, „mai bine să-l plâng eu pe lider, decât să mă plângă copiii mei pe mine”, nu?...

Și-atunci de ce să ne mai mirăm atâta de toată isteria națională care a copleșit Coreea de Nord? Oamenii aceia care plâng pe stradă, își smulg părul din cap și se tăvălesc pe caldarâm chiar nu știu ce se întâmplă dincolo de graniță. Ei chiar sunt convinși că liderul lor îi apără de invazia Occidentului depravat care vrea să le fure țara. Cine să le spună că liderul lor nu a murit de epuizare fizică și psihică, muncind spre propășirea țării, ci din cauza îmbuibării cu mâncare fină, trabucuri și coniac? Cine să le spună că ei trăiesc încă în anii 50-60 în timp ce lumea se dezvoltă cu o viteză din ce în ce mai mare?

Ceaușescu ar fi fost fericit în Ceruri (sau unde o fi ajuns el), dacă ar fi avut un sfârșit similar și ar fi văzut „de sus” un popor la fel de spălat pe creier... Bine că n-a mai apucat! Mult nu mai era să ne fi transformat în Coreea de Nord a Europei!

2011 a fost un an bun pentru dictatori și demenți (dacă simțiți nevoia, folosiți ghilimele). Osama bin Laden, Gaddafi, Mladici, Kim Jong Il... Ceva trebuie să se întâmple și în Coreea de Nord. Teroarea și nebunia de acolo nu mai pot dura la nesfârșit... Nici măcar China și Rusia nu cred că mai au chef de toate astea... Așteptăm vești bune și din Siria și Iran... Doamne-ajută!

P.S. Ambasada Republicii Democrate Coreene la București a anunțat că va deschide o carte de condoleanțe la sediul său... Nu știu de ce mă încearcă un sentiment de milă...

Mălina mea

Nu știu să scriu despre asta... „Mălina Olinescu a murit.” A fost primul lucru pe care l-am aflat astăzi, pe toate canalele noastre de știri, pe toate paginile online ale ziarelor, pe Facebook... Din toate părțile. Tocmai ea. Mălina mea.

De când o știu, de când am văzut-o prima dată, la „Școala vedetelor”, am vrut să-i scriu... să-i spun... să-i povestesc... N-am găsit niciodată nicio cale... Am visat-o... Abia cu câteva săptămâni în urmă, un coleg de-al meu a făcut rost pentru mine de adresa ei de mail. Am fost fericit. Mi-am spus că o să-i scriu, ea o să fie încântată de tot ce va citi și îmi va răspunde. Însă n-am găsit niciodată cele mai frumoase cuvinte, cele mai potrivite... Și nu i-am trimis niciodată acel mail... Am și acum în geantă adresa ei pe o bucată de hârtie, o țin la mine tot timpul...

Numai Dumnezeu știe cât am răscolit internetul, ani în șir, căutând un loc în care să scriu ceva, astfel încât ea să poată vedea. Abia azi, citind ziarele online, am dat peste un fel de pagină personală a ei, unde mai publica uneori câte un gând... De ce nu am găsit-o până acum???

O voce minunată... O femeie frumoasă... Un om nefericit... Atâta risipă a celor din jur, cărora nu le-a păsat de nimic din toate astea...

Jan Werner - R.I.P. 29.09.2006

Execrabil. Agresiv. Necioplit.

O spun din capul locului, întotdeauna am privit cu admirație la felul în care americanii au știut să facă spectacol din cele mai mărunte și plictisitoare momente publice. Bunăoară, s-o asculți pe Whitney Houston cântând imnul american, nici nu mai contează la ce eveniment, este un moment pe care ți-l poți aminti o viață întreagă. „La Marseillaise” cântată de Mireille Mathieu îți dă oricând fiori de emoție. Și așa mai departe... Mereu am spus că și artiștii noștri ar trebui să fie invitați să cânte imnul național la evenimente importante... „Deșteaptă-te, române!” cântat de Andra la meciul lui Bute a fost un moment cu adevărat emoţionant. Alegerea lui Marcel Pavel să facă acelaşi lucru la România-Franța mi se pare la fel de bună. Ce se întâmplă acum, după momentul imnului, de aseară, este cu totul altceva...

Să recunoaștem! Evenimentul de aseară nu era un concert al corului Madrigal, unde toată lumea stă smirnă şi ascultă, cu ochii dați peste cap de extaz, armonii muzicale, voci angelice şi vorbe cu simţire... 55.000 de masculi, încinşi bine de bere înainte de meci şi turbaţi că nu au voie să fumeze pe stadion, abia aşteptau să se termine chestia cu imnu' şi să-nceapă meciu', să-și poată da drumu'... Mai aveau ei răbdare să cânte Pavel strofele 1, 2, 4 și 11 din imn, potrivit legii? S-avem pardon. Este chiar atât de grav că a luat solistul două versuri dintr-o parte și le-a pus în altă parte? A ciobit el în acest fel mândria de a fi român și demnitatea cu care trebuie tratate însemnele de stat? Nu cred. Se întâmplă asta mult mai mult, mult mai des și mult mai grav în alte părți și nu dă nimeni doi bani... Chiar a fost o tragedie faptul că solistul a cântat altfel două note? Deloc. Artiștii sunt oricum obișnuiți să facă „floricele” și „danteluțe” în toate cântecele. A fost ok și de data asta, a sunat foarte bine. Nu era necesar să fie scorțos și bătut în cuie, nu cânta imnul la o vizită de stat și nici nu înregistra pentru eternitate versiunea oficială a imnului României. De aceea mi se pare aproape penibil să amendezi Federația Română de Fotbal și pe cântăreț pentru toate astea. Hai să fim mai catolici decât papa! Prefectul Capitalei „pica” un pic mai bine pe „subiect” dacă nu ieșea în public pentru a anunța o amendă și dădea un simplu comunicat în care să-și exprime nemulțumirea (și atât!) și să ceară ca, pe viitor, să se facă altfel... Puțin cam prea „scrofulos la datorie”...

Pentru mine ar fi rămas toate niște lucruri minore (și așa și sunt), dacă nu l-aș fi auzit astăzi pe Marcel Pavel aruncând venin și lături asupra unei prezentatoare de la Realitatea TV. L-am ascultat siderat și dezgustat pe Marcel Pavel folosind un limbaj execrabil, vorbind pe un ton agresiv, necioplit, fără să mai asculte întrebările moderatoarei, dar plângându-se tot timpul că este întrerupt, aceleași cuvinte și răspunsuri repetate la nesfârșit, indiferent de întrebare, formula „Înțelegeți?” de mult prea multe ori - o dovadă de mare impolitețe, ca și cum prezentatoarea era oligofrenă cu acte în regulă și incapabilă să priceapă ce spunea el... Mi-a fost foarte, foarte greu să găsesc suficientă răbdare pentru a asculta până la capăt această avalanșă de etichete jignitoare cu care nu ai dreptul niciodată să te afișezi în public. Nici ca om de rând, nici ca vedetă ce pretinzi că ești... și cu atât mai puțin în dialogul cu o femeie... Nu mi-am imaginat nicio secundă că o voce atât de mare poate să aibă un caracter... de acest gen...

Vă meritați soarta!

Aud că liderii PDL Constanţa strâng semnături pentru declanşarea unui referendum ca să-l azvârle pe Mazăre din scaunul de primar. Gigi Chiru, liderul PDL-iştilor constănţeni, este nemulţumit că primarul-dansator nu face nimic pentru mai binele constănţenilor. Chiru îi dăduse lui Mazăre, luna trecută, termen până la 1 septembrie să-și depună demisia de onoare, pentru că nu a fost în stare să rezolve problemele Constanței. Şi-atunci s-a gândit că dacă deschide el lista, constănţenii vor da năvală să-i urmeze exemplul, dornici să găsească un cetăţean căruia să-i pese de prăpădita de Constanţa... Pentru o clipă am tresărit, sperând că locuitorii de la mare se vor trezi, în sfârşit! Până la declanşarea acestei campanii, niciun gest de felul ăsta nu s-a mai întâmplat la Constanţa de la deschiderea deja defunctului post local de știri cu finanțare liberală, CTV.

"Primarul Mazăre nu este în primărie, este obişnuit să chiulească, sunt sigur că este la plajă, se dă cu zmeul. Ne-am obişnuit cu felul în care înţelege să fie prezent la locul de muncă domnul primar, vara este pe plaja din Mamaia, iar iarna pe plaja din Brazilia. Aşa cum am promis, am aşteptat cele trei săptămâni, timp în care am constatat că primarul îmbătat de putere nu a reuşit să revină la realitate şi să reuşească să-şi depună demisia de onoare în semn de respect faţă de constănţeni şi faţă de oraş. Este uşor de constatat că domnul primar se comportă total nepotrivit cu funcţia pe care o are, permiţându-şi să transforme oraşul în propria moşie, iar bugetul local, în propria vacă de muls.", zicea domnul Chiru pe 1 septembrie, când a declanşat lăudabila, dar inutila campanie...

„Noutăţile” astea nu mai sunt de multă vreme nişte noutăţi pentru nimeni... Dacă aţi vizitat Constanţa în ultimii ani, sunt convins că aţi observat starea jalnică a oraşului. Cazinoul mai are puţin şi pică, noroc că l-a luat Udrea în grija ministerului ei (chiar cred că ceva bun se va întâmpla în acest sens!). Primăria lui Mazăre n-a fost în stare atâţia ani să scrie un amărât de proiect, să ia nişte fonduri europene ca să-l repare. N-a fost în stare sau nu i-a păsat. Poluarea sufocă oraşul, după ce primarul a scos tramvaiele şi troleibuzele şi le-a înlocuit cu autobuze pe motorină. Zona Peninsulară a ajuns să arate ca Valea Plângerii. Curând se-alege praful de ea şi aşa, chiar dacă nu o să trântească Mazăre beton şi mall-uri peste statuia lui Ovidiu şi peste toate ruinele antice din jur... Parcurile s-au împuţinat, iar cele care au rămas sunt scobite de excavatoare. Singurele lucruri frumos lustruite în parcurile constănțene sunt panourile pe care Mazăre scrie că nu este el de vină. Strada Traian se va prăbuşi curând peste valea portului şi va trage după ea toate blocurile de pe margine... Teatrul, Filarmonica, Fantasio, s-au dus toate... Constănțeni, ce vă doare cel mai tare dintre toate prăpăstiile astea?...

Constanţa a încremenit la imaginea pe care o avea la începutul anilor ‘90. Un oraş incapabil să se modernizeze elegant, astfel încât să facă din comorile pe care le are, atracții pentru turiști și motive de mândrie pentru localnici. Constanța nu mai este decât un orășel de provincie, cenuşiu, paralizat, prăfuit, uitat de Dumnezeu și ignorat de primar.

Mi-ar plăcea să cred că această „chemare la luptă” a lui Chiru va fi mai mult decât o biată știre într-un colț uitat de site al unei agenții de presă și mai mult decât o simplă acțiune cu iz de propagandă de partid. Mă-ndoiesc. Constănţenilor le este foarte bine aşa cum sunt acum. De prea mulți ani, 80% dintre ei preferă să-şi petreacă duminica alegerilor făcând orice altceva decât să meargă la vot. Ceilalți 20% mănâncă de la primar, o dată pe lună, un pui, un kil de zahăr, unul de ulei și unul de orez, iar pentru asta plătesc cu votul. Ieftin vot... Vă meritați soarta! Și dacă nu v-aș iubi atât de mult, nu v-aș urî atât de tare!

Şi-nc-o dată, mai, băieţi!

Dacă au crezut sau au sperat vreo secundă picaţii de la bac-ul din vară că totul va fi mult mai uşor în toamnă, iacătă, s-au înşelat amarnic, fir-ar ei să fie de dor şi de Nichita!

La naiba, camerele de supraveghere au rămas neclintite, ba mai mult, în Harghita şi Covasna, unde la prima sesiune, bac-ul fără camere fusese un mare succes, de data asta a fost prăpăd şi ungurii s-au cam făcut de „szar”. Constănţenii au fost în sesiunea de toamnă coada-cozii, că doar, de!, e mai bine să călăreşti Litoralul toată vara, în loc să stai cu burta pe română şi mate... Promovabilitate 10 şi un pic la sută... Trebuie să te străduieşti din greu să ajungi într-atât de jos... Dar lasă, că nici bucureştenii nu-s mai de Doamne-ajută... Numai 18% promovabilitate... ‘Geaba vă umflaţi voi în pene că sunteţi „capitalişti”, că tot de la coadă sunteţi şi voi... Uite, luaţi exemplu de la mehedinţeni, cu 53%. Ei, da, s-au învăţat minte şi au tras tare toată vara. Cel puţin aşa pare... Nu ştiu cu camerele de supraveghere cum au stat lucrurile pe-acolo...

E ciudat ce s-a întâmplat la Arad... Două licee au avut promovabilitate 0, iar unul 100%. Hm... Ceva e putred la Arad... Ca şi în restul ţării, de fapt... Dar, lasă, mai aveţi o şansă şi la anul... Însă prea multe griji oricum nu trebuie să vă faceţi. Pe Facebook nu aveţi nevoie de diplomă de bacalaureat, iar la mall tot ce vă trebuie este un amant „dotat” financiar...