Numele
meu a fost întotdeauna o curiozitate pentru toată lumea. Am
remarcat asta încă de când am început să merg la școală. Însă
nu am înțeles niciodată de ce unora le-a fost greu să-mi spună
corect numele, că doar nu mă cheamă
Supercalifragilisticexpialidocious. Iar „Amadeo” sau „Amadeus”
nu mi se par mai ușor de pronunțat decât „Amedeo”. Nu am
înțeles nici de ce alții au simțit nevoia să-mi fredoneze
cântecul lui Falco, atunci când m-au cunoscut. Mă rog, se poate
găsi o explicație, dar mă interesează prea puțin. Cei care vor
simți totuși nevoia să-mi cânte ceva de-acum încolo, ar putea
să-mi facă plăcerea să aleagă cântecul care a inspirat-o pe
mama atunci când mi-a ales numele.
Despre
povestea lui „Amedeo”, mama mi-a tot spus câte ceva încă de
când eram copil. Cântecul cu pricina e din perioada în care
filmele și muzica din Italia entuziasmau tineretul român. Gianni
Morandi, Adriano Celentano și toți ceilalți... Mama a auzit
cântecul la radio, prin 1970, când era însărcinată cu mine. I-a
plăcut atât de mult cum suna „Amedeo” în cântecul Caterinei
Valente, încât și-a spus că dacă voi fi băiat, așa o să mă
cheme.
CaterinaValente era, prin anii '50-'60, ceea ce numim azi divă sau
superstar. Era o femeie foarte frumoasă. Cânta, dansa, juca în
filme. Avea un mare succes în toată Europa, germanii au iubit-o
foarte mult. A lansat discuri din Statele Unite până în Africa de
Sud și Japonia. Azi are 84 de ani și trăiește în California.
Știam
de acest cântec. Și era foarte important pentru mine să-l ascult.
L-am căutat multă vreme, apoi am renunțat. În seara asta, nu știu
de ce, mi-am adus aminte din nou de el și l-am găsit pe YouTube,
pus acolo în 2012 de o casă de discuri italiană. 1957. Remasterizat.
L-am ascultat și am zâmbit. Am avut un sentiment ciudat... Am
sunat-o imediat pe mama și i l-am trimis. I-au trebuit câteva
momente să și-l amintească și să îmi confirme că acesta e
cântecul. Pentru amândoi, a fost prima dată când l-am
(re)ascultat în aproape 45 de ani... Mamă, îți mulțumesc pentru
acest nume.
