luni, 11 noiembrie 2013

Frații Karamazov

Nu mi-au plăcut niciodată cărțile foarte groase, voluminoase. Mă descurajează, pentru că, mă știu!, îmi pierd răbdarea și nu le pot duce până la capăt. Până la urmă ajung să mă lipsesc. Ăsta și este motivul pentru care nu am citit până acum „Frații Karamazov”. Nu mă voi lansa aici în comentarii critice legate de carte, nu e cazul, nu mă interesează asta și nici nu mă pricep. Sunt alții care știu să facă așa ceva infinit mai bine decât aș putea eu vreodată. Însă cartea asta am citit-o cu o pasiune cum rar mi s-a întâmplat, uneori până la lacrimi...

Ca un consumator fanatic de teatru radiofonic ce mă aflu, am fost mirat și dezamăgit să nu găsesc pe internet nicio dramatizare a „Fraților Karamazov”! Mare păcat! Știu că o adaptare radiofonică a unui astfel de roman ar fi fost o muncă enormă. Dar maeștrii de la Radio România au făcut „Numele trandafirului”, „Istoria ieroglifică”, „Sfârșit de veac în București”, „Golem”, „Don Quijote”, o mulțime de seriale, toate capodopere radiofonice! Ce bine era dacă exista și o înregistrare cu „Frații Karamazov”! Vă puteți închipui cum ar fi sunat personajele lui Dostoievski cu vocile unor mari actori români?

În căutările mele am dat peste câteva transpuneri cinematografice. Germania 1931, Italia 1969, o versiune americană veche, cu Yul Brinner... Toate palide, aproape jenante în comparație cu ce au făcut rușii, în 2009. Un serial pentru televiziune în 12 episoade, câte unul pentru fiecare din „cărțile” romanului. Un serial făcut cu tot dichisul, foarte fidel, costume de epocă, decoruri realizate cu grijă pentru detalii... uneori se aud lumânările cum sfârâie în sfeșnice!... muzică superbă, scrisă special pentru acest film și interpretată de Orchestra simfonică de stat „Noua Rusie”... Dar actorii, actorii!!! Minunat aleși și cu interpretări excepționale! Cei 5 (până la urmă) „Karamazovi” sunt cum nu se poate mai bine găsiți. Numai niște ruși ar fi putut să-i încarneze atât de bine... „Katia” și „Grușenka”, la fel! Peste toți, Serghei Gorobcenko, „Dmitri Karamazov”, este absolut incredibil! N-am mai văzut până acum un actor să-și joace pasiunile, patimile și disperările așa cum o face el!


Orice vorbe sunt inutile. Uitați-vă la acest serial! Oricum, știu că într-o zi am să recitesc cartea asta...

Frații Karamazov – episodul 1

Frații Karamazov – episodul 2

Frații Karamazov – episodul 3

Frații Karamazov – episodul 4

Frații Karamazov – episodul 5

Frații Karamazov – episodul 6

Frații Karamazov – episodul 7

Frații Karamazov – episodul 8

Frații Karamazov – episodul 9

Frații Karamazov – episodul 10

Frații Karamazov – episodul 11

Frații Karamazov – episodul 12

3 comentarii:

Unknown spunea...

Your love for Radio Theatre and books really comes across in this,well written yet again of course. Books and Radio theatre I feel stretches ( or maybe the word should be allows ) the imagination to be more free, better than any film on screen. thank you for posting K :)

Unknown spunea...

Your love for Radio Theatre and books really comes across in this,well written yet again of course. Books and Radio theatre I feel stretches ( or maybe the word should be allows ) the imagination to be more free, better than any film on screen. thank you for posting K :)

Anonim spunea...

Saved as a favorite, I like your web site!