Amedeo

Numele meu a fost întotdeauna o curiozitate pentru toată lumea. Am remarcat asta încă de când am început să merg la școală. Însă nu am înțeles niciodată de ce unora le-a fost greu să-mi spună corect numele, că doar nu mă cheamă Supercalifragilisticexpialidocious. Iar „Amadeo” sau „Amadeus” nu mi se par mai ușor de pronunțat decât „Amedeo”. Nu am înțeles nici de ce alții au simțit nevoia să-mi fredoneze cântecul lui Falco, atunci când m-au cunoscut. Mă rog, se poate găsi o explicație, dar mă interesează prea puțin. Cei care vor simți totuși nevoia să-mi cânte ceva de-acum încolo, ar putea să-mi facă plăcerea să aleagă cântecul care a inspirat-o pe mama atunci când mi-a ales numele.

Despre povestea lui „Amedeo”, mama mi-a tot spus câte ceva încă de când eram copil. Cântecul cu pricina e din perioada în care filmele și muzica din Italia entuziasmau tineretul român. Gianni Morandi, Adriano Celentano și toți ceilalți... Mama a auzit cântecul la radio, prin 1970, când era însărcinată cu mine. I-a plăcut atât de mult cum suna „Amedeo” în cântecul Caterinei Valente, încât și-a spus că dacă voi fi băiat, așa o să mă cheme.

CaterinaValente era, prin anii '50-'60, ceea ce numim azi divă sau superstar. Era o femeie foarte frumoasă. Cânta, dansa, juca în filme. Avea un mare succes în toată Europa, germanii au iubit-o foarte mult. A lansat discuri din Statele Unite până în Africa de Sud și Japonia. Azi are 84 de ani și trăiește în California.

Știam de acest cântec. Și era foarte important pentru mine să-l ascult. L-am căutat multă vreme, apoi am renunțat. În seara asta, nu știu de ce, mi-am adus aminte din nou de el și l-am găsit pe YouTube, pus acolo în 2012 de o casă de discuri italiană. 1957. Remasterizat. L-am ascultat și am zâmbit. Am avut un sentiment ciudat... Am sunat-o imediat pe mama și i l-am trimis. I-au trebuit câteva momente să și-l amintească și să îmi confirme că acesta e cântecul. Pentru amândoi, a fost prima dată când l-am (re)ascultat în aproape 45 de ani... Mamă, îți mulțumesc pentru acest nume.

Eurovision 2014. Danemarca. Finala

Acum, că ne-am mai răcorit, aș arunca o privire înapoi, cu calm, la ce a fost finala Eurovision de aseară.

În ciuda a ceea ce a devenit, în mare măsură, Eurovisionul, eu rămân, în fiecare an, la dorința și bucuria de a descoperi cântece frumoase, atât de frumoase încât să le vreau de tot în playlist-ul meu. Și se găsesc. De fiecare dată. Chiar dacă, de cele mai multe ori, nu au nicio legătură cu melodia câștigătoare... N-am chef să o iau țară cu țară, au fost și multe banalități, mediocrități, aiureli și chestii care nu au prea mare legătură cu muzica.

Belarusul a fost o surpriză foarte frumoasă. „Cheesecake” a fost chiar o prăjitură fină într-o vitrină cu acadele colorate, ieftine.

Norvegia m-a surprins, deși știam că sunt foarte talentați și muzicali. Însă o baladă atât de frumoasă, cu o voce atât de neașteptată, de la un astfel de uriaș, nu auzi foarte des și nu uiți foarte curând... Oricum, un produs prea rafinat pentru consumatorul obișnuit de „deșeuri” radio... Locul 2 mi s-ar fi părut corect pentru Norvegia.

M-am bucurat că ai noștri au făcut treabă buna. Chiar au făcut. Mai mult de atât nu se putea. Nu văd nimic ce li s-ar putea reproșa. Iar locul 12 a fost absolut onorabil pentru România.

Polonia - Chiar dacă nu gust niciodată genul hip-hop, a fost cu adevărat o plăcere să le revăd pe fete... să le revăd... să le revăd... Și cu untul, și cu rufele... și cu orice ar mai fi vrut ele...

Taman în mijlocul concursului, mi s-a părut absolut grețoasă slugărnicia comentatorului TVR, care a ținut să ne informeze că „premierul Victor Ponta se află în sală și urmărește concursul alături de soția sa.” Dacă nu era campanie electorală, poate aș fi înțeles, dar așa... Probabil că, între timp, a sunat un telefon ori a venit un sms. Altfel nu îmi explic de ce, mai târziu, a trebuit să mai auzim o dată anunțul, e drept, ușor modificat: fără soție, ci cu patru copii talentați. Mă rog... a sunat la fel de prost...

Suedia a fost ok, dar parcă în finală nu a mai fost la fel de impresionantă. Ori nu mai aveam eu chef de ea, după anunțul cu vizita prea-iubitului și stimatului...

Spania a fost preferata mea. Mi-aș fi dorit să câștige. A fost cântecul cel mai bun. Desigur, pentru mine. Vocea foarte bună. Show-ul simplu, dar perfect, foarte sugestiv. Și ploaia de pe fundal. Și părul ud al domnișoarei... și energia irezistibilă a cântecului. Mi-a plăcut cel mai mult și gata. Oricum, de departe a fost cea mai bună prestație dintre țările mari contributoare la EBU. De fapt, singura bună cu adevărat. De reținut și de reascultat des. Și nu doar în zilele cu ploaie... :)

Olanda, un cântec foarte bun. Unul dintre puținele. Și cum rar mai auzi la Eurovision. Punct.

Am avut și câteva satisfacții personale. Nu-mi pasă dacă le catalogați drept răutăți sau nu. Îmi rezerv acest drept.

Marea Britanie – O mediocritate, ca la cele mai multe ediții de mulți ani încoace. Tocmai ei, care fac praf pe toată lumea, în tabloide. Chențănituri și schelălăieli. Ce loc ați luat? 17? Noi am luat 12.

În ce privește votul, îmi vin în minte mai ales huiduielile (ah, ce armonie!) la adresa Rusiei și la adresa slugilor care le-au dat 10 sau 12 puncte. Absolut la fel de jenant mi s-a părut votul Republicii Moldova. Dacă se vota strict pe criteriul artistic, România nu avea de ce să primească 12 puncte, să fim serioși! Și în egală măsură de jenantă mi se pare și cerșeala națională românească: „Români din toate zările, votați Paula Seling și Ovi!” De ce??? De ce să nu voteze ce le place și ce e cel mai bun? Pe de altă parte, nu facem decât să ne plângem de votul geo-politic al altora...

Ok, da, zic și de „Regina Austriei”, Conchita Cârnat (cine naiba a fost cu ideea de un astfel de nume de scenă???)... Din capul locului o spun, nu am absolut nimic cu nimeni, fiecare hotărăște ce vrea cu viața lui, fie el/ea și transsexual(ă) și travestit(ă). Însă dacă vrea la Eurovision, să se hotărască dacă vrea să fie ori să arate ca o femeie sau ca un bărbat. Femeia cu barbă a fost prea mult. Dacă asta a fost găselnița care i-a dat pe spate pe telespectatorii europeni... nu mi-e clar dacă au fost cu adevărat fermecați de Conchita sau doar au votat-o în bătaie de joc. Și ca să fiu cinstit până la capăt, da, a fost un cântec bun, spectaculos, da, a fost cântat bine. Însă au fost câteva care mi-au plăcut mai mult.

Eurovision 2014. Danemarca. Semifinala II

Hai și cu Semifinala II!

1. Malta – Vine de fiecare dată cu cântece frumoase, mai ales balade... De data asta e ceva ritmat. Am notat vocea foarte bună a solistului și „chitara” lui ciudată. Un soi de country. Maltez. Drăguț, plin de energie, dar n-aș putea să-l fredonez. Next!

2. Israel – Energia crește. O evreică sexoasă. Rock. Voce dură. Atât. Nu vreau să-nvăț melodia asta.

3. Norvegia lui Jan Werner – Pian. Urale. Un viking enorm, cu barbă, cercei, tatuaje, curele de piele. Baladă. Excelentă baladă! Excelentă voce! Acum înțeleg uralele... Mi-ar plăcea să mai ascult o dată. În finală, sper...

4. Georgia – Niște ciudați, la prima vedere. Parapantă. Un cântec aproape... dezordonat. Cum or fi câștigat ăștia selecția națională de la Tbilisi? Asta-i tot ce-au avut mai bun anul ăsta?

5. Polonia – Aaa! Ce costume frumoase! Păcat de ele!... Hip-hop în polonă... Înțelege dracu' ce spun astea acolo! Mă concentrez pe frumusețea combatantelor... Mmm!... Cum bate asta... untul, cred... :) Astalaltă spală rufele... la râu, presupun... :) Eu pot să-ți ușurez viața, fato, am mașină automată de spălat! Hai, mai stați, nu plecaaați!... :(

6. Austria – Ei, iată, în sfârșit, atracția târgului, „struțo-cămila”! Nici femeie, nici bărbat, și femeie, și bărbat! Sigur va avea mare succes cu găselnița asta! Vocea e mai degrabă de adolescent, o voce în schimbare... O, Doamne! O femeie frumoasă, e drept, dar cu o barbă consistentă! Ori un bărbat cu țâțe, cu rochie și machiat ca o femeie, de scenă! Mă concentrez cu greu pe cântec... Naomi, poți sa-ți rozi liniștită toate unghiile de invidie, inclusiv de la picioare! Dumnezeule!!!...

7. Lituania – Hai, să vedem și-o femeie adevărată și normală, fie ea și dură, accept! Dar asta-i tot. Mult negru, curele, latex... O rochie n-ai găsit și tu în tot șifonierul? Că frumoasă ești... Aștept cu nerăbdare numărul următor.

8. Finlanda – Am așteptat degeaba... Ori sunt eu de modă veche, ori muzica pe care o fac și o ascultă tinerii de azi e prea zgomotoasă pentru gustul meu...

9. Irlanda – Pfuuu!!! Ce voluptoasă!!! La capitolul voce stă cam ușurel. Parcă nici nu se aude suficient de puternic, de bine... N-are suflu? Din plămânii ăștia??? Cântecul – genul ăla pe care-l uiți imediat ce l-ai ascultat. În rest, vioară și doi dansatori tradiționali. Cam puțin...

10. Belarus – Vine cu Cheesecake. Aveți grijă ce cântați, ce spuneți și cum, sunt leșinat după cheesecake! Hm!... Bun cântecul ăsta, vreau să-l mai aud o dată! Și jmekerul ăsta cântă bine!

11. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei – Și ăștia au muzică frumoasă de obicei... Ce coafură interesantă... :) În rest... Îmi pare rău, anul ăsta, nu-mi spune nimic Macedonia.

12. Elveția – Parcă-i „Album duminical”. :) Singurele părți mai acatări au fost când nu a cântat solistul, partea cu vioara și partea cu toba. Next!

13. Grecia - Cu excepția anului în care a cântat Loukas Giorkas, grecii au venit cu aceeași eternă rețetă „țopăită”. Îi asculți la radio și nici nu-i auzi. În rest... gimnastul la trambulină și cam atât. Câți or vota pentru chestia asta?

14. Slovenia – Flaut. Rochie albastră. Albastră, toată scena. Frumos albastru. Frumoasă voce, cântec bun. Mi-ar plăcea să-l aud și-n finală...

15 . România – Ai noștri. Cântecul îl știm, punerea în scenă, o știm și pe ea. De văzut dacă Paula trece cu bine de nota aceea lungă, întinsă pe mai multe game... Îmi aduc aminte de mizeriile scrise despre ea de cei de la „The Mirror”... Urale. Se aude din public „Paula! Paula”! Holograma. Ai noștri par ok. Pianul circular. Nota „aia”, cântată perfect. Show-ul, cam sărăcuț, simpluț. Dar măcar au trecut cu bine de scenă. Doamne-ajută!

În pauză, Conchita Wurst (Cârnat, adică...) e promovată masiv. Nu știu dacă la modul serios sau e doar o ironie...

Se anunță calificații. Elveția (!), Slovenia (ok!), Polonia (!), ROMÂNIA!!!, Norvegia (yesss!), Grecia (pentru ce???), Malta (fie!), Belarus (foarte bine!), Finlanda (zgomotoșii???) și Austria (de ce mi-era frică n-am scăpat... SIGUR nu a fost aleatoriu anunțată ultima! pentru show...).

În finală, îmi propun încă de pe acum, nu vreau să mă enervez...

Eurovision 2014. Danemarca. Semifinala I

N-am înțeles niciodată de ce „Only Teardrops” a câștigat Eurovision-ul! În fine, acum chiar nu mai contează. Să vedem ce ne oferă danezii, anul ăsta. N-am ascultat niciun cântec, n-am văzut niciun clip, nu știu la ce să mă aștept...

Scena pare simplă, dar nu e, e de-a dreptul spectaculoasă! Să vă vedem și să vă auzim, artiștilor! Semifinala I.

1. Armenia – Am doar eu senzația sau acest domn falsează? Un cântec interesant, păcat că-l trage în jos vocea...

2. Letonia – Jucăuș, simpatic, dar nu e genul de cântec care să mă dea pe spate.

3. Estonia – Greu rău să faci balet și să cânți onorabil! Vocea sună ok chiar și așa, dar cântecul mi se pare destul de comun, se aud la radiouri 50 la fel, în fiecare zi.

4. Suedia – Ăștia au fost tari aproape în fiecare an! Sunt curios ce aduc de data asta... Excelent! Fata asta chiar cântă! Iată că se poate la Eurovision fără să fie nevoie să-și arate bucile goale! Nu că m-ar deranja asta, dar e loc suficient pentru așa ceva în o mulțime de alte locuri. Bună voce, bun cântec! De reascultat!

5. Islanda – Începe ca Phoenix! Dar doar începe... În rest... O, Doamne, ce aiureală! Și ce costume!!! Se vede clar în ce hal se plictisesc ăștia pe acolo!... Unde ești tu, Hera Björk???

6. Albania – Voce bună, cântec bun. N-am înțeles de ce a fost nevoie s-o cocoațe pe artistă pe un piedestal. În fine... De ascultat și în finală.

7. Rusia – Am deja un sentiment de greață încă înainte să ascult cântecul, să mă iertați! Două fete blonde, gemene, frumoase, desigur. Probabil, fiice de cuceritori post-sovietici... Și-au adus și un balansoar, să se hâțâne pe el. Nimic altceva de remarcat, nici vocal, nici componistic...

8. Azerbaijan – Voce bună. Rochie superbă. Baladă frumoasă. Se aude și un instrument tradițional. Acrobata. De ascultat noaptea, în liniște.

9. Iacă și biata Ucraină – Frumoasă și drăcoasă rău bruneta asta! A venit cu „hamsterul” ei, care aleargă fără speranță către nicăieri. Acum, serios, mișto ideea cu roata în care își „chinuie” individa partenerul de show... :)

10. Belgia – Nu pot să cred ce voce are acest tip!!! Sunt paf!!!

11. Moldova – Wow! Ce costume! Vocea, cântecul sunt ok, dar nu de mare excepție. Dar ar merge de finală. Foarte tare momentul în care artista își taie părul cu... microfonul-cuțit!

12. San Marino – Drăguț. Dar nu mai mult.

13. Portugalia – Pfuuuuu! Ce rochie! Și ce femeie! Aduce mult cu Dalida! Colorat, vesel, un cântec care-mi amintește de „Lambada”. Numai că, pe ăsta, nicio șansă să-l ții minte mai mult de o zi.

14. Olanda – În sfârșit! Cântec, cuvinte, voci, simplu, frumos, mesaj. De ascultat în mașină, la drum lung și liniștit, cu cine ți-e drag... De reținut.

15. Muntenegru – Ăștia au fost buni aproape de fiecare dată. Să-i auzim!... Frate, când au pus ăștia gheață pe scenă, să patineze dansatoarea??? Un cântec frumos, cald, să se topească gheața... :)

16. Ungaria – Ăsta e primul Andrasz mulatru pe care îl văd! Nu sună rău cântecul lui. Și nici vocea. Și are și o poveste. Bun.

După vot, primele 10 finaliste sunt: Muntenegru, Ungaria, Rusia (bleah!!! publicul huiduie!!! nu mă surprinde deloc reacția!...), Armenia (!), Azerbaijan, San Marino (!!!), Ucraina, Suedia (yesss!!!), Olanda (yesss!!!) și Islanda (nu pot să cred!!!). Moldova nu trece. Joi e rândul nostru...

Vă mulțumesc!

Sunt îndrăgostit de Realitatea TV de când a apărut, de tot ce a însemnat și înseamnă ea, stil, oameni care mi-au fost modele profesionale, până și de burtiere, de fontul lor, de culori și de semnalul de Breaking News. De mulți ani, mă trezesc cu Realitatea și adorm cu Realitatea. Știu, poate părea cam mult pentru unii, dar n-am nicio problema cu asta. Sunt mândru că fac parte din acest colectiv. Se spune că nu mai există în nicio altă televiziune o echipă atât de strânsă sufletește ca a noastră...

Îmi sunt dragi și îi respect foarte mult pe toți oamenii care lucrează în Realitatea TV, indiferent de departamentul în care lucrează. Însă nu m-am așteptat vreodată să primesc un mesaj atât de cald și de frumos precum acesta, de la atâția colegi. Vă mulțumesc mult. Sunt copleșit cu adevărat! Și îți mulțumesc ție, Bianca, tu ești "vinovată" de toate acestea, știu eu asta! :)

Mulțumesc mult și celor care m-au sunat ori mi-au trimis mesaje pe Facebook, pe email, pe telefon. Voi mulțumi fiecăruia în parte, dar vă rog să aveți înțelegere, îmi va lua câteva zile să răspund tuturor.

Vă mulțumesc încă o dată, vă îmbrățișez pe toți și vă urez să aveți parte numai de bine! :)

Pe scurt despre mai nimic. Selecția națională Eurovision 2014

Despre Selecția națională Eurovision 2014. Pe scurt.

"Miracle" - Paula Seling și Ovi

N-am reținut decât vocaliza Paulei din a doua parte a cântecului. Mai slab decât "Playing With Fire", de acum câțiva ani.

"Despre mine și ea" - Bere gratis

De la "Nopți albastre", nimic important, după părerea mea, de la Bere gratis. Nimic nu mi-a atras atenția nici în seara asta. Același șablon, nimic surprinzător.

"Unpredictible" - The dAdA

Cântecul n-a fost rău, dar nici nu m-a dat pe spate. Mai mult mi-au atras atenția scamatoriile iluzionistului.

"You Know" - The Zuralia Orchestra

Să-mi fie iertat, n-am mai auzit de această formație. Și zău că nu-mi pare rău, n-am pierdut nimic.

"Kind of Girl" - Vizi

Un cântec de mijloc de top. Top 40. Păcat de voce, că îl duce. Și merita un cântec mai bun.

"Hearts Collide" - Anca Florescu

Un cântec drăguț, interesant orchestrat. Dar îl ții minte după ce ieși din sală? Dacă și-ar fi controlat vocea așa cum ar fi trebuit, chiar ar fi sunat bine... Păcat.

"Fiorul iubirii" - Silvia Dumitrescu

M-am bucurat să o aud din nou cântând pe Silvia. Dar ceva n-a mers... Sună prea a anii '80?

"Letting Go" - Renee Santana feat. Mike Diamondz

Repet întrebarea: poți fredona așa ceva după ce ieși din sală?

"Breathe" - Ștefan Stan feat. TeddyK

Un cântec bun, dar îi lipsește acel... ceva, care să mă cucerească.

"Dacă tu iubești" - Naomy

A fost singurul cântec pe care l-am ascultat de mai multe ori după ce a afișat TVR-ul lista celor 12 piese. Pentru că îmi place mult, așa cum sună în versiunea de studio. Pe scenă, nici Naomy, nici cântecul nu au sunat bine deloc. Iar la Eurovision se cântă pe bune! Sunt dezamăgit...

"One More Time" - Vaida

Nimic de remarcat. Plictisitor până la capăt.

"Hardjock" - Șăl

Când există pe lumea asta Zdob și zdub, de ce să ne mai batem joc de răbdarea telespectatorilor???

Nu mai aștept rezultatul final, chiar nu-mi pasă, nu prea e mare lucru de ales. Mai spun doar atât:

1. Nu am înțeles de ce s-a vorbit mai mult despre Cerbul de aur decât despre Eurovision.

2. Cântecele nu au avut un show al lor. Cântăreții au venit, au cântat și au plecat.

Concluzie: Încă un an pierdut degeaba.

Bună pace, noroc bun!

Iluzii pierdute

Scriam, azi dimineață, pe Facebook, cu entuziasm, cum am văzut Bucegii chiar din balconul meu, de la etajul 7. Aerul era atât de limpede, încât chiar se vedea zăpada de pe creste! Mai citisem cândva un articol care vorbea exact despre același lucru și era acolo și o poză spectaculoasă de-a dreptul. Din păcate, nu am avut la îndemână o cameră cu teleobiectiv, ca să fac o fotografie drept dovadă. Așa că am căutat pe internet o fotografie destul de asemănătoare cu ce am văzut eu.

Curios să aflu cum a fost posibil, l-am întrebat chiar în direct, la jurnal, pe colegul meu, meteorologul Mihai Huștiu. Care a binevoit să-mi spulbere iluziile. Mi-a explicat că nu a fost altceva decât o Fata Morgana. Curbura Pământului și distanța mare dintre București și Bucegi fac imposibilă o astfel de priveliște. Dar, cu o masă de aer rece la nivelul solului și cu una mai caldă deasupra, precum și cu ajutorul razelor de lumină care vin de la Soare într-un anumit unghi, la o anumită oră, se produce o reflexie a imaginii munților, care răspunde într-un punct precum cel în care mă aflam eu. Așa că n-a fost decât o iluzie optică...Chiar trebuie să fie totul o iluzie?...

Frații Karamazov

Nu mi-au plăcut niciodată cărțile foarte groase, voluminoase. Mă descurajează, pentru că, mă știu!, îmi pierd răbdarea și nu le pot duce până la capăt. Până la urmă ajung să mă lipsesc. Ăsta și este motivul pentru care nu am citit până acum „Frații Karamazov”. Nu mă voi lansa aici în comentarii critice legate de carte, nu e cazul, nu mă interesează asta și nici nu mă pricep. Sunt alții care știu să facă așa ceva infinit mai bine decât aș putea eu vreodată. Însă cartea asta am citit-o cu o pasiune cum rar mi s-a întâmplat, uneori până la lacrimi...

Ca un consumator fanatic de teatru radiofonic ce mă aflu, am fost mirat și dezamăgit să nu găsesc pe internet nicio dramatizare a „Fraților Karamazov”! Mare păcat! Știu că o adaptare radiofonică a unui astfel de roman ar fi fost o muncă enormă. Dar maeștrii de la Radio România au făcut „Numele trandafirului”, „Istoria ieroglifică”, „Sfârșit de veac în București”, „Golem”, „Don Quijote”, o mulțime de seriale, toate capodopere radiofonice! Ce bine era dacă exista și o înregistrare cu „Frații Karamazov”! Vă puteți închipui cum ar fi sunat personajele lui Dostoievski cu vocile unor mari actori români?

În căutările mele am dat peste câteva transpuneri cinematografice. Germania 1931, Italia 1969, o versiune americană veche, cu Yul Brinner... Toate palide, aproape jenante în comparație cu ce au făcut rușii, în 2009. Un serial pentru televiziune în 12 episoade, câte unul pentru fiecare din „cărțile” romanului. Un serial făcut cu tot dichisul, foarte fidel, costume de epocă, decoruri realizate cu grijă pentru detalii... uneori se aud lumânările cum sfârâie în sfeșnice!... muzică superbă, scrisă special pentru acest film și interpretată de Orchestra simfonică de stat „Noua Rusie”... Dar actorii, actorii!!! Minunat aleși și cu interpretări excepționale! Cei 5 (până la urmă) „Karamazovi” sunt cum nu se poate mai bine găsiți. Numai niște ruși ar fi putut să-i încarneze atât de bine... „Katia” și „Grușenka”, la fel! Peste toți, Serghei Gorobcenko, „Dmitri Karamazov”, este absolut incredibil! N-am mai văzut până acum un actor să-și joace pasiunile, patimile și disperările așa cum o face el!

Orice vorbe sunt inutile. Uitați-vă la acest serial! Oricum, știu că într-o zi am să recitesc cartea asta...

Frații Karamazov – episodul 1

Frații Karamazov – episodul 2

Frații Karamazov – episodul 3

Frații Karamazov – episodul 4

Frații Karamazov – episodul 5

Frații Karamazov – episodul 6

Frații Karamazov – episodul 7

Frații Karamazov – episodul 8

Frații Karamazov – episodul 9

Frații Karamazov – episodul 10

Frații Karamazov – episodul 11

Frații Karamazov – episodul 12

Trei focuri arde pe lume

De Maria Tănase m-am îndrăgostit din prima clipă, copil fiind, când am ascultat-o pe discurile de vinil scoase de Electrecord. Nu voi folosi epitete alese și vorbe mari pentru a descrie ce înseamnă Ea pentru mine. N-are nevoie. Atât spun, în folclorul românesc, există Maria Tănase și restul. De aceea, încercările altor interpreți de a-i cânta cântecele mi s-au părut întotdeauna, în cel mai bun caz, dovezi de mare curaj, dacă nu de inconștiență. Ori nesimțire. Ori blasfemie. Exemple nefericite, supărătoare, scandaloase chiar, sunt mult prea multe. Și îmi aduc aminte imediat de doamna aceea a cărei singură „calitate” este că are părul foarte lung și care falsează îngrozitor. Ori de alte doamne, care au manelizat cântecele Mariei Tănase... Nici măcar nu vreau să le pomenesc numele, nu merită. Le-aș spune doar atât: atâta vreme cât nu ești în stare să interpretezi cântecele Ei cel puțin la fel de bine, ceea ce mi se pare imposibil, măcar fă-o într-un fel în care să le îmbogățești cu rafinament, să le „îmbraci” cu ceva nou, dar la fel de strălucitor. Nu-ți bate joc!

Despre Alexandra Ungureanu știam că are o voce minunată și îi cunoșteam frumusețea și delicatețea interpretărilor, tocmai de aceea am fost foarte curios să o ascult, la „O dată-n viață”, cântând „Trei focuri arde pe lume”. Iar surpriza și încântarea mea au fost maxime! Rar mi se mai întâmplă să mă mai treacă fiori ascultând muzică, rar mi se mai întâmplă să mă tulbure într-atât de frumos un artist! Alexandra Ungureanu este excepțională prin felul în care cântă aici!

Sper că Alexandra nu va lăsa să se piardă un astfel de moment, măcar așa, pentru propriul palmares, de dragul celor care mai cumpără cd-urile artiștilor pe care îi iubesc sau pentru cei care mai ascultă radioul.

Pentru că se poate și altfel, pentru că sună bine, încă una! Pentru bis.

Îți mulțumesc, Alexandra Ungureanu!

 

„Puzzle”. Și despre coincidențe, decizii și pasiune.

Am fost să văd „Puzzle”. Un film despre pași pe care îi facem sau nu în viață. Despre coincidențe care îți hotărăsc destinul, în bine sau în rău. Despre decizii care ne schimbă viața într-o secundă sau în 20 de ani. Despre ce înseamnă să fii într-un anumit loc, la un moment anume, nici mai devreme, nici mai târziu, nici măcar cu 5 secunde. Despre așteptare. Despre minciună și adevăr. Despre iubire, dar și despre a folosi și a fi folosit. Despre cuvinte pe care le spunem și gesturi pe care le facem, la timp sau prea târziu. Ori deloc. Despre greșeli, despre fapte bune și prietenie. Despre riscuri pe care ți le asumi sau nu. Despre o întreagă soartă pe care ne-o țesem singuri (sau nu) din hotărârile pe care le luăm în fiecare clipă.

Există o scenă în „Puzzle”... un bilet scris de mână, lăsat rezemat de o cană de apă. Citez cu aproximație: „Prea mulți oameni vorbesc adesea despre pasiune, fără să o fi trăit vreodată.” Indiferent de alegere, de pas, de cuvânt, de gest, fă-le, spune-le, trăiește-le cu toată inima și cu toată pasiunea, fără regrete! Între un fluture care zboară spre lumină și o molie care-și petrece toată viața într-o bucată de pâslă, mai bine fluturele! Nu contează dacă îți arzi aripile sau nu. Importantă e flacăra.

P. S. Mergeți să vedeți filmul, o să vă placă. Dan Nuțu revine pe ecran după 30 de ani. Și e tot cu Ioana Pavelescu (în suflet), ca în „Rătăcire”, de unde sunt luate imaginile cu ei tineri. Adrian Titieni e convingător și mi-a plăcut pentru prima dată. Cătălina Mustață e o cățea nesuferită și frustrată, așa cum îi cere personajul. Bonus, Șerban Ionescu, ultimul lui rol.

P. S. 2 Eu am văzut „Puzzle” la Cinema Studio. Doar eu și încă vreo 20 de oameni. Liniște. Oameni educați, eleganți. Departe de mall, de zgomot, de cocalari, de pițipoance, de pungi foșnite când se stinge lumina și de sorbituri de Coca Cola. Vă recomand.