sâmbătă, 18 iulie 2015

Amedeo

Numele meu a fost întotdeauna o curiozitate pentru toată lumea. Am remarcat asta încă de când am început să merg la școală. Însă nu am înțeles niciodată de ce unora le-a fost greu să-mi spună corect numele, că doar nu mă cheamă Supercalifragilisticexpialidocious. Iar „Amadeo” sau „Amadeus” nu mi se par mai ușor de pronunțat decât „Amedeo”. Nu am înțeles nici de ce alții au simțit nevoia să-mi fredoneze cântecul lui Falco, atunci când m-au cunoscut. Mă rog, se poate găsi o explicație, dar mă interesează prea puțin. Cei care vor simți totuși nevoia să-mi cânte ceva de-acum încolo, ar putea să-mi facă plăcerea să aleagă cântecul care a inspirat-o pe mama atunci când mi-a ales numele.

Despre povestea lui „Amedeo”, mama mi-a tot spus câte ceva încă de când eram copil. Cântecul cu pricina e din perioada în care filmele și muzica din Italia entuziasmau tineretul român. Gianni Morandi, Adriano Celentano și toți ceilalți... Mama a auzit cântecul la radio, prin 1970, când era însărcinată cu mine. I-a plăcut atât de mult cum suna „Amedeo” în cântecul Caterinei Valente, încât și-a spus că dacă voi fi băiat, așa o să mă cheme.

CaterinaValente era, prin anii '50-'60, ceea ce numim azi divă sau superstar. Era o femeie foarte frumoasă. Cânta, dansa, juca în filme. Avea un mare succes în toată Europa, germanii au iubit-o foarte mult. A lansat discuri din Statele Unite până în Africa de Sud și Japonia. Azi are 84 de ani și trăiește în California.

Știam de acest cântec. Și era foarte important pentru mine să-l ascult. L-am căutat multă vreme, apoi am renunțat. În seara asta, nu știu de ce, mi-am adus aminte din nou de el și l-am găsit pe YouTube, pus acolo în 2012 de o casă de discuri italiană. 1957. Remasterizat. L-am ascultat și am zâmbit. Am avut un sentiment ciudat... Am sunat-o imediat pe mama și i l-am trimis. I-au trebuit câteva momente să și-l amintească și să îmi confirme că acesta e cântecul. Pentru amândoi, a fost prima dată când l-am (re)ascultat în aproape 45 de ani... Mamă, îți mulțumesc pentru acest nume.




5 comentarii:

Anonim spunea...

all the time i used to read smaller articles that also clear
their motive, and that is also happening with this piece of
writing which I am reading here.

Anonim spunea...

Thanks on your marvelous posting! I quite enjoyed reading it, you could be a great author.
I will make certain to bookmark your blog and definitely will come
back someday. I want to encourage yourself to
continue your great posts, have a nice morning!

Anonim spunea...

You've made some decent points there. I looked on the net for more information about the issue and found most individuals will
go along with your views on this web site.

Anonim spunea...

Oh my goodness! Amazing article dude! Many thanks, However I am going
through issues with your RSS. I don't know the reason why I am unable to subscribe
to it. Is there anybody getting the same RSS problems?
Anyone who knows the answer can you kindly
respond? Thanx!!

Anonim spunea...

My brother suggested I might like this website.
He used to be totally right. This submit actually made
my day. You cann't believe simply how much time I had spent for this info!
Thanks!