Pot fi prevăzute cutremurele?

Interviu cu Gheorghe Mărmureanu (TVR Info 2009)

Jan Werner *10.04.1976

Umbre și icoane

Cu doar câteva săptămâni înaintea ediției din 2012, UNITER a pus la dispoziția publicului înregistrarea primei gale a Premiilor Teatrului Românesc, ediția din 25 ianuarie 1993. O înregistrare absolut excepțională, realizată de TVR la Teatrul Odeon. Dincolo de evenimentul în sine, de rememorarea nașterii „Oscarurilor” teatrului românesc, de prima „vedere” a minunatului trofeu pregătit pentru câștigători, rămâne tulburătoare (re)întâlnirea cu Actorii români. Nu atât cu cei care, Slavă Domnului, se află încă printre noi și pe care îi putem revedea, în această înregistrare, cu 20 de ani mai tineri, cât mai ales cu câțiva dintre acei mari Actori care s-au prăpădit între timp: Leopoldina Bălănuță, George Constantin, Ștefan Iordache, Clody Bertola, Gina Patrichi. Umbre pe o pagină web, dar mai ales icoane pentru generațiile următoare de actori și pentru cei care iubesc teatrul...

„regina” și Regina

Am ascultat noul album al Madonnei, „MDNA”. Cea care își spune singură, într-unul dintre cântecele de pe acest disc, „regina”, nu încetează să mă dezamăgească. Disperată să se agațe de succes, dispusă la orice pentru a mai rezista, Madonna face abuz de muzica sintetică. Nimic nu e natural pe acest disc. În multe locuri, nici măcar vocea ei. Mult computer, texte de-a dreptul stupide pe alocuri (citez la întâmplare din ce aud chiar acum: „Dacă erai Mona Lisa / Ai fi stat atârnată la Louvre / Toată lumea ar veni să te vadă / Ți-ar fi imposbili să te miști...”... nu mai citez mai departe, mi-e penibil...), linii muzicale repetate la infinit în aproape toate cântecele de pe album, sonorități care îmi amintesc de alți artiști... Nici măcar limbajul trivial nu te mai face să simți vreo mare zvâcnire la aceste... cântece. Totul este previzibil și plictisitor cu mult înainte de a termina de ascultat discul.

Madonna face 54 de ani anul acesta. Deja mi se pare grețoasă s-o văd desfăcându-și larg picioarele în clipuri și pe scenă, cu toată yoga și cu tot fitnessul ei. Până la 60 nu mai are mult. Mă întreb dacă și atunci o să se afișeze tot în halul ăsta... Cică albumul „MDNA” a intrat direct pe locul întâi întopurile britanice. Nu știu ce ar trebui să mă mire mai mult, că Madonna a reușit asta acolo unde a apărut incredibila Regină Adele sau că Adele a spulberat atâtea recorduri într-o țară care cade pe spate în fața unor maimuțe precum Robbie Williams, Madonna și alții ca ei?

P.S. Nu dați banii pe „MDNA”. Și nici nu vă pierdeți timpul ascultând discul. Timp de 69 (firește!) de minute puteți face altceva mai bun. Să ascultați „21”, spre exemplu. Cunoscătorii știu despre ce e vorba...

Miracol

ION LUCIAN (1924-2012)

Ion Lucian

Viață de vultur

Urmăresc de multă vreme pe internet o familie de vulturi, de undeva din mijlocul Americii. În urmă cu vreo cinci ani, și-au făcut cuibul într-un copac aflat lângă o crescătorie de pești, la marginea micului orășel Decorah, din statul Iowa. Câțiva oameni dedicați ocrotirii unor specii de păsări răpitoare pe cale de dispariție au instalat, în 2009, o cameră video, care transmite fără întrerupere imagini în direct din acest cuib. Grație unui webcam de mare rezoluție, până acum, peste 6 milioane de oameni au putut arunca o privire în viața acestui cuplu de vulturi. Sunt momente în care aproape 70.000 de vizitatori urmăresc în același timp ce fac cele două păsări. Iată imagini transmise chiar acum din cuibul acestei familii!

Este incredibilă această posibilitate de a putea lua parte la viața de zi cu zi a unor viețuitoare despre care mulți dintre noi nu știm mare lucru și de la care am avea multe de învățat... Ce mă impresionează la cele două păsări sunt atenția cu care își organizează viața de zi cu zi, dragostea și fidelitatea pe care și le arată, tandrețea, grija pentru celălalt... Toate, prin priviri și mici gesturi care unora dintre noi le-ar putea scăpa. Chemările, hrana adusă celuilalt la cuib, felul în care se schimbă la clocitul ouălor, o mică uscătură împinsă mai aproape pentru a-l încălzi pe celălalt, timpul pe care și-l oferă pentru a se dezmorți și pentru a-și curăța penele, departe de cuib...

În fiecare an, vulturii au scos câte 2-3 pui. I-au crescut, i-au învățat să zboare, apoi i-au lăsat să plece. Fiecare cu viața lui și cu soarta lui. Bătrânii au rămas la cuib. Arșiță, vânt, ploaie, zăpadă, nimic nu îi clintește când vine vorba de grija pentru cuib și pentru pui. Am putea crede că aceste păsări n-au nicio teamă și că nimic nu-i poate amenința. Nu-i deloc așa. Administratorii webcam-ului au susprins momente când vulturii și puii lor au fost atacați de bufnițe, în căutare de hrană. Uneori, un raton mai urcă spre cuib, atras de gândul unei mese pe gratis.

http://www.youtube.com/watch?v=af0nJuZEG_4&feature=relmfu

Acum, familia de vulturi din Decorah, Iowa, are din nou pui. Trei la număr. Abia au ieșit din găoace zilele acestea. Momentele au fost urmărite cu entuziasm de zeci de mii de privitori în fiecare zi. Comentariile de pe social stream-ul din dreapta paginii spun totul...

Îmi stăruie pe retină o imagine dintr-o captură video realizată anul trecut. Delicatețea cu care această pasăre, atât de puternică și capabilă să ucidă alte viețuitoare, își hrănește puii, îi încălzește cu trupul ei sau îl aduce cu ciocul înapoi sub aripile sale pe câte unul din ghemotoacele fără pene gata să se aventureze dincolo de cuib...

O lecție de viață care nu încetează să mă uimească...

Copleșitor de frumos...

Zilele acestea, mai exact nopțile acestea, cerul oferă un spectacol impresionant, cu care ne întâlnim atât de rar... La scurt timp după căderea întunericului, la vest, se poate vedea Venus în toată splendoarea ei. Sub ea, Luna pare că stă pe spate și o privește. Ceva mai jos, îndepărtatul Jupiter se apropie și el timid, spre umirea celor care mai găsesc răgazul să ridice ochii spre cer. Uitați pentru un minut de orice ar putea să fie o teribilă urgență ori prioritate pentru voi și priviți această măreție. O asemenea priveliște nu se ivește foarte des. E păcat s-o pierdeți...

Din păcate nu am o cameră performantă, cu expunere îndelungată, care să poată fotografia cerul. Ca să vă faceți o vagă idee, atașez acest filmuleț. Totuși, nu uitați să ieșiți în fața casei pentru două minute și să priviți jocul stelelor. E gratis. Și e copleșitor de frumos...

http://hubblesite.org/explore_astronomy/tonights_sky/ 

Noi facem știrile

A fost unul dintre cele mai originale proiecte media pe care le-am văzut în România, cel mai provocator și interesant la care am luat parte vreodată. Să aduci câțiva dintre politicienii momentului și să-i așezi pe scaunul de prezentator la cea mai importantă televiziune de știri din România, a fost o mare provocare pentru ambele părți...

Politicienii, obișnuiți de multă vreme cu platoul tv, au trecut de partea cealaltă a mesei de dezbatere pentru a se lupta cu prompterul și cu... invitații. Unii au înfruntat cu vitejie „inamicul”, alții au avut momente în care au „ieșit în decor”. Au fost și câțiva care până la urmă au dat bir cu fugiții și au anunțat cu o zi înainte că sunt „reținuți de probleme neașteptate”. N-o să le dau numele. Unii au luat lucrurile ca pe o joacă, însă la modul serios. Alții, foarte puțini, au preferat să exploateze momentul pentru a-și face campanie electorală pe față, mai cu umor sau mai cu încrâncenare. Însă cei mai mulți au recunoscut că totul este o muncă dificilă și care te solicită foarte mult. Casca, atenția distributivă, viteza cu care se lucrează, le-au dat cele mai mari bătăi de cap.

Pentru mine, experimentul din weekend-ul trecut a fost încă o ocazie de a învăța lucruri noi și de a realiza că mă aflu exact în locul în care mi-am dorit dintotdeauna să mă aflu. Apropos... Înaintea uneia dintre dezbaterile de duminică l-am întâlnit pe fostul meu șef, președintele-director general al TVR, Alexandru Lăzescu. A fost prima dată când am avut ocazia să-i adresez două vorbe. I-am spus: „Permiteți-mi să vă salut. Bine ați venit la noi!...”

If I close my eyes

If I close my eyes, I can fly,
I can drink the rain
And taste the sky,
I can catch the wind
And make it mine,
Like the sun
I'll shine.

Suddenly a door
Opens wide
To a thousand paths
I've never tried
"Follow, follow me!",
I hear them say,
„And you'll find
Your way.”

Maybe dream's a dream,
So that we can see
Just how real the dawn
Can be...

All the dawn can be
Comes as no surprise
If I simply close my eyes...