Și noi putem fi minunați

Colind necunoscut

În urmă cu câteva zile, într-o dimineață, mă aflam pe peron, la metrou, în drum spre serviciu, când am auzit un colind. Frumos, cum nu mai auzisem de multă vreme. De altfel, trebuie să recunosc că nu m-am dat niciodată în vânt după colinde, poate și din cauză că prea multe voci înregistrează astfel de albume, deși ele se „ocupă” de cu totul alte genuri muzicale. Ei bine, de data asta, a fost altceva... Colindul venea de undeva, de sus, de la capătul scărilor. M-am gândit că era vreo gașcă de studenți, pentru că se auzeau mai multe instrumente și o voce. Am dat să urc scările și să văd cine cântă. Mă gândeam chiar să întreb cum se chema colindul. Însă metroul venea, eu mă grăbeam și am renunțat. Mi-am zis că o să mai dau eu de tinerii cu pricina. Ori nu, și asta e. Apoi mi-a părut rău că nu m-am întors din drum. Ziua întreagă mi-a fost imposibil să-mi scot din minte colindul cu pricina. M-a obsedat!

A doua zi, îl aud din nou. Tot la metrou. Măi să fie! Mă uit în jur... Nu cântă nimeni pe peron. Ridic privirea și îmi dau seama că muzica vine de la difuzoarele din stația de metrou! Ce disc or pune ăștia? Chiar nu recunosc vocea! Și-mi place colindul ăsta! Pe cine să întreb? Lumea din jur nu pare să audă nimic! Sunt eu nebun? Numai mie-mi place? În fine, plec resemnat...

În seara următoare, îl aud din nou! Nu mai rabd și mă duc la cel care vinde cartele de metrou. Chiar cu riscul de a părea ciudat, îl întreb cine îmi poate spune ceva despre colind. Domnul îmi arată un număr de telefon afișat pe geam, unde se pot face reclamații și îmi spune să sun acolo, poate aflu ceva. Sun. Cel de la dispecerat îmi spune că nu știe nimic și că habar nu are cum să mă ajute, pentru că nu are nicio legătură cu cei care pun muzica de la metrou. Singurul lucru pe care îl știe este că sunt niște colinde cumpărate de Metrorex. Ce înseamnă „cumpărate”, nu-mi dau seama, dar mă las păgubaș și de data asta...

În după amiaza asta, în drum spre casă, aud din nou colindul, o bucățică din el, în timp ce metroul oprește într-o stație. Până să mă dau jos din metrou, se termină. Mă așez înciudat pe o bancă și aștept. Îmi spun că am să stau aici până or să-l pună din nou, chiar de-ar fi să-mi petrec seara de Ajun într-o stație oarecare de metrou!!! După aproape o oră de liniște, slavă Domnului!, îl aud din nou!!! Îl recunosc de la primele acorduri! Scot repede telefonul și încep să-l înregistrez. Mă uit spre tabela care arată câte minute mai sunt până vine următorul metrou, nu vreau să vină și să-mi asurzească telefonul tocmai acum! 2 minute... Bine-ar fi să întârzie... Da' de unde... Exact când ai nevoie să-ți întârzie metroul, taman atunci sunt punctuali! Apuc să înregistrez colindul aproape integral! :) Îl am și îl ascult încontinuu până acasă... Din când în când îmi surprind un zâmbet pe față, dar nu dau doi bani pe cei doi din fața mea care se uită la mine și, din când în când, își spun ceva la ureche... Colindul nu se aude grozav, dar mă mulțumesc și cu atât. Sunt fericit!...

- Colind necunoscut
   

Vă urez un Crăciun fericit, cu sănătate, cu pace în suflet și cu bucurie!
La mulți ani!

Și noi ne-am plecatu,

Și noi ne-am plecatu,

Voi ziori de ziuă,

În sat la colindat,

În sat la colindat.

Tăt din casă-n casă,

Tăt din casă-n casă,

Voi ziori de ziuă,

Nimeni nu ne lasă

Făr' jupânu gazdă.

În casă ne-o lăsatu,

În casă ne-o lăsatu,

Voi ziori de ziuă,

De cină ne-o datu

Și vin de gustatu.

Cină cu lumină,

Cină cu lumină,

Voi ziori de ziuă,

Și pat de hodină,

Şi pat de hodină.

Afar' am ieșitu,

Afar' am ieșitu,

Voi ziori de ziuă,

Și-n jur am privitu

Și noi am văzutu.

Doi vulturi se batu,

Doi vulturi se batu,

Voi ziori de ziuă,

Și i-am întrebatu,

Că di ce se batu?

Și ei au răspunsu,

Și ei au răspunsu,

Voi ziori de ziuă,

"Păntr-un glob de aur,

Păntr-un glob de aur".

Noi li l-am luatu,

Noi li l-am luatu,

Voi ziori de ziuă,

Și gazdii l-am datu,

Și gazdii l-am datu.

Ea l-o pus pă masă,

Ea l-o pus pă masă,

Voi ziori de ziuă,

Și-o sclipit în casă,

Şi-o sclipit în casă.

Și l-o pus în tindă,

Și l-o pus în tindă,

Voi ziori de ziuă,

Și-o sclipit în grindă,

Și-o sclipit în grindă.

Așa am răsplătitu,

Așa am răsplătitu,

Voi ziori de ziuă,

Păntru găzduitu,

Păntru găzduitu.

Și la despărțire,

Și la despărțire,

Voi ziori de ziuă,

Dorim fericire,

Dorim fericire.

București, Coreea de Nord

Am sentimentul că prezentarea cu lacrimi și suspine a anunțului morții liderului preaiubit la televiziunea centrală (și unică) a Republicii Populare Democrate Coreene face parte din fișa postului colegei mele de la Phenian. Nu-mi explic altfel o asemenea „punere în scenă” a devotamentului dus până la patologic al doamnei... N-am nicio îndoială că, măcar citind telegramele agențiilor internaționale de presă (pe telex, pe cartoane perforate, pe ce or avea ei acolo...) și privind la imaginile preluate prin satelit, doamna prezentatoare de știri Hau Miau Babalau a aflat cu multă vreme în urmă că țara ei nu e Raiul pe Pământ, iar „liderul” nu e cel mai deștept și nepătat conducător de pe lumea asta... Probabil că securiștii din jurul ei ar fi interpretat drept bucurie personală o lectură sobră, dar decentă a comunicatului privind dispariția lui Kim Jong Il... Așa că, „mai bine să-l plâng eu pe lider, decât să mă plângă copiii mei pe mine”, nu?...

Și-atunci de ce să ne mai mirăm atâta de toată isteria națională care a copleșit Coreea de Nord? Oamenii aceia care plâng pe stradă, își smulg părul din cap și se tăvălesc pe caldarâm chiar nu știu ce se întâmplă dincolo de graniță. Ei chiar sunt convinși că liderul lor îi apără de invazia Occidentului depravat care vrea să le fure țara. Cine să le spună că liderul lor nu a murit de epuizare fizică și psihică, muncind spre propășirea țării, ci din cauza îmbuibării cu mâncare fină, trabucuri și coniac? Cine să le spună că ei trăiesc încă în anii 50-60 în timp ce lumea se dezvoltă cu o viteză din ce în ce mai mare?

Ceaușescu ar fi fost fericit în Ceruri (sau unde o fi ajuns el), dacă ar fi avut un sfârșit similar și ar fi văzut „de sus” un popor la fel de spălat pe creier... Bine că n-a mai apucat! Mult nu mai era să ne fi transformat în Coreea de Nord a Europei!

2011 a fost un an bun pentru dictatori și demenți (dacă simțiți nevoia, folosiți ghilimele). Osama bin Laden, Gaddafi, Mladici, Kim Jong Il... Ceva trebuie să se întâmple și în Coreea de Nord. Teroarea și nebunia de acolo nu mai pot dura la nesfârșit... Nici măcar China și Rusia nu cred că mai au chef de toate astea... Așteptăm vești bune și din Siria și Iran... Doamne-ajută!

P.S. Ambasada Republicii Democrate Coreene la București a anunțat că va deschide o carte de condoleanțe la sediul său... Nu știu de ce mă încearcă un sentiment de milă...

Mălina mea

Nu știu să scriu despre asta... „Mălina Olinescu a murit.” A fost primul lucru pe care l-am aflat astăzi, pe toate canalele noastre de știri, pe toate paginile online ale ziarelor, pe Facebook... Din toate părțile. Tocmai ea. Mălina mea.

De când o știu, de când am văzut-o prima dată, la „Școala vedetelor”, am vrut să-i scriu... să-i spun... să-i povestesc... N-am găsit niciodată nicio cale... Am visat-o... Abia cu câteva săptămâni în urmă, un coleg de-al meu a făcut rost pentru mine de adresa ei de mail. Am fost fericit. Mi-am spus că o să-i scriu, ea o să fie încântată de tot ce va citi și îmi va răspunde. Însă n-am găsit niciodată cele mai frumoase cuvinte, cele mai potrivite... Și nu i-am trimis niciodată acel mail... Am și acum în geantă adresa ei pe o bucată de hârtie, o țin la mine tot timpul...

Numai Dumnezeu știe cât am răscolit internetul, ani în șir, căutând un loc în care să scriu ceva, astfel încât ea să poată vedea. Abia azi, citind ziarele online, am dat peste un fel de pagină personală a ei, unde mai publica uneori câte un gând... De ce nu am găsit-o până acum???

O voce minunată... O femeie frumoasă... Un om nefericit... Atâta risipă a celor din jur, cărora nu le-a păsat de nimic din toate astea...