sâmbătă, 28 iulie 2012

Vreau o țară fără Traian Băsescu!



Este absolut incredibil cât amar de lume habar nu are despre ce este vorba la referendumul de duminică! Cei mai mulți dintre cei care tot dezbat și își exprimă păreri în lumea virtuală se plâng că nu au pe cine să voteze duminică și că nu le place niciunul, nici celălalt, că niciunul dintre cei doi nu este mai grozav. Care „cei doi”??? După infinite ore de talk-show-uri pe toate canalele de televiziune, după nenumărate știri legate de procedurile de suspendare și demitere a lui Traian Băsescu, încă foarte mulți români nu au priceput că pe buletinul de vot sunt scrise un singur nume și o singură întrebare: „Sunteți de acord cu demiterea președintelui Traian Băsescu?” Ce mi se pare și mai ciudat este faptul că această de neiertat confuzie este foarte răspândită în special în rândul susținătorilor președintelui suspendat!

Sigur, până la urmă, este alegerea fiecăruia, judecata fiecăruia. Nu mă interesează de ce și în ce fel votează cineva sau altcineva. Nu mă interesează nici măcar de ce nu votează unul sau altul. Fiecare trebuie să își asume felul în care acceptă sau nu să îi fie luat un drept fundamental într-o țară care nu mai are niciun fel de legătură, din punct de vedere ideologic, cu Republica Populară Democrată Coreeană sau Cuba: dreptul de a vota. A te supune ordinelor unui președinte care îți ia una dintre foarte puținele șanse de a-i aprecia faptele de om politic, mă duce cu gândul la turmele de oi.

Nu l-am votat niciodată pe Traian Băsescu. Dimpotrivă, am spus de fiecare dată că este o greșeală enormă să îți dai votul în favoarea unui astfel de personaj. Pentru asta, unii dintre prieteni mei s-au supărat pe mine, alții nu mi-au mai vorbit o vreme. A fost alegerea lor. Treaba lor. N-am avut nicio satisfacție când, după primul mandat al lui Băsescu, au venit și mi-au spus că am avut dreptate și că a doua oară nu îl vor mai vota. Era deja un pic cam târziu. Atâția ani risipiți degeaba... Însă m-am bucurat că prietenii mei și-au deschis ochii în cele din urmă.

Pentru mine, un lucru este clar ca lumina zilei. Sa îl votezi o dată pe Băsescu a fost, poate, necunoaștere. Sau dorința de a o rupe cu trecutul, cu un partid despre care au spus că e plin de comuniști. Dar care partid nu e plin de comuniști în țara asta, din moment ce e plin de dinozauri, iar tinerii, nemânjiți de metehnele roșii, continuă să fie ținuți la talpă, la lipit afișe electorale... Să-l votezi și a doua oară pe Băsescu a fost sigur inconștiență. Și îmi asum opinia asta, cui nu-i place, să mă șteargă din lista lui de contacte și să mă scoată din lista lui de pe Facebook. Să-l scapi la primul referendum... nu mai are rost să comentez... Dar să-l mai salvezi pe Băsescu și de data asta, să îl votezi și a patra oară... Atunci, pentru mine, lucrurile sunt mai mult decat evidente: țara asta nu va mai avea nicio șansă, iar românii își vor merita din plin soarta.

Nu mai vreau un președinte care taie salarii, pensii și alocații, în timp ce el și oamenii lui se lăfăie în lux!
Nu mai vreau un președinte care își trimite doctorii, savanții și profesorii să muncească în străinătate!
Nu mai vreau un președinte care umilește profesioniștii și valorile precum dr. Raed Arafat!
Nu mai vreau un președinte care îi numește pe jurnaliști „țigancă împuțită” sau „găozar” ori îi amenință!
Nu mai vreau un președinte care include presa liberă printre amenințările la adresa securității naționale!
Nu mai vreau un președinte preocupat în permanență să creeze și să întrețină conflicte în viața politică!
Nu mai vreau un președinte care nesocotește Constituția ori o interpretează după bunul plac!
Nu mai vreau un președinte căruia nu-i pasă de principiul separației puterilor în stat!
Nu mai vreau un președinte care continuă să numească drept „lovitură de stat” o procedură pe care Curtea Constituțională a declarat-o deja ca fiind legală.
Nu mai vreau un președinte fără cuvânt de onoare, care promite ceva și după cinci minute se răzgândește!
Nu mai vreau un președinte care schimbă regulile și legile după cum dorește și de câte ori are nevoie!
Nu mai vreau un președinte care îl numește trădător de țară pe Regele Mihai!
Nu mai vreau un președinte care își trimite lingăii la Bruxelles să se plângă și să se căciulească, fără să țină cont că pune în pericol interesele propriei țări!
Nu mai vreau un președinte care o minte pe Angela Merkel că suspendarea președintelui nu este prevăzută de Constituția României!
Nu mai vreau un președinte care se crede un mare european, dar pe care toată lumea îl ignoră la reuniunile internaționale!
Nu mai vreau un președinte care le cere propriilor cetățeni să nu uzeze de dreptul lor de a vota!
Nu mai vreau un președinte care se crede, tocmai el!, luptătorul numărul 1 împotriva comunismului!
Nu mai vreau un președinte care se crede Moise, singurul om din țara asta capabil să ne scoată din mizerie și sărăcie!
Nu mai vreau un președinte care le spune profesorilor că nu muncesc suficient și că pot fi înlocuiți fără probleme de Google!
Nu mai vreau un președinte care le numea „țațe” pe bătrânele care se plângeau în timpul inundațiilor!
Nu mai vreau un președinte care îi numea „ciumpalaci” pe cei care demonstrau împotriva lui, în ianuarie!
Nu mai vreau un președinte care încurajează nepotismul și își proptește odrasla într-un scaun de europarlamentar la Bruxelles!
Nu mai vreau un președinte care nu ne-a explicat nici azi unde s-au dus cele 20 de miliarde împrumutate de la FMI!
Nu mai vreau un președinte care vrea cu orice preț deschiderea exploatării de la Roșia Montană!
Nu mai vreau un președinte care murdărește puritatea spiritului olimpic cu „flacăra democrației”!
Nu mai vreau un președinte care hăhăie la televizor!
Nu mai vreau un președinte care se înconjoară de personaje precum supra-valetul Emil Boc (așa cum l-a numit Octavian Paler), Roberta Anastase (care numără 80 și scrie 160), Elena Udrea (care a construit săli de sport de un milion de euro în sate fără canalizare și curent electric) și toate celelalte fețe portocalii care au făcut istorie prin faptele lor de eroism de partid!...
Nu vreau un președinte reîntors la Cotroceni cu mai multe voturi împotriva lui decât cele pe care le-a primit când a fost ales!!!

Vreau un Domn pe scaunul de la Cotroceni, un om la care să mă uit cu admirație, cu încredere și cu speranță, un om pe care să mi-l iau drept model! Vreau o țară fără Traian Băsescu!

Să judecați bine!