Site-urile de traducere online au devenit deja nişte lucruri banale. Câteva click-uri sunt de ajuns pentru a putea traduce şi înţelege imediat, destul de bine, texte întregi, nu doar în limbi de circulaţie internaţională, ci şi în limbi de care mulţi nici măcar n-au auzit că există… Însă, până de curând, dicţionarele pe hârtie, tomuri de obicei foarte groase, erau singurele instrumente la îndemână pentru cei care vroiau să înveţe o limbă străină. Până acum nu m-am gândit niciodată la cum se alcătuieşte un dicţionar sau la cel/cei care semnează pe copertă. Am citit azi un material impresionant publicat de agenţia France Press şi preluat de Agerpres. Povestea unei vieţi consacrate dicţionarelor de limba franceză.
Elena Gorunescu nu a văzut niciodată Franţa, dar şi-a consacrat viaţa realizării unor dicţionare şi manuale de limba franceză care au însoţit generaţii de români în timpul studiului, într-o ţară în continuare foarte francofonă - aproape 90% dintre tinerii români învaţă franceza, începând cu primii ani de şcoală. Şi aceasta în pofida obstacolelor ce i-au fost puse în cale de regimul comunist.
“Ceea ce iubesc cel mai mult din lume este să lucrez în biroul meu, în faţa maşinii mele de scris”, a declarat surâzând doamna în vârstă de 82 de ani, care locuieşte înconjurată de cărţi într-un mic apartament din Bucureşti. “Dacă îmi spuneţi: 'dicţionarele dumneavoastră sunt foarte bune şi foarte utile', atunci am o zi reuşită. Simt că nu am muncit în van, că nu mi-am pierdut timpul”.
Născută la Brăila, dintr-o mamă grecoaică şi un tată român, care i-au insuflat dragostea pentru franceză, Elena Gorunescu a fost întotdeauna cea mai bună în şcolile pe care le-a frecventat. A intrat prima pe listă la facultate, în 1947, şi a terminat tot prima, ca şefă de promoţie. Însă originile sale burgheze, considerate drept suspecte de regimul comunist, vor reprezenta un obstacol important. Astfel, va avea nevoie de 16 ani, pe care îi va petrece pe post de interpret sau traducător, înainte de a putea, în cele din urmă, să predea la universitate, începând cu 1967.
În ciuda nedreptăţilor, ea nu se consideră persecutată de fostul regim. “Nu am fost în închisoare. Am fost tolerată, m-au lăsat să trăiesc.” Cu toate acestea, ea a avut de înfruntat cenzura, care i-a modificat cursul de teatru francez contemporan. A vorbi despre dramaturgul Eugene Ionesco, cunoscut pentru atitudinea sa antiautoritarism, deranja. Elena Gorunescu a şters modificările făcute de cenzură şi a trimis o copie a cursului, aşa cum l-a scris ea, la tipografie. Şi aşa a şi apărut. “Nu a fost vorba de un act de curaj, ci de un act de demnitate.” Nu la fel s-a întâmplat şi în cazul dicţionarului său de teatru, care a rămas şapte ani în aşteptare. A fost publicat numai după căderea lui Nicolae Ceauşescu.
Prima dată când a vrut să scrie un dicţionar francez-român i s-a răspuns că există deja unul. „Am insistat. Le-am spus: 'Dar francezii au Larousse, Robert, Littre, dicţionare Flammarion, Hachette, dicţionare foarte bune'. Mi s-a răspuns: 'Treaba lor. ' Acesta era comunismul: partid unic, dicţionar unic.”
Bilanţul Elenei Gorunescu este impresionant - treizeci de lucrări, dintre care o duzină de dicţionare reeditate şi folosite de generaţii de francofoni. Şi lista cărţilor nu se opreşte. Ea lucrează acum la un nou dicţionar…
O viaţă de om trăită cu discreţie, dar care a marcat drumul multor oameni. O necunoscută despre care nu se vorbeşte niciodată la emisiunile de televiziune sau în ziare, deşi ar trebui…
.jpg)
.jpg)
